2,765 matches
-
ca profesor universitar, șef al Catedrei de Drumuri la Institutul Politehnic din București (1940), președinte al Consiliului Tehnic Superior. A fost președinte al Asociației generale a Inginerilor din România (reales în 1949), decan al Colegiului inginerilor și membru al Societății Politehnice Române. Opera științifică a lui Nicolae Profiri este legată de construcția drumurilor. A contribuit la introducerea metodelor moderne în construcția de drumuri, fiind autorul unei metode originale de tratament superficial al îmbrăcăminților rutiere. A redactat norme și instrucțiuni și a
Nicolae Profiri () [Corola-website/Science/307143_a_308472]
-
iunie 1993, București) a fost un inginer român, membru corespondent (1993) al Academiei Române. Și-a obținut diploma de inginer la Facultatea de Electronică, Institutul de Energetică din Moscova în 1967 și a obținut gradul de Doctor în 1976 la Institutul Politehnic din București. După un stadiu de cercetător (1967 - 1974) la Institutul de Cercetări Electronice din București, a trecut prin toată ierarhia didactică de la asistent suplinitor (1 Februarie 1974) la profesor plin (1 Martie 1992) la Catedra de Dispozitive, Circuite și
Andrei P. Silard () [Corola-website/Science/307152_a_308481]
-
1967 - 1974) la Institutul de Cercetări Electronice din București, a trecut prin toată ierarhia didactică de la asistent suplinitor (1 Februarie 1974) la profesor plin (1 Martie 1992) la Catedra de Dispozitive, Circuite și Aparate Electronice la Facultatea de Electronică, Institutul Politehnic din București. Activitatea sa științifică a fost în principal orientată către următoarele domenii: Dispozitive Electronice, Fizica Semiconductorilor, Aparate și Circuite Electronice, Optoelectronică. În domeniul Dispozitivelor Electronice, Prof. Silard a proiectat și realizat la întreprinderile românești de profil (IPRS - Băneasa, Microelectronica
Andrei P. Silard () [Corola-website/Science/307152_a_308481]
-
Facultatea de Istorie a Universității București și a publicat peste 20 de lucrări în domeniile istoriei, filozofiei istoriei, despre relațiile complexe dintre științele pozitive și societate și a predat la Departamentul de Engleză al Științelor Inginerești, Secția Electrică a Institutului Politehnic București un curs de "Filozofia Istoriei" și un curs de "Istorie Contemporană". Rezultatele activității sale de cercetare sunt validate de: — 67 articole științfice publicate ca autor sau co-autor în reviste internațtionale prestigioase cum sunt: IEEE Transactions on Electron Devices, IEEE
Andrei P. Silard () [Corola-website/Science/307152_a_308481]
-
2001, Timișoara) a fost un inginer român, membru corespondent (18 decembrie 1991) al Academiei Române. A urmat Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej. Studiile superioare și le-a făcut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, obținând licența în matematici și la Institutul Politehnic Timișoara obținând diploma de inginer electromecanic. A obținut titlul de doctor inginer în 1971. Și-a început cariera didactică în anul 1944 ca asistent suplinitor și a parcurs întreaga ierarhie universitară in cadrul la Universității Politehnica Timișoara. În 1951 a
Gheorghe Silaș () [Corola-website/Science/307151_a_308480]
-
matematici și la Institutul Politehnic Timișoara obținând diploma de inginer electromecanic. A obținut titlul de doctor inginer în 1971. Și-a început cariera didactică în anul 1944 ca asistent suplinitor și a parcurs întreaga ierarhie universitară in cadrul la Universității Politehnica Timișoara. În 1951 a devenit profesor de Mecanică Teoretică la Facultatea de Mecanică și de Construcții. Între anii 1952 - 1956 a fost prodecan al Facultății de Construcții, între 1957-1962 și 1963-1976 a fost prorector al Institutului Politehnic Timișoara, iar între
