6,584 matches
-
aforisme. Această trăsătură corespunde finalității didactice a poemului, finalitate care este clar evidențiată încă din incipit. La fel ca Arta poetică a lui Horațiu, textul autorului francez își organizează substanța sub forma unor îndemnuri scrise la persoana a II-a singular sau plural care accentuează dinamismul comunicării conceptelor. De asemenea, la fel ca la poetul latin, tonalitatea este, în general, una familiară ceea ce sporește forța persuasivă a versurilor, potențând totodată transmiterea mesajului. Dincolo de aceasta, există însă aceeași siguranță a autorității pe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
propriu-zis, se observă că primele versuri citate anterior sintetizează de fapt principiile Modernilor. Deși scris sub semnul persoanei I, textul conturează mult mai mult decât o simplă atitudine personală, ca dovadă stând și repercusiunile acestuia care vor multiplica vocea deocamdată singulară a lui Perrault. Începutul textului este unul oarecum prudent prin recunoașterea "venerabilității" antice însă versurile următoare răstoarnă perspectiva, acumulând gradat argumentele unei desacralizări a trecutului pentru a culmina prin așezarea pe același plan a secolului lui Ludovic al XIV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
religia lor "monstruoasă și ridicolă"83, ce înalță la rangul de zei ființe viciate și insuportabile. Marele păcat al Antichității îl reprezintă necunoașterea creștinismului. Se conturează viziunea exclusivistă a unui homo religiosus care privește unilateral, viziune care nu este nicidecum singulară sau datorată statutului social al lui Fénelon, ci reflectă o opinie generală manifestată încă de pe vremea disputei privind miraculosul. Pe de altă parte însă, Fénelon trasează și meritele anticilor cărora le acordă supremația în domeniul oratoriei sau al versificației. De
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
identității creatoare a unui scriitor care întotdeauna s-a vrut în afara rândului: "Dreptul la artizanatul spiritual este cel pe care-l revendic. Artizanatul nu mai este la mare preț în epoca noastră, a marilor întreprinderi. Însă este reprezentativ pentru acest singular, pe care pluralul îl amenință cu talazul său înalt."261 V.3. Neoclasicismul polemic T. E. Hulme Considerat de T. S. Eliot drept "cea mai fertilă minte a generației"262 sale, poetul, filosoful și eseistul T. E. Hulme și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
la substanța propriu-zisă a gândirii sale critice, se observă insistența asupra perceperii unui scriitor prin raportare la trecut. Este vorba aici despre o dublă percepție cea interioară a scriitorului însuși, care nu trebuie să-și asume postura orgolioasă a eului singular și cea exterioară a cititorilor, a criticilor. Integrarea elementului de tradiție în ecuația creativă și în ecuația critică vizează o dimensiune profund clasică, deoarece clasicismul a însemnat, printre altele, prelucrarea fertilă a inter relaționării mai ales prin ideea de model
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Martin sunt legate în mod direct de "lacuna clasică" din literatura noastră. Lipsa unei orientări de această natură a dus, în timp, la încercări de compensare a acestui gol estetic prin numeroase tendințe programatice spre clasicism sau prin vocații clasice singulare.313 În ceea ce îl privește pe G. Călinescu, promovarea clasicismului intră, oarecum, în contradicție cu anumite aspecte ale ființei sale literare și biografice, cum ar fi, mai ales, predispoziția către monumental, care se observă cu precădere în modul de constituire
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
mod logic, cea mai bună formă de guvernare"2. Această definiție este interesantă prin faptul că subliniază importanța credinței, atașamentul față de forma democratică de guvernare, dar ea prezintă și anumite limite fiindcă nu scoate în evidență diversitatea democrației creștine. Folosirea singularului induce în eroare. Nu există o singură democrație creștină europeană, formula acoperind o mare diversitate care rezultă din referințe religioase și filosofice, istorice, din toate tipurile de electorat. Așa cum personalismul la care se referă creștin-democrații nu este o ideologie monolitică
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
enciclica Mirari vos din 15 august 1832, care condamna tezele sale privind separarea Bisericii de Stat, libertatea, regenerarea catolicismului. În acest caz, el a ales calea răzvrătirii, replicînd, în 1834, prin lucrarea Cuvintele unui credincios, condamnată printr-o altă enciclică, Singulari nos (25 iunie 1834). El a murit în 1834, certat cu Biserica. Condamnîndu-l pe Lamennais, Papa recuza moștenirea revoluționară și așeza Biserica în tabăra adversarilor societății moderne. Pontificatul său, marcat și de scrisoarea papală Superiori annus din iunie 1832, care
