5,386 matches
-
știe nimeni. Eram fericită. La școală, colegii m-au primit chiar cu simpatie. Eram mignonă, prea brunetă și ieșeam ușor în evidență poate și pentru că arătam altfel decât ei... Veneau pe rând să mă atingă și mă puneau să mă rotesc. Spuneau cu toții că par ireală. Mă luau de mână și vorbeau despre mine de parcă nu eram acolo. Era frumos, dar inevitabilul s-a produs la ora de matematică. A apărut o profesoară de o severitate exacerbată. Spaima liceului. Mai mult
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
unde a sălășluit oarba și mă opream ca în copilărie, privind îndelung, doar doar voi fi zărind-o.... Și parcă o zăream, cu bățul nelipsit care era ca și crescut de mâna ei, cum bate cu palma în sticla oglinzii, rotindu-și haotic privirile golite, întreabând tremurat, dar puternic: -Cine-i?...Cine-i acolo?..I- aș fi răspuns acum: -Sunt eu...cea mică, însă știam că glasul meu nu mai poate răzbate până la dânsa. Din ochii goi ai oarbei se prelingeau prin
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
lutului nesătul. Să-l fur din burta pârâului și din gura peștilor.Îmi amintesc de copiii care s-au înecat în pârâul de lângă satul meu, de lumânarea arzândă, care era pusă mereu într-o felie de pâine și cum se rotea, doar în momentul asfințitului, împrejurul locului unde se oprise trupul celui înghițit...Noi, copiii priveam cu frică și mirare, dar frica trecea repede și a doua zi ne bălăceam iar, plini de viață și tinerețe, sfidând ochii răi ai morții
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
simt alta. Și Îmi plăcea să fiu alta. Executam mișcările perfect, deși abia dacă mă gândeam la ele. Știam că momentul acela era toată durata de viață a acestei fete, geamăna mea și trebuia să profit de el. Să mă rotesc ușor, la nesfârșit, din dorința de a prelungi o clipă infinit de prețioasă. Când se termină, mi-am lăsat părul să-mi cadă liber pe umerii dezgoliți. Fata aceea minunată pierise În glorie. Acum eram din nou eu, cu vechile
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
dumitale vel vistiernic cămărașilor care vor fi la Ocnă după vreme, văzând hrisovul domniei mele, așa să urmați după cum poroncim mai sus”. Asta da treabă, părinte, fiindcă trebuiau doftori și spițerii. În timp ce eu turuiam ca o morișcă, bătrânul și-a rotit privirea pe bolta cerească. Dragule, tare mă tem că ne-am cam luat cu vorba și am uitat de noi. Soarele îi taman în crucea zilei și noi încă sporovăim. Drept să-ți spun, părinte, abia în clipa asta mi-
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
urmă însă cade. Drumul de unde ai tras cu arcul până unde a căzut săgeata ar însemna o pistrea. Mai departe e ușor de priceput... Pornim la drum. Nu după multă vreme, am ajuns pe creasta dealului Cetățuii. Ne oprim. Îmi rotesc privirea începând de la semeața Repede, mătur apoi valea Nicolinei cu o prelungă privire asupra Galatei - ctitoria lui Petru Șchiopu voievod - îmi cațăr vederea pe dealul Copoului, cu alunecare aproape involuntară asupra mănăstirii „din łarină”, zidire a lui Aron Vodă. De
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
dă târcoale tristețea, sfințite. M-am obișnuit să te știu în preajmă în orice clipă - chiar și în vis - și acum... Până mâine mai este, fiule. Așa că hai să dereticăm oleacă prin chilioară. Când am sfârșit treaba, bătrânul și-a rotit privirea prin încăpere, ca o gospodină, și a conchis: Am făcut-o și pe asta. Acum nu ai decât să îngădui gazdei să-și omenească musafirul. Și nu cu oarece acolo, ci cu... ceva ce nici nu visezi... Asta e
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
nasol, ceea ce se întâmpla în majoritatea timpului, Brigit folosea apelativul Cuban Heel. De fapt, îl chema Carlos, iar eu îi spuneam Titirezul. Carlos se credea un dansator extraordinar și se dădea în spectacol cu orice ocazie. Când începea să-și rotească șoldurile cam micuțe, cu niște mișcări absolut exagerate, îți venea să vomiți. în zilele când nu-i spuneam Titirezul, îl fericeam cu porecla Omul Care îți întoarce Stomacul Pe Dos, ca să mă mențin în tema rotației. Și Wayne unde e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pare așa de îngrozitor să-ți amintești de copilărie, ar trebui să anunți asta în timpul ședinței de grup, mi-a zis Chris. Doamne, e rândul meu! a exclamat el sărind în picioare și alăturându-i-se lui Misty. John Joe rotea coarda împreună cu Nancy, gospodina dependentă de Valium. Cu toate că toată lumea se mișca stângaci și toți cădeau prin cameră, Nancy și John Joe erau puțin cam prea necoordonați. De fapt, Nancy abia reușea să se țină pe picioare. L-am privit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
