5,159 matches
-
vreo patru, cinci sute de kilograme. Ne încălzește cel puțin o săptămână... Dar Marina nu-l mai asculta. Se apropiase, grăbind ușor pasul, de colțul din stânga, de lângă ușă. Acolo, peretele părea mai bine conservat. Doar