Gheorghe Silaș () [Corola-website/Science/307151_a_308480]
-
cadrul la Universității Politehnica Timișoara. În 1951 a devenit profesor de Mecanică Teoretică la Facultatea de Mecanică și de Construcții. Între anii 1952 - 1956 a fost prodecan al Facultății de Construcții, între 1957-1962 și 1963-1976 a fost prorector al Institutului Politehnic Timișoara, iar între anii 1962-1963 rector. Simultan, între anii 1957-1974 și 1976-1984 a fost șeful catedrei de mecanică a Facultății de Mecanică. În 1972 a fost distins cu titlul de profesor emerit. În domeniul cercetării științifice a abordat probleme de
Gheorghe Silaș () [Corola-website/Science/307151_a_308480]
-
Contribuții la cunoașterea uleiurilor vegetale indigene, obținând titlul de doctor inginer în științe chimice. A fost preparator (1943), asistent (1944-1948), conferențiar (1948-1951), profesor și șef de catedră (din 1952), director de studii (1949-1951), prorector (1951-1952) și rector (1953-1976) la Institutul Politehnic "Gh. Asachi" din Iași; șef al Secției de Chimie Macromoleculară (1956-1970) și director (1970-2000) al Institutului de Chimie Macromoleculară "P. Poni" din Iași. Paralel cu activitatea didactică, desfășoară o bogată muncă științifică, efectuând și conducând numeroase cercetări în domenii ale
Cristofor I. Simionescu () [Corola-website/Science/307153_a_308482]
-
Tehnologic din Sofia. A fost distins cu Medalia de Aur a Societății Americane de Chimie (1976) și cu Ordinul Național "Steaua României" în grad de mare ofițer (2000). În anul 1976 a fost înlăturat din funcția de rector al Institutului Politehnic din Iași ca urmare a faptului că într-o discuție cu Erwin Wickert, ambasadorul RFG, i-a descris-o acestuia pe Elena Ceaușescu drept incultă și analfabetă. Discuția a fost înregistrată de Securitate. Începând cu luna noiembrie a anului 2013
Cristofor I. Simionescu () [Corola-website/Science/307153_a_308482]
-
liceul la secția umanistă dar, atras de fizică, a susținut Bacalaureatul la secția reală. Această formare inițială umanistă și-a pus amprenta pe întreaga lui viața profesională inginerească. A început studiile superioare în 1923 la Facultatea de Electromecanică a Școlii Politehnice din Timișoara, înființată în noiembrie 1920 prin Decretul Regelui Ferdinand care, în 11 noiembrie 1923, cu ocazia vizitei de inaugurare, a spus " Nu zidurile fac o școală ci spiritul care domnește într-însa". Este foarte probabil ca , student în anul
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
a șapte transformatoare”, a fost condusă de profesorul Plautius Andronescu și a primit „foarte bine cu distincție”. În anul următor, la recomandarea profesorului Plautius Andronescu, a primit o bursă doctorală și și-a făcut studiile doctorale în Elveția, la Școala Politehnică Federală din Zürich (ETHZ) (1929-1930). Aici a lucrat sub conducerea profesorului Karl Kuhlmann, ocupându-se de studiul unui cuptor de inducție fără miez. Cu această ocazie a întâlnit personalități precum Albert Einstein, Max Planck, Erwin Schrödinger și Wolfgang Pauli. În
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
Cu această ocazie a întâlnit personalități precum Albert Einstein, Max Planck, Erwin Schrödinger și Wolfgang Pauli. În 1931 susține teza de doctorat după care, spre surprinderea profesorilor, se reîntoarce în țară. Revenit în țară, își începe activitatea didactică la Școala Politehnică din Timișoara, pe care o va sluji timp de 20 de ani, până în 1951. Formația sa enciclopedică, cunoștințele dobândite ca student la Timișoara și ca doctorand la Zürich și harul său pedagogic i-au permis să predea cu deosebită competență
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