precedentă, eram extrem de dispusă să aud critici la adresa ei - indiferent pe ce temă. Am mai luat o gură din paharul cu vordka-tonic și am clătinat din cap, cu vehemență, în semn de aprobare. A-ha! Camera a continuat să se rotească încă puțin, după ce capul mi s-a oprit. Lucille mi-a zâmbit cu căldură, de parc-aș fi înlăturat o barieră invizibilă. — E așa de plăcut, Claire, să întâlnesc o tânără care să aibă părerea asta. Mai ales una de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
pluteau o jumătate de portocală și fragmente de piersici vandalizate. își puse și el din băutură într-un pahar de hârtie și o gustă. După cum anticipase, avea gust de cidru amestecat cu alcool metilic și suc de portocale. Wilt își roti privirea prin grădină. într-un colț, un bărbat cu o tichie de bucătar și cu suspensor gătea, adică ardea cârnați pe un grătar cu cărbuni. într-un alt colț, vreo zece indivizi stăteau în cerc, întinși pe jos, și ascultau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
mărime naturală, care arăta exact ca o femeie obișnuită. — Asta-i Judy, explică Sally. Are și o pizdă adevărată. Gaskell e nebun după plastic. Wilt se înfioră. — Iar aici sunt jucăriile lui Gaskell. El e-un drag puber. Wilt își roti privirea prin cămăruie, remarcă dezordinea din ea și clătină din cap. — Dă impresia că încearcă să-și recupereze copilăria pierdută, zise el. — O, Henry, ești atât de perspicace! remarcă Sally, după care deșurubă dopul sticlei de votcă. — Nu sunt deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
a fost chiar ieri. Bătuse timid în ușă. Nici un răspuns. Totuși, Tolea era acasă. Se simțea că e acasă, dar nu vrea să deschidă. Mai ciocănise o dată, de două ori, apoi deschise precaut ușa. Domnul Tolea Voinov abia de își rotise capul. Îl recunoscu pe intrus, dar nu îl onoră cu vreun gest. Musafirul rămase în ușă, nesigur dacă să intre. Așteptarea nu dură decât o clipă. Tolea forfecă aerul cu picioarele și sări drept în prag, în fața fantomeu. — Deci, dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
recompensă. Descarcă-ți sacul! Primești o cafea veritabilă, hundert prozent, nu ca pișatul ăsta care se bea în societatea noastră multilateral dezvoltată. Dacă veștile sunt serioase, adică rele, primești o cafea super. Super, direct din cazanul lui Allah. Se și rotise prin harababura cotețului, printre cărți, cravate, caiete, sacoșe.a un scamator, pescuise deja din aer termosul și ceașca. Cafeaua, iat-o! O ceașcă mare, verde, plină, pe măsuța metalică dintre cele două scaune. — Numai pentru mine? — Eu am băut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Simțea nu simțea că musafirul se ridicase, că se afla lângă fereastră, chiar lângă... simțea nu simțea, lunganul Gafton se afla deja în stânga sa, aplecat, parcă, asupra unei invizibile umbre. Simțea nu simțea, oricum nu se sinchisea... nătărăul deja se rotise, iată, lent, scăfârlia sa netedă, o sferă lucioasă, stătea sub cercul subțire de lumină al opaițului, ca într-o aură. Da, da, mutase caietul și becul pe un raft, să-i cadă sfânta lumină pe chelie și îl privea uimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lipsă, zâmbea, zâmbea și tânăra doamnă, își strângeau mâinile. Asistenta ridică o clipă privirea de pe pagină și reluă, iritată: „La ora când scriem aceste rânduri, apartamentul cutare... din strada cutare... arată ca după bombardament, incendiu, cataclism“... Dolofana asistentă Ortansa se roti spre doctor, fără a se uita la vizitatoare. Își țuguie buzele groase, date cu roșu uleios. Rețineți, a fugit de acasă! Victima doarme pe la prieteni și pe la rude, așa scriu ăștia la gazetă. Victima se teme de repetarea agresiunii... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
gonind pe cerul primăvăratec... dar doctorul părea să nu observe, atent doar la nou-venită. Marga privea doar spre musafiră. Irina înțelese, zâmbi. Doctorul o luă tandru, după umeri, îndreptându-se spre cabinet. O zi lungă, sucită. O zi care o rotise și o sucise, până la amețeală. Simțise, de câteva ori, nevoia de a se reculege în liniștea unei biserici, dar nimerise, până la urmă, în cabinetul lui Marga. Dimineață, în stația de autobuz, o stăpâneau cuvinte-refren, cadențând anapoda, un fel de transă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Înaintă pe coridor. Ajunse la capăt, se întoarse. Apăsă prima clanță din dreapta. Intră într-o sală lungă. Cuști mari, pe două rânduri. Câini... avu timp să vadă un seter ghemuit, melancolic, cu bărbia învelită într-o eczemă roșie, purulentă. Se roti spre ușă. Dădu de femeia de serviciu. O grăsană în halat alb și papuci, cu miinile in sold. — Veniți la un pacient? Ciudată formulare... și nu părea ironică, nici ostilă. O femeie în vârstă. Mari ochi negri, păr alb, ondulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
