3,733 matches
-
turiști spuse: — El scoate sunetele astea? — Da, zise Hagar. — Adică...vorbește? — Maimuțele nu pot vorbi, spuse un alt turist. Urangutanii sunt muți. Așa scrie în carte. Câțiva fotografiară maimuța care se legăna, declanșând blițurile aparatelor. Tânărul mascul nu se arătă surprins. Dar buzele lui se mișcară din nou. — Geen lichten dwaas. — E răcit? întrebă nervoasă o femei. Parcă tușește? — Nu tușește, spuse o altă voce. Hagar aruncă o privire peste umăr. Un bărbat solid, din spate, care se chinuise să țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Mi-am luat un an liber, zise ea și îi zâmbi. Nu aveam note prea bune. M-am distrat prea mult. Scoase o sticlă mică de plastic, cu suc de portocale. Ai niște votcă? — N-am la mine, spuse el, surprins. — Gin? — Ăă, nu ... Dar ai putea face rost, nu? zise ea și îi zâmbi din nou. — Cred că da, spuse el. — Îți promit că mă voi revanșa, zise ea, zâmbind în continuare. Și așa a început totul. Părăsiră terenul separat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
telefoanele lor BlackBerry. Doar câțiva încercau să se concentreze asupra materialului. Stând în partea din spate a camerei, conducătorul echipei, un psiholog pe nume Paul Gode, ridică un deget în aer, făcându-i semn profesorului să scurteze. „Papion“ îl privi surprins, dar încheie rapid. În concluzie, zise profesorul, echipa noastră de la Universitatea Columbia a izolat o genă care promovează armonia socială și coeziunea de grup. Face acest lucru prin activarea cortexului prefrontal al creierului, o zonă cunoscută ca fiind importantă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Înțelege greu adunarea. Scăderea este și mai dificilă. Cu toate acestea, franceza lui s-a îmbunătățit mult. — Mă bucur să aflu asta, zise Gail Bond. Mutarea aici, de la Londra, a fost dificilă pentru el. Dar trebuie să recunosc că sunt surprinsă de dificultățile lui la matematică. — Sunteți surprinsă pentru că dumneavoastră sunteți om de știință? — Da, cred că da. Eu lucrez la Institutul Național, aici, în Paris, iar tatăl lui Evan este bancher de investiții. Lucrează toată ziua cu numere. — Ei bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
dificilă. Cu toate acestea, franceza lui s-a îmbunătățit mult. — Mă bucur să aflu asta, zise Gail Bond. Mutarea aici, de la Londra, a fost dificilă pentru el. Dar trebuie să recunosc că sunt surprinsă de dificultățile lui la matematică. — Sunteți surprinsă pentru că dumneavoastră sunteți om de știință? — Da, cred că da. Eu lucrez la Institutul Național, aici, în Paris, iar tatăl lui Evan este bancher de investiții. Lucrează toată ziua cu numere. — Ei bine, cum sunteți genetician, sunt sigură că știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
trăiesc într-o societate matriarhală, unde loialitatea față de femele era foarte importantă și permanent urmărită. — I-ai arătat degetul? Dave clătină din cap. Nu. — O să vorbesc eu cu ea, zise Lynn. — Deci asta e varianta lui? spuse directoarea. Nu sunt surprinsă. El a sărit în spatele copilului. La ce se aștepta? Atunci, celălalt copil a mușcat primul? — Mușcatul nu este permis, doamnă Kendall. — Celălalt copil l-a mușcat? — El spune că nu. — Acel copil e în clasa a șasea? — Da. În clasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
punga de hârtie cu seringi în fața polițistei și spuse: — Ofițer Lowry, vreau să știu de ce fiica mea are aceste lucruri, iar ea refuză să îmi spună. Fata îi aruncă o privire încruntată. — Te urăsc, mamă. Ofițerul Lowry nu se arătă surprinsă. Aruncă o privire către seringi și se întoarse spre fiica Georgiei. — Ți-au fost prescrise de un doctor? — Da. — Este vorba de probleme de reproducere? — Da. Câți ani ai? — Șaisprezece. Pot să văd un act de identitate? — Așa este, are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ca și când acela ar fi fost un semn al forței sale lăuntrice. Însă, de data aceasta, ceva nu a mers deloc cum trebuia și aerul pe care Îl reținuse În plămâni năvăli afară ca un suspin. Doctorul nu a părut deloc surprins. Era deja obișnuit. Femeile plângeau Întotdeauna. — Haide, haide, spuse el, Încercând s-o consoleze pe Zeliha, În timp ce-și punea o pereche de mănuși chirurgicale. O să fie bine, nu-ți face griji. E doar o picoteală plăcută. O să dormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de laitmotiv. Imediat ce fusese introdus În cultura