discipline fundamentale, precum Fizica, dar și discipline de ultimă oră: Mașini electrice, Centrale electrice sau Tehnica curenților slabi, care a devenit ulterior primul curs de Electronică din Institutul timișorean (1931). Dacă pe durata doctoratului ocupa postul de asistent la Școala Politehnică din Timișoara (1927-1928), la revenirea de la Zürich este numit conferențiar suplinitor (1931), și ulterior titular (1940), la Școala Politehnică din Timișoara. Începând din 1946 ocupă postul de profesor la Școala Politehnică din Timișoara iar din 1948 predă și la Institutul
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
a devenit ulterior primul curs de Electronică din Institutul timișorean (1931). Dacă pe durata doctoratului ocupa postul de asistent la Școala Politehnică din Timișoara (1927-1928), la revenirea de la Zürich este numit conferențiar suplinitor (1931), și ulterior titular (1940), la Școala Politehnică din Timișoara. Începând din 1946 ocupă postul de profesor la Școala Politehnică din Timișoara iar din 1948 predă și la Institutul de Căi Ferate. Începând cu anul universitar 1951-1952 se transferă la București și devine profesor titular. Predă cursurile de
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
pe durata doctoratului ocupa postul de asistent la Școala Politehnică din Timișoara (1927-1928), la revenirea de la Zürich este numit conferențiar suplinitor (1931), și ulterior titular (1940), la Școala Politehnică din Timișoara. Începând din 1946 ocupă postul de profesor la Școala Politehnică din Timișoara iar din 1948 predă și la Institutul de Căi Ferate. Începând cu anul universitar 1951-1952 se transferă la București și devine profesor titular. Predă cursurile de Electromagnetism și Teoria relativității la Universitatea din București și, în paralel, la
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
Căi Ferate. Începând cu anul universitar 1951-1952 se transferă la București și devine profesor titular. Predă cursurile de Electromagnetism și Teoria relativității la Universitatea din București și, în paralel, la departamentul de Inginerie electrică al Facultății de Electrotehnică a Institutului Politehnic din București. Acest departament fusese înființat în 1948, prin reorganizarea departamentului de măsurări electrice, fiind condus la început de profesorul Constantin Budeanu și apoi de profesorul Ion S. Antoniu. Ulterior, pentru o perioadă îndelungată, acesta a fost condus de profesorul
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
aceste rânduri s-a străduit să realizeze întrebuințarea acelorași termini în diferite secțiuni ale manualului și să-l prezinte într-o limbă cât mai unitară”. În perioada 1948-1956, la îndemnul Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR) și a Societății “Politehnica”, pentru a răspunde unor nevoi reale ale inginerului, dar și pentru a oferi noi cunoștințe în educare a populației, a coordonat elaborarea "Lexiconului Tehnic Român", ediția I-a, în opt volume, iar în perioada 1957-1966 s-a reeditat ediția a
Remus Răduleț () [Corola-website/Science/307157_a_308486]
-
a fost un academician român, chimist, membru titular (1963) al Academiei Române. Format și încadrat la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, la începutul celui de Al Doilea Război Mondial se refugiază împreună cu facultatea la Timișoara, unde înființează în cadrul Institutului Politehnic din Timișoara Facultatea de Chimie industrială, al cărei decan devine. Înființează, de asemenea, Baza de Cercetări Științifice din Timișoara. Devine pentru scurt timp Rector al IPT, apoi ministru adjunct în Ministerul Educației și Învățământului, însă este demis ca urmare a
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]
-
La 12 iulie 1956 devine membru corespondent al Academiei. Va deveni membru titular la 21 martie 1963 și președinte al Secției de Chimie a Academiei în 1974. Pentru scurt timp (20 ianuarie - 14 februarie 1956) este investit Rector al Institutului Politehnic Timișoara, însă din 14 februarie 1956 este numit prin HCM nr. 232/10 februarie 1956 ministru adjunct în Ministerul Educației și Învățămîntului. Prin HCM nr. 1015/30 mai 1956 Coriolan Drăgulescu este numit locțiitor al președintelui Comisiei Superioare de Diplome
