9,450 matches
-
lovitură în mod involuntar, căci cuțitul menit să-i curme viața zbură peste el, înfigându-se din greșeală și spre marea uimire a tuturor în brațul stâng al celui care-l trimisese. - AAAAAUUUU!! zbieră Cârpenișteanu. M-am lovit îngrozitor! Sunt rănit, AU!! FACEȚI CEVA!! - Ce s-a întâmplat? se miră Elefetrie, care scăpase totalmente parcursul evenimentelor, din pricina preocupării lui de a-și lega șiretul de la pantoful drept. Domnule Cârpenișteanu, sunteți rănit! Chemați o ambulanță! strigă el spre colegii lui. - Dar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-l trimisese. - AAAAAUUUU!! zbieră Cârpenișteanu. M-am lovit îngrozitor! Sunt rănit, AU!! FACEȚI CEVA!! - Ce s-a întâmplat? se miră Elefetrie, care scăpase totalmente parcursul evenimentelor, din pricina preocupării lui de a-și lega șiretul de la pantoful drept. Domnule Cârpenișteanu, sunteți rănit! Chemați o ambulanță! strigă el spre colegii lui. - Dar a încercat să te omoare, Eleftuț, îi spuse fata care până nu demult stătuse agățată de gâtul lui. A încercat să te omoare, de-aia i s-a înfipt în brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
înfipt în brațul stâng cuțitul pe care îl ținea în mâna dreaptă! - Pe bune? întrebă Elefterie neîncrezător, verificând în același timp întreaga situație, pentru a vedea dacă nu cumva era mințit cu nerușinare. - Mie mi se pare că omul e rănit grav, continuă el. Eu asta văd. Chemați, vă rog, o ambulanță... Deodată, o bufnitură surdă îi reținu atenția, întrerupându-l. Slăbit din pricina sângelui scurs, Mircea Cârpenișteanu se prăbușise. Acum horcăia. - Chiar am încercat să te omor, tâmpitule, spuse cu greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
rău. Doar nu din nou? Aproape încremenit, Ionel mai poate întoarce capul numai ca să audă cele mai infame cuvinte pe care i le-a auzit cândva urechea. - Ionel, nu-i așa că vrei prăjiturele? întreabă calculatorul demonic, folosind un timbru necunoscut. Rănit de moarte, odată ce sensul cuvintelor îi ajunge la creier, Ionel plânge. E mult prea mult. Și nu așa voia să moară. Cu o ultimă sforțare-a demnității totuși, el atacă. Vrea răzbunare. Răcnind mai ceva ca un samurai, el decuplează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de mai multe ori pe capătul acesteia încercând să disloce bucata de rocă. Nu reușea așa încât se lăsă păgubaș. Începu să lovească cu barosul în capătul barei metalice, atent ca aceasta să nu sară de la locul ei și să-l rănească. Așa era mult mai bine, crăpătura se mărea cu fiecare lovitură de baros. Din când în când mai împingea pârghia înăuntrul găurii făcute, după care relua asaltul asupra peretelui de piatră. Bucata se desprinse la un moment dat de la locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mergea, pe întuneric, era periculos să calce în el fără să își dea seama. Putea să cadă și, de data asta nu mai știa dacă va avea din nou norocul să nu mai pățească nimic, să scape fără să se rănească. Continuă deci să se târască înainte spre drum, sau, mă rog, în direcția în care credea el că se află acesta. Atunci auzi bufnitura. Încremeni pe loc cu inima bubuindu-i în piept. De data asta nu mai încăpea nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mâinile întinse înainte, încercând să dea de trupul copilului. Se opri nedumerit după câteva zeci de metri nepricepând de ce nu găsește nimic. Îl chemă din nou pe băiat sperând ca acesta să răspundă. Îi veni în minte că poate este rănit și nu-i în stare să mai vorbească. Poate zăcea fără simțire pe undeva iar el trecuse pe lângă dânsul fără să-și dea seama. Disperat, se lăsă să cadă în genunchi și începu să pipăie cu palmele patul de frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o groapă ori poate alunecase pe frunzele ude de pe jos. Căzuse și acum se rostogolea la vale pe malul înalt. Ei, e totul în regulă? întrebă el, neîndrăznind să ridice prea mult glasul. Nu primi nici un răspuns, ori moșul era rănit rău ori nu-l auzise. Așteptă câteva clipe după care repetă întrebarea ceva mai tare. Un mormăit supărat venea de undeva dinspre fundul vâlcelei, după care vocea lui Calistrat se auzi destul de slab: Toiagul, unde, mama dracului, a căzut toiagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se repezi într-acolo. Pricepuse pe loc gravitatea situ ației, Moș Calistrat scăpase toiagul din mână și acum erau amândoi lipsiți de apărare. Nici nu știa ce să facă mai întâi, să vadă dacă nu cumva acesta nu s-a rănit în cădere ori să încerce să găsească toiagul. Alese repede a doua opțiune, fără toiag erau morți amândoi, așa că se trânti pe burtă și începu să pipăie febril malul abrupt, sperând să simtă sub degete lemnul lustruit al acestuia. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nu auzise nici un cocoș, pur și simplu știa că sosise vremea ca aceasta să plece. No, bine, șopti Calistrat, înseamnă că în noaptea asta ne-am liniștit. Da, ne-am liniștit. Important acum este să știu dacă nu cumva ești rănit. Nu mi-e bine deloc, dragul meu. Nu văd nici o rană, dar te-a cam chisolit până ce am apucat să ajung la tine. Mi-e teamă să nu-ți fi rupt ceva pe dinăuntru. Cred că sfârșitul mi-e aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
