4,201 matches
-
vrei să ne spui?... Nu-mi spune subiectul, înțeleg că e dificil, din moment ce cartea nu e terminată, dar ideea generală, scopul final, ți-e clar? Nu mi-era clar, de aceea și eșuasem. Am tăcut iar. El se opri la sobă, îi deschise mica ușă și vîrî în ea câteva lemne. Apoi își reluă plimbarea. - Un scriitor are, vrând nevrând, o concepție despre lume. Te-ai gândit la acest lucru? Nu mă gândisem. Dacă e vrând nevrând, de ce să-mi sparg
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
strici dulapul? zic, hai la mine. Nici nu m-auzea. A pus mâna pe-un topot și s-a apucat de treabă. Dulapul sfârtecat făcea un zgomot groaznic. Dobrinescu era din ce în ce mai vesel. În curând focul începu să ardă trosnind în sobă și odaia se încălzi. Mă dezbrăcai de palton. Râdeam amândoi. Destuparăm sticla vârând dopul înăuntru și ciocnirăm, el cu o ceașcă, eu cu singurul pahar pe care îl avea. - Nici eu nu mai stau la școală după ce îmi iau capacitatea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
să-l descopăr mult mai târziu văzând Take, Ianke și Cadîr, piesă admirabilă în care sufletul generos, lipsit de prejudecăți al lui Victor Ion Popa își găsise o albie potrivită. Cămăruța lăsată de Nilă era ea ieftină, dar nu avea sobă și chiar dacă ar fi avut nu aveam eu lemne. M-am mutat pe Pantelimon, numărul 64, într-o odaie cu două paturi mari și cu încă trei băieți ca și mine, tineri muncitori necalificați... Câștigau atât de puțin încît n-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
altele cumpărau cartofi, îi dădeau proprietăresei să-i curețe, cereau de la ea puțin untdelemn și îi prăjeau... Mâncam toți... Proprietarul, un pitic, vindea ciurele în oraș. Camera lor era lângă a noastră, acolo trăiau și găteau, era cald, aveau o sobă mare, țărănească, spoită cu var. Miloasă, când veni iarna timpurie și geamurile noastre începură să înflorească, aștepta să-i plece bărbatul în oraș și deschidea ușa spre noi măcar să se dezghețe geamurile. Ideile nu vin decât când vor ele. O
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mă bucura, sărbătorile ne umpleau de sfințenie casa, iar ușa era tot timpul deschisă pentru colindători. Plecam la derdeluș cu sania sau pe gârlă, cu patinele, mă Întorceam acasă Îmbujorață la față, udă până la piele. Abea când mă Încălzeam pe lângă sobă simțeam dezghețarea și durerile degetelor de la mâini și picioare... Dimineața când mă trezesc simt să Împărtășesc povestea mea nemuritoare copiilor, dar ei spun că nu este adevărată, că le spun o poveste ireală, precum sunt cele cu fețifrumoși, Ilene-cosânzene, zmei
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
singură limba. Se certă în gând pentru ce era să facă și continua să-și vadă de ale ei. Se rotise soarele peste sat ca o coadă de curcan. Ici colo lătra câte un câine, mirosea a zăpadă, iar în sobă se jucau două flăcări. - Lasă, tată, nu te uita că era să-ți dai drumul la glas. Era a dor, a jale, a dragoste. știi, fata tatii, în lumea asta mare, nimic nu-i mai urât între un bărbat și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
rușinos ca o fată mare, ia colea un scaun și potrivește-l sub cur, că n-o fi foc. Vrei niște lapte? Femeia se mișca iute prin casă. Era curățenie și mirosea a romaniță. În bucătărioara mică am zărit lângă sobă un caiet. Aveam să aflu că acolo își nota câte un vers pe care îl auzea sau o întâmplare. Avea multe astfel de notări. - Iui-hai, apoi măi bărbate, ai zis că-i mai dezghețat, da’ uite la el, parcă e
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
satul, să fie a lor, să-i lase totul. Să-l știe om. - Bunico, ce-i aia “cu steaua” sau “cu urâtul”? Cine e Crăciun, ce-i aia? - Stai, maică. Tinculița își lăsă nepotul pe pat și se duse spre soba spoită în albastru, deschise portița și jărui focul. Apoi puse încă două lemne groase, tăiate de badea Vasile încă de astă vară. Trase portița și își șterse mâinile de pestelca neagră. Se apropie de pat, zâmbi și luând căpușorul între
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