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]
-
la Brașov, însă după excluderea sa în 1957 din conducerea PMR, propunerea a căzut, Drăgulescu revenind ca Decan al facultății. În anul 1962 este solicitat să devină șef al Catedrei de Chimie Anorganică la Facultatea de Chimie Industrială de la Institutul Politehnic din București, unde va preda cursul de Chimie anorganică și analitică până în anul 1968. A continuat să predea acest curs și la Timișoara până la pensionare, survenită în 3 ianuarie 1977. A făcut parte din numeroase organisme științifice și economice: Consiliul
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]
-
(n. 16 septembrie 1916, Sudiți, județul interbelic Ialomița - d. 11 noiembrie 2004) a fost un inginer agronom român, membru titular al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Agronomie a Școlii Politehnice din București, continuându-și specializarea în studiul solurilor cu izotopi radioactivi la Moscova. În 1966 și-a luat doctoratul cu teza „Producerea, pregătirea și folosirea îngrășămintelor și amendamentelor” și în 1968 a obținut titlul de doctor docent. Profesor și cercetător
David Davidescu () [Corola-website/Science/307178_a_308507]
-
Propulsion, vol. 10/1964. Întors în țară în anul 1933, își începe în același timp activitatea didactica și de cercetare. În anul 1933 a fost numit prin concurs asistent la Catedră de organe de mașini din Secția Electrotehnica a școlii Politehnice București. Pentru cunoașterea industriei românești, a inițiat excursiile tehnice cu studenții la marile uzine din țară. Decanul facultății l-a caracterizat astfel: " este unul dintre cele mai valoroase elemente de care școala noastră dispune și pe care se va putea
Gheorghe Manea () [Corola-website/Science/307193_a_308522]
-
(n. 7 februarie 1944, Buru, Cluj - d. 8 iulie 2011, Suceava) a fost un profesor român, membru corespondent al Academiei Române. Născut la 7 februarie 1944 în localitatea Buru din județul Cluj, a absolvit Institutul Politehnic din Iași în 1966, Facultatea de Mecanică, începând la aceeași instituție de învățământ superior o carieră academică strălucită și exemplară, avându-l ca mentor pe unul din fondatorii tribologiei românești, Prof.univ.dr.doc.ing. Niculai Popinceanu. În 1975 devine Doctor (PhD), specialitatea Lubrificație
Emanuel Diaconescu () [Corola-website/Science/307181_a_308510]
-
1975 devine Doctor (PhD), specialitatea Lubrificație, la Universitatea din Londra, titlu echivalat cu cel de Doctor Inginer în România și obține, în același an, Diploma în Inginerie Mecanică a Colegiului Imperial din Londra. A fost șef de lucrări la Institutul Politehnic din Iași în perioada 1972-1976. În 1976, la Institutul de Învățământ Superior din Suceava a luat ființă învățământul tehnic la care Profesorul Emanuel Diaconescu a contribuit decisiv și din care s-au format toate facultățile de profil tehnic de astăzi
Emanuel Diaconescu () [Corola-website/Science/307181_a_308510]
-
1994-1998. S-a remarcat și prin activitatea sa în mediul universitar, ca profesor universitar la Universitatea Politehnica București, fiind cunoscut drept unul dintre cei mai mari specialiști în domeniul lubrificației cu fluide. În perioada 1990-1992 a fost rector al Institutului Politehnic București și președinte al Conferinței Naționale a Rectorilor din România. Între anii 1997-2003 a fost ambasador al României în Belgia. De asemenea, a fost Doctor honoris causa al universităților din Poitiers, Liege, Timișoara, Cluj-Napoca, Suceava și al Academiei Tehnice Militare
Virgiliu N. Constantinescu () [Corola-website/Science/307207_a_308536]