4,629 matches
-
rupt... pe care îl păstra ca pe un trofeu... Cât ai clipi, l-a smuls din teacă. A privit la el cu ochii scânteietori, în timp ce strângea mânerul încât i se albiseră buricele degetelor ... Nu-și putea lua ochii de pe lama ruptă a pumnalului care încă mai strălucea... Fulgerul amintirii când Trestie - „fratele” său și Limbosu - l-au salvat de sub nasul inamicului i-a năpădit gândurile. „Acolo m-am putut folosi de el, dar aici? Aici la ce îmi folosește?” - și-a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
să încerci a face ceea ce fac eu” - dialoga Toaibă cu sine, pansându-și bășicile din palmă cu o batistă. A încercat s-o rupă. Încercare zadarnică însă. Cu palmele sângerânde, a continuat să cioplească cu disperare. Când a văzut nuiaua ruptă, și-a șters sudoarea de pe frunte și a încercat-o dacă 89 îi va fi de folos. Parcă da! Dar cum să-și sprijine subsuoara în capul nuielii?... „Sacul de merinde bine înfășurat și legat de capăt s-ar putea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
știe nimeni unde am căzut... Primeai doar o țidulă în care îți spuneau că sunt dat dispărut și nimic mai mult. Așa însă uite că mai trăiesc și mai pot face un pas-doi până... Cum să mori de la un picior rupt, Toadere? Da’ tu nu pui la socoteală cât sânge am pierdut eu atunci? Vezi? De asta îl iubesc eu pe Trestie ca pe un frate. El m-o salvat atunci de pe linia frontului inamic și apoi m-o dus - numai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ori ghinionul să pășească definitiv între demoni și îngeri, chiar dacă, faustic (sau blagian!), ar putea să clameze: Oprește, clipă! Se resemnează însă, într un amestec straniu de sarcasm și durere, exprimându și, adeseori aforistic, trăirile: Iată, florile tăiate mor, cele rupte se regenerează, prind rădăcini. Moartea e naturală, uciderea, nu; Taina e-n cele ce curg, pentru că are de la început convingerea că e un păpușar undeva care ne joacă zilele ca pe niște răni care se-nchid afară și se deschid
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
potrivit. Oamenii șovăie mai puțin atunci când este vorba să facă rău unuia care și-a câștigat iubirea celorlalți, decât altuia care se face temut, pentru că iubirea se păstrează prin legătura obligației, și, cum oamenii sunt răi, aceasta poate fi oricând ruptă atunci când intră în joc folosul tău particular; în schimb, teama se păstrează prin frică de pedeapsă, care nu-l părăsește niciodată pe om. Cu toate acestea, principele trebuie să se facă în așa fel temut, încât, dacă nu-și câștigă
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
averile și bucatele, lăsându-i numai cu trupurile, iar dresurile ce le-au avut, toate le-au rupt și le-au călcat în glod, fără numai un ispisoc ce s-a găsit de la Vasile voievod (Lupu n.n.), dar și acela rupt și stricat, fără pecete și fără mătasă... Drept aceea,... am dat sfintei mănăstiri Hlincea satul Frățileni de pe apa Prutului, în ținutul Iași, cu bălți de pește, și cu vad de moară în apa Prutului, și cu loc de fânațe, și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
febra mea a ridicat la grad de general mercurul termometrelor. De cînd l-am aflat pe Dumnezeu În mine, crescînd ca un prunc, m-a cuprins și febra asta blestemată. De cînd a trosnit Dumnezeu În mine, ca o ramură ruptă, de atunci a spart și coconul febrei. Larva febrei a născut În mine un iepure șchiop pe care ai mei l-au numit mai tîrziu Dumnezeu. Mama mi-a povestit că atunci cînd mă purta În pîntecea auzit o pocnitură
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
spart și coconul febrei. Larva febrei a născut În mine un iepure șchiop pe care ai mei l-au numit mai tîrziu Dumnezeu. Mama mi-a povestit că atunci cînd mă purta În pîntecea auzit o pocnitură ca de os rupt. Nu mai știu al cărui fiu sunt, nu mai știu dacă limba iepurelui mai Îngînă un cîntec de durere În mine. Nu mai știu dacă maica mea Încă m-a născut sau dacă sunt un mormînt risipit Într-un alt
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