frece frenetic sfoara cu care era legat de bavura pe care o găsise. Nu vedea ce face, dar continua să își miște de sus în jos mâinile legate, încercând să taie legătura. Nu mai ținea cont de faptul că se rănea și sângele începuse să curgă abundent. În sfârșit, simți că legătura cedează și în curând reuși să se elibereze. Își aduse mâinile în față, frecându-și încheie turile rănite. De acum era liber, și trebuia să se gândească la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dens, gros, natural, fără prelucrări ulterioare pentru rafinare. O oloiniță funcționa la Fruntești, apoi s-a pusă în funcțiune o alta la Lunca, dar se mergea și mai departe, la oloinița din Parincea. Până pe la mijlocul secolului al XX-lea, gospodăria rănească își producea cele necesare, fără să apeleze la piață, decât foarte rar și numai pentru produse strict necesare, pe care nu le putea produce. Lipsa pământului, boala grea a lumii satului românesc, punea gospodăria țărănească în situația să nu-și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
anul 1889 că, raportat la numărul capilor de familie, 503, numărul animalelor era mic. Animale domestice Fie că le raportăm la capi de familie sau la numărul locuitorilor (2245), pe specii sau total, animalele existente sunt puține față de nevoile gospodăriei rănești. După numai doi ani, numărul animalelor din gospodăriile țărănești scade vizibil, în comparație cu statistica din 1889, fie că raportările au fost mai aproape de adevăr, fie că numărătoarea s-a făcut cu exactitate. Oile sunt menționate separat - 1885 capete - la un număr
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
pe piețele Europei. Se exportau mari cantități de brânză burduf, unt, pastramă, alte preparate din carne de vită și de porcă din care se obțineau venituri însemnate. Banii obținuți erau destinați „birului” - tributului - către Poarta Otomană. Sumele datorate de gospodăria rănească erau apăsătoare și mulți răzeși și-au pierdut părțile de moșie, vânzândule unor boieri, așa cum s-a întâmplat cu răzeșii din Filipeni și Fruntești. Prin sate și pe la curțile boierești și mănăstirești umblau negustori străini, în special turci, care cumpărau
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
au fost și cazuri de excepție, și școala Lunca se numără printre acestea. Gospodăria țărănească confruntată cu grave probleme economice - lipsa hranei zilnice - nu putea răspunde nevoilor școlii, care însemna „scoaterea din producție” a copiilor de vârstă școlară. Puține gospodării rănești erau capabile să achite taxele școlare și să asigure întreținerea (masa, cazarea, îmbrăcămintea, cărțile) copiilor care ar fi vrut să meargă la școlile secundare. Singura șansă era ca să reușească cu bursă de stat, dar acestea erau puține, lumea satelor rămânând
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de coli sătești, cu fonduri date de stat. Construcțiile erau tip: o construcție dreptunghiulară, cu două săli de clasă, despărțite de un hol, separat la mijloc pentru cancelarie. Nu e greu de observat că arhitectura acestor școli pornea de la casa rănească, mărită de câteva ori. Noul local de școală din satul Lunca a fost construit pe același teren, lângă vechiul local, tot prin intervenția învățătorului Gh. Postoiu, pe lângă administrația județeană și locală. În anul școlar 1927-1928, acest local a fost gata
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
în cursă de calificare pe diferite specialități. Nu le dădea voie să intre în clasă fără să fie pregătiți pentru lecție. Nu era rigid, nici obtuz, era exigent, harnică și întreprinzător, bun gospodar, chibzuit, privea școala ca pe o gospodărie rănească, numai că el voia să producă minte și minți. Nu dădea înapoi nici de la distracții, îi plăcea o glumă bună, o vorbă de duh, dar la un moment dat, când credea că e de ajunsă cu distracția spunea colegilor: „Gata
