KorAP: Find »[drukola/base=samurai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...89 90 91 ...96 >

2,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

se spuse că profitaseră de momentul când ziua se-ngâna cu noaptea și fugiseră toți la castelele lor, împreună cu vasalii. — Taro? — Sunt aici, tată. Taro își mână calul spre silueta singuratică a părintelui său. Punând la un loc toți vasalii, samuraii de rând și pedeștrii, se adunau mai puțin de o mie de oameni. Erau însă multe palanchinuri și lecției lăcuite pentru soția seniorului și doamnele ei de curte, iar figurile jalnice ale femeilor voalate, mergând atât călare, cât și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
stăpâne. Se pare că cei din Oda au înconjurat zona și au tăiat toate căile, începând, în cele din urmă, ultima ofensivă în direcția asta. Grupul mai număra acum doar nouăzeci și unu de oameni - cei patruzeci și unu de samurai rămași cu Katsuyori și fiul său, soția lui Katsuyori și doamnele ei din suită. În zilele precedente, se adăpostiseră într-un loc numit Hirayashiki și chiar duraseră un fel de palisadă. Dar, când auziră vestea, cu toții știură că le sunase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ei. — Tsuchiya! Tsuchiya Umeon! strigă Katsuyori, chemând un vasal. Urc-o pe soția mea în șaua unui cal. Vasalul se apropie de soția lui Katsuyori, dar femeia se întoarse, dintr-o dată, spre soțul ei, spunând: — Se spune că un adevărat samurai nu are niciodată doi stăpâni. În același fel, odată ce o femeie și-a luat un bărbat, nu se cade să se întoarcă pentru a locui cu familia ei. Deși ar putea părea o dovadă de compasiune că mă trimiți singură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
fasole și atât soldații, cât și ofițerii se relaxau după multe zile de lupte grele. Un tânăr ce părea a fi fiul stăpânului casei se apropie și-i vorbi lui Toshimitsu. — Nu veniți să faceți o baie, Înălțimea Voastră? Toți samuraii și chiar și soldații pedestrași și-au terminat masa de seară. — Nu, voi aștepta până sosește Domnia Sa. — Domnia Sa întârzie cam mult în seara asta, nu vi se pare? — Azi a avut loc un banchet pentru sărbătorirea victoriei în tabăra principală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lui Shimizu Muneharu SAKAMOTO, castelul lui Akechi Mistuharu TAMBA, provincia clanului Akechi KAMEYAMA, castelul lui Akechi Mitsuhide TEMPLUL HONNO, reședința temporară din Kyoto a lui Nobunaga TEMPLUL MYOKAKU, reședința temporară din Kyoto a lui Nobutada FORTĂREAȚĂ ÎNTR-UN LAC Doi samurai intrară, la galop, prin porțile de răchită ale Okayamei, cu copitele cailor stârnind un nor de praf, în timp ce se grăbeau spre castel. Nimeni nu le dădea prea multă atenție călăreților. Când ajunseră la poartă, anunțară că aduceau o depeșă urgentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
răsplată nemeritată. Nu am idee ce să spun sau care ar putea fi eticheta cuvenită. Stipendiul pe care l-am primit de la clanul Mori nu depășește șapte mii de banițe și, cum se vede, nu sunt mai mult decât un samurai de țară care se apropie de bătrânețe. Nu pomenise nimic despre vreun acord. Se lăsă tăcerea. Cei doi mesageri stăteau încordați. Orice i-ar fi spus, nu făcea decât să repete, cordial și cu cel mai mare respect: — E mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
imaginat furia pe care o simțeau față de acei oameni care înainte fuseseră aliații lor, dar acum luptau în avangarda lui Hideyoshi. De cum prinseră o ocazie, apărătorii deschiseră poarta principală și năvăliră afară. — Moarte viermilor! strigau ei. — Omorâți-i pe toți! Samurai cu samurai, soldat cu soldat, se încăierau și se loveau. Capete erau tăiate și ridicate, și se luptau cu o ferocitate rareori văzută pe orice câmp de bătălie. — Înapoi! Înapoi! strigă deodată generalul din Ukita, în mijlocul norilor de praf și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pe care o simțeau față de acei oameni care înainte fuseseră aliații lor, dar acum luptau în avangarda lui Hideyoshi. De cum prinseră o ocazie, apărătorii deschiseră poarta principală și năvăliră afară. — Moarte viermilor! strigau ei. — Omorâți-i pe toți! Samurai cu samurai, soldat cu soldat, se încăierau și se loveau. Capete erau tăiate și ridicate, și se luptau cu o ferocitate rareori văzută pe orice câmp de bătălie. — Înapoi! Înapoi! strigă deodată generalul din Ukita, în mijlocul norilor de praf și fum. Privindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cineva familiarizat cu construcțiile și condițiile terenului. Ce-ai zice să-l chemăm aici în același timp și să-l punem să se consulte cu Rokuro? Ar fi foarte bine. Cine e? — Nu este unul dintre vasalii mei, ci un samurai din Bitchu. Se numește Senbara Kyuemon. Chiar acum e în tabără și l-am pus să lucreze exclusiv la întocmirea de hărți ale zonei. Hideyoshi bătu din palme pentru a chema un paj, dar toți pajii și asistenții săi personali

