2,957 matches
-
Majoritatea locuitorilor sunt români (98,37%). Pentru 1,49% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,97%). Pentru 1,54% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Datele rezultate în urma săpăturilor arheologice atestă existența unei culturi străvechi, aparținând perioadei paleoliticului superior și mezolitic. Pe o terasă înaltă a dealulului Frasinul aflat în stânga râului Bistricioara în locul numit Lutărie, s-au descoperit unelte tipice din perioada aurignacianului superior (def.). Pe terasele pâraielor dezgolite
Comuna Grințieș, Neamț () [Corola-website/Science/301638_a_302967]
-
satului, după ultimul recensământ efectuat în 2011, are 231 locuitori. Netezi are o biserică construită în anii 2000. Pictarea bisericii a început în anul 2009. Existența primelor așezări omenești pe teritoriul comunei Grumăzești se pierde în negura vremurilor. În urmă săpăturilor arheologice efectuate pe Valea Topoliței de profesorul Mitrea din Bacău și în partea estică a satului Grumăzești de profesoară Silvia Marinescu din București, cât și cu ocazia săpăturilor efectuate în timpul construcțiilor unor clădiri particulare sau obștești, s-a găsit un
Netezi, Neamț () [Corola-website/Science/301655_a_302984]
-
omenești pe teritoriul comunei Grumăzești se pierde în negura vremurilor. În urmă săpăturilor arheologice efectuate pe Valea Topoliței de profesorul Mitrea din Bacău și în partea estică a satului Grumăzești de profesoară Silvia Marinescu din București, cât și cu ocazia săpăturilor efectuate în timpul construcțiilor unor clădiri particulare sau obștești, s-a găsit un număr mare de unelte, arme, obiecte din piatră (la biserica din satul Topolița), os, ceramică. În vechi documente românești s-au găsit adesea oameni cu numele de Grumăzescu
Netezi, Neamț () [Corola-website/Science/301655_a_302984]
-
prelungită. În jurul anului 1600 localitatea Grumăzești apare trecută pe o hartă a Țărilor Române în cadrul unui atlas istoric, lângă dealul Hindău azi cunoscut sub numele de Ghindău. Faptul că aceste locuri au fost locuite cu mult înainte de 1574, o demonstrează săpăturile arheologice efectuate în anul 1980-1981 în vatra satului Netezi pe terenul aparținând familiei Toma Arsene efectuate de către arheologii Lia și Adrian Bătrână. Ei au identificat o casă din piatră, si o biserică din zid, ambele datând de la sfârșitul secolului al
Netezi, Neamț () [Corola-website/Science/301655_a_302984]
-
voevod”, deci acest sat pare să fie mai vechi , cel puțin de prin secolul al XV-lea , daca nu chiar din secolele XIII-XIV , fapt constatat și în urma cercetărilor întreprinse de istoricii Mircea D.Matei și Emil I.Emandi și a săpăturilor arheologice , din anii 1981 -1982 , efectuate de către arheologii Lia Bătîna , Adrian Bătrînă , Ion Vatamanu și Ștefan Scorțanu . Cercetările au scos la iveală o temelie a unei biserici ce avea în interior o necropola și o curte feudala între satele Orțești
Orțăști, Neamț () [Corola-website/Science/301657_a_302986]
-
rămășițe s-au construit trepete beciuri și alte acareturi prin preajma celui de Al Doilea Război Mondial. La intrarea în sat dinspre Drumul Tărnii, s-au descoperit rămășite de locuire anterioară, dar din cauză că nu au fost fonduri nu s-au efectuat săpături; evenimentul avea loc prin anii 1963-1964. Satul a fost colectivizat. Conacul fostului moșier Capri(?) a fost transformat în sediul primăriei și ulterior al CAP-ului. În perioada 1960 - 1963 fostele grajduri au fost transformate în școală de 7 clase, sală
Miron Costin, Neamț () [Corola-website/Science/301651_a_302980]
-
