KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...89 90 91 ...709 >

17,708 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

spunea el, o brutărie, fie ea și „igienică“, putea foarte bine să-l adăpostească pe clientul domnului Cost; și apoi, nu era exclus ca acesta să fi avut o convorbire telefonică autentică. Ba nu! Nu era verosimil: parcă auzea cuvintele rostite cu atîta stoicism de către croitor: „În ceea ce mă privește, nu mai am nici o speranță, absolut nici una!“ Da, accentul căzuse pe primele cuvinte: În ceea ce mă privește, ceea ce Însemna că pentru el, numai pentru el, bătălia se terminase. Mai mult decît

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Cost cu beregata tăiată, Johns... Era, totuși, puțin probabil ca o asemenea organizație să fie În stare să-și compromită scopurile, printr-un glas oarecare care-ar fi spus, bunăoară: „Aici Banca Westminster“... Își aminti, deodată, că domnul Cost nu rostise nici un nume: formase doar un număr de telefon și Începuse să vorbească, În clipa cînd auzise un glas la celălalt capăt al firului. Nu putea fi, deci, vorba de o Întreprindere comercială. — Alo? La celălalt capăt al firului, un glas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
nici vreun carnet de cecuri... Măcar dacă rufăria ar fi marcată cu inițiale! Dar nu, nimic personal. Nici măcar un cadou de la cineva! Ce mai, o cameră pustie, cu obiecte standard, cumpărate de-a gata. Deodată, auzi o voce cunoscută, care rosti, gîfÎind ușor: — Alo? Cine-o acolo? Rowe puse repede receptorul În furcă. Ce bine-ar fi fost ca ea să nu fi răspuns, să fi fost prea departe de telefon - undeva la capătul scărilor, sau chiar În stradă! Dacă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
un om nu poți fugi așa cum fugi de o prăvălie. — Ultima oară nu purtai barbă. Ești Arthur, nu-i așa? — Da. Arthur Rowe. Omul părea perplex, chiar contrariat. — A fost frumos din partea ta c-ai venit să mă vezi atunci, rosti el. — Nu-mi amintesc. — Ai uitat? În ziua Înmormîntării, zise omul posomorîndu-se. Îmi pare rău, dar mi-am pierdut memoria În urma unui accident. Abia de curînd a Început să-mi revină, fragmentar. Cine ești? — SÎnt Henry, Henry Wilcox. — Spui că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
urmă el. Știai că doctorul Forester a fost omorît - și Poole la fel? — Nu. — Nu-ți pare rău? Doar erau prietenii dumitale! Nu, nu-mi pare rău. Ba chiar mă bucur. Din clipa aceea, Rowe Începu să spere. — Dragul meu, rosti ea cu blîndețe, toate ți se amestecă În minte. Nu mai știi cine-ți sînt prietenii și cine dușmanii. Asta-i tactica lor. — Nu-i așa că s-au folosit de dumneata ca să mă supraveghezi, acolo, la sanatoriul doctorului Forester, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
am aflat multe. Destule ca să știu că nu-s criminal. — Slavă Domnului! murmură ea. — Dar, dumneata știai că-s nevinovat? — Da, desigur. Știam... Și mă bucur că și dumneata știi... Vreau să fii fericit, Îți stă atît de bine! Rowe rosti, cu toată tandrețea de care era În stare: — Te iubesc. Știi bine că te iubesc. Nu pot să cred că nu ții la mine... Spune, unde-i filmul? Un cuc pictat ieși cu zgomot din hidoasa colivie a pendulei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
un negativ, unul singur! — Și nu-i ăsta? Întrebă ea, cu amărăciune. — Nu! 3 — Nu-mi dau seama ce anume voia să-mi ofere În schimbul libertății, dar știu că nu s-a ținut de cuvînt! zise Rowe. — Nu mă amestec, rosti ea. Toate Îmi ies pe dos! De aici Înainte, fă ce vrei. — Trebuie să-mi spui unde s-a dus! — Credeam... credeam că v-aș putea păstra pe amîndoi. Nu-mi pasă ce se Întîmplă cu restul omenirii. Soarta ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
opri la stop, un bătrînel cu joben deschise portiera și se repezi să intre. — A, scuzați vă rog, spuse el. Credeam că-i liber. Mergeți cumva spre Paddington? — Urcați-vă, Îl Îndemnă Rowe. — Vreau să prind trenul de 7,20, rosti intrusul pe nerăsuflate. Am totuși noroc. Cred că o să-l prind. — Și eu vreau să-l prind. Din păcate, semnalele galbene au și apărut. Se pare că da. Mașina Își urmă drumul, Înfundîndu-se În bezna tot mai deasă. — A căzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
sus, ca și cum ar fi auzit un murmur vag ce-i tulbura liniștea. Rowe vîrÎ mîna În buzunarul lui Hilfe și scoase revolverul, pe care-l puse apoi În buzunarul său. — Dacă doriți să fumați, prezența mea să nu vă stingherească, rosti bătrîna. Cred c-ar trebui să discutăm, zise Hilfe. Nu-i nimic de discutat. — Am impresia, totuși, că nu de mine ai nevoie, ci de film. — Filmul nu are o valoare În sine. E vorba de dumneata... Se opri, spunîndu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-și desfășoare lîna. Rowe Își aminti brusc cuvintele Annei: „Mă tem c-o să vorbească“, și-l văzu pe Hilfe surîzÎnd, ca și cum viața ar mai fi păstrat pentru el ceva ce-l putea amuza. — SÎnt Încă dispus să fac un schimb, rosti Hilfe. — N-ai nimic de oferit. Nici dumneata nu prea ai; și apoi, nu știi unde este filmul... — Mă Întreb cînd au să-nceapă sirenele, spuse bătrîna. Hilfe șopti, mișcîndu-și mîinile În rotocoalele de lînă: — Dacă-mi Înapoiezi revolverul, Îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
și trimis Într-un ospiciu. N-ai decît să deschizi orice ziar din epoca aceea, și vei vedea că-i adevărat. Pot să-ți spun și data... Omulețul se Îndreptă brusc spre ei și, Întinzîndu-și mîinile Într-un gest rugător, rosti cu glas plîngăreț: — Aș putea oare s-ajung la Wimbledon? O lumină albă străluci prin aerul plin de praf, dincolo de cupola spartă a gării: erau frunzele aprinse ca niște jerbe pe cer. Și brusc, Rowe Își dădu seama că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Simțea nevoia să le strige: „N-am nevoie de mila voastră! Mila e crudă. Ea distruge totul. Dragostea Însăși e În pericol, cînd mila dă tîrcoale În juru-i...“ — Anna... mai auzi el glasul lui Hilfe, apoi parcă un alt glas rosti, cu regret: „Și cînd mă gîndesc c-aș fi putut prinde expresul de 6 și 15!“ Amintirile continuau să se Îmbulzească În mintea lui Rowe, Într-o succesiune oribilă... Odinioară, Biserica Îl Învățase valoarea penitenței, dar penitența nu te ajută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Annei! Rowe se Întoarse spre lavoare și spuse În șoaptă, ca să nu-l audă omulețul cu pălărie: — În regulă. Ți-l dau! Ia-ți revolverul! Și i-l strecură repede În mînă. Cred c-o să-mi iau picioarele la spinare, rosti omulețul, Înapoia lui. Da, o să-ncerc. Ce părere aveți, domnule? — Dă fuga! Dă fuga! Îi răspunse Hilfe, tăios. — SÎnteți, deci, de aceeași părere. Da, poate că aveți dreptate. Se auziră pașii precipitați ai omulețului alergînd pe scară. Apoi se făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353