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
un cimitir. Glasurile nemulțumite fuseseră reduse la tăcere într-o clipă. Chipurile care până atunci arătaseră atâta obrăznicie, expresiile sfidătoare, dispărură. Nu mai rămăseseră decât nenumărate fețe de culoarea pământului, tremurând de frică. Stând lângă cele cinci cadavre, cei cinci samurai îi priviră amenințători pe muncitori, cu săbiile înroșite de sânge încă în mâini. În cele din urmă, Kanbei strigă, cu toată ferocitatea: — Acești cinci oameni care v-au reprezentat - i-am chemat aici, am ascultat ceea ce au avut de spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
o franchețe neașteptată. Întrucât citise deja scrisoarea lui Muneharu, inamicul părea să se fi resemnat cu faptul că zadarnic ar mai fi încercat să ascundă ceva. Dar Hideyoshi nu îl cercetă cu de-amănuntul. Nu se cuvenea să umilească un samurai. Lucrurile inutile erau pur și simplu apreciate ca atare, iar Hideyoshi își îndreptă gândurile în altă direcție. Cred că e de-ajuns. Desfaceți legăturile acestui războinic și eliberați-l. — Să-i dăm drumul? — A înotat prin lacul noroios și pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și vasalii săi, nobilimea din Kyoto și ceilalți generali, camarazi cu Mitsuhide. Suferirea unei insulte acolo era același lucru cu a-i fi fost expusă rușinea în fața întregii națiuni. O asemenea umilință în public era insuportabilă pentru oricine se născuse samurai. — Calul dumneavoastră, stăpâne, spuse Masataka. Vasalii încă nu-l observaseră pe slujitorul care aducea calul lui Mitsuhide. Distrași de evenimentele zilei, continuau să stea adunați în grupuri, discutând situația. Chiar când Mitsuhide se pregătea să plece, cineva descălecă în fața porții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de ploaie? întrebă un vasal, privind, din nou, înăuntrul porții. — În noaptea asta nu licărește nici o stea și, dacă începe să plouă, drumurile vor deveni dificile. Ar fi bine să mai pregătim câteva făclii în plus! strigă altul. Chipurile tuturor samurailor erau la fel de mohorâte ca și cerul nopții. Aveau ochii plini de furie, de lacrimi, de amărăciune sau de nemulțumire posomorâtă. Foarte curând, glasul lui Mitsuhide se auzi, în timp ce se îndepărta de intrare, împreună cu un grup de călăreți: — Sakamoto aproape se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
meu și vasalii săi clocotesc într-un cazan de nedreptate, batjocuri, insulte și ofense de tot felul. Tocmai de-asta ți-am cerut să te calmezi și să-ncerci să dormi puțin, două-trei nopți. — Dar e absurd! exclamă Dengo. Despre samurai se spune că rușinea de a fi fost o dată împroșcat cu noroi e greu de șters. De câte ori au îndurat stăpânul meu și vasalii lui o asemenea rușine, din vina acestui senior crud din Azuchi? Iar ieri n-a fost vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
sau doar căderea frunzelor de toamnă. Zi și noapte, se veghea cu mare grijă pentru a nu fi spionați, chiar și în locuri unde prezența inamicului ar fi fost extrem de improbabilă. Astfel, până și în grădina ceainăriei, stăteau de gardă samurai. Acum, unul dintre străjeri se apropiase de ceainărie și stătea aplecat în fața ușii. După ce-i dădu o scrisoare lui Mitsuharu, se retrase puțin, așteptând nemișcat ca o stâncă. Curând, dinăuntru se auzi glasul lui Mitsuharu: — E nevoie de un răspuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cei trei vasali închiseră bine ușa în urma lor, pașii lor se pierdură în direcția coridorului podit, răsunând ca și cum ar fi umblat pe un strat de gheață subțire. Peste câteva momente, Mitsuharu plecă și el. Trecând pe coridor, intră în apartamentele samurailor. Ceru imediat hârtie de scris și un penel, apoi lăsă pensula să alunece pe hârtie, ca și cum ar fi știut deja ceea ce urma să scrie. — Du-i-o mesagerului marelui preot din Yokawa și trimite-l înapoi. Îi dădu scrisoarea unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
