22,588 matches
-
că mi se urcase deasupra capului. Frecându-mi ochii, m-am simțit surprinzător de Întreg - de parcă brusc, plin de recunoștință, aș fi făcut parte din lume din nou. Membrele nu mă mai dureau, nu mai aveam nici febră musculară. În afară de senzația vagă de durere, localizată undeva În partea stângă, sub inimă, m-am simțit absolvit - cel puțin din punct de vedere biologic. Ca să mă asigur, mi-am trecut mâinile peste față. Nu, n-aveam nici o rană, doar cruste și ochii cârpiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de piele. Însă, precaut, m-am abținut să verific asta. Și nu m-am lăsat nici sedus de imaginile și mișcările plăcute și cât se poate de Îndrăznețe care pluteau În apropierea conștiinței mele. M-am concentrat mai degrabă pe senzația asta de contopire cu propriul sex. Soarele de dimineață strălucea orbitor, sunt deci convins că experimentul mi-ar fi reușit dacă n-aș fi băgat palmele sub spate ca să-mi ridic șoldurile. Acest gest nevinovat, schițat doar ca să mă Împingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
piciorului meu, am simțit că degetele mi se Înghesuie și genunchii se freacă unul de altul. Dacă eram o femeie oarecare, cum o fi arătând femeia absolută? Fără Îndoială, creația supremă, acea minune a verticalității trebuie să fi fost o senzație biologică ce umbla pe vârful degetelor. Am experiență În domeniu. Știam, desigur, că pentru a deveni um membru al sexului slab, trebuia să schimb punctul de echilibru și simțul gravitației. În consecință, eram obligat să merg mai Încet decât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ca să capete fermitatea necesară. Capsele bustierei Îmi strângeau umerii În mod plăcut, combinația de culori mă ducea cu gândul la numele cu care mi se adresa portarul rus. „Domnule Honig“: poate că eram mai degrabă viespe, decât albină. Îndrumat de senzații imperceptibile cu ochiul liber, voi recupera Într-un final obiectul acela misterios de care aveam nevoie pentru a transforma suspiciunile amare Într-un adevăr dulce. Având În vedere și tocurile, mi-am dat seama că, la o adică, aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
era borcanul care deodată pare să fi fost montat deasupra capului meu - ori asta, ori Însăși capul meu se transformase În sticlă. Cu o acuratețe care depășea tot ce-am trăit până acum, am descoperit că Îmi observ creierul pulsând. Senzația nu era deloc de neglijat. De pildă, ici-colo, lichidul transparent din jurul materiei cenușii se colora Într-o nuanță de violet, care mă făcea să-mi iamginez un alt fel de cap, ca un fel de coif cărnos. De asemenea, Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
centimetri de la pământ - mingea aruncată cu putere, razant, exact pe mijloc, de-ai fi zis că merge sigur la țintă... Sau mă-ntorc spre gardul de sârmă, „Am prins-o, eu am prins-o!“ - ușurel, cu eleganță, încetișor, și trăiesc senzația aia formidabilă, à la DiMaggio, când o prind peste umăr, ca pe un dar trimis din ceruri... Sau o iau la fugă! O cotesc! Țopăi! La fel ca micuțul Al Gionfriddo - un jucător de baseball care odată a făcut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în Newark, la palpitanta viață de familie dusă acum în spatele jaluzelelor de aluminiu pentru care mama a economisit ani de zile din banii de coșniță. Și ce-am mai avansat în ierarhia socială o dată cu aceste jaluzele! Mama pare să aibă senzația că am fost catapultați drept în lumea bună. O bună parte din viață și-o dedică acum ștergerii și lustruirii lamelelor jaluzelelor; peste zi se bagă pe după ele și le șterge cu cârpa, iar la asfințit se uită prin jaluzelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Tel Aviv, Jaffa, Ierusalin, Beer-She’va, Marea Moartă, Sedom, ’Ein Gedi, apoi către nord, spre Cezareea, Haifa, Akko, Tiberias, Safed, Galileea superioară... Și, în permanență, totul pare mai curând vis decât realitate. Nu că aș fi căutat cu orice preț senzații tari. Mă săturasem de improbabilul de care avusesem parte alături de însoțitoarea mea din Grecia și Roma. Nu: pentru a da un sens impulsului care mă determinase s-o șterg cu un avion al El Al, pentru ca dintr-un evadat descumpănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Ea spuse cu o politețe familiară: — Pe mine Coral Musker. El se Înclină În fața ei scurt și formal, Într-un mod neenglezesc, și plecă. Fata văzuse În ochii lui alte gânduri, căzând ca ploaia. Niciodată până acum nu mai avusese senzația că e uitată atât de brusc. „O fată pe care bărbații o uită“, fredonă ea În gând, ca să-și păstreze curajul. Dar doctorul nu apucă să se depărteze prea mult când se văzu oprit. Călcând ușor și grijuliu, sincronizat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
