3,125 matches
-
Adrian are o sumedenie de gutui pufoase pe crengile sale, iar Alina te îmbie să guști doar una din piersicile ei parfumate... În timpul săptămânii, când ograda pare tristă și părăsită, bunica și bunicul se duc, în puținele lor clipe de răgaz, să mai stea de vorbă cu Nicușor sau Viorica, cu Adrian sau Alina, cu Sorin sau Sorina... Ce mari au crescut cu toții! Ți-e mai mare dragul să-i privești! O să plouă? întreabă bunicul. Cred că nu! își răspunde tot
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
-Dimpotrivă. E mai bună decât singurătatea. -Înțeleg. Eu sau altcineva... -Nu asta voiam să spun. Nu ești primul confrate al lui Olaf care locuiește aici. Dar dumneata ești diferit. -Explică-mi. -Pentru ceilalți, se simte că aici nu este decât un răgaz între două misiuni. E ca un hotel, nu îi interesează. Par nerăbdători să plece. Viața lor este în altă parte. Bagă de seamă că îi înțeleg. De ce ar acorda importanță acestui loc? Pe când dumneata pari să apreciezi sejurul aici. -Confirm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
îngrop în Șah Abd-ol-Azim, ha! Fac sicrie, am sicrie pe măsura fiecărui om, la fix. Sunt gata oricând, ha! Râse în hohote, de i se scuturau umerii. I-am arătat cu mâna în direcția casei. Dar fără să-mi dea răgazul să vorbesc, reluă: -Nu-i nevoie, îți cunosc casa. Fii gata, ha! Se ridică. Eu m-am întors, am intrat în cameră și cu mare greutate am târât cufărul macabru până la prag. Mă aștepta un car mortuar vechi și rablagit, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de Armin, de parcă l-am fi prins pe tata făcând ceva interzis, o slăbiciune căreia i se deda în toiul după-amiezii, privind în rămurișul copacilor, în timp ce tatăl lui Armin trebuia să lucreze. Dar tata nu ne descoperise; după un scurt răgaz o luă din nou pe drumul din câmp înapoi la mașina lui și în mersul acela cu care traversa pajiștea - mergea cu trupul ușor înclinat în față și capul lăsat într-o parte - se citea o singurătate care până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
lucru pe care nu putea să-l accepte, și anume, că îi scădea claritatea vederii. Negreala îl amenința din nou, doar că acum o mai putea ține sub control cu ajutorul celor doi cilindri, ca să se poată refugia pentru un scurt răgaz în acel privit dincolo. XXItc "XXI" Hacklertc "Hackler" Hackler ședea pe canapea sub „peisajul montan“ al tatei, așa cum mai făcuse cândva, și, de parcă vremea ar fi avut o memorie proprie, și în ziua asta de vară timpurie stătea tot drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
n o să iasă conform planului. Tușica și Angelina rămîn cu gura căscată, nu le vine să creadă, adică nu cumva...? Prin minte le fulgeră același gînd care le face să se înmoaie de frică, în timp ce Delfina are cîteva secunde de răgaz ca să și mai tragă sufletul, să se gîndească, nici n a fost chiar așa de greu pe cît își imaginase, uf, uf, uf. Care plan? se zgîiește Angelina peste masă, asta da lovitură tocmai din partea cui nu te aștepți, zice
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
în stradă cu tot felul de necunoscuți? Cine i-ar fi putut garanta că n-ar fi nimerit direct în gura lupului? Așa că n-ai nici un motiv să te dai de ceasul morții cînd încă nici bine n-ai avut răgaz să-i pui pe toți în temă cu ce urmează să se întîmple. Cît despre creierele spălate, mințile înguste, fețele necioplite și alți mitocani, n are rost să-ți bați capul, sînt pline de ei toate facultățile, retardați cu pile
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
și cu artificialitatea, de altfel) modifică, treptat, se pare, Însăși „gena” bestiei creatoare. Este magia și mizeria artistului, miracolul, mistificarea, morbidul, măreția și monstruozitatea sa. Politețea poate deveni un ecran care deviază, dacă nu și obturează comunicarea. Dintr-un necesar răgaz al reintrării În real, cerut de ocrotirea timidității și Îmblânzirea dezgustului, delicata convenție poate deveni manieră a existenței Însăși, artificializând și refuzând, de fapt, dialogul. Chiar când ne identificam cu celălalt, pelicula persista totuși. Fragilul ecran sticlos prin care Încercam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
