5,064 matches
-
gândit să trec pe la firmă în drum spre Tsukuba. Nevasta m-a întrebat uimită: «Azi te duci la muncă? N-ar fi bine măcar azi să iei o pauză?» Totuși, am răspuns: «Firma e în drum spre Tsukuba, așa că mă reped și pe acolo.» Am luat trenul de la linia Seibu și am mers până la Ikebukuro, apoi am trecut pe linia Marunouchi până la Kasumigaseki, acolo am schimbat și, până la Hiro-o, am luat-o pe linia Hibiya. Ruta cu care m-am obișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
sosise în stație, a urmat imediat după cel din care coborâsem. Și acesta a staționat puțin între Akihabara și Kodemmachō. Deoarece metroul în care fusesem noi s-a retras la depou, acesta a venit în locul lui. «Ce bine!» M-am repezit înăuntru. În cele din urmă și cu acesta s-a întâmplat la fel, a fost scos din circulație. Nu știam ce se întâmplă. În acel moment mi s-a pus un văl negru pe ochi. Mă gândeam că am tensiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
voi la fel. Cu alte cuvinte: „Lumea nu prea te lasă să-ți trăiești viața după propriile tale valori.“ Din perspectiva celor din secta Aum lucrurile stau în felul următor: tocmai când își declarau autonomia, societatea și statul s-au repezit la ei și i-au numit „mișcare antisocială“ sau „boală“, nu le-au acordat nici o șansă. De aceea s-au îndepărtat din ce în ce ce mai mult de societate. Totuși, Kaczynski - în mod intenționat sau nu - a omis un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
iar eu eram curios să știu ce se mai scria. Tocmai când să ies din satyam doi polițiști m-au oprit și m-au întrebat ce am căutat înăuntru. M-am speriat și m-am enervat, de aceea i-am repezit și am fugit acasă. Din cauza acestui lucru poliția mă supraveghea și mai strict. - Atunci credeați că cei de la Aum fuseseră atacatorii cu sarin de la metrou? M-am gândit. Eram sigur că ei au făcut-o. Cu toate astea, nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
din viață, să mimeze un vals vienez pentru câteva grăunțe. În așteptarea mucosului, marinarii zăceau cu capetele pe masă, doborâți și vlăguiți de băuturi ieftine date pe gât fără suflare. Se treziră uimiți și bucuroși la auzul muzicii și se repeziră, dându-i brutal pe cei doi la o parte, să vadă și să probeze și ei minunea orientală. Reflexul lui Pavlov mormăi ca pentru sine Filip, când se întoarseră la masa lor. Cine mai e și Pavlov ăsta? Tot un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Bătrânul înțelesese că lui îi fusese pregătit conținutul cufărului, îl trase afară și închise ușa în urma sa. Praful se reașeză, moliile reintrară în somnul lor de postav, aureola se stinse, iar cele două jumătăți de beznă, despărțite de lumină, se repeziră una-ntr-alta, ca două reptile în rut. Târî cu greu lada până acasă, se așeză lângă ea și o privi mult timp, încercând să-i ghicească miezul ascuns de coaja ferecată, neîndrăznind s-o deschidă. Se gândi la viața
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
am lăsat băiețelul în leagăn la soare, în curte. Doi porci din ogradă au răsturnat leagănul și au sfâșiat și hulpăvit trupul pruncului. I-am găsit grohăind, mânjiți de sânge și ronțăind sătui capul băiatului. înnebunit de groază m-am repezit în ei cu mâinile goale, lovindu-i cu pumnii, cu picioarele, scoțându-le ochii, mușcându-i și lăsându-mă mușcat, zgâriindu-i și sfârtecându-le carnea cu unghiile. Abia a doua zi dimineața, plin de răni și mușcături, cu ochii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
la capătul lanțului, în locul clădirii, mi-am găsit fiica umflată de apă și cu creierii zdrobiți. Fiind firavă și cocoșată, a fost probabil trasă în hău de greutatea ciuturii pline... N-am mai avut nici un dubiu; urmam eu. M-am repezit în atelierul bunicului cu un topor în mână și cu o ceață lăptoasă pe mine. Le am găsit acolo nepăsătoare, parcă mai zgomotoase, mai active, mai pline de viață. Stăteam inutil în mijlocul lor, neîndrăznind să izbesc cu fierul mort pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lăsare de sânge ale grafului. Rufus avea o meteahnă pe care graful o cunoștea, dar pe care i-o tolera cu îngăduință. Noaptea, bătrânul servitor cutreiera satul cu un hanger la brâu, sărea gardul în curtea vreunui gospodar și se repezea la câine, încăierându-se cu el, încercând să-l castreze pentru a răzbuna rușinea familiei și moartea fiicei sale. Se întorcea la castel, în toiul nopții, rupt și prăfuit în încăierare, zgâriat și mușcat de câini sau ciomăgit de țărani