sat a aparținut de comuna Farcașa până în jurul anului 1900. Prima dovadă istorică despre comuna Pipirig este încă din secolele al III-lea și al IV-lea, mărturie fiind faptul că în anul 1978, la marginea satului Leghin, în urma unor săpături arheologice s-a scos la iveală un cimitir ce cuprinde oseminte umane și animale, fragmente de ceramică și catarame de fier. 12 martie 1437: Ilie Voievod, domnul Moldovei, a stabilit hotarul moșiei “Munții”, arătând că : “[...] hotarul am început a alege
Comuna Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/301662_a_302991]
-
sud, în depărtare se pot vedea Munții Cibin. Un act de donație din anul 1223 este prima atestare documentară a Cisnădioarei; prin acesta, bazilica fortificată din deal (finalizată în același an) era donată mănăstirii cisterciene de la Cârța de către Magister Goulinus. Săpăturile arheologice vorbesc însă despre o așezare mult mai veche, din perioada La Tène, aflată pe același deal. Satul aflat la mică distanță față de Cisnădie este influențat de viața orașului, unii localnici având acolo locul de muncă. În sat există mai
Cisnădioara, Sibiu () [Corola-website/Science/301703_a_303032]
-
Muzsna") este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu, Transilvania, România. Localitatea Moșna este situată în partea de nord a județului Sibiu, pe cursul văii Moșna, în Podișul Hârtibaciului, pe drumul județean 141, Pelișor - Moșna - Mediaș. Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului au adus dovezi materiale ale existenței unei locuiri pe teritoriul satului încă din neolitic și eneolitic astfel, în locul numit "La Râpă" s-a descoperit o așezare Preistoria în România preistorică cu material aparținând culturii
Moșna, Sibiu () [Corola-website/Science/301721_a_303050]
-
strămoșul care bătuse părul, Loloi. Mai întâi i s-a spus "Loloiești", adică "țărani urmași ai lui Loloi" și apoi "Loloiasca"-nume prin care se desemna proprietatea. Referiri la această localitate se întâlnesc în documentele din 1550, 1568, 1625, dar săpături întâmplătoare au dat la iveală unelte din perioada bronzului și ceramică cenușie din perioada daco- romană. Într-un document din 1550, prin care Pătrașcu cel Bun întărește lui Stănilă stăpânirea unor sate, se face mențiunea: "Dat-am domnia mea învățătura
Comuna Tomșani, Prahova () [Corola-website/Science/301746_a_303075]
-
anul 1999 pe lista monumentelor UNESCO. Localitatea Valea Viilor este situată în nordul județului Sibiu, la o distanță de 14 km. de orașul Mediaș, pe drumul județean 142G Motiș - Valea Viilor - DN14. Localitatea este așezată într-o cunoscută zonă viticolă. Săpăturile arheologice aduc dovezi materiale ale unei locuiri încă din cele mai vechi timpuri astfel, pe teritoriul satului s-au descoperit o secure de piatră din neolitic și o brățară de bronz de la începutul epocii fierului. În anul 1875, pe locul
Valea Viilor, Sibiu () [Corola-website/Science/301751_a_303080]
-
de suflete în total, comunitatea nu avea nevoie și nici puterea economică pentru a construi o biserică de așa dimensiuni. Nici comuna învecinată, Ditrău, înregistrată în același document cu 26 de porți nu a avut o biserică de asemenea proporții. Săpăturile au scos de fapt la iveală o biserică construită în 1726, când Remetea avea o populație de 585 de suflete ș când nevoile enoriașilor și potențialul economic al satului au permis construirea unei biserici din piatră de 22 de metri
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
format din localitățile componente Beu, Dumitrești, Lăureni, (reședința), Moșuni, Șardu Nirajului, Tâmpa și Veța. Orașul Miercurea Nirajului se găsește pe cursul mijlociu al râului Niraj, la confluența acestuia cu Nirajul Mic, pe drumul județean Târgu Mureș - Miercurea Nirajului - Sovata. Potrivit săpăturilor arheologice orașul a fost locuit încă din epoca neolitică. Pe teritoriul localității Miercurea Nirajului au fost găsite topoare de piatră (2000 - 1700 î.Ch), monezi bizantine din epoca împăratului Iustinian, un denar din domnia lui Iulius Cezar, iar hotarul satelor
