21,807 matches
-
1990 autorul este și un poet autentic. Volumele sale de poezie „Cântece de logodnă”,„Rugi și porunci”, „Pe Rio Costa-Balade erotice”, aduc mărturisirea originalității sale ca poet profund. Citez din aprecierile unor critici literari: Volumul „Cântece de logodnă” focalizează tema poetică pe multiplele și diversele etape ale manifestării iubirii, de la cele mai inocente sentimente și gesturi, până la concretizările mature complexe, cu toate etapele ce premerg legământul pe viață. Volumul ”Rugi și porunci” oferă cititorilor o frumoasă poezie a credinței, fiind o
STRUCTURA VARIATĂ, NATURA EXPRESIVĂ ŞI VALOAREA ARTISTICĂ A PAMFLETULUI. DE DORIN N. URITESCU [Corola-blog/BlogPost/94269_a_95561]
-
în: Ediția nr. 1982 din 04 iunie 2016 Toate Articolele Autorului Dan Ioan Groza, un pelerin pe “Drumul pașilor neopriți” Dan Ioan Groza este un tânăr poet originar din Vințu de Jos, județul Alba, un poet care își asumă trăirile poetice și religioase într-un mod autentic, tradițional, aș putea spune. El crede cu tărie în melodia versului, în iubire, viață, naștere, mântuire. Vorbește despre ceea ce simte, descrie realist viața într-o cronologie a sufletului său, iubirea de neam și de
DAN IOAN GROZA, UN PELERIN PE “DRUMUL PAŞILOR NEOPRIŢI” de DAN IOAN GROZA în ediţia nr. 1982 din 04 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378158_a_379487]
-
să avem curaj în fața vieții, a tăvălugului destinului. Vedem în poezia aceasta ca într-un lac limpede de munte, adânc și netulburat, totul este scris aici, fără ascunzișuri sau disimulări, fără tentația imitării, spontan, sincer, uneori dureros de sincer. Forma poetică poate înșela, pe alocuri, cititorul, care s-ar putea aștepta la un vers mai artistic, cizelat, pretențios sau ermetic, abstract... Însă, dacă va citi cu răbdare poezia lui Dan Ioan Groza va descoperi un poet viu, un filosof al propriei
DAN IOAN GROZA, UN PELERIN PE “DRUMUL PAŞILOR NEOPRIŢI” de DAN IOAN GROZA în ediţia nr. 1982 din 04 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378158_a_379487]
-
cizelat, pretențios sau ermetic, abstract... Însă, dacă va citi cu răbdare poezia lui Dan Ioan Groza va descoperi un poet viu, un filosof al propriei vieți. Simplitatea versurilor sale emoționează, trimite la o introspecție profundă asupra propriei existențe. Inspirația sa poetică este autentică și nu se va epuiza atâta vreme cât poetul se va reîntoarce la matca satului său, la izvorul binelui și frumosului din acest univers patriarhal. Am reprodus mai jos două poezii ale autorului, care ilustrează în mod deosebit crezul său
DAN IOAN GROZA, UN PELERIN PE “DRUMUL PAŞILOR NEOPRIŢI” de DAN IOAN GROZA în ediţia nr. 1982 din 04 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378158_a_379487]
-
este autentică și nu se va epuiza atâta vreme cât poetul se va reîntoarce la matca satului său, la izvorul binelui și frumosului din acest univers patriarhal. Am reprodus mai jos două poezii ale autorului, care ilustrează în mod deosebit crezul său poetic. Fie ca bunul Dumnezeu să-i călăuzească pașii pe drumul literar, să aibă un drum curat, un “drum al pașilor neopriți”.... Daniela Ghigeanu 6 februarie 2014 „Cad lacrimi din iubirea divină, O luptă în mine se naște senin, Trecutul mă
DAN IOAN GROZA, UN PELERIN PE “DRUMUL PAŞILOR NEOPRIŢI” de DAN IOAN GROZA în ediţia nr. 1982 din 04 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378158_a_379487]
-
când în țara gata să îi ia viața în schimbul iluziei că îi aparține, când tresărind în crini, frumos ca femeia, când devenind clovn odată cu ea, dar mereu promovat la cel mai înalt rang, “funcția de Ștefan Doru Dăncuș”. Crezul său poetic este puternic exprimat încă din primul poem: Lucrez ca un sclav în românia Zi de zi construiesc Fiecare pagină scrisă e bornă kilometrică Zi de zi sunt evadat de europa Oră cu oră pierd betonându-mi versurile Înălțând baricade în propriul