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
acela, numai de-o șchioapă, s-a oțărât imediat la mine: „Să-ți fie dă capul tău, dă bafta ta, dă norocul tău șoșoiul, mamăăă, vrea să-mi dea carne dă șoșoi să mănânc”. O țigancă din grup, s-a repezit imediat spre mine, ca o arătare cu fustele fâlfâind și a luat imediat puradelul în brațe atrăgându-mi atenția ca să nu-i dau carne de „șoșoi” copilului, că are apoi ghinion și poate chiar să moară. Am întrebat-o atunci
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
diferite. Irina dând explicații asupra nunții, pregătindu-se, încercînd rochii, făcând mici escapade în doi, sau mai mulți, și ei doi la o parte. El vorbindu-i, făcând socoteli, și ea ascultîndu-l. Pe urmă, ziua nunții, felicitări, lumină, și Irina repezită prin odăi, privind, vorbind, și încordată lăuntric. Căci, oricum, nu va putea să nu se gândească și la mine. Apoi seara, rămași singuri, el isteț, ea puțin nenorocită și fără mișcare, el care o prinde în brațe, o strânge din ce în ce mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
făcuse noapte. În întuneric, magaziile apăreau sumbre și tăcerea profundă, aveai impresia că fantome foșnesc pe pietre. Ne grăbeam, căci abia acum ne dădeam seama cât întîrziasem și o lăsasem pe Ioana singură. Dar Ioana nu era acasă. Ne-am repezit pe plajă, pe pontoane să o căutăm, am întrebat pe Mihali de ea, pe Cadîr, mereu mai înfricoșați, chemînd-o în toate părțile, însă întunericul oprea orice posibilitate de a ne descurca. Și atunci, când Viky mi-a spus vorba așa
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
altă structură a instinctelor, o altă combinare a lor. Deci, dacă mă iubești, trebuie să mă accepți cum sunt, fără să mă numești mașinărie, oricâte contraziceri ai găsi. Aceste contraziceri există în orice om. De pildă, vezi pe unii foarte repezi în toate și totuși mâncând extrem de încet. Am avut din pricina ta, trei ani la dispoziție ca să-mi verific caracterul. - Mereu revii la aceleași fapte. - Pentru că mi-au fost esențiale. Toată experiența mea de viață pornește de acolo. Nu vei vrea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lume. Se contrazice spectaculos când formulează doctrine și teorii ultime, salvatoare. Cu fiecare teorie nouă și măreață, care se vrea definitivă, absurditatea sa tinde să devină maximă. Nietzsche a consemnat bine acest lucru. „Fanatismul cu care întreaga gândire greacă se repede asupra raționalității trădează un impas: ești în pericol, nu ai decât o unică alegere: să pieri sau - să fii absurd de rațional.“<ref id="77">Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, secțiunea „Problema lui Socrate“, § 10, traducere de Liana Micescu, Editura Humanitas
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lume. Se contrazice spectaculos când formulează doctrine și teorii ultime, salvatoare. Cu fiecare teorie nouă și măreață, care se vrea definitivă, absurditatea sa tinde să devină maximă. Nietzsche a consemnat bine acest lucru. „Fanatismul cu care întreaga gândire greacă se repede asupra raționalității trădează un impas: ești în pericol, nu ai decât o unică alegere: să pieri sau - să fii absurd de rațional.“<ref id="77">Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, secțiunea „Problema lui Socrate“, § 10, traducere de Liana Micescu, Editura Humanitas
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
un an de când nu te-am mai văzut prin părțile astea. Sunteți în trecere? Ori ați pornit la vânătoare? — Am venit pentru tine, Audbert. La un pas de casă, câinele îi scăpase fetiței și, cu toate că ea îl striga mereu, se repezise, lătrând și mârâind, lângă stăpânul său, care, fără să-și dezlipească privirea de la hun, căuta acum în zadar să-l potolească. Audbert înghiți în sec. — Pentru mine? Și cum aș putea să-ți fiu de folos? într-o clipă, descălecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tare. întrucât descântătoarea nu părea prea convinsă, Audbert îi veni în ajutor. — Eu am hidromel. Ce alegi? îndreptându-și spinarea, Malaberga răspunse hotărâtă: — Hidromel, mai e vorbă? Și să nădăjduim că-i bun! — Din cel mai bun! o asigură marcomanul, repezindu-se spre ușă ca să se ducă la bagajele încă legate pe spatele animalelor. Când ajunse afară, constată că ploaia se încetinise. Către apus, dincolo de culmile verzui ce închideau valea, soarele începea să-și arate sfios fața, din spatele păturii învolburate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