turcă, termenul „stres“ fusese Întâmpinat cu atâta entuziasm de istanbuliți, Încât În oraș au apărut peste noapte nenumărați bolnavi de stres. Feride călătorise fără oprire de la o bolă cauzată de stres la alta, surprinsă să descopere vastitatea acelui teren, din moment ce nu părea să existe practic nimic care să nu aibă legătură cu stresul. După aceea a cochetat o vreme cu sindromul maniaco-depresiv, amnezia disociativă și depresia psihotică. O dată chiar, când a reușit performanța de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Dikran s-a apucat să spună o poveste. — Un arab se duce la frizer să se tundă. După asta Încearcă să plătească, Însă frizerul zice - „Nici gând, nu pot să-ți primesc banii. E un serviciu În folosul comunității“. Plăcut surprins, arabul pleacă. În dimineața următoare, când deschide prăvălia, frizerul găsește la ușă un bilet de mulțumire și un coș plin de curmale. Una din gemenele care dormeau pe canapea a Început să se agite și să scâncească, Însă s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Chiar În ziua imediat următoare, un turc se duce să se tundă la același frizer. După asta Încearcă să plătească, Însă frizerul zice din nou - „Nici gând, nu pot să-ți primesc banii. E un serviciu În folosul comunității“. Plăcut surprins, turcul pleacă. În dimineața următoare, când deschide prăvălia, frizerul găsește la ușă un bilet de mulțumire și o cutie cu lokum. Trezită de mișcările surorii sale, celălaltă geamănă s-a pus pe plâns. Mătușa Varsenig s-a dus repede la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
-o ușor cu degetele. — În ziua următoare, un armean intră În fizerie să se tundă. După asta Încearcă să plătească, Însă frizerul se Împotrivește - „Îmi pare rău, nu pot să-ți primesc banii. E un serviciu În folosul comunității“. Plăcut surprins, armeanul pleacă. În dimineața următoare, când deschide prăvălia... ia ghiciți ce găsește frizerul? — Un pachet cu burma? a sugerat Kevork. Nu! O duzină de armeni așteptând un tuns gratis! — Vrei să spui că suntem niște zgârciți? a Întrebat Kevork. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
salvatoare: pinguini! Era hotărât să-i reprezinte pe toți membrii cabinetului ca pe niște pinguini Îmbrăcați În frac. — Iată noua mea teorie! a spus Caricaturistul Alcoolic, nedându-și seama de compasiunea pe care le-o trezea celorlalți și un pic surprins să vadă atâta interes din partea publicului său - chiar și a soției sale. Era un bărbat masiv, cu un nas de patrician, pomeți Înalți, ochi de un albastru intens și un zâmbet amar pe buze. Fusese de mult obișnuit cu nefericirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ani În urmă, când era Încă adolescentă, Armanoush Îi arătase orașul unei fete armene din New York. Când au ajuns pe strada aia, chipul fetei s-a schimonosit. „Turk Street! Ăștia sunt peste tot!“ Armanoush și-a adus aminte cât de surprinsă a fost văzând reacția fetei. Încercase să-i explice că strada fusese numită așa după Frank Turk, un avocat care fusese primar adjunct și care era important În istoria orașului. — Mă rog, cum spui tu, i-a Întrerupt prietena ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe internet - frumosă, bate doar puțin vântul, ca de obicei. Mda, a Întrerupt-o Rose. Te-am sunat de nu știu câte ori, dar mobilul tău era Închis. Of, mi-am făcut atâtea griji! — Mamă, te rog, ascultă-mă, a spus Armanoush, surprinsă și ea de hotărârea din glasul ei. Mă simt aiurea când mă tot suni la bunica. Hai să facem un pact, bine? Lasă-mă să te sun eu, nu mă mai suna. Te rog. — Ei te pun să spui chestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de fiecare scenă din Blestemul Iederii Dragostei Nebune - cea mai difuzată telenovelă din Întreaga istorie a televiziunii turcești. Însă În loc să le poarte pică pentru că Își băteau joc de un lucru pe care ea Îl aprecia, mătușa Banu a fost surprinsă - surprinsă să-și dea seama că uitase complet de ea, că pierduse programul ei preferat pentru prima oară În atâția ani de zile. Singura dată când Îl mai pierduse era cu ani În urmă, În timpul perioadei de penitență. Însă chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
