3,463 matches
-
Clodie’s Dandy“ (cu club de zi privat), de lângă cinematograf, unde-și țineau săptămânala șediță de lucru. Cel mai elocvent semn de dispreț era țopăitul în fața lui, ca și cum se fereau să nu calce în vreun rahat de câine. Uneori și scuipau după ce trecea și se ducea cu mersul lui nepăsător. Puțin îi păsa lui Burtăncureanu de disprețul lor. După cum nu-i păsa nici de amenințările fotografului Vasilică Urdinare. Acesta deschisese un studiou de înregistrări video după ce fusese delegat oficial să tragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ca nu cumva faptornița să primească turnătura cea amarnică, aducătoare de bube roșii, piele uscată și scursoare a ochilor. Să n-o lase să se piaptine, să vegheze ca nu cumva să-și taie unghiile, să nu o lase să scuipe decât în cutiuțele sterilizate, nevoile să și le facă în anume vase dezinfectate, pe care apoi el personal trebuia să le sigileze cu plumb, să nu stea în fereastră, să nu facă mișcări bruște, să nu cânte, să nu vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ca un soi de constatare vinovată a faptului că niciodată nu mă spăl suficient. Secundele pe care le număr în gând sunt, cel mai adesea, trișate; dar de această dată nu-mi puteam permite să trișez. După două minute, am scuipat către marginea chiuvetei, ca să nu fac zgomot, după care mi-am clătit iar gura și am spălat chiuveta. Am pus periuța la loc și am luat de pe policioară deodorantul. Am pulverizat la amândouă axilele, unde în urmă cu două zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ca niște cățeluși - pesemne o chichiță pusă la cale de Centru. Samuel nu era prea încântat de întrerupere, mai ales că toate episoadele de trezire respectau același tipar. Nu găseai altceva decât o planetă fără viață și puteai liniștit să scuipi în lături și să compui alt fotomodel. În urma ta, un droid vesel îți înhăța scuipatul ce plutea prin aer și-l purifica, stocându-l în măruntaiele lui electronice. Urmau operațiunile de asolizare și experimentele. Erau așa de asemănătoare unele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
să mă gândesc. Mă gândesc că sunt o victimă a nerecunoștinței propriului copil. Ideea îmi trezește autocompătimirea și nu încerc s-o alung, deși îmi dau seama că e un sentiment de mâna a doua. Carnea și sângele meu mă scuipă. Vlăstarul crescut din sămânța mea s-a poticnit din creștere și-o va lua pieziș pe sub tufe ca o plantă parazită. Multe metafore de succes îmi invadează creierul, umilindu-mi fiul și glorificându-mă pe mine, până când, invariabil, îmi voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
iernez la Xuhe, de pildă, ignorând cu ușurință vibrația aerului și sunetul exploziilor de manevră ale bazei de MIG-uri. Oamenii - destul de rari. Dar prea multe animale! Mult prea multe. La Xuhe aveau iepuri. Pădurea se unduia în vânt și scuipa regulat câte un ghemotoc alb care o lua razna pe câmpuri, se strecura pe cub poartă, intra în pagodă, se oprea, mustăcea. I-am întrebat pe frați, așa cum urma să-l întreb și pe Gongku, mai încolo, dar despre alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
în dreapta, caporalul îl făcu pe reporter să se dezechilibreze, ceea ce ușură efortul de împingere și îl reduse la o simplă împunsătură în piept. Fitz urlă scurt și se prăvăli de la etaj. - Bravo, Mitch. Așa-i trebuie. Scăpați de el. Frank scuipă în lături și porni clătinând din cap spre ușă. Totul se terminase. Era cazul să bea un rachiu și să-și clarifice mintea. Ce zi ciudată. Cea mai ciudată zi. - Domnule, n-a murit! strigă cineva. Uite-l că fuge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
care sădește pomi și spune în interviuri lucruri despre Dumnezeu. În lupta tuturor cu moartea, primul căzut e Hector, și dacă până atunci nu-l suportai și-i ziceai cară-te, acum că a murit îți dai seama că ai scuipat un arhanghel, și-ți pare rău, dar ce să-i faci? Între un șarpe adult și un pui de mâță, cine o să moară primul? Puiul de mâță. Între un pui de gâină și un câine, cine o să moară primul? Puiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