portiera pasagerului, uitându-se țintă la mine de parcă m-ar fi văzut clar pentru prima oară. - Spitalul Ashford, îmi spuse, făcându-mi semn să mă mișc. Acolo o să-l ducă pe Seagrave după ce o să-l elibereze din mașină. - Vaughan... am rostit, încercând să mă gândesc la ceva care să-l calmeze. Îmi venea să-i ating coapsa, să-mi apăs încheieturile degetelor de la mâna stângă peste gura lui. Trebuie să-i spui Verei. - Cui? întreba, cu ochii limpezi pentru o clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
știuse că, într-o ultimă demonstrație a iubirii nepăsătoare pe care mi-o purta, va încerca să mă omoare. Mașina lui Catherine stătea în parcarea de sub geamul dormitorului. Vopseaua de pe partea stângă purta urmele unei coliziuni minore. - Mașina ta... am rostit, prinzând-o de umeri. Ești teafără? Se sprijini de mine, ca pentru a comemora imaginea acelei ciocniri în apăsarea corpurilor noastre. Își dădu jos jacheta de zbor. Acum făcuserăm amândoi separat dragoste cu Vaughan. - Nu eram la volan - am lăsat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937

felul și care pot profita din plin de orice avantaje și în special materiale. Mai rar, tot mai rar întâlnim femei cu bun simț și cu un caracter frumos. De aceea, îmi tot revin în minte vorbele acelea de duh rostite de părintele Dumitru Stăniloaie: «Dați-mi mame mai bune și voi schimba lumea!». Putem desigur să reactualizăm și concepția sociologului Petre Andrei în ce privește criza culturii contemporane și rolul studențimii alături de cel al profesorilor și intelectualilor: Înarmați cu convingerea adevărului obiectiv