cu focul ce abia pâlpâia în vatră, înghețat de frigul ce intra pe unde apuca. Își aruncă privirea spre masa unde era bărbatul mic de statură, scăldat puternic în soarele de vară și slab ca Vinerea Mare. Omul era chircit lângă sobă, la o masă mică, cu luleaua în mână, tutunul și rachiul alăturea, iar în față cu Biblia, din care citea sau, mai bine zis, îl citea ea pe el. - De ăsta îmi ești tu? Satană!...Pângărești Cartea Sfântă. Furios, Lică
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
cruce pe piept cu sudoarea și nu o lăsau să respire. Pentru prima dată înțelese, prea târziu însă, că lacrimile nu-s o rușine. Se vedea în casa părintească, apoi la horă în sat. Vorbea cu Tudor, torcea iarna lângă sobă, mergea alăturea de mama ei în sat, spre mormântul celui pe care îl pierduse de mică. Încercă să tragă aer în piept, dar voma a nu știu câta oară și o mână străină o curăța. Ar fi vrut să caute
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
subțire în coadă îl țin. Nica mamă, nica n-am auzit, nimic n- am auzit. și când m-am sculat dimineață la ora cinci, că ea la ora cinci se scula, își făcea treaba, o văd jos, jos așa lângă sobă. Auăleu, da’ ce ai fata mea, Doamne, te-ai culcat așa jos,... i-o fost căldură? Am început să săpăm, cu cel hârlerț, apoi o vinit fimeile astea de pe vale cu fata. și când m-am uitat sângele iac-așa
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
nici cine, dar nici lemn din ce să o facă. Polixenia s-a uitat în jur și era singură. Nu înțelegea de ce, și nu avea să înțeleagă vreodată. Singură. Așa a petrecut nopțile una după alta, cu foc în sobă, cu ușa închisă, apoi deschisă. Zilele au trecut cu sapa prin grădină, cu vita la păscut, cu pașii prin ogradă. Așteptarea e lungă. Soarele se stinse asemeni unui chibrit lăsând stelele ca un candelabru să se aprindă una câte una
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
O să fac focul în clasă, spuse el. Acolo ne vom simți mai în largul nostru. Când se întoarse în cameră, văzu că Balducci se așezase pe divan. Deznodase frânghia care-l ținea legat de arab, iar acesta se ghemuise lângă sobă. Cu mâinile legate, cu turbanul împins spre ceafă, privea către fereastră. Daru nu-i văzu în prima clipă decât buzele uriașe, groase, netede, aproape negroide; nasul însă era drept, ochii întunecați, cu privirea înfrigurată. Turbanul descoperea o frunte încăpățânată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
arabă prizonierului: - Hai, vino. Arabul se ridică și, fără grabă, ținându-și dinainte mâinile legate, trecu în clasă. O dată cu ceaiul, Daru aduse și un scaun. Dar Balducci se și cocoțase pe prima bancă, în timp ce arabul se ghemuise lângă catedră, în fața sobei aflate între ea și fereastră. Când întinse prizonierului paharul cu ceai, Daru șovăi o clipă în fața mâinilor lui legate. - N-am putea să-l dezlegăm? - Bineînțeles, spuse Balducci. Îl legasem doar pentru drum. Dădu să se ridice. Daru însă i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
zgomot. Îl uimi bucuria care-l năpădise la gândul că arabul a fugit, că este iar singur și că nu mai are de luat nici o hotărâre. Dar prizonierul era tot acolo. Doar că se culcase cât era de lung între sobă și catedră, și, cu ochii deschiși, privea în tavan. Acum i se vedeau bine buzele groase, care-i dădeau o înfățișare îndărătnică. - Vino, spuse Daru. Arabul se ridică și-l urmă. Intrară amândoi în cameră și învățătorul îi arătă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îl privi pe învățător. - Tu ești judecătorul? - Nu, la mine rămâi doar până mâine. - De ce mănânci cu mine? - Mi-e foame. Prizonierul tăcu. Daru se ridică și ieși. Aduse din magazie un pat de campanie, îl întinse între masă și sobă, perpendicular pe patul lui. Dintr-o valiză mare, care, sprijinită în picioare, într-un colț, îi slujea drept raft pentru dosare, scoase două pături și le așternu pe patul de campanie. Apoi se opri în mijlocul camerei, rămase așa o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nea. Sub razele de soare, sigur, am să reînnoiesc și-n suflet, primăvara, o nouă iubire o să-mi plămădească... Poveste simplă de iarnă Simt cum fuge timpul și stelele dispar; vine iarna, anotimpul static și cuminte. Voi sta la gura sobei, sorbind din pahar, visuri șiamintiri de-o viață, prin vinul fierbinte. Simt cum clocotește sângele prin vene, aidoma văpăilor focului din sobă. Ca prin vis, când somnul vine pe sub gene, aud un mesager sub ferești, bătând din tobă. Mă trezesc
