5,506 matches
-
dinainte Laura declarase că s-a hotărât să plece din azil”. Simțeam că Domnul Andrei nu-mi spusese totul. L-am strâns de braț și l-am scuturat. „Îmi ascunzi ceva, hai, dă-i drumul”. „Ce să vă ascund, domnule sculptor?” încercă el să se eschiveze, dar fără prea multă convingere, fiindcă în realitate nu aștepta decât să fie silit să-mi relateze scena grotescă la care asistase și care mă face și azi să mă cutremur de dezgust de câte ori îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o țineau de picioare, trăgând de ele ca să i le despartă, Nelson o ținea de mâini, iar Filip și-a dat jos ismenele, rămânând cu halatul pe el, și s-a vârât între picioarele Laurei. Parcă era un vierme, domnule sculptor, zău așa. Se chinuia, transpira, se înroșea, fără să reușească să-i facă nimic. Dominic l-a înhățat atunci de halat și l-a dat la o parte, zicându-i: «Hai, ține-o tu de picioare, că se zbate ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
prin bordeluri asta îl ajută până la moarte? Stătea ca un păianjen uriaș pe trupul bietei fete și pentru că se făcea de rușine în fața celorlalți s-a înfuriat, a devenit violent și a lovit-o. Era ceva foarte scârbos, jur, domnule sculptor. Îmi venea să le strig: «Mă, nenorociților, dacă nu puteți lăsați fata în pace, n-o mai chinuiți». Dar îmi era frică. Erau atât de întărâtați că puteau să mă omoare. Tropăiau pe margine, se așeza când unul când altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
când și când, năpădit de amintiri. Mă revedeam uneori la școala de corecție, fumând prin closete, sau la închisoare îndesând cârpe între bocanci și pielea jupuită. La Belle Arte pierdusem un examen numai fiindcă mă încăpățânasem să pretind că orice sculptor ar trebui să sufere de agalmatoremafobie, adică de teama că statuile vor vorbi. Întâlnisem acest cuvânt complicat pe lista fobiilor, îmi plăcuse cum suna și mă străduisem să-l învăț. Susțineam că eu aș fi ales candidații la Belle Arte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
când am constatat că, fără voie, câștigasem. Mi-au căzut cărțile din mână. Eram palid ca un mort. El m-a privit cu o ură nestăpânită. Avea un zâmbet slut, lățit pe toată fața. Și a scrâșnit. — Ai câștigat, domnule sculptor. Ai câștigat. Dar aceste, vorbe sunau ca o condamnare la moarte. În clipa aceea mi-a venit o idee salvatoare. Am râs și am împins cărțile din fața mea. — De fapt, am trișat. 36 Îmi luasem obiceiul să dau câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Moașa. L-am încropit la loc cum am putut și m-am dus s-o anunț. Ea m-a ascultat cu atenție, dar am simțit din privirea ei că denunțul meu nu-mi mai era de mare folos. „Bine, domnule sculptor, mi-a zis politicoasă. Îți mulțumesc că m-ai anunțat”. Și m-a lăsat să înțeleg că avea treabă. Nici un semn care să-mi îngăduie să sper în revenirea frumoaselor timpuri de odinioară. A doua zi când m-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Până și Victor ieșise din absența lui și se apropiase. Siminel i-a făcut loc între ei. Filip a rupt primul tăcerea. „Glumiți, domnule scluptor”. „Ba nu glumesc deloc”, i-am răspuns. Așteptam să-i aud reproșându-mi: „Bine, domnule sculptor, se poate? Dar ce suntem noi, copii?” După care în mod normal trebuiau să vină alte întrebări, alte curiozități: „Totuși sala există, nu? Atunci care e rostul ei? Și Francisc care stă ca un... păzind un deșert! Zău că trăim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai au ochi pentru mine, să-l vadă acum pe Bătrânul ieșind din sala cu oglinzi cu biciul în mână, pleznindu-i pe rând peste obraz și apostrofându-i: „Ați crezut că sunt mort, nemernicilor, cum v-a spus ticălosul de sculptor? Ei, nu, iată că trăiesc. În genunchi, păcătoșilor, și pentru că ați îndrăznit să credeți în moartea mea veți răbda o săptămână de foame”. Îți spun eu, Dinule, ar fi fericiți. Ar răbda de foame nu o săptămână, ci și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
șteargă. Eu așteptam. Era parcă foarte important să-și pună ochelarii ca să-i pot răspunde. Dar în clipa când Arhivarul își potrivi în sfârșit ochelarii, uitasem ce anume mă întrebase. El se enervă. „Mă faci să-mi pierd timpul, domnule...” „Sculptor”, am vrut să-i șoptesc, dar m-am oprit. Evitase, probabil, intenționat să-mi spună astfel. Între timp, începuse să se audă din nou zgomot de uși trântite, iar eu mă gândeam ce aștepta Arhivarul. Să-i cer iertare? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
