9,158 matches
-
remediu care nu se compară cu tine, dar despre care îți pot spune cu siguranță că reprezintă exact lucrul de care am nevoie în acest moment. FINAL PASAJ RETRAS Cu cerul prăbușindu-se în torente peste el, personajul nostru se prăbuși la rândul său în scaunul unde până nu demult lucra soția lui. Ochii i se împăienjeniră, dar nu-și putea da seama dacă era din pricina tristeții, a durerii pricinuite de cuvintele cuprinse în bilet sau pur și simplu a mâniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Drept răspuns, acesta mușcă din pulă atât de tare, încât Cioran căzu pe jos. - Nuuuuuu!!! Oprește-te!! - Vrei să mă opresc? Ți-am spus. Treci absolut totul pe numele meu. Nu glumesc. Nu vrei, îz’ halesc pula. Clar? Cerul se prăbuși peste bietul Cioran. Se vedea, umerii i se încovoiaseră, privirea îi era cu mult mai apăsată decât fusese vreodată, pentru că, pentru Dumnezeu, la orice ar fi renunțat, numai la pulă nu. Într-un târziu, se ridică. Se decisese. - Haide, rosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fidelă, lucru care lui Abdulah începu deja să i se pară supărător. Era ca și cum alături de el ar fi fost încă o dată tot el, dar nevăzut. Exact când se gândea mai aprig și mai intens la acest lucru, Abdulah văzu deodată prăbușindu-se în fața lui, pe scara rulantă, pe cea mai bună și mai frumoasă și mai suplă și mai apetisantă blondă pe care credea că o văzuse vreodată. Tipa se pare că se prăbușise cumplit, lovindu-se la mai toate rotunjimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
intens la acest lucru, Abdulah văzu deodată prăbușindu-se în fața lui, pe scara rulantă, pe cea mai bună și mai frumoasă și mai suplă și mai apetisantă blondă pe care credea că o văzuse vreodată. Tipa se pare că se prăbușise cumplit, lovindu-se la mai toate rotunjimile și cracii pe care îi avea, pentru că urla îngrozitor. Exact în clipa când întinse mâna să o ajute, însă, senzația de déjà-vu a lui Abdulah se înteți la maximum, clipă în care acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
albului. Era mai mare ca a lui. - Abdulah, îmi dai voie să ți-l prezint pe fratele meu? îl întrebă deodată frumoasa Lindsay, plăcut impresionată de comportamentul lui Abdulah. - Michael, se recomandă acesta. - Abdulah, recunoscu celălalt, simțind cum cerul se prăbușește peste el. Ă, Moș Abdulah. În clipele următoare, Abdulah petrecu cele mai frumoase clipe din viața lui. Definitiv cucerită de vorbele frumoase ale tânărului Moș Crăciun arab, frumoasa Lindsay acceptă invitația timidă a acestuia de a ieși împreună cu el în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
tăcutele stele să pornească, înnebunite de sărutul muzicii. Părea că întreaga Lume de Deasupra va parcurge universul cu o viteză necunoscută. Deodată, dinspre scenă izbucni un suflu de energie atât de puternic, încât toți cei ce stăteau în picioare se prăbușiră cu lacrimi în ochi, răvășind și în același timp decompunând geometria Arenei Norilor. Cerul se vărsă asemenea unei lacrimi titanice și explodă, iar uriașele valuri clătinară scena pe care Ioneștii tocmai își regăseau liniștea și atingeau mărirea finală. Triluri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
lucru nemaivăzut de mine în nici una din casele în care intrasem vreodată. Această așa-zisă gaură, pentru că nu știu cum altfel s-o numesc, era înconjurată de o balustradă, protejând vizitatorii, pentru că, mai mult ca sigur, arhitecții nu avuseseră de gând să prăbușească pe nici unul dintre cei care și-ar fi încurcat privirile printre minunățiile casei. Bântuind intrigat, fără să știu pe unde și cum, m-am trezit deodată în fața clanței, pregătit să apăs pe ea. Am ezitat, firește. N-am mai avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
merita să insist. La stânga - un individ ceva mai tânăr decât domnul cu față de porc, pipernicit, slăbuț și mereu nemulțumit. Atât de nemulțumit și de ofticat, încât pufnea și trosnea continuu, într-o mișcare ciudată care îl făcea mai-mai să se prăbușească de pe scaun, deși el ar fi vrut din toată inima să șadă. Era îmbrăcat nici mai mult, nici mai puțin decât în pijama. Ochelarii îi săltau de pe nas până în creștetul capului, apoi coborau până la bărbie, pentru ca în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fost îndeajuns de uluiți, pe măsură ce tocmai rostea ultimele cuvinte, Giordano se răsuci fulgerător, năpustindu-se cu o viteză incredibilă exact în direcția opusă. Trecu peste masă, apoi peste John Euripide, călcându-l pe cap, după care se aruncă prin geam, prăbușindu-se într-o mare de cioburi și bucăți ascuțite de lemn din ramele ferestrelor. Zgomotul de sticlă spartă era asurzitor și dură mai bine de un minut, atât de violent fusese impactul. Uriașele perdele mov, acum sfâșiate, se încolăciseră în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