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de unde și numele. Nu este o mâncare specifică, probabil că este cunoscută în multe zone ale țării, însă eu o știu de la Mama Boghioia și de la sora tatei, Aneta Breahnă. Prăjituri țărănești. Precizăm că erau puține prăjituri, dulciuri, în gospodăria rănească. Trebuiau trei ingrediente: timp, cunoștințe și multe altele. În Moldova, prăjitura universală a fost cozonacul. Multe femei știau să-l facă în diferite forme și cu umpluturi. De asemenea, știau să facă pasca, care nu-i nimică altceva decât o
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Săucești, Viforeni și Buhoci. În compania a 10a, luncașii soldați au primit diverse însărcinări, s-a instalat disciplina și ordinea, au luat parte la luptele de la Tulgheș, când s-a trecut granița impusă între frați. Ghi D. Iacobeanu a fost rănit și luat prizonier de germani. Eroii, morți în războiul din 1916-1918 (Lunca, Slobozia șiValea Boțului): 1. Boca Ion 2. Romedea Gheorghe 3. Pușcuță Gheorghe 4. Vraciu Ilie (căprar) 5. Andrieș Gheorghe 6. Hură Toader 7. Hriscu Vasile 8. Boca Ilie
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
fost urmat de alta, în 1952; carnetele CEC nu aveau rubrică pentru milioane; nici nu era nevoie, deoarece veniturile erau foarte mici. Tot în 1950 au fost impuse cotele obligatorii din toate produsele care au apăsat greu pe umerii gospodăriilor rănești. Se dădeau cote din cereale, din lapte, carne, lână. Unii țărani nu aveau cu ce plăti aceste dări și impozite, erau ridicați, bătuți și închiși. Mulți dintre ei și-au pierdut urma în țară pe ani întregi, întorcându-se după ce
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
G.A.C. Tot atunci au fost lichidate ultimele rămășițe ale proprietății private: micile ateliere și magazine. În perioada interbelică, oameni politici și partide politice (PNȘ al lui Iuliu Maniu și Ion Mihalache) aveau în programul lor formarea de cooperative agricole rănești care ar fi putut să-și cumpere mașini și utilaje agricole, dar țineau seama de aportul financiar la constituirea patrimoniului cooperativei. Partidul Muncitorescă Român, al comuniștilor, după ce a format primele trei G.A.C.-uri în 1949, a trecut la o
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Și da, e adevărat că au existat mulți oameni care au intrat În castel și n-au mai ieșit niciodată. Privirile noastre se Întîlniră o clipă. La scurt timp, tata s-a ridicat și s-a refugiat În camera lui, rănit de tăcere. Am strîns farfuriile și le-am depozitat În micul spălător de marmură din bucătărie, ca să le curăț. CÎnd m-am Întors În salon, am stins lumina și m-am așezat În vechiul fotoliu al tatei. Suflarea străzii fîlfîia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lumina celui mai elementar bun-gust, condamnabil de scatologice. Din nenorocire, și prin aceasta se demonstrau încă o dată bătaia scurtă și debilitatea structurală a sarcasmelor, zeflemelelor, batjocurilor, ridiculizărilor, glumelor proaste, anecdotelor și a altor nostimade cu care se încearcă să se rănească un guvern, nici starea de asediu nu se ridica, nici problemele de aprovizionare nu se rezolvau. Zilele trecură, dificultățile mergeau în crescendo continuu, se agravau și se înmulțeau, răsăreau sub picioare ca ciupercile după ploaie, dar fermitatea morală a populației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mă obligați să vă amintesc, domnule președinte, că nici un blindaj de automobil nu rezistă la bombe, Nu era nevoie să mi-o spuneți, întotdeauna va exista o lance pentru fiecare cuirasă, întotdeauna va exista o bombă pentru fiecare blindaj, Sunteți rănit, Nici o zgârietură. Figura unui ofițer de poliție apăru la fereastra mașinii, făcu semn că se putea continua călătoria, Am pornit din nou la drum, informă prim-ministrul, Aici aproape n-am ajuns să ne oprim, răspunse șeful statului, Domnule președinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
a orașului, nu se vedeau hoți, nici violatori, nici asasini, contrar pronosticurilor rău intenționate ale președintelui fugit. La unele apartamente ale clădirilor, ici și colo, ferestrele erau închise, cu storurile, atunci când existau, coborâte melancolic, ca și cum un doliu dureros ar fi rănit familiile care locuiau acolo. În acele apartamente nu se aprinseseră în zorii zilei luminile atente la evenimente, cel mult locuitorii pândiseră, eventual, din dosul perdelelor cu o strângere de inimă, acolo trăiau oameni cu convingeri politice foarte ferme, oameni care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]