“CUVINTE ORDONATE PENTRU TINE, FIINŢĂ DEZORIENTATĂ” de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1713 din 09 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378235_a_379564]
-
de organizare politică. Importante sunt și tratatele de științe naturale, iar fizicii îi adaugă modul logic al Metafizicii în care tratează principiile ființei; Etica Nicomahica o consacră moralei care este pentru prima oară studiată ca un concept filosofic, iar în Poetica tratează problemele esteticii. Prin tradiție, Aristotel a fost considerat în primul rând un filosof, de unii privit însă ca un om de știință. Mintea lui curioasă se interesa de procesul și de tehnica gândirii și le făcea o analiză atât
„ALEGEREA, NU ȘANSA, DETERMINĂ DESTINUL NOSTRU” de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1694 din 21 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/378248_a_379577]
-
aduc alături „om” în limba română, cu „dada”, care face parte din universal. Am pornit de la textul lui Tristan Tzara, L`homme approximatif, pe care l-am redescoperit după atâta vreme. E un text care mi se pare superb de poetic, deloc absurd, frumos, CUVÂNT TĂIAT, stufos, plin de semnificații, foarte actual chiar și după 100 de ani. „Omul aproximativ” (nimic nu este mai aproximativ decât ființă umană!) este de fapt, în spectacol, personajul omului cât se poate de ne-aproximativ
Premieră la Teatrul Național București [Corola-blog/BlogPost/93565_a_94857]
-
română abia începând cu Eminescu. El a iluminat vastele orizonturi ale poeziei române, deschizându-le și către sfera cunoașterii. Astfel a devenit posibilă apariția acelui joc secund al energiilor spirituale pe care astăzi îl cuprindem în sintagma (evanescentă) despre conștiința poetică. Iată de ce Eminescu rămâne un inepuizabil subiect al celor care gândesc fenomenul nostru literar. Deci nu e de mirare că autorul Luceafărului a fost și unul din subiectele predilecte în eseistica exilului românesc. Eseul lui Constantin Amăriuței Eminescu sau lumea
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
Eminescu rămâne un inepuizabil subiect al celor care gândesc fenomenul nostru literar. Deci nu e de mirare că autorul Luceafărului a fost și unul din subiectele predilecte în eseistica exilului românesc. Eseul lui Constantin Amăriuței Eminescu sau lumea ca substanță poetică a apărut în anul 2000 la editura „Jurnalul Literar” sub îngrijirea regretatului Nicolae Florescu. În lapidarul său cuvânt înainte filosoful operează deschiderea abruptă a perspectivei din care intenționează - evident polemic - să instaureze noi sensuri și implicații privind creația eminescienă în
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
Evident, el „...n-a versificat idei filosofice pentru că i s-au părut adânci sau pline de înțelepciune. Ci inspirația lui ne-a relevat ceva tainic și absolut fără de care nu-i posibilă, nici intuiția filosofică, nici iluminarea mistică, nici inspirația poetică. Eminescu - concluzionează Amăriuței - a spus ceva nescris în cărțile de filosofie occidentală, nemaispus de nimeni până la el în poezia românească. /..../ poet-metafizician, nu s-a dedat discursului filosofic, fie el poemitizat, cum s-a spus. Și nici la fabricarea unei mitologii
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
unei mitologii personale, cum crede G. Călinescu.” Ceea ce îl singularizează pe Eminescu este, pe de o parte faptul că se situează „...în perspectiva românească a Stării d’întîi”, aceea care „reprezintă ethosul național”. Potrivit lui Amăriuței se mai adaugă și „felul poetic, personal, prin care s-a exprimat”; iar „adevărata filosofie a lui Eminescu, este Starea pe loc.” Rezultă că valoarea filosofică a scrisului eminescian „nu mai poate fi pusă în relație cu tema lui a fi de tip occidental. Starea d
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