cu care am deschis aceste fugare note: „Înaintez oarbă surdă mută ca o femeie Îndrăgostită/ traversez anotimpuri pășesc prin ape cu sânge/ trec lanuri cu maci trec orașe cu oameni/ da Îmi trec viața”. Un soi de marș perpetuu, fără răgaz sau refugiu și fără iluzii, dacă nu și unul pe loc, Înșelător refren, moderat melancolic, o invocare exorcizantă, de fapt: „Nici măcar nu știu dacă tu mă aștepți”. Versul repetă, oracular, incertitudinea, Înainte de a se limpezi tragic: „Nici măcar nu mai știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
și didactic american, un colegiu de „liberal arts and sciences” pe care urma să-l discut cu universitarii locali. Din păcate, programul extrem de Încărcat pe care mi-l făcuse, pentru cele două zile clujene, Universitatea Babeș-Bolyai nu Îmi lăsa nici un răgaz pentru Întâlniri personale, iar Liviu nu era, În mod paradoxal, inclus În convorbirile „oficiale”. L-am sunat din București de câteva ori, pentru a căuta un compromis pentru ciudata situație, dar nu l-am găsit. La Cluj, am aflat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
revenit În țară, după o ședere de numai un an. În vară, fostul ambasador Mihai Botez a trecut pe la București și mi-a făcut propunerea de a reveni la New York; eram Înclinat să accept, dar am mai solicitat, totuși, un răgaz pentru reflecție. Înainte de a mai apuca să vorbesc cu el, Mihai Botez a avut Însă criza hepatică de pe urma căreia a și murit. Am comunicat totuși la București răspunsul meu pozitiv; lucrurile au intrat Însă În timpul cel mai scurt Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
când trăiam la București. Nu-mi aminteam, de fapt, să fi vorbit vreodată la telefon! Cu perfectă naturalețe, m-a informat că, din păcate, sâmbăta dimineața era rezervată. Ocupat, până peste cap, cu multe slujbe și proiecte, nu avea alt răgaz să-și scrie cronica săptămânală. Evenimentul părea să aibă o importanță cosmică incomparabilă, așa că nu-mi rămânea decât să-i respect prioritățile. * După doi ani, l-am Întâlnit, totuși, pe Zigu. În seara deschiderii oficiale a Târgului internațional de carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
obișnuitele conflicte Între părinți și copii, Între datorie și liberul arbitru, Între tradiție și Înnoire, mai nimic din ceea ce structurează dinamica unei cărți. Doar adierea delicată și tăioasă a unei trestii care gândește. Care simte, Înregistrează halucinant și pendulează fără răgaz, lent sau frenetic, În ritmul neregulat al vieții Înseși. Se Înțelege de ce micul volum de 100 de pagini nu se poate povesti. O epopee, În durata unei clipe. Imediată, urgentă, acaparatoare. Dilatând, concentrând, fără a pierde vreodată contactul cu materia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
sa frântă, ca autori ai unei vieți blestemate, În afara normalității. Pe strada Costache Morțun, nr. 4, patul pe rotile era adus uneori pe cerdacul larg, cât o cameră. Blecher atingea cu degetele fructele din crengile copacului... Dar puținele clipe de răgaz ale bolii le folosește mai ales pentru scris, pentru cartea care, cum spune, „ia proporții și se plămădește ca o ființă proteică”. Se luptă nu doar cu torsiunile trupului, ci și cu primejdia de a nu deveni, cumva, după expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
tocmai pentru că a intrat prima În secolul XX. Poate și din acest motiv, America permite o estimare mai destinsă a modernității, asupra căreia și-a pus o amprentă decisivă. Mobilitatea, energia histrionică, pionieratul și prospețimea anistorică nu prea Îngăduie aici răgazul retrospectivelor interogative. Supremația autoritară a prezentului „face”, reface și redefinește continuu, firesc, civilizația. În democrația populară, multirasială a imigranților lumii, idealul nazist al supremației rasei este o contradicție În termeni, chiar dacă tensiunile rasiale rămân atât de pregnante și primejdioase. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
globale incertitudini planetare. În ianuarie 2002, În drum spre podiumul festiv de la Percoto, ne-am oprit, Cella și cu mine, pentru patru zile, la Veneția. Familia Nonino care subvenționa râvnitul Premiu Internațional de Literatură ne oferise ca dar acest generos răgaz preliminar. Locuiam la un elegant hotel din partea luxoasă a orașului, bărcile și apa se aflau la un pas, ca și În ecranul ferestrei din cameră. Vreme excelentă, soare primăvăratec, turiști puțini, berechet timp de plimbări și delăsare. Nopți Înstelate, vinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Diderot apărea, dispărea, iar apărea, fără ca nimeni s-o vadă, lenevind Între brațele stăpânului. Îi transmitea, știam, În limbajul ei polemic și codificat, o mereu nouă variantă a aventurii lui Oblomov. Poet, romancier, editor, neobositul Michael Krüger, muncitor intelectual fără răgaz și călător pe toate meridianele, paralelele și iluziile, avea nevoie să audă, din nou și din nou, cele o mie și una de Întâmplări neîntâmplate din viața secretă a lui Oblomov, sedentarul fără leac al pustiului estic. Dinamismul tânjea după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