deschis din nou și, de data asta, și-a făcut apariția însuși Bătrânul. M-am ciupit de mână ca să verific dacă visez. El a observat gestul și a zâmbit. „Nu te așteptai să mă mai vezi, nu-i așa, domnule sculptor? Mai ales după ce Francisc nu ți-a dat voie să treci”. „Da, așa e”, am bâiguit eu. Pe geam se zărea un petic de cer înstelat, cu o lună enormă, roșie, și am auzit respirația obosită a mării. Bătrânul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu o strâmbătură, cana mea de ceai, a pus-o la loc și s-a întors spre mine. Părea că vroia să-mi comunice un anumit lucru și că-și cântărea cuvintele. În cele din urmă începu: „Sunt mulțumit, domnule sculptor. Chiar foarte mulțumit. Crede-mă, mă plictiseam să disec fluturi și broaște. Doream demult să disec și inima unui om. De aceea te-am invitat aici. Am fost poate crud transformându-te în cobai, dar țineam să studiez pe viu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ți-am studiat reacțiile. Constituiai un caz aparte, care mă interesa: un mediocru recalcitrant. Acum, datorită acestei disecții, am scăpat de orice îndoială; știu că boala de care sufăr are aceeași evoluție, aceleași simptome și același apogeu. Îți mulțumesc, domnule sculptor, ai fost un cobai perfect. Mi-ai luat o piatră de pe inimă. Și, crede-mă, nu te urăsc mai mult decât urăsc broaștele și fluturii pe care îi disec. Din contră, mi-ai devenit aproape simpatic văzând cât de repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă eliberam prin râs. Bătrânii mă ascultau atenți, cu un aer foarte serios. Apoi au început să devină stânjeniți. Nu îndrăzneau totuși să mă oprească. Mopsul mă măsura bănuitor, pe figura lui se citea limpede întrebarea: „Ce ne facem dacă sculptorul nu încetează cu râsul?” Singurul pe care râsul meu îl bucura era Siminel. El mă încuraja din ochi: „Nu vă opriți, domnule sculptor. Ah, se întrista el brusc, de ce v-ați oprit?” Nu mai aveam chef să fac pe prostul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă oprească. Mopsul mă măsura bănuitor, pe figura lui se citea limpede întrebarea: „Ce ne facem dacă sculptorul nu încetează cu râsul?” Singurul pe care râsul meu îl bucura era Siminel. El mă încuraja din ochi: „Nu vă opriți, domnule sculptor. Ah, se întrista el brusc, de ce v-ați oprit?” Nu mai aveam chef să fac pe prostul și, pe deasupra, observasem amuzat că Siminel își îndesase ziare sub pulover ca să nu-i fie rece. Anton profită de tăcerea mea ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vinovat. Ultimul care a dat din cap a fost Domnul Andrei, foarte jenat, uitându-se în altă parte. „Și tu Siminel? ricană Mopsul. Ce faci, dormi?” Siminel răspunse sec: „Eu cred că e nevinovat” și se apropie de mine: „Domnule sculptor, nu mă așteptam la asta”. După plecarea bătrânilor noaptea deveni zăpușitoare. Aveam febră, amețeli și dureri de cap. Parcă nu mai puteam nici să mă mișc și așteptam, pândind zgomotul pașilor de pe coridor. Nu se auzea nimic, eram foarte nedumerit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întrebat eu liniștit. „Tribunalul a luat această decizie”. Eram în continuare liniștit. „Și cum urmează să fiu executat?” „Dresez acum un câine special pentru dumneavoastră, mă lămuri posomorât Hingherul. Vă va sări la beregată.” „Moarte prin mușcătură, vasăzică”. „Da, domnule sculptor”, încuviință el. „Și de ce-ai venit să mi-o spui?” „Pentru că vă simpatizez”. Bănuisem totdeauna că un om care iubea câinii atât nu putea fi în întregime rău. „Dacă m-ai simpatiza într-adevăr, n-ai executa această mârșăvie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vadă mai bine și râdeau. Asta m-a făcut să-mi pierd și mai mult cumpătul, înverșunându-mă: „N-aveți decât să vă spintecați gurile râzând, tot veți arde. Să știu bine că aduc din iad o flacără”. „A înnebunit sculptorul”, a izbucnit într-un nou acces de râs Mopsul. „A înnebunit”, țopăia Filip lângă Dominic. „A înnebunit?”, a întrebat profesional Anton. „Da, a înnebunit”, a răspuns Arhivarul ținându-se cu mâinile de burtă. „Ai avut coșmare, domnule sculptor?”, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