filosofică a scrisului eminescian „nu mai poate fi pusă în relație cu tema lui a fi de tip occidental. Starea d’întîi iese dintr-o intuiție mult mai adâncă decât manifestarea gândirii onto-noologice moștenite de la Greci./.../ Fiind vorba de o poetică a stării, izvorul de inspirație răsare direct din Starea d’întîi, și nu din Schopenhauer sau din Lenau, căci mijloacele de expresie sunt în primul rînd stări: de dor și de urât./.../ Această gândire poetică este structural ecstatică. Ea realizează
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
Greci./.../ Fiind vorba de o poetică a stării, izvorul de inspirație răsare direct din Starea d’întîi, și nu din Schopenhauer sau din Lenau, căci mijloacele de expresie sunt în primul rînd stări: de dor și de urât./.../ Această gândire poetică este structural ecstatică. Ea realizează starea pe loc a Lumii, fie în farmecul ființării ei absolute/.../fie în melancolia desființării totale a lumii sortită morții.”(pp. 24-26.) Întru deslușirea susținerilor sale, analistul redescoperă în desfășurările gândirii românești (de la Cantemir, Neagoe
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
de repaos).” (p. 16.) Eminescu este, pentru prima oară în literatura română, aducător „... fie al unui cântec ce a încifrat realitatea/.../ prin metaforă/..../fie a unui cântec ce descifrează Starea d’întîi ca Enigmă prin alegorie.”( p. 17.) Fenomenologia creației poetice pe care, poet ne-pereche, el a instaurat-o ca discurs („deja prezentă în spiritualitatea românească sub forma de folclor)” se configurează, potrivit lui Amăriuței, ca o estetică a „stărilor de dor și de urât.” Pentru poet, dorul este infinit, ceea ce
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
se configurează, potrivit lui Amăriuței, ca o estetică a „stărilor de dor și de urât.” Pentru poet, dorul este infinit, ceea ce iluminează vaste orizonturi către imaginea Firei ilimitate; urâtul este legat de starea de finitudine a lumii. Dialectica unei asemenea gândiri poetice, subliniază comentatorul, vădește mari subtilități; permite stranii și tulburătoare treceri dintr-o ontologie în alta ca în Mortua est, sau O rămâi. Frumosul estetic survine aici (din perspectiva celui ce încearcă să aducă în vizibilul nostru complicatele ei meandre) ca
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
concept noologic), dar și a ceea ce este ne-spus, sub-spus, sau pre-spus de el. Aceste multiple și tacite cuvântări, pe care limbajul de toate zilele le-a uitat, cu toate că ele se află înscrise în miezul cuvântului participă la bogata invenție poetică/.../ aceste înțelesuri anexe conceptului obiectiv sunt în realitate stări.” Arta de a scrie, se mai spune trezește din somnul dogmatic secretul unei noțiuni simple. Aici se lasă deslușită gândirea ecstatică prin care Eminescu aduce în percepție ființările lumii văzute și
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
a destinului și identificarea ei cu starea pe loc, „formă de depășire în permanența stăruinței, a Lumii: La ce simțirea crudă a stinsului noroc/ Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc.(Despărțire)”. Suntem atenționați: în rostirea poetică Eminescu invocă oprirea desfășurării istorice a Lumii (panoramă a deșertăciunilor) pentru a evita Răul și a opri Clipa (!) pentru o stare pe loc fericită. Întru aceasta sunt amintite Memento mori și Povestea magului călător în stele. Fondul filosofiei lui Eminescu
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
au găsit o hârtie mototolită în locuința de la Botoșani, unde Poetul era îngrijit de sora sa, Henrietta. Au ridicat-o de pe podea, au luat-o cu ei: era poezia ”Dintre sute de catarge”. Pe lângă aceste semne de prețuire a operei poetice eminesciene, revista atrage atenția asupra unui alt aspect important, și anume lipsa de reacție a celor ce aveau datoria de suflet în a-i sări în ajutor Poetului în asemenea momente grave. Să reamintim că același inimos Iosif Vulcan, cărturar