și pune mâinile la ceafă. Parcă ar avea șaizeci și cinci de ani și ar fi pensionar. Peste trei luni, fratele sau sora vor dispărea din nou, undeva unde nu se vor putea urma unul pe celălalt. Dar acum, pentru un scurt răgaz, se cunosc unul pe altul, tocmai pentru că au stat departe. Măcar cineva tot rămâne pe-aici. Eu asta fac. Mai bine stai unde cunoști. Unde să te duci, când peste tot se dezlănțuie iadul? Nările ei freamătă, iar ochii îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
țesătură de semnale, formulând o teorie a ființelor vii. Celule care, în soare și în ploaie, și în selecție nesfârșită se adună într-o minte mare cât continentele, imposibil de conștientă, omnipotentă, dar fragilă ca ceața, celule care mai au răgaz doar câțiva ani ca să-nțeleagă cum se asociază și unde ar putea ajunge, înainte să se stingă și să redevină apă. Tot drumul își trece degetele peste cartea lui Mark, o răsfoiește la întâmplare de parcă această mărturie îngropată ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ca și cum ar fi citit răspunsurile de pe hârtie. Nici măcar o singură dată n-a făcut o pauză de gândire. Deși Paolo, care lucra la Vatican, îl sfătuise să facă din când în când asemenea pauze. Așa e mai bine și lasă răgaz celuilalt să se gândească. Important era, iarăși, să arăți că în pauzele acelea tu lupți ca să-ți reprimi sentimentele. Iar Paolo trebuia să știe ce spune, căci el conducea discuțiile cu oameni care primeau bani de la Vatican, ca să poată trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ci emoția, pentru că armata era privită cu mult respect și ce altceva mai bun ar fi putut să viseze o ființă neînsemnată ca mine? Următorul lucru de care îmi amintesc este că mă aflam iarăși în tren și aveam un răgaz de o săptămână, ca să-mi procur de acasă o recomandare scrisă, una bună, desigur. Și mai știu că mi-am promis, încă din tren, să-i constrâng prin orice mijloace pe secretarul de partid și pe notar să iscălească ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
rămân pentru totdeauna acolo. Când șoferul a venit s-o ia cu mașina, ca s-o ducă înapoi în oraș, nu i-am spus nimic. Am colindat prin săli și pe coridoare, ocolind laboratoarele și camerele de consultații. Aveam un răgaz de o oră înainte să mă cheme, ca să-mi ia sânge. Mai târziu aveam programare la doctorul Radu. În grădină, am mers de-a lungul gardului, pe o cărăruie acoperită cu prundiș, până în colțul cel mai îndepărtat al curții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
huruind, m-am gândit. Ariana încă nu apăruse și Paul Newman nu găsise nici un răspuns la întrebările mele. Am tras concluzia că mă pot bizui doar pe mine însumi. Deodată, ea a răsărit în spatele meu și n-am mai avut răgaz să-mi iau poziția de Paul Newman. M-a prins nepregătit - zăceam acolo în iarbă, lățit ca o balegă, ceea ce pe ea n-a părut s-o deranjeze. I-am privit sânii. N-am putut altfel, oricât de tare m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
era ca un fel de poliță pe care obliga soarta să-și pună pecetea. Șerban ajunsese vodă, dar dacă nu se copsese vremea? Doamne, din șiragul de Cantacuzini, câți nu fuseseră răpuși pentru că neastâmpărul din vine nu le-a dat răgaz să lase vremurile să se coacă! Purta numele lui Mihai Vodă Viteazul, și el Cantacuzin după mamă. S-ar putea spune că tatăl lui Mihai Vodă era o taină, că fusese cocon din flori al lui Pătrașcu Vodă, dar pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mă pocăiesc. Spătarul Mihai, înfiorat, se lăsă în genunchi odată cu toți ceilalți și se trezi implorând și el: — Doamne, miluiește! Seară aproape că nu era; cum apunea soarele, întunericul venea grăbit. Îl deranja că i se răpește ceasul acela de răgaz pe care-l avea acasă când se bucura de pacea pe care i-o revărsa în suflet oboseala zilei. Încheierea bruscă a activității, dictată de venirea întunericului, îi da sentimentul unei înfrângeri. Ceilalți pelerini plecaseră. Când și-au luat rămas
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]