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie (2005) [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
de pregătire a campaniei pentru păioase desfășurată la Ștefănești-Ilfov, Ion Iliescu și-a asumat paternitatea afacerilor cu petrol derulate prin firmele lui Adrian Costea: «Cum nu aveți motorină, eu v-am făcut rost de motorină, voi nu o ridicați », a rostit amenințător de la prezidiu Ion Iliescu. Șeful statului se referea la contractul cadru, încheiat în februarie 1992, între Ministerul Agriculturii și firma «Comexrom », pentru importul a 600000 tone motorină [...] și cei 17 milioane de dolari dați de BIRD pentru agricultură, deturnați

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie (2005) [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
nu pot trăi izolați de semenii lor. Toți caută în general agitația și acțiunea. Nu în zadar, Aristotel afirma cândva că: „omul este un animal social”. N-o să ne supărăm acum pe marele înțelept din antichitate, fiindcă în fond a rostit un mare adevăr valabil oricând și oriunde. Comunicarea e la fel de utilă precum cunoașterea lumii înconjurătoare. Prietenia e o necesitate de ordin afectiv și social. Nu putem iubi fără a comunica iar un cuvânt bun, o sugestie sau chiar un sfat

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie (2005) [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
adept credincios al nici unui partid, nu doară că are spiritul drept și nepărtinitor, ci să poată exploata deodată toate doctrinele și partidele în folosul său. [...] Amorul de patrie, libertatea, egalitatea și devotamentul sunt vorbele sacramentale ale ciocoiului, pe care le rostește prin adunări publice și private; dar aceste virtuți cetățenești, de care face atâta pompă, nu sunt decât treptele pe care voiește a se sui la putere.” Nicolae Filimon, în „Ciocoii vechi și noi” 6. La timpuri noi, mentalități noi (Anihilarea

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie (2005) [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
înțeles s-o facă. În această situație, e dreptul societății civile, ca prin diversele ei asociații și fundații, să promoveze adevărul și transparența în politică și în viața publică. Vom recunoaște destul de lesne adevărul, știind că este simplu și se rostește simplu. Discursul politic nu ține seama neapărat de realitățile existente și de multe ori chiar urmărește abaterea atenției opiniei publice de la gravele probleme cu care se confruntă România la această oră. Chiar dacă ne este greu sau ne supără la început

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie (2005) [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
politic și public. Jocurile de culise trebuie descifrate și expuse opiniei publice, care se va pronunța asupra lor. Discursul politic va trebui să țină seama de realitățile existente, adică de adevăr. Mă repet spunând că acesta este simplu și se rostește simplu. Chiar dacă la început ne doare poate, trebuie să fim perfect conștienți că adevărul are puterea de a vindeca sufletește iar orice însănătoșire desigur e mai importantă decât durerea suportată înainte. Întărirea societății civile prin participarea tot mai activă a

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie (2005) [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290

și patru de ochi se uitară într-acolo. Și văzură un punct care creștea și creștea. - Un șobolan! exclamă careva. - O pisică! zise următorul - Un câine! susținu un al treilea. - O maimuță! - Ba nu! Un om! - Un japonez! Cel care rostise aceste două cuvinte avea, se vede, ochii destul de buni sau purta ochelari. Căci, într-adevăr, punctul care se afla acum la mai puțin de treizeci de metri de copil era un japonez. Un japonez minunat, un japonez perfect din toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-mi-se de piele și părți din mine devenind părți din afara mea. - Chem toate mașinile, am mai spus o dată, deși simțeam că nici toate mașinile din lume, darmite doar cele de poliție, nu m-ar fi putut salva. - Alo? Alo? rosti o voce prin stație. - Chem toate mașinile, mă auziți? am repetat mecanic. - Cine-i acolo? Alo? întrebă vocea care aparținea, din câte îmi puteam da seama, unei femei. Sau fete. - Detective Starke, Tom Starke, secția 48, sunt rănit, trimiteți pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
inevitabila casetă cu Bregovic am ieșit afară, chipurile să respir puțin. Stăteam pe mal și mă uitam la lac, calculând cam cât avea să mă coste benzina până în Germania, când din spate am auzit niște pași, apoi o voce. - Alex, rosti. Era Anca. M-am ridicat și am făcut un pas înspre ea. Apoi m-am oprit. Din ochi îi ieșeau flăcări și fum. - Scuză-mă, am zis, chestia din mașină... chiar îmi pare rău, era doar... erau de mai de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

ea, încât ai pierdut-o din vedere: dacă ea nu te mai îndrumă, nu-ți mai rămâne decât să te încredințezi imaginii ei răsturnate în oglindă, Lotaria... Dar e, oare, într-adevăr Lotaria? — Nu știu pe cine nu poți suferi. Rostești nume pe care nu le cunosc - ți-a răspuns de câte ori ai încercat să te referi la episoade din trecut. Să fie regula clandestinității care îi impune asta? La drept vorbind, nu ești deloc sigur de identificarea asta... Să fie o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]