Miercurea Nirajului () [Corola-website/Science/300566_a_301895]
-
multi fluturi specifici nivelelor alpine. - Apele de munte sunt populate cu păstrăvi curcubeu și indigen, lipan, mreana vânata, scobar și clean. Primele atestări documentare datează din secolul XV, respectiv anul 1439 și vizează satele Buceș, Mihăileni și Stănija. În urma unor săpături arheologice, în zona Stănija au ieșit la iveală urmele unor străvechi așezări miniere, descoperindu-se elemente de ceramică română, cărămizi, opaițe, râșnite sau chiar bucăți de lemn folosite la construirea galeriilor. În împrejurimi s-au găsit urme de locuire și
Stănija, Hunedoara () [Corola-website/Science/300559_a_301888]
-
ca înălțime din sat. Notă 1-În perioada de început ’50 în perimetrul Șaua Țucla-Vârful Țucla a fost făcut un sanț lung de apr. 1.5 km pentru cercetări arheologice unde au fost redescoperite urme ale locuirii din comuna primitivă,(primele săpături au fost făcute prin anii 1935-36) lucrările trebuiau să continue, dar din motive necunoscute au fost sistate definitiv. Până prin anul 1970 în timpul lucrărilor agricole (arat, săpat, grăpat) ieșeau la iveală tot felul de cioburi, hârburi de ceramică (după această perioadă
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
parau care izvoraște de pe colinele care împrejmuiesc satul, traversează satul și se unește cu râul Mureș. Deși este atestat documentar în 1461, Maioreștiul are o istorie mult mai veche, mărturie stând urmele de civilizație descoperite de-a lungul timpului prin săpături arheologice. Au fost scoase la iveală unele substrucții de ziduri, țigle române și elemente ceramice pentru paviment în formă de 8, dovedind că pe cuprinsul localității au existat așezări rurale din Dacia română intracarpatica. Denumirea satului provine se pare de la
Maiorești, Mureș () [Corola-website/Science/300587_a_301916]
-
Bălilești din județul Argeș, Muntenia, România. În 1864 era un sat ce făcea parte din comuna Golești, sediul primăriei fiind la Poienița. În septembrie 1908, la Poienița s-a construit prima școală care încă mai există și astăzi. În urmă săpăturilor întreprinse pe teritoriul fostei comune Golești, s-au găsit fragmente de lemn carbonizat, ceramică Gumelnița (ce datează de pește 2500 de ani), precum și fragmente de sticlă și ceramică dacica și romanica. În prezent, exemplare din aceste descoperiri se găsesc în
Poienița, Argeș () [Corola-website/Science/300639_a_301968]
-
cultura materială numită ,Cultura Gumelnița“, cu o largă răspândire în Câmpia Română. Geto - dacii au populat intens această câmpie , lucru ce este argumentat de izvoarele istorice , aici constituindu-se una dintre cele mai importante uniuni de triburi , condusă de Dromichete . Săpăturile arheologice au scos la iveală o mare cetate dacică în Câmpia Română la Popești de Argeș , la o distanță de aproximativ 8 Km de localitatea aflată în studiu. Cetatea s-a numit Argedava și a fost , cel mai probabil , una
Comuna Slobozia, Argeș () [Corola-website/Science/300643_a_301972]
-
vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt romano-catolici (60,21%), cu o minoritate de ortodocși (34,36%). Pentru 4,46% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. 0,3% din populație sunt penticostali, și tot 0.3%, adventiști de ziua a șaptea. Săpături coordonate de Viorel Căpitanul au descoperit aici silexuri cioplite și resturi arheologice din perioada neolitică. Prima atestare oficială a localității Racila are loc la 15 octombrie 1491. Locuitorii Racilei au participat alături de Ștefan cel Mare în mai multe bătălii, cum