dacă limba iepurelui mai Îngînă un cîntec de durere În mine. Nu mai știu dacă maica mea Încă m-a născut sau dacă sunt un mormînt risipit Într-un alt mormînt, nu mai știu dacă febra acestui iepure cu piciorul rupt Îmi mistuie mie măruntaiele. Aș putea da În vileag formula chimică după care se plodesc Îngerii sau aș putea desena locul În care se află singura arteră ce duce direct În inima lui Dumnezeu, dar eu ascult nebunii lumii În
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
mă voi juca pe parchetul lucios, cu oasele scapulare ale preafericitului tată. Carnavalul se anunță Întotdeauna cu o clipocire la tîmplele mele..., și atunci, cu siguranță, știu că trebuie să mă fardez În profet, să mai fac un nod aței rupte din palmă, să-mi pudrez fața cu varul stins al oglinzii, să cosesc, pînă nu-i prea tîrziu, mătrăguna crescută, Înaltă cît o vampă,-n calendare. Nu mă grăbesc, nu ne grăbim, repetăm fără scrîșnet scenariul lumii-n carnaval. O
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
parc. Când l-am văzut, mi s-a făcut rău. Avea obrazul învinețit și buzele năpădite de muște. Am plecat de-acolo scuturîndu-mă de silă și contrariat. Până atunci crezusem că sinuciderea este un gest filosofic. Un pact cu viața rupt. Le atribuiam sinucigașilor o noblețe tragică, de oameni care își recunoșteau eșecul sau nefericirea și, după ce pierduseră toate bătăliile, aveau tăria să încheie cu o victorie care nu le mai servea la nimic, o victorie asupra fricii de moarte. Ei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Alta, spre un coridor care duce la niște încăperi de unde erau dirijate probabil trenurile. Într-una din ele există, prins în perete, un telefon care seamănă mai degrabă cu cele din cabinele publice. Inutil să vă spun că firele sânt rupte și telefonul mut. O singură dată... dar asta s-a întîmplat mai târziu, când a plecat Eleonora. Tot acolo se află o masă, iar pe ea un sfeșnic cu două lumânări, pe jumătate arse, în fața unui jilț de piele. Jilțul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mult, va recunoaște dacă va fi nevoie că a fost o prostie ceea ce gândise până atunci; a stat la pândă, a făcut cercetări și s-a convins, da, că fusese o prostie bănuiala lui. Dar el nu vroia: "Nu, în ruptul capului nu vreau. Dacă trebuie să pățesc ceva, cel puțin să știe lumea adevărul". "Dar ce mă interesează pe mine adevărul? țipa ea isterizată de frică. Și ce-i interesează pe copii adevărul? Ascultă, i-a zis într-o zi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Apoi am curățat încă o dată fântâna. Eleonora s-a apucat să șteargă praful din sala de așteptare și din celelalte încăperi, iar eu, găsind niște unelte prin magazie, m-am apucat să repar banca de pe peron care avea un picior rupt și o șipcă desprinsă. Orice putea fi un pretext bun pentru o ocupație. Totul era să nu ne oprim, să nu începem să ne gândim la situația noastră și să ne punem întrebări. Trăiam ca în fața unui zid care nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să pufnesc în râs, i-am răspuns pe tonul cel mai serios. ― Du-te, dar nu sta mult. Ea a rămas încremenită. Se așteptase la orice. Să-i zic: Stai locului, femeie nebună, n-ai văzut că telefonul are firele rupte? Și pe urmă nu vezi că pustietatea asta n-are legătură cu lumea? Poate că trenul pe care-l așteptăm nici nu există. L-am născocit noi ca să avem ce aștepta. Singuri ne-am pironit aici. Sîntem propriii noștri gardieni
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
care era acea vină? Dar dacă uitasem cine eram nu însemna că...? Acum vântul cânta parcă melodia îmblînzitorilor, iar valurile începuseră să se legene și să danseze ca o cobră. M-am aplecat și am luat din nisip o creangă ruptă și am dus-o la gură ca pe un fluier. Și în aceeași clipă m-am îngrozit. Așadar, începusem să devin îmblînzitor? "Doamne..." Dar de ce-l mai invocam eu pe Dumnezeu? Dacă aveam gust să cânt ca îmblînzitorii însemna că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pentru fiecare vină pe care mi-o găseam și mă speriam de câte ori îmi căutam justificări. În timpul ăsta vântul cânta mereu aceeași melodie, iar valurile dansau, legănîndu-se șerpuitor. Din când în când mă încerca ispita să întind mâna, să iau creanga ruptă, dar mă opream la timp, înainte de a o atinge... Treptat, am început să simt o amărăciune în gură. Era gustul situației mele. Și până la urmă m-am simțit chiar nefericit pe plaja aceea unde mă aflam în miez de noapte