migdale și le-a Îngrămădit În mijlocul mesei, astfel Încât toată lumea să poată ajunge cu ușurință la ele. Între timp, Armanoush era asaltată de o mulțime de gânduri. Îl urmărea pe chelnerul deșirat, cu figură rătăcită, luând comenzile tuturor și era oarecum surprinsă să vadă atât de mulți oameni bând. Și-a amintit comentariul ei general din seara trecută despre musulmani și alcool. Era cazul să le pomenească de pasiunea turcilor pentru alcool amicilor ei de la Café Constantinopolis? Cât din ceea ce se Întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ascundea În spatele acestei neliniști, trebuia să scape de toropeala aia. Era ultimul capitol, ultima povestire. Trebuia să fie bună. A strâns din buze și s-a Întors la scris. — Păi, vorbești chiar despre mine. Eu sunt porumbelul ăla! a ciripit surprins Micul Porumbel Rătăcit. — A, da? a Întrebat rodiul, Însă nu a părut câtuși de puțin surprins. Atunci ascultă povestea ta... Nu vrei să afli care-ți va fi soarta? — Doar dacă e una fericită, a spus Micul Porumbel Rătăcit. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să fie bună. A strâns din buze și s-a Întors la scris. — Păi, vorbești chiar despre mine. Eu sunt porumbelul ăla! a ciripit surprins Micul Porumbel Rătăcit. — A, da? a Întrebat rodiul, Însă nu a părut câtuși de puțin surprins. Atunci ascultă povestea ta... Nu vrei să afli care-ți va fi soarta? — Doar dacă e una fericită, a spus Micul Porumbel Rătăcit. Nu vreau s-o aflu dacă e tristă. Dintr-odată aerul nemișcat a fost străpuns de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Stamboulian a pus mâna pe clanță, Însă, Înainte să apuce să apese pe ea, ușa veche de lemn a fost deschisă dinăuntru și s-a trezit față-n față cu un soldat turc, un sergent. Ambii bărbați erau atât de surprinși să dea unul peste altul În felul ăsta, Încât preț de un minut s-au uitat unul la altul fără nici o expresie. Sergentul a fost cel care și-a revenit primul din uimire. A făcut un pas Înapoi și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Nici gând, a spus Aram de după vălul fuioarelor de fum ce se ridicau Încolăcindu-se din trabucul lui. Nu mă lasă să-mi fac nici unul. — Da, a adăugat Asya. Nu-i dă voie să se tatueze. — Adevărat? a Întrebat Armanoush surprinsă Întorcându-se spre mătușa Zeliha. Credeam că-ți plac tatuajele. — Îmi plac Într-adevăr, a răspuns mătușa Zeliha. Nu am obiecții În privința tatuajului, ci a modelului pe care-l vrea. Aram a zâmbit. — Tatuajul pe care-aș vrea să mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mă liniștească, exista nu doar o biserică, ci și o sală de cinema cu balcon și cu un ecran lat de zece metri. Viitorii mei profesori bruxelezi aveau să vadă că le sosește un cinefil experimentat. Am fost mai puțin surprins descoperind New York-ul În 1962 decît Bruxelles la Începutul anilor ‘50. Tocmai Împlinisem unsprezece ani, aniversarea mea fusese sărbătorită În casa pe care părinții o Închiriau În perioada vacanței mari la poalele muntelui Lure, o casă În care nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
duceam ca să cumpăr ziare pentru tata: „Am să-ți arăt ceva ce nu e pentru vîrsta ta. La revista asta să te uiți doar tu. Dacă Îți place, mai am și altele“. Cristofor Columb descoperind America nu a fost mai surprins ca mine cînd am parcurs revista: nu mai văzusem niciodată pînă atunci un portjartier, ca să nu mai vorbesc de un corset pentru talii de viespe, veșminte care pentru mine țineau de domeniul science-fiction, singurul la care mă puteam gîndi contemplînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
așa de scurt. Iar dumneata n-ar trebui, dragul meu, să te cufunzi În muzica aceea, hm... În acea seducătoare durere... Reik Îmi spusese că Freud suferise și el de agorafobie, ceea ce Zscharnack părea să ignore, deoarece sărise În sus surprins: „Ce? Freud era agorafob?“. Pe un ton foarte degajat, fără să-mi reprim un mic surîs de satisfacție, am confirmat: „Știu chiar de la Reik. Freud șovăise de față cu el să traverseze o stradă și Îi mărturisise: «E urma unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
indică un scaun. ă Vă rog. Tânărul se mișca cu atenție și sfială, temându-se că scaunul nu l-ar putea ține. Cu toate acestea, judecă Porfiri, aceasta părea a fi problema sa cea mai mică. Cine sunteți? Tânărul păru surprins de întrebare. Ezită, ca și cum nu ar fi sigur de rostul sau înțelepciunea rostirii propriului nume. În cele din urmă, spuse: ă Macar Alexeiovici Bikov. Vocea îi era pițigăiată și chinuită. Cum însă numele nu îl impresionă pe Porfiri, tânărul adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]