dimineață, înaintea zorilor. Ciudat tip mai este. — Nu, cred că nu poate fi descris pur și simplu ca fiind ciudat. E un om loial și are conștiința dreaptă ca o tulpină de bambus. O fi renunțat el să mai fie samurai, dar mie tot ca un războinic îmi pare. — Am auzit că a fost vasal al lui Saito Tatsukoi. Îl lauzi fiindcă îi rămâne credincios fostului său senior, chiar și azi? — În timpul lucrărilor de construcție din Azuchi, a fost singurul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de sine însuși ca să picteze pentru inamicul fostului său stăpân. Chiar atunci, unul dintre vasalii lui Mitsuharu intră și îngenunche în spatele lor, iar cei doi se întrerupseră din conversație. Mitsuharu se întoarse, întrebându-l pe noul sosit ce se întâmplase. Samuraiul părea stânjenit. Ținea în mână o scrisoare și ceva ce părea a fi o petiție scrisă pe hârtie groasă. În timp ce vorbea, se vedea limpede că era îngrijorat din cauza posibilei reacții a lui Mitsuharu: — La poarta castelului a venit încă un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mai faci. Distrugi unul ca să salvezi o mulțime. Dacă ardem un singur munte, însă facem Legea Buddhistă să strălucească și mai puternic de pe alți cinci munți și o sută de piscuri, atunci cred că omorurile pe care le făptuim ca samurai nu se pot numi crime. Sigur că așa este. Dar, din compasiune, nu-mi pot stăpâni o lacrimă pentru Muntele Hiei. Mitsuharu! În public trebuie să mă abțin, dar, ca om de rând, simt că nu poate fi nimic rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
silința pentru a-și opri vărul. Și, astfel decis, Mitsuharu adormi. A doua zi dimineață se sculă mai devreme ca de obicei, dar, în timp ce se spăla, auzi un ropot de pași alergând pe coridorul principal, spre intrare. Mitsuharu strigă un samurai, oprindu-l pe loc: — Cine pleacă? — Seniorul Mitsuhide. — Ce?! Da, stăpâne. S-a gătit cu o ținută ușoară pentru munte și îl însoțește numai Amano Genemon. Plănuiesc să-și mâne caii până la Hiyoshi. Sau, cel puțin așa a spus Seniorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ne urmărește cineva, sunt sigur că e Mitsuharu. Ieri, părea dornic să mă oprească de a face călătoria asta. — Are o gentilețe și o sinceritate cum rareori mai vezi la oamenii de azi. E aproape prea blând pentru a fi samurai. — Mitsuharu este, întocmai cum bănuisem. Pare foarte hotărât să vă oprească, stăpâne. — Ei bine, din drum nu mă voi întoarce, orice-ar spune. Poate că nu va încerca să mă oprească. Dacă ar fi vrut să facă asta, îmi apuca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lui Hideyoshi și cu Shibata. Și totuși, numele stăpânului lor fusese consemnat după numele acelor comandanți, pe lângă faptul de a fi fost pus sub comanda lui Hideyoshi. Lipsa de respect față de rangul cuiva era cea mai mare insultă pentru un samurai. Rușinea incidentului de la banchet fusese accentuată printr-un ordin militar. Din nou oamenii erau scandalizați. Între timp, începuse să asfințească, iar pe pereți jucau razele soarelui în amurg. Nimeni nu vorbea, dar oamenii aveau obrajii brăzdați de lacrimi. Chiar atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
printr-un ordin militar. Din nou oamenii erau scandalizați. Între timp, începuse să asfințească, iar pe pereți jucau razele soarelui în amurg. Nimeni nu vorbea, dar oamenii aveau obrajii brăzdați de lacrimi. Chiar atunci, pe culoar se auziră pașii câtorva samurai. Presupunând că stăpânul lor se întorcea, toți săriră în picioare să-l primească. Numai Shinshi, încă în hainele de călătorie, rămase pe loc, așteptând să fie chemat. Mitsuhide, care tocmai se întorsese de pe Muntele Hiei, nu-l chemă pe Shinshi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
tresărire. — E cineva acolo? strigă el, spre odăile pajilor. Undeva, departe, se deschise o ușă glisantă. Pajul de gardă intră tăcut și se prosternă la podea. — Spune-i lui Matabei să vină imediat aici, ordonă Mitsuhide. Toți cei din apartamentele samurailor dormeau, dar, de vreme ce câțiva vasali ai lui Mitsuhide plecaseră în seara trecută spre Kameyama, cei rămași pe loc erau încordați, neștiind când putea să plece și stăpânul lor, Mitsuhide. În seara aceea, toți se culcaseră cu hainele de drum pregătite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să se apropie și-i șopti un ordin. La primirea ordinului secret al lui Mitsuhide, pe chipul tânărului se așternu o emoție puternică. — Plec de îndată! declară el, răspunzând din toată ființa la încrederea stăpânului său. — Vei fi recunoscut ca samurai al clanului Akechi, așa că pleacă repede - înainte de crăpatul zorilor. Să fii cu mintea limpede și să nu șovăi. După ce Matabei se retrase, mai rămăsese câtva timp până la ziuă, iar Mitsuhide reuși abia acum să adoarmă adânc. Contrar obiceiului său, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]