trebui să-i recunoască dreptul de a primi fără să dea nimic În schimb. Dar el nu o contrazise În nici un fel. Explicația lui era aproape insultătoare În simplitatea ei: — Mi-e atât de ușor să vorbesc cu dumneata. Am senzația că te cunosc. Ea știa ce Însemna asta. — Da, spuse ea, cu durerea seacă și banală a dezamăgirii, și eu am impresia că te cunosc. Și se referea la scările lungi, așteptatul la ușa agentului și evreul tânăr și prietenos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
frumusețea peisajului În mișcare, felul În care se mișcă turla unei biserici peste și dincolo de copaci, cum se lasă și se-nalță În pasul inegal al omului, frumusețea unui coș ridicându-se spre nori și cufundându-se printre celelalte hornuri. Senzația mișcării trebuia transformată În proză și urgența necesității Îl copleși așa de tare, Încât Își dori să fi avut hârtie și creion câtă vreme Îl Încerca inspirația și se căi c-o invitase pe Janet Pardoe să vină la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și o carte de vizită pe care scria „Cu dragoste, de la Carl“, pentru că se hotărâse să-i spună astfel. Nu puteai spune „Te iubesc, Carleton“, dar „Te ador, Carl“ era ușor. Ea râse tare și bătu din palme, având brusc senzația că dragostea era o afacere simplă, compusă din recunoștință, daruri și glume prietenești, un apartament, lipsa obligației de-a munci și o cameristă. Ea Începu să alerge pe culoar, aruncată dintr-un perete În celălalt, dar fără să-i pese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fi mai potrivit, spuse ea și Începu să râdă ușor, ca pentru sine. Râsul ei dăinui ca o oază sonoră aproape imperceptibilă sub huruitul și zăngănitul expresului, dar când vorbiră, În loc să șoptească, trebuiră să pronunțe cuvintele intime tare și clar. Senzația de stranietate supraviețui chiar și gesturilor uzuale. Cum zăcea pe pat, tânăra se dovedi stâjenită Într-un mod misterios și inocent care-l uimi. Râsul i se opri, nu stingându-se treptat, ci dispărând brusc, așa că el se Întrebă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Îl prinse de braț ca să se echilibreze și văzu peste umărul lui o cutie de semnal dispărând amețitor din privire și o baracă neagră lângă care zăpada se adunase În troiene. Îl ținu un moment de braț, până când Îi trecu senzația de amețeală. — Iubitule, să vii repede! Te voi aștepta. Brusc, Îi veni să-i spună „Vino acuma“. Simți că-i era teamă să fie lăsată singură câtă vreme trenul se afla Într-o gară. Ar putea să intre niște străini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
orice. Zăpada de pe buze i se topise și efectul ei trecea. Înainte ca făclia să pâlpâie și să se stingă, privirea i se Încețoșă, iar magazia uriașă, cu stivele ei de saci, se depărtă de el În Întuneric. Nu avea senzația că se află Înăuntru. Se gândi că fusese lăsat În urmă, să o privească dispărând. Mintea i se Încețoșă și curând Începu să cadă, cu respirația tăiată, printr-un spațiu infinit, simțind În cap și-n piept un gol pătruns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
este de-adevăratelea luptător cu taurii, angajat cu jumătate de normă, arăta divin pe deasupra farfuriei cu kedgeree 1 când eram În avion noaptea trecută, dar acum sunt cu el În casa asta ciudată de pe dealuri, iar plantele Îmi dau o senzație de claustrofobie. Sunt atâția palmieri În curte, e ca În Ziua Trifidelor 2. Numai că, pentru a-mi urmări țelul, trebuie să rabd. Tonul lui Lauren era acum la fel de solemn ca al unei călugărițe care tocmai și-a depus jurământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