totul deveni doar umbre, iar Santa Marta încetă să mai existe. Vechiul avion DC-3 hurui de parcă ar fi vrut să înghită lumea, tremură dintr-un capăt în celălalt, se agită de la bot până la coadă, se zgâlțâi de la roți până la antenă, scuipă foc prin gura deschisă a țevilor de eșapament și o porni ca din pușcă într-o pată voalată de culori verzi schimbătoare. S-ar fi zis că îi venea foarte greu să se desprindă de pe pista de iarbă, încărcat până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sticlă de bere. — Vino! Nu e nimeni... „Tzanza“ i-a pus pe fugă. Vrei una? Indianul privi sticla cu neîncredere. Observă cum bea el direct din sticlă și încercă, dar se înecă de îndată și începu să tușească și să scuipe. — Îți place...? Indianul yubani încuviință fără să înceteze cu tusea. Când se liniști, căută de jur-împrejur până descoperi o farfurie de cositor murdară cu resturi de mâncare. O curăți ușor cu mâna, vărsă în ea berea și bău cu lăcomie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
șarpele și exclamă în yubani: Va fi răzbunare! — Când?, vru să știe Xudura. — Mâine... În zori! Era absurd să se lase omorât în felul acela, și o știa. De cum ar pune piciorul departe de desișurile ocrotitoare, mitralierele ar începe să scuipe moarte și ar fi dintre primii căzuți. Nu mai avea agilitatea de odinioară, nici capacitatea yubani-lor de a se face una cu pământul, de a sări sau de a se camufla. Cât despre Inti... Și el era dispus să sfârșească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
o să-i învăț cum se folosește. A fost ciudat spectacolul celor cincizeci de războinici goi săpunindu-și spatele unul altuia cu apa până la genunchi, pe malul râului San Pedro. Unii protestau zgomotos când le intra clăbucul în ochi, iar alții scuipau scârbiți după ce mușcau din bucata albă de săpun. Apoi începură să râdă unii de alții de ciudata lor înfățișare și sfârșiră prin a se bălăci și a se stropi ca o bandă de copilași neastâmpărați. Râsetele și gălăgia lor i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
care urăște copiii, și-a spus singură. Păcat că Sherry nu era acolo ca să vadă originalul în plină acțiune. Amanda s-a aplecat peste masă, oferindu-i lui Alice o perspectivă privilegiată asupra decolteului ei. — Uite ce e, fetițo, a scuipat ea, tu înțelegi cu cine ai de-a face aici? Eu sunt ziaristavedetă a Intercorp-ului, OK? Iar tu cine mama naibii ești? Ești o hârțogară fricoasă, lingușitoare și leneșă de la nenorocitul de departament juridic, asta ești! Care ți-a salvat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
avere ca să te duci acolo. Hugo a clătinat din cap. I se părea normal. Tot ce avea legătură cu nașterile costa o avere. Într-un fel e păcat că tu n-ai fost acolo, a spus meditativ Amanda. —Păcat? a scuipat Hugo. — Da. Taberele de spermă ar fi fost un subiect excelent de articol. Aș fi putut să scriu despre asta pentru Vanity Fair. Lui Graydon i-ar fi plăcut la nebunie. Hugo habar n-avea cine era Graydon. Dar, bazându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
poți să ți-o ții în pantaloni, nu? Ascultă, a implorat-o Hugo. Eu n-am avut nici o intenție. Ai înțeles greșit. Ceea ce s-a întâmplat a fost o greșeală. — Asta e cea mai veche gogoașă din lume, i-a scuipat Amanda. M-am trezit noaptea ca să văd ce e cu Theo, a perseverat Hugo disperat. Copilul plângea. Eu, ăăă, nu mi-am găsit pijamaua. N-am știut că asistenta Harris era deja acolo. — Ce poveste, a urlat Amanda. Acum înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
folosești sânge, pești și oase? —Excremente umane, a răspuns Jake, strălucind. E ieftin, ușor de obținut, accesibil și, sincer, nu există nimic mai bun. Și, evident, e și ecologic. A urmat un zgomot ca de explozie. Tatăl lui Alice își scuipase varza de Bruxelles în șervet. Fața i s-a înverzit de scârbă. Apoi a așezat ghemotocul pe suprafața de plastic a perdelei de duș care, dacă tot nu fusese folosită la nașterea Rosei, ținea acum loc de față de masă festivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