al lui Marcu Vancea? Cui să-i vorbești despre ceea ce fusese în urmă, cândva, tot mai în urmă, anulat de vijelia neagră a prezentului? Tolea trebuia ferit de emoții: după accidentul acela nenorocit cu bicicleta, ceva se rupsese și se rotise imprevizibil în adolescentul studios și manierat care fusese. Zadarnic încercase Marcu Vancea să-i ascundă băiatului consecințele stupidei întâmplări. Nici nu puteau fi ascunse, de altfel: un licean lovește cu bicicleta, fără să vrea, o bătrână năucă, aproape oarbă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sale strategii. Bătrân, dintr-odată, nemaiputând ocoli inevitabilul? Doar fiindcă primise cine știe ce fel de mesaj negru? Gândul se pierde și revine, scurtă luminiscență, vârful aprins al unui ac. Da, lui Mircea ar trebui să-i spună toate acestea... Dida se rotise lent, în dreptul ferestrei, spre masa festivă. Se rotise în chiar lentoarea acestei fraze: da, lui Mircea i s-ar putea spune. Și zâmbea, incredibil, zâmbea ca o idioată. Parcă fermecată, prostește. Atâtea amintiri inoportune, disperarea și panica, și totuși un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Doar fiindcă primise cine știe ce fel de mesaj negru? Gândul se pierde și revine, scurtă luminiscență, vârful aprins al unui ac. Da, lui Mircea ar trebui să-i spună toate acestea... Dida se rotise lent, în dreptul ferestrei, spre masa festivă. Se rotise în chiar lentoarea acestei fraze: da, lui Mircea i s-ar putea spune. Și zâmbea, incredibil, zâmbea ca o idioată. Parcă fermecată, prostește. Atâtea amintiri inoportune, disperarea și panica, și totuși un fel de împăcare fatalistă, sfioasă, fără vlagă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
consolatoare ale mamei vinovatului. Impenetrabilul fiu își urmărea mama cu o privire atentă și străină. Lui Mircea Claudiu să-i vorbești despre cețoasele împrejurări din ultimele două săptămâni? Sau glacialei sale Astrid, cu care semăna deja prea mult? Dida se roti din nou, lent, cu privirea spre fereastră, întorcând spatele martorului. Acceptase impostura maternității doar fiindcă iubitul voia copii. Într-adevăr, soțul acordase progeniturilor timp și importanță, sub privirea mereu uimită și ușor stânjenită a frumoasei care născuse fără chef trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
În spate, se auzeau mișcările rapide ale fiului. Dida înțelese că Mircea Claudiu își schimba hainele, să iasă, ca în fiecare seară, cu țâfnoasa sa superbă parteneră și zâmbi, din nou, cretin, pierdută în coșmarul din fereastră. Când se va roti, din nou, spre încăperea festiv luminată, vor fi trecut două săptămâni. O seară festivă, de data asta. Masa de sărbătoare, acoperită cu damasc. A doua secvență: fără tacâmul din capul mesei. După înmormântare și după nuntă... O masă de despărțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Vancea Voinov, maestrul snob al rebelilor de provincie, un fel de ciudățenie clasicizată a orășelului!... Nu era nici cu zece ani mai în vârstă decât acești tineri, mulți foști elevi ai săi, roind în jurul tumbelor sale, elevi studenți ingineri medici, rotind discuri reviste magnetofoane paradoxuri sticle pipe, în mijlocul cărora trăsnitul Tolea îndeplinea rolul de măscărici blazat și șic, în stridențele sale poliglote. Până și rusa, pe care o preda la liceu, limba opresivă și antipatizată, devenise, în rictusul măștii sale cabotine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lumina marilor candelabre. A, e seară, s-a și făcut seară! Parcă n-ar fi primăvară, parcă ar fi deja apusul toamnei, când noaptea cade repede, flămândă, să te înghită, nu alta. Domnul Dominic se prăbușește în fotoliul de piele. Rotește scăfârlia spre rafturile pline de cărți, spre masa cu scaunele înalte, spre birou, spre fotolii, loc destul pentru toate și încă mai rămâne, să te tot plimbi, ca într-o sală de recepții în care n-au venit invitații. Valetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]