destul de lungă, căci Gualfard, anunțat de stolurile de păsări ce se înălțau mereu deasupra desișului, sosi doar când dimineața era bine înaintată. Kayuk, care supraveghea cărarea din rămurișul înalt al unui stejar, sări pe dată ca o pisică și se repezi să-și anunțe prietenii. Din precauție, burgundul își trimise înainte doi tovarăși, iar aceștia, odată ieșiți de pe cărare, apărură în luminiș să se convingă că erau feriți de surprize. Călăreau pe cai întru totul deosebiți și purtau un splendid echipament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu copitele, de parcă ar fi vrut să-și ajute stăpânul ce zăcea acum la pământ, în vreme ce Ricarius își rotea securea cu două tăișuri, abătând-o cu forță, neobosit, împotriva atacatorilor, care, însă, îl încercuiau din ce în ce mai strâns. — Tată! Tată! strigă Waltan, repezindu-se în ajutorul lui, însă un alt războinic mascat îi închise drumul. Tânărul îl doborî din două lovituri și alergă spre car. în spațiul ce se deschise dintr-o dată înaintea lui printre combatanți, îl văzu pe tatăl său, plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nimic. — Din lac în puț! mârâi. în cine de aici mai pot să mă încred? Și acum, ce mai așteptați? Nu se poate să fi ajuns departe. Găsiți-l și omorâți-l. Imediat! Din câteva salturi, Odolgan și Khaba se repeziră în urmărire, apucând-o pe aceeași cărare pe care Audbert urca în clipa aceea dealul. Din cauza agitației pe care goana lor istovitoare o stârnea printre lăstarii tufărișurilor, marcomanului nu-i trebui mult să-și dea seama că îi avea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
strânse buzele și ridică din umeri: Băiatul e rănit; și apoi, cu siguranță, ei cred că trăsnetul m-a ucis și pe mine și nu-și închipuie că sunt încă urmăriți. Fără să-i răspundă, Geremar îmboldi animalul și se repezi la vale, urmat imediat de oamenii săi. De această dată, Balamber nu mai zăbovi; strigă în urechile calului și îl lansă, la rândul său, în galop, ajungându-i repede din urmă pe războinicii burgunzi. Sosiră la un pâlc de arbuști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îndurare! imploră el, părând că nu se adresa lui, ci mai degrabă romanului, în care nu se poate să nu fi recunoscut un ofițer de rang înalt. — îndurare la naiba! Ce voiai să faci, animalule? se năpusti Wolfhram asupra lui, repezindu-i în față un picior, parat doar în parte cu o mână. — Cine te-a trimis? Ești o iscoadă a lui Atila? Voiai să-l asasinezi pe trimis? O să mori în chinuri, știi asta? Omul căzu cu un geamăt pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
comedia asta ca să mă tragă în război! Printre cei ce se găseau la capătul scării se stârni din nou o mișcare agitată, ca o clătinare de valuri. Prompt, Mataurus se postă în fața lui Audbert, înfruntându-l pe Gualfard, care se repezise înainte cu sabia ridicată. Gundovek se interpuse între ei și, cu un reflex extraordinar, apucă încheietura războinicului și îl opri, în vreme ce gărzile sale aținteau armele către scutierii care îi apărau spatele. Gâfâind, ținut de mâini robuste și de săbiile îndreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o datorie de căpătâi. „Vitalius!“ strigă el. Ordonanța sa fu imediat lângă el, gata la ordin. Fără să-l privească măcar, Sebastianus îi porunci cu un gest nervos al mâinii: — Ia o tăbliță, repede! Fugi! într-o clipă, Vitalius se repezi printre brazi, până în poiana unde ascunseseră caii, ceva mai sus de locul unde se aflau acum. Desprinse de la șa caseta cu cele necesare scrisului, o deschise febril, fără să ia seama la sulurile de pergament, sticluțele cu cerneală și tăblițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
barba lungă, albită pe alocuri, îi dădea și mai mult aerul unui patriarh din vechime. Când încercă să tragă zăvorul ruginit, acesta îi rezistă; totuși, el opri, cu mișcare a mâinii, măsurată, dar autoritară, gestul lui Simplicius, care, prompt, se repezise să-l ajute. O clipă mai târziu, trase zăvorul, iar ușa, alcătuită din scânduri bătrâne de nuc, lovite în câteva locuri, dar întărite cu cuie mari de fier, se deschise, scârțâind din balamale. Călugării se găsiră în fața mulțimii ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]