A înnebunit sculptorul”, a izbucnit într-un nou acces de râs Mopsul. „A înnebunit”, țopăia Filip lângă Dominic. „A înnebunit?”, a întrebat profesional Anton. „Da, a înnebunit”, a răspuns Arhivarul ținându-se cu mâinile de burtă. „Ai avut coșmare, domnule sculptor?”, m-a întrebat Aristide. L-am privit lung. Ce vroia de la mine? Nu-l chemasem, nu mă plânsesem de nimic. Se simți obligat să-mi dea lămuriri: „Domnul Andrei m-a trimis. Zicea că te-a auzit strigând”. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pierdut chiar ultima partidă. S-a uitat și el la fumul negru, amenințător, și a priceput. În sfârșit, aveam să-l văd afară, la soare. Va orbi când va da cu ochii de soare, m-am gândit. — O, nu, domnule sculptor, eu voi rămâne aici, murmură el. Voi muri în mijlocul oglinzilor, cum mi-am dorit. Am înmărmurit. Murea ca un căpitan de corabie care nu-și părăsește vasul! Încercasem să-l alung din cuibarul lui de sticlă, să-l umilesc, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Să fug? a exclamat. Să mă salvez? Eu? Să cer ajutor, să țip, să devin ridicol? Nu pot să fac așa ceva. Unul ca mine n-are voie să se arate în ismene. Un mit trebuie să rămână un mit, domnule sculptor. De undeva de pe coridoare se auzeau chemări înfundate. Ochii începuseră să mă înțepe și tușeam din pricina fumului. Se auzi și un urlet de câine care m-a înfiorat. În acest timp, Bătrânul stătea, provocator, în mijlocul trâmbelor de fum ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care m-a înfiorat. În acest timp, Bătrânul stătea, provocator, în mijlocul trâmbelor de fum ce se îndeseau tot mai mult. Se ridicase în picioare și ochii îi străluceau. Observând că intrasem în panică, m-a îndemnat ironic: — Grăbește-te, domnule sculptor, dacă vrei să scapi cu viață. Grăbește-te. Așadar, își permitea să fie și generos. În ultima clipă mă umilea. Mi-a venit să-l îmbrâncesc, să-l lovesc, dar mi se făcuse frică și am ieșit de-acolo. Azilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
odată cu alunecările imperceptibile dincolo de logica pur obiectivă a evoluției, printr-o delectare în tehnica propri-zisă, nemaigăsindu-și drumul înapoi la subiectivitate<footnote Georg Simmel, Cultura filosofică, Humanitas, 1998 footnote>. Revenind în sfera artelor plastice, trebuie amintit faptul că pictorul sau sculptorul postmodern, atunci când a devenit incapabil datorită totalei lipse de inspirație și talent (nici nu se pune în discuție noțiunea de geniu), de a produce efectiv artă, a trecut la ”conceptualizare” reducând ceea ce cândva ar fi fost o creție artistică vizibilă
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
alte lucruri, așa cum ar fi statuia ecvestră a lui Henric al IV-lea de pe Pont Neuf din Paris care, cînd a fost studiată cu raze X, a dat la iveală un bust al lui Napoleon. Fusese ascuns acolo chiar de sculptor, un bonapartist Înflăcărat. Pe vremea cînd era Însurat, Wakefield colecționase bastoane cu stilet și cutii cu compartimente secrete, dar astea erau lucruri scumpe și intrau În concurență cu colecțiile de bibelouri de sticlă și păpuși ale Marianei. Nu-și puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
așeză pe o bancă ce, la prima vedere, părea ocupată. Dar studiind-o îndeaproape, Ralph descoperi că silueta bătrânului absorbit de hrănirea păsărilor era sculptată în bronz. Zâmbi, amintindu-și scandalul ce izbucnise când fusese instalată statuia, darul unui tânăr sculptor care crescuse în Woodbury și care era deja pe cale să ajungă celebru. Primiseră valuri de scrisori care se plângeau de asta; că n-avea nici o legătură cu arta, că silueta stilizată, îndesată, era lipsită de realism, că speria copiii. Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
d. i-au frecventat salonul. Că de unii se folosea întru acoperirea combinațiilor sale financiaro-politice, speculîndu-le nevoia de bani și afirmare, este neîndoielnic. Cercul era de fapt o lume cvasiboemă, cvasiinterlopă, o societate pestriță și eteroclită de poeți, ziariști, pictori, sculptori, graficieni, caricaturiști (unii dintre ei - necunoscuți la acea dată), cărora li se adăuga un număr de escroci, bon-viveuri excentrici și prostituate. De o jenantă notorietate a rămas activitatea filogermană a mentorului din timpul Primului Război Mondial, care i-a atras și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]