Comuna Gârleni, Bacău () [Corola-website/Science/300672_a_302001]
-
Chr.), amplasate în punctele: ""Dealul Păltiniș"", „"La Slatină"” - ""Grădina Iscu"" (așezare Cucuteni A, descoperită de dr. Ion Mareș de la Muzeul Bucovinei din Suceava)) și ""Dealul Bujoarei"" (așezare descoperită de dr. George Trohani, de la Muzeul Național de Istorie a României, București). Săpături arheologice au fost efectuate în situl arheologic de la Păltiniș (colectiv de arheologi condus de dr. Dragomir Popovici, de la Muzeul Național de Istorie a României din București), unde au fost cercetate locuințe cucuteniene cu inventar format din ceramică, unelte și arme
Valea Șoșii, Bacău () [Corola-website/Science/300711_a_302040]
-
obișnuit aici se aflau aproximativ 300 de oameni. Cetatea era vulnerabilă pe latura de nord, astfel că între zidurile cetății și Culmea Pleșului a fost săpat un șanț destul de adânc, care trecea prin imediata apropiere a zidului, după cum au dovedit săpăturile arheologice. Ștefan cel Mare a poruncit supraînălțarea zidurilor cetății cu circa 6-7 m și construirea unui zid flancat de patru bastioane semicirculare pe latura de nord a fortului mușatin. Acest zid a încadrat o curte exterioară. Pentru a evita apropierea
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
și obiecte din fier aparținând perioadei Hallstatiene. Au fost descoperite aici și fragmente de vase lucrate cu roata aparținând perioadei stăpânirii romane. Până în secolul al XII-lea nu s-au găsit documente scrise, decât fragmente de ceramică feudală târzie în săpăturile arheologice efectuate pe dealul Hegheriș. Între anii 1141-1161 a avut loc colonizarea acestor locuri cu coloniști originari din Flandra, Lotigen și Luxemburg. Odată cu venirea sașilor în ținutul Bistriței, locuitorii autohtoni români au fost împinși fie spre munți, fie spre marginea
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]
-
parte dint-o cruce de fier,( Piț, activist de partid în zonă, povestește unor prieteni) - 1975, se forează în Satescu, o fântână de mare adâncime - 1990-91 se demolează construcțiile CAP din satescu și se face “restitutio de facto” - 1999, martie - mai, săpături arheologice în zona la Piatră, Muzeul Țării Crisurilor. - 1995 se demarează construirea noii biserici - 2002, se montează rezervorul de înălțime, sferic, de apă, înspre “ Ciuceti”, si se introduce apă curentă, sursa: forajul de mare adâncime ( 120m) din “Satescu” La intrare
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
având alături de valoare științifică și valoare muzeala. Cercetările de la Sânmartin de Beiuș au scos la lumină primele materiale arheologice medievale timpurii din depresiunea Beiușului. Gospodăria țărăneasca din secolele XI-XIII este una din puținele complexe de acest fel, materialele rezultate din săpătura pot fi expuse la muzeul din Beiuș. Cercetările din locul "La Piatră" merită a fi continuate prin dezvelirea vestigiilor cimitirului, a bisericii, deci o cercetare complexă a acestei așezări medievale.
Sânmartin de Beiuș, Bihor () [Corola-website/Science/300864_a_302193]
-
și în alte peșteri cum ar fi Lesiana ( Ungurului) fragmentele ceramice atestă continuitatea locuirii și în perioada prefeudală din secolele IX-XI d.Hr. În anul 1986, arheologii dr. Sever Dumitrașcu și dr Ioan Crișan, de la Muzeul Țării Crișurilor au început săpături sistematice pe Dealul Simionului în Bălnaca, unde au semnalat o cetate din prima vârstă a fierului construită cu o prelungire de tip „pinten-barat” până la malul drept Crișului Repede. Din acest loc se putea controla întreaga zonă, deoarece comerțul cu sare
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]