din depărtare, repetând ceea ce spunea atunci când intrasem, moment în care întreaga sală izbucni în aplauze furtunoase. Singur, Euripide rămăsese cu capul întors spre locul pe unde ieșise Bobby, fără a se mai puta mișca, în vreme ce Maro și cu mine ne prăbușiserăm pe podea, într-un hohot de râs cutremurător, cum mie cel puțin nu cred că-mi mai fusese dat să trăiesc vreodată. Râdeam atât de tare și de mult, încât am simțit destul de clar, avertizat de conștiința-mi veșnic aflată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Euripide, dând ochii peste cap. Genial! Doamne, unde ai mai pomenit atât talent, Dumnezeule!! răcni el cutremurător, ridicându-mi părul în cap de frică. Un freamăt admirativ cuprinse întreaga sală, exceptându-ne bineînțeles pe mine și pe Maro, care ne prăbușirăm din nou la pământ. De data aceasta, orice încercare de a ne mai opri din noul acces de râs isteric ce ne cuprinsese se dovedi imposibilă. Respiram adânc și rar, deosebit de îngrijorat de faptul că îmi puteam pierde viața în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
complet paralizat, în clădirea aceasta destinată celor pierduți, în casa aceasta de nebuni fioroși, care de care mai plini de păcate și mai rătăciți. De cât de sus, de la ce înălțime am putut cădea... cât de nenorocit m-am putut prăbuși cu aripile mele de ceară topită, de înger căzut, închipuindu-mi și eu, ca atâția alții, că sunt asemeni Celui care m-a născut... Într-adevăr, acum îmi aduc perfect aminte... nu e nicidecum ieșit din comun să mă aflu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
lipise de mine, atingându-mă în partea de jos a burții, buzele ei se subțiară, se deschiseră și lăsară să treacă în gura mea limba ei umedă, rece și tremurătoare. Încercând sentimentul, obișnuit în asemenea momente, că tot pământul se prăbușește în afara peticului pe care stăteam, ca să nu cad, m-am sprijinit de ea, îmbrățișând-o la rândul meu. Mai departe, totul a fost îngrozitor de simplu. Mai întâi, echipajul care sălta, dar parcă stătea în loc, pentru că vedeam deasupra mea doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fie în continuă mișcare. Mai realizam că, pentru a se mișca, dragostea trebuie să primească impulsuri, căci altfel, la fel cu un cerc cu care se joacă copiii, imediat ce pierde din viteza de mișcare și se oprește puțin, ea se prăbușește. Înțelegeam și că sunt fericiți acei îndrăgostiți care, datorită oamenilor care le sunt potrivnici sau unor evenimente nefericite, sunt lipsiți mult timp de posibilitatea de a se întâlni. Îi invidiam pe aceștia, căci pricepeam că dragostea lor crește pe măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
putea trăi, fiind conștient, cu aceeași disperare, că tocmai această presimțire a rușinii mă lipsește de ultima posibilitate de a trezi în mine animalul care ar putea-o înlătura. În ultima secundă, când, ca într-o prăpastie adâncă, ne-am prăbușit amândoi pe patul care a zbârnâit vulgar din toate arcurile, am găsit ieșirea și, ca la teatru, am început să gâfâi tare și să gem, încercând să-mi desfac gulerul de stofă. - Sonia, mi-e rău. Apă! 9 Moscova, septembrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fotoliului, dar asta nu ajută la nimic. Mușchii se întind ca o strună. Fără să vreau, stau încordat în acest fotoliu comod și moale, de parcă mă aștept ca dintr-o clipă în alta acesta să se rupă și să se prăbușească sub mine. Pe pianină, lumânarea arde deasupra capului lui Mik. Limba flăcării se leagănă. De partea cealaltă, la nivelul nasului lui Mik, se mișcă o umbră mustăcioasă. Mik ia din nou acordul, apoi îl repetă foarte încet: am senzația că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