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Noua constituție federală din 1874 conținea articole discriminatorii în materie confesională 4. Franța, în primii ani ai celei de-a III-a Republici, dominate de monarhiști, putea apărea ca o excepție în acest ansamblu stăpînit de un sindrom anticlerical. Caracterul singular al acestor ani ai "Ordinii morale", aflate sub autoritatea mareșalului Mac-Mahon, a luat sfîrșit în 1879 odată cu victoria electorală a republicanilor, care a adus în Camera Deputaților și în Senat o majoritate anticlericală a cărei politică avea să se lovească
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
suspectați de Vatican, acesta din urmă fiind acuzat de modernism. Deschiderea interconfesională a avut totuși loc în plan sindical prin formarea, în 1899, a sindicatelor creștine, Christliche Gewerkschaften. În 1912, Pius al X-lea a acceptat participarea muncitorilor catolici (enciclica Singulari quadam, 24 septembrie 1912), cu condiția să aibă alături o asociație muncitorească catolică, Arbeitervereine, însărcinată cu atragerea membrilor, ceea ce nu i-a împiedicat pe integriști să protesteze. Acest partid catolic, puțin ultramontan, era un partid german. Integrînd mai mult sau
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
misionarism ale democrației creștine Succesul efemer din Franța Fondată în 1944, avîndu-l pe Maurice Schumann ca președinte și Robert Bichet ca secretar general, rezultat al experiențelor creștin-democrate dinainte de război, Mișcarea Republicană Populară ocupă în istoria politică a Franței un loc singular. Pentru prima dată, catolicismul politic în opțiunea sa creștin-democrată ajungea la puterea unui mare partid, strîngînd aproximativ un sfert din electorat: peste 25% din voturi, 144 de aleși în toamna anului 1945, 28,2% și 160 deputați la 2 iunie
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
da din ele viața fără 24 fie Dumnezeu, precum în Cel după fire Dumnezeu se vede în mod desăvârșii și calitatea de a stăpâni peste toate și de a avea slava domniei peste ele. Bagă de seamă că spune, la singular și în mod articulat, Domnul meu și Dumnezeul meu. N-a zis simplu Domn al meu și Dumnezeu al meu (nearticulat), ca să nu socotească cineva că îl numește Domn și Dumnezeu după asemănarea noastră sau a Sfinților îngeri. Căci sunt
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
pentru veci de a mai revendica Basarabia, dar înseamnă și consacrarea, sancțiunea morală din parte-ne a păcatului rusesc din 1812 și 1879."170 Stere avea deplina conștiință eminesciană că, acum, în 1915, aidoma înaintașului său, la 1878-1879, este vocea singulară pentru Basarabia: "Da, unul singur, care se ridică în numele veșnicei ființe a neamului, are dreptate împotriva tuturor." Și mai știa că această dreptate a lui îi va aduce marginalizarea și scoaterea din viața publică, refăcând, în alt plan, destinul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
publicarea, de către bolșevici, a "convențiunilor care asigurau Rusiei toate aceste posesiuni, care transformau România într-o simplă enclavă rusească."193 Întreaga strategie a guvernului român atârna, așadar, de un fir de ață. În consecință, Stere va reitera necesitatea vocii sale singulare: "dacă n-aș fi existat eu, trebuia inventat un basarabean de inimă care să se sacrifice, ridicându-și glasul de protestatare împotriva fatalității istorice": "în vremurile acelea eram singurul român din Regat care aveam putința și dreptul să vorbesc în numele
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
februarie 1880. "Timpul", Editura Academiei, București, 1989, p. VII. 77 M. Eminescu, Opere, X, p. 33. 78 Ibidem. 79 Ibidem, p. 34. 80 Ibidem, pp. 34-35. 81 Ibidem, p. 37. 82 Ibidem, p. 40. 83 Profunzimea teoriei dreptului la Eminescu, singulară în secolul al XIX-lea, în contemporaneitate, a fost analizată de doi specialiști în drept, C. Jornescu și C. Petrescu, în lucrarea Valori etice în opera lui Eminescu, Editura Minerva, București, 1989. A se vedea și Theodor Codreanu, Modelul ontologic
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
filozofia, și anume ca o succesiune de descrieri ale unor ÎNȚELEGEREA FILOZOFICĂ: „A VEDEA MAI BINE“ 257 situații concrete. Unele din aceste descrieri priveau activități și exprimări ciudate ale membrilor unor triburi închipuite, altele aspecte foarte familiare. „Aproape orice lucru singular care era spus era ușor de urmărit și nu era din cele pe care cineva le-ar fi putut pune la îndoială («Nu voi afirma nimic din ceea ce nu veți accepta de îndată.», spunea odată Wittgenstein și « Dacă veți pune
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
întregul câmp al folosirii expresiei și să descrieți diferitele genuri ale folosirii ei.“10 Aceasta este o declarație care merită o atenție deosebită deoarece ea le relevă ceva esențial cu privire la resorturile și intențiile care susțin o practică filozofică cu totul singulară. Explorând posibilități, prin imaginarea folosirilor pe care le-ar putea primi expresii ale limbajului 260 GÂNDITORUL SINGURATIC cotidian într-o mare varietate de situații și circumstanțe, Wittgenstein urmărește să pună în evidență tendința noastră spontană de a considera aceste folosiri