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
iarnă Simt cum fuge timpul și stelele dispar; vine iarna, anotimpul static și cuminte. Voi sta la gura sobei, sorbind din pahar, visuri șiamintiri de-o viață, prin vinul fierbinte. Simt cum clocotește sângele prin vene, aidoma văpăilor focului din sobă. Ca prin vis, când somnul vine pe sub gene, aud un mesager sub ferești, bătând din tobă. Mă trezesc instantaneu și mă uit pe geam; în jocul fulgilor de nea te zăresc pe tine. Ești cuadevărat cel la care eu râvneam
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
două paturi de fier. Pe fereastra unică se uitau în odaie ramurile negre ale unui păr bătrân, dârdâind în gerul sfârșitului de februarie. Pereții, îmbibați de gemete și dureri, își amestecau respirația cu mirosul apăsător de spital și cu căldura sobei de teracotă din dosul ușii. În paturile curate cei doi ofițeri, în halaturi cenușii, stăteau lungiți, cu ochii în tavanul înalt. La căpătâi, în perete, pe tăblițe negre, albeau numele lor: Locotenent Bologa, Locotenent Varga... Pe mescioarele de noapte foile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
l-ar fi jignit, acuma îl liniștiră ca niște laude, încît trecu dincolo înseninat... Odaia lui era curată, cu pat bun, cu ghivece de mușcată în ferestre, cu blide înflorite pe pereți. La mijloc masa așternută îl aștepta, iar în soba de cărămidă duduia un foc zdravăn. Apostol își roti privirea, mulțumit, și se opri brusc văzând lângă sobă o fetișcană de vreo optsprezece ani, cu năframă roșie-aprinsă în cap, cu niște ochi mari negri, care parcă râdeau, cu buzele umede
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu pat bun, cu ghivece de mușcată în ferestre, cu blide înflorite pe pereți. La mijloc masa așternută îl aștepta, iar în soba de cărămidă duduia un foc zdravăn. Apostol își roti privirea, mulțumit, și se opri brusc văzând lângă sobă o fetișcană de vreo optsprezece ani, cu năframă roșie-aprinsă în cap, cu niște ochi mari negri, care parcă râdeau, cu buzele umede și pline. Acuma își aduse aminte că a mai văzut-o și adineaori, când a intrat în ogradă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ilona... ― Ilona... Da... Și nu ți-e frică între atâția militari? ― De ce să-mi fie frică? zise fata simplu, adăugând repede, cu mîndrie: Mie numai de Dumnezeu mi-e frică... În vreme ce el se așeză la masă, Ilona se oploși lângă sobă, fără a-l pierde din ochi, parcă ar fi fost fermecată. De altfel și Apostol, mâncând, o privea pe furiș, întîi cu curiozitate nerăbdătoare, apoi cu un neînțeles sentiment de duioșie. A fost totdeauna timid cu femeile, neîncrezător și neîndemînatic
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
grămadă de carne. Legănarea amețitoare îi bâjbâia în suflet, însoțită de un vâjâit chinuitor, încît se apucă cu mâinile de masă, simțind că altfel s-ar prăbuși. ― Don' locotenent, trăiți, v-am așteptat cu masa toată ziua, zise Petre de lângă sobă, crezând că stăpânul său așteaptă să înceapă el vorba. Bologa se cutremură, parcă graiul ordonanței i-ar fi înțepat tocmai nervii bolnavi. Se uită la el totuși ca la un necunoscut și în același timp mirîndu-se că a fost în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
au curent căcălău măria ta, nu le trebuie de la alții. Fac toată treaba centralele alea. Și Băselu vrea și el. Gore ciocnește halba de-a lui Gicu. Pe Argeș În jos, pe un mal frumos. Mă, povestești ca la gura sobei, mult Îmi place, ai o limba dulce, Sandule, tu trebuia să te faci povestitor cu carte de muncă. Ia mai zi, că zici bine... Sandu Își mai toarnă un pahar și Îl salută pe unul care tocmai s-a așezat
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
dat și de soție, Pe fiica lui cu râs lasciv Și țapănă, nurlie, Pe Tlantaqu-caputli. Am mulțămit c-un umil semn, Drept mantie-o prostire M-am dus l-amanta mea de lemn, În sfânta mănăstire, Într-un cotlon de sobă. {EminescuOpIV 76} Și ah! și dragă-mi mai era! Vorbeam blând cu dânsa, Dară ea nu-mi răspundea Și de ciudă eu atunci Am aruncat-o-n foc. Și pe șură ne primblam Peste stuf și paie Și pe munți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]