obosit, simt furnicături și doresc o schimbare. Îmi încordez voința, vreau să mă mișc, să mă întorc, să mă așez în altă poziție, dar, înghețat și încătușat cum e, corpul se teme să nu se destrame și să nu se prăbușească. Simt cum mă irită dorința de a rupe, de a sfâșia această încremenire plină de spaimă. Simt cum mă scoate din fire imposibilitatea de a-mi asculta voința. Dar iritarea este și ea mută și foarte adâncă. Și crește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nici o noimă, pradă unei tristeți înfiorătoare care crește din cauză că nu dau de cocaină. Da, sigur că da, nu mai este cocaină. Au luat-o Mik și Zander. În cameră nu mai este nimeni. Nu mă așez, pur și simplu mă prăbușesc pe divan. Chircit, respir cu horcăieli, când inspir, mă ridic, când expir, cad, de parcă aș putea să sting focul disperării cu valul de aer care mă străpunge. Și doar un drăcușor hâtru, aflat undeva într-o tainiță adâncă a conștiinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
făcea un cot la dreapta. După colț văzu vagonetul. Era încă plin pe jumătate cu minereu. Dincolo de acesta, o grămadă de sfărâmături de rocă obturau galeria. Șinele dispăreau sub blocurile de piatră iar Iuliu înțelese că acolo tavanul galeriei se prăbușise. Un fior îl străbătu pe spinare, oare sub dărâmături se afla și minerul care săpase acolo înaintea lui? Totul părea să confirme această ipoteză. Vagonetul rămas acolo, felinarele care probabil arseseră până la epuizarea combustibilului, chiar și coada de lopată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
gânduri începu să examineze atent pereții și tavanul galeriei, sperând să găsească restul filonului. Nici un rezultat, nu era nimic acolo. Asta însemna că bucata pe care o băgase deja în buzunar, provenea de undeva din fața lui, din zona unde se prăbușise galeria. Așa se întâmpla de obicei, metalul galben se găsea în filoane, firișoare subțiri de aur, ce umpleau crăpăturile din roci. Mai întâi le găseai pe acestea, semn că te apropii de comoară, după care, dacă aveai noroc dădeai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
abia mai rezista sub greutatea ce trecea peste el, amenințând să se rupă. Nu-i plăcea de loc faptul că iar trebuise să se întrerupă din lucru dar nu avea încotro. Dacă nu lua măsuri imediat, acesta s-a fi prăbușit la un moment dat iar el ar fi pierdut și mai mult timp. În sfârșit, în dimineața aceasta izbutise să-și vadă visul cu ochii. Aruncase în vagonet ultimii bolovani ce ascundeau capătul galeriei. Se afla în fața unui perete neregulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sunetul venea de acolo, din golul îngust de sub tavan. Era copleșitor, nu semăna cu nimic cunoscut. Iuliu Crișan auzise la viața lui tot felul de zgomote din subteran. Putea să recunoască fără greș cântecul lemnului când cintrele amenințau să se prăbușească sub apăsarea stâncilor de deasupra ori scrâșnetul straturilor de rocă deranjate de scormonitul oamenilor, ce se reașezau la locul lor. Știa cum sună piatra fisurată sub loviturile de ciocan, la fel cum deosebea zgomotul plin al stâncilor nederanjate până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Simțea pe ceafa transpirată curentul de aer. Raza de lumină tot nu străbătea prea departe. Nu pricepea de ce se întâmplă lucrul acesta, dar și acolo totul părea în ordine. Pereții, atât cât putea să vadă, erau în regulă, nu se prăbușise nimic și nici nu se vedea praf ori infiltrații de apă. Plimbă încă odată fasciculul lanternei de jur împrejur și, liniștit, se declară mulțumit. Voia să coboare de pe ladă și să se apuce din nou de lucru. Tocmai se pregătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de el. Îngrozit, se răsuci pe călcâie și o rupse la fugă prin galerie. Călcă pe una din traversele putrezite de lemn care se rupse și căzu la pământ. Din spate, negura se apropia cu repeziciune, inundând galeria. Întunericul se prăbuși peste el învăluindu-l cu totul. 3 Farurile spintecau întunericul pădurii. În noaptea caldă de au gust, camionul gonea la vale pe panta muntelui. Coroanele copacilor se închideau deasupra drumului, dându-i senzația că merge printr-un tunel nesfârșit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
încercând să scape. Își dădu repede seama că nu va izbuti și ridică brațele în față, ca să se apere. Trase adânc aer în piept și țipă din toate puterile. Urletul său prelung se frânse apoi brusc în întunericul ce se prăbușea de sus peste el. 4 Jetul rece de apă îl lovea cu putere, scoțând din el oboseala drumului. Într-un târziu închise robinetul și păși dincolo de margi nea căzii. Din cuierul de pe spatele ușii de la baie luă prosopul aspru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]