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
plus de sens și unor exprimări care revin în însemnările sale: „Noi ne luptăm cu limba. Suntem în luptă cu limba.“ 4. Admirat, nu și urmat Dezvoltările de mai sus și-au propus să înfățișeze o practică filozofică cu totul singulară. Wittgenstein a bănuit că acea orientare pe care s-a străduit să o dea cercetării 294 GÂNDITORUL SINGURATIC filozofice are puține șanse să fie bine înțeleasă, și cu atât mai puțin urmată, cu deosebire de profesioniștii domeniului. Astăzi, la mai
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
-se astfel la ceea ce îl va surprinde pe cititor - lipsa unor elaborări sistematice -, Wittgenstein nu este, cum ar putea să pară, autocritic în această privință. Modul lui de a scrie nu este, până la urmă, decât expresia imperativelor unei practici filozofice singulare. Elaborările sistematice nu puteau servi obiectivele pe care le urmărea. Acestea puteau fi urmărite doar prin „remarci“ sau „observații“ filozofice. Doar ele răspundeau „înclinației naturale“ a gândurilor sale. „Iar acest lucru este legat, desigur, de însăși natura cercetării. Căci ea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ce se numește cuvînt (sau pentru un echivalent al acestuia). Acest raport cu noțiunea asigură cuvîntului posibilitatea de a exprima ceea ce este general și, prin aceasta, oferă memoriei condiția de a evita reținerea unui număr imens de denumiri pentru realități singulare. Pe lîngă aceasta, se lasă cunoașterii și experienței imediate uși deschise pentru a integra fără efort orice nouă cunoștință în măsura în care se poate asimila la tipurile deja cunoscute. Din aceste formulări, întîlnite în logică, ar decurge și faptul că noțiunile asigură
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
reprezentărilor o a doua ființare-în-fapt, mai înaltă decît ființa lor faptică imediată, în genere o existență, care își are valabilitatea în domeniul reprezentării"55. În continuare, acesta arată că inteligența (= intelectul) interiorizează relația implicată de semn, transformînd-o dintr-o legătură singulară într-o legătură universală, adică stabilă, în care numele (= forma semnului) și semnificația sînt legate din perspectiva ei în mod obiectiv. În acest context, intuiția în care constă la început numele devine reprezentare, iar conținutul acestei reprezentări se realizează prin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Pe lîngă aceasta, entitatea denotată de un nume actualizat poate fi și o entitate în general, ca în judecățile cu valoare generală, o parte din clasa entităților desemnate, ca în judecățile particulare, un singur individ al clasei, ca în judecățile singulare. În vorbire, așadar, semnificația se poate actualiza sub mai multe aspecte, care pot viza semnificația conceptuală sau noțiunea sub aspect intensiv 74, semnificația clasială sub raport extensiv (Omul (= oamenii) este muritor), semnificația selectivă sau o diviziune a sferei clasiale (prin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
două aspecte, la nivelul limbii, o relație cu o clasă de obiecte, și, la nivelul vorbirii, în discurs, o relație cu un anumit obiect sau cu anumite obiecte din clasa respectivă. Cînd destinația numelui este orientată exclusiv spre un obiect singular, relația cu clasa nefiind operantă, numele este propriu. Firește, această relație a limbii cu realitatea este complexă și are însemnătate deosebită pentru existența umană, dar latura fundamentală a limbii nu rezidă în ea, ci în semnificație, adică în dimensiunea intelectuală
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
evoluții interne care să se poată asocia în forma unor legi lingvistice. De aceea, nici reconstituirea faptelor de limbă neatestate nu este posibilă în cercetarea limbilor literare, deoarece aici se evaluează numai fapte atestate, deși acestea pot reprezenta deseori fenomene singulare, fără frecvență semnificativă și fără continuitate în raport cu fenomenele anterioare sau ulterioare. Contactele și relațiile dintre limbi, fiind diferite la nivel popular și la nivel cult, știința trebuie să opereze și în acest compartiment cu alte mijloace de evaluare și cu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
opuse, însă, cu toate acestea ambele admisibile dacă se are în vedere schimbarea lingvistică în aspecte diferite ale limbii. Opiniile lui Coșeriu în legătură cu modul de realizare a schimbării comportă unele observații. Dacă într-adevăr toate schimbările ar porni de la indivizi singulari și s-ar generaliza prin imitație, rămîne inexplicabil de ce limba unor comunități aflate la distanță poate evolua, sub anumite aspecte, în mod similar sau, uneori, chiar identic. Apoi, este greu de intuit cum un fenomen produs într-un singur cuvînt
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]