căsătorite, cât și persoane necăsătorite, după ora 7 seara ar trebui interzise conversațiile care au ca subiect ciclurile de ovulație și inciziile chirurgicale perineale pentru a favoriza dilatarea vaginului În vederea unei nașteri mai ușoare, căci ele le provoacă tuturor o senzație de greață. În seara aceea, l-am sunat devreme pe Hunter - trebuie să fi fost ora 11 după fusul lui orar - ca să-i spun de petrecerea de divorț. Atâta timp cât soțul meu știa ce pun la cale, nu făceam nimic rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Înapoi acolo, oftă Hunter. Auzi, dacă trebuie să merg, m-aș putea revanșa făcând din asta un weekend foarte lung Împreună cu tine? — Da, iubitule, sigur că da, am spus. Ar fi fost, eram sigură de asta. M-am scuturat de senzația de ușoară nervozitate. Nu aveam absolut nici un motiv să-mi fac griji, mi-am spus. Mi-am ținut În frâu impulsul de a mă consulta cu Lauren și Tinsley cu privire la a fi sau nu suspicioasă În legătură cu invitația la Paris. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
var și o tentă de verde lămâie. Nici nu te mai deosebești de pereți. Hai să-ți spun ce se face musai când Îți părăsești soțul: Îți faci rost de o perfuzie ilegală cu vitamine de la doctorul Bo Morgan. Știi senzația aia de plutire pe care o ai când Îți cumperi o haină de blană? Asta e și mai și. Îți face pielea să semene cu cea a lui Sophie Dahl. O să-l sun chiar acum, adăugă ea, scoțându-și telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
în fiecare seară cu berile. Zisese că nu mai vrea încă un copil, pentru că nu avea încredere în ea. Dacă nu știa unde greșise, ar fi fost un risc prea mare. Îmi țin mâna pe scaunele de piele și am senzația că ating pe cineva. Și, în timp ce trecem prin Colorado, Kansas si Missouri, zice: — Cealaltă mamă din parcul de rulote și-a scos într-o zi niște lucruri la vânzare în stradă. Toate lucrurile copilului erau împăturite și stivuite pe peluză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
scoate un scheunat scurt, ascuțit, ca un ac înfipt în tăcere. Dezorientat, șoferul acționează pe rînd toate luminile. Nimic. Nici un semn. Farurile sînt moarte. Doar ștergătoarele mai continuă să se tîrască pe parbriz. Cînd se sting și luminile de bord, senzația e deplină ca-n iad: întuneric și zgomot de viscol, ce se infiltrează adînc, de-a lungul oaselor. Cu mîna tremurîndă, șoferul caută într-un lăcaș al bordului, scoate lampa de control, o bagă în priză și o aprinde, îndreptîndu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că i-a format deja numărul, speră ca ea să-i trîntească telefonul în nas "măcar pentru simplul motiv că n-am ce-i oferi". De data aceasta cînd, în sfîrșit, Paula i-a interzis să-i mai telefoneze, are senzația că a scăpat de o povară; se simte ușurat și-și dă seama că va fi într-adevăr senin, fără umbra altor gînduri, cînd o va întîmpina, peste cîteva momente, pe Sorina. Salut! I-ai și uitat numărul rîde Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Pasagerii cursei stau bine mersi la Sălcii. Abia mîine dacă vor porni la drum. *** De cînd stă înzăpezit, trenul pufăie rar, ca un animal ostenit, iar lumina din compartimente a început să scadă. Vîntul, în schimb, s-a întețit, amplificînd senzația de pustiu, și cum nimeni nu se mai mișcă, de teamă să nu risipească puțina căldură adunată în jur, întregul vagon pare gol, ca într-un film de groază. Aura se strînge mai bine în haină, înțelegînd că în curînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nu ești atît de prost să te duci. De ce? Lasă-mă acum că trebuie să merg în secție. Salut! Mihai închide telefonul și vrea să iasă din complexul alimentar, să plece spre casă, dar își amintește că-i este foame, senzație stîrnită zdravăn de whisky-ul băut, așa că se întoarce să cumpere ceva, regretînd că gustarea comandată de Săteanu n-a mai apucat să vină jos, " Ce naiba o fi vrut să spună Ion?!" Se plimbă prin fața galantarelor, gîndind ce să cumpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fost singurul. Se fac analize, fii sigur, și-o să se stabilească al cui e. Spune-i și nevestei, și colegului, să știe ce-i așteaptă îi aruncă un surîs ironic fata, întorcîndu-se la spălat pe jos. Ovidiu are o clipă senzația că se prăbușește, întinde mîna să se sprijine de perete și, abia tîrîndu-și picioarele, intră în magazie, așezîndu-se pe marginea unei lăzi. În sala restaurantului, trosnetul lemnelor din sobă a descrețit pe moment frunțile tuturor. Numai copiii nu par deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]