O nouă ipoteza privind cauzele morții lui Eminescu- tratamentul cu morfină ! [Corola-blog/BlogPost/93467_a_94759]
-
aprofundate, această situație devine un fapt de-ne-înțeles. Iată numai câteva dintre aprecierile formulate în vreme de către conaționali cu privire la scrisul și personalitatea lui Horia Stamatu, aprecieri preluate dintr-o bază de date on line[8]: „Cultura lui Horia Stamatu alături de geniul poetic din care i-a fost alcătuit destinul stau împreună mărturie pentru a sculpta în eternitate chipul unui poet care, ca și Dante sau Eminescu, a crescut către el însuși atât din cunoaștere cât și din revelație, din înțelepciune cât și
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93420_a_94712]
-
catedra acestuia. În următorii doi ani (1948-1950), îl regăsim la Paris, unde conduce secția literară a Institutului Român de Cercetări de pe lângă Sorbona, alături de Mircea Eliade, Emil Cioran și Eugene Ionesco, fiind unul dintre fondatorii importanți ai respectivului Institut. Între creațiile poetice importante din perioada postbelică sunt de menționat: Juvavum 1945, Râul (1947), Por las calzados de Punta Europa (1956), Exodo in mayo (1957), Recitativ (poeme în versuri și proză, Madrid, Destin, 1963), Dialoguri (1964), Dialogos (Salamancha, 1971), Kairós (Paris, Caetele Inorogului
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93420_a_94712]
-
ocupe un loc tot mai ferm și în sfera literaturii, acolo unde de la o vreme - nu fără o subterană legătură cu acest aspect - își fac apariția în contururi (nu prea limpezi) acele qualia sensibile care insinuează evanescentele deveniri ale unei poetici a modernității. Percepția noastră, cu toate aproximațiile (inerente naturii imponderabile ale unui asemenea teritoriu), întrezărește totuși ceva din luminozitatea intimă a esențelor fenomenale ale Poeticului. În miezul străvechi al vibrației lor, ele poartă încă semnul auroral al acelei experiențe fundamentale
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93420_a_94712]
-
apariția în contururi (nu prea limpezi) acele qualia sensibile care insinuează evanescentele deveniri ale unei poetici a modernității. Percepția noastră, cu toate aproximațiile (inerente naturii imponderabile ale unui asemenea teritoriu), întrezărește totuși ceva din luminozitatea intimă a esențelor fenomenale ale Poeticului. În miezul străvechi al vibrației lor, ele poartă încă semnul auroral al acelei experiențe fundamentale a Omenescului pe care întorcându-ne în timp o regăsim doar în efluviile spirituale ale sincretismului antic. Acelea din care poezia, religia și filozofia au
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93420_a_94712]
-
întorcându-ne în timp o regăsim doar în efluviile spirituale ale sincretismului antic. Acelea din care poezia, religia și filozofia au izvorât îngemănate laolaltă sub irepresibila necesitate a de a comunica. Într-o asemenea întâlnire și iluminare de sensuri a Poeticului o semnificație aparte o capătă accentul de mare densitate pe care Constantin Noica îl punea pe ideea, atât de amplă și întregitoare, care adună laolaltă Comuniunea, Comunicarea și Cuminecarea. Vom înțelege poate și mai profund dimensiunea congenerialității poemului cu filosofia
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93420_a_94712]
-
obiecte.../.../ Cu atât mai mult are sens de comuniune sau cuminecare cuvântul prin înțelesurile lui pierdute dar subînțelese /.../ îngăduind o filozoficească cuminecare.”[ 11] În siajul afirmațiilor de mai sus, evident, este inutil să mai argumentăm că, asemenea discursului religios, discursul poetic este, în esența lui, Comunicare și Cuminecare. Din acest motiv s-a spus și pe bună dreptate: „...ca orice fel de experiență, trăirea poetică, precum și cea religioasă resimt nevoia cuvântului. Acestui fapt îi corespunde sensul grecesc primordial al cuvintelor respective
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93420_a_94712]