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
bine urmele pașilor care după aceea dispăreau. Nu atât dispariția urmelor mă intriga, cât coincidența cu ceea ce visasem: la o parte din ele se vedea un semn. Unul din pantofii celui ce trecuse pe acolo părea să fi avut tocul rupt. I-am arătat și Eleonorei și s-a mirat și ea. Lăsînd-o apoi s-o ia înainte, am rămas să mai fac o verificare. Mi-am așezat talpa piciorului stâng pe una din urmele cu semn. Se potrivea perfect. Ce
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și bună: să-mi înapoieze la infinit răvașele. Să le citească, bineînțeles, și să le înapoieze. Până când, mă rog? Până cînd? Ajunsesem la a 15-a scrisoare respinsă și totodată la capătul răbdării. Nu m-am dat învins, nu ― în ruptul capului! Înainte! Mereu înainte! Perseverență până în pânzele albe! Încă zece scrisori avură aceeași soartă. Drace cocoșat; vom scrie pe a 26-a! Același destin: Ce importanță are? Vom expedia pe cea următoare... Și chiar pe a 50-a, a suta
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
destinului meu. Nu m-am mirat deloc. M-aș fi mirat dacă nu ieșea. Crupierul îmi întinse cu lopățica o grămadă de fise. ― Faceți jocurile, domnilor. Am pontat a doua oară, tot pe 7. Puteam să-l schimb? Nu, în ruptul capului! De rândul acesta admiteam că voi pierde, dar ce importanță avea? ― Șapte! Iată, ieșise a doua oară! De neînchipuit! Și iar maldărul de fise albastre sosi în fața mea, îngroșîndu-le pe cele dintâi. În ochii jucătorilor întorși asupră-mi se
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
spus unde se mutaseră, apoi a plecat cu inima mai ușoară. Am condus-o cu privirile până s-a făcut nevăzută pe după colțul străzii. Așadar, se întîmplase minunea pe care o așteptam cu o încredere atât de nejustificată. Însă, în ruptul capului nu m-aș fi gândit la intervenția Alexei și la situația în care se afla Mihaela, deși, la drept vorbind, trebuia s-o prevăd măcar ipotetic. Am lăsat în plata Domnului toate considerentele cu și fără rost și m-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
aplicare un plan de lucru bine organizat, cu stăruințe zilnice, corespondență asiduă și intervenții de-ale rudelor. După un timp Alexa începu să arate îngrijorare: ― E nemaipomenit ce se întîmplă; Mihaela opune o rezistență inexplicabilă. Nu vrea să audă in ruptul capului de măritiș. Nu o singură dată mi-a spus: mai bine moartea decât o căsnicie în asemenea condițiuni. E de ajuns să deschid vorba ca ea să pălească, s-o apuce un tremur nervos. Ascultam îngrozit, mi se părea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
s-o iau cu binele (sau cu duhul blândeții cum spunea soră-sa), să-i trezesc, cu ajutorul amintirilor, simțămintele de odinioară care dormeau somn greu. Poate în felul acesta voi reuși cât de cât s-o înduplec. Nu trebuia în ruptul capului să scap prilejul. Pentru că, nu știu, dar simțeam că e un prilej unic, decisiv. Ciudat: pentru prima oară nu mă pricepeam cum să deschid poarta unei discuții. Mă frământam pe loc, căutând cuvinte alese, convingătoare. Dar ele nu veneau
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
moarte. Mihaela se apropie din nou. De astă dată îngenunche lângă mine, îmi luă capul în mâini și-l puse pe pieptul ei. ― Pentru numele lui Dumnezeu, încetează! Liniștește-te... Haide, fii cuminte! N-o mai ascultam. Dezlănțuit, cu zăgazurile rupte, lacrimile îmi curgeau potop pe față. Am respins-o cu asprime: ― Nu mă atinge! Deodată, ca sub imperativul unui gând despotic am sărit în picioare și m-am precipitat spre ieșire. Mi-a sesizat intenția de a fugi și m-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
o prostie: n-o mai văzusem de ani de zile. Pe când mă întorceam abătut, iată pe Dolly în dreptul unei vitrine. Am schimbat câteva vorbe și i-am propus să meargă cu mine la Operă. Refuz categoric: n-a vrut în ruptul capului. Se vede că tot mai ținea supărarea de odinioară. Văzând așa m-am hotărât să închiriez o femeie. Patroana celei mai de seamă case de randez-vous aflând oe vreau și prețul pe care îl ofer, mi-a pus dinainte
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]