el pe un ton lejer de conversație, sperând cu disperare să fie. Fergus părea a fi un om îngrozitor, dar nu mai îngrozitor decât ideea ca Hugo să fie singur cu nevastă-sa. Laurei i-a sărit țandăra. —El? a scuipat ea. Organizează un casting pentru o reclamă în Suedia. Dacă înțelegi ce vreau să spun. —A, așa deci. Nu se mai simte atras de mine. Buzele Laurei au început să tremure, iar capul să i se clatine. Apoi l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și cu viața de cuplu. Hugo a întors spre Laura o privire înverșunată. Femeia se uita la el șocată. — Nu mi-am dat seama... s-a bâlbâit ea. Adică era limpede că existau niște situații de autoiluzionare, dar... —Autoiluzionare? a scuipat Hugo. Așa le numesc psihologii? Îmi pare rău, a spus Laura în șoaptă. Ochii ei umezi fixau podeaua. Hugo a aruncat o privire nerăbdătoare către ușa psihologului, care continua să rămână închisă. Abia aștepta începerea ședinței. Nu pentru că, până în acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mult. Poate că aceste beri pe care leam dat pe gât ar putea ajuta la crearea iluziei, dar iluzia nu devine realitate, nici chiar într-o zi cu ploaie teribilă. Vocea interioară nu se lasă intimidată de vorbele sale răstite, scuipate din gură precum cojile unor semințe. - Măcar trebuie satisfăcută cu-ri-o-zi-ta-tea. Și ce dacă ai fost luat peste picior? N-ar fi pentru prima oară. Se termină spectacolul, gata, trageți cortina, stingeți reflectoarele, vine Lucia, poate vine și actorașul ratat - trebuie
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să-i sucesc gâtul. De preferat ar fi o tărie. - Nu-i ducem la tocător pe amândoi? Pierdem spectacolul. - Nu. Vreau să le văd privirile atunci când îi strâng de gât. Ploaia se înteți, iar huiduma coborâ geamul câțiva centimetri și scuipă. - A dracu` vreme, șefu`! De numărat bani, ha, ha! Omul cu Tatuaj nu râse. Scoase bricheta din buzunar și aprinse încă un Camel...” Merse din nou la fereastră. 10 minute. De ce nu? Am timp să mai beau un pahar. Am
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ca pe o altă prăjitură delicioasă. Aș putea să spun că plescăi de încântare. De fapt, dacă te gândești mai bine, cu cât te gândești mai bine - ca să fiu mai exact - ăștia doi, Omul cu Tatuaj și bodyguardul huidumă care scuipă în stradă - oribil! -, chiar ar trebui să dispară din scenariul tău. Spectrul unui tocător de mare capacitate, care te macină în timp ce tu urli și arunci din tine măruntaie sau bucăți de oase, nu poate fi o perspectivă îmbucurătoare pentru un
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
aduse alături de ei pe un John Mayer pus pe fapte mari. Huiduma răsuci volumul, dorind să-i contrazică pe aceia care ar fi fost de părere că unul ca el nu poate asculta niciodată blues și se pregăti să mai scuipe o dată pe geam. Nu auziră pocnetul de afară. Huiduma își înghiți flegma împreună cu imaginea unui parbriz care se făcea fărâme, iar Omul cu Tatuaj nu înțelese, în câteva fracțiuni de secundă, de ce plafonul mașinii s-a pus dintr-o dată în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
treceai de benzinărie. Regretă că nu luase căștile cu el și telefonul mobil în care păstra melodiile preferate. Dar acum era prea târziu, nu mai avea nicun chef să se întoarcă acasă. Nu era superstițios, râdea de toți cei care scuipau în sân sau erau apucați de friguri atunci când vreo pisică neagră le tăia calea. Dar acasă era laptopul. Tot acasă erau toate personajele evadate din word. Agentul imobiliar, Detectivul, Omul cu Tatuaj, Huiduma, Lucia. Te-ai prostit, Lucia nu este
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cu o fracțiune de secundă înainte ca pumnii Scriitorului să lovească, Magicianul scoase o batistă roșie din buzunarul de la piept, efectuă o mișcare de toreador cu state vechi de serviciu, iar Scriitorul trecu pe lângă el și se prăbuși în genunchi. Scuipă într-o parte, se ridică cu greutate și se repezi din nou. Indiferent, Magicianul pocni din degete... * ... alerga pe o alee străjuită de trandafiri roșii. Nu-i vedea capătul, dar era conștient că lăsase în urmă ore bune. Și gâfâia
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Medieval History, 24 (1998), 333-345. 69 Songs, (n. 9 mai sus), 169. 70 Ibid., 354 și 188 (nr. 154). În nr. 238 (ibid., 287-288) un menestrel din Portugalia a jucat la zaruri și a blestemat pe Dumnezeu și pe Fecioara, scuipând când un preot a venit cu Trupul lui Christos. El a fost strâns de diavol până când a fost complet răsucit. Despre jucători de noroc în miracolele Marianei, vezi E. Gulli Grigione, "L'empio giocatore nelle leggende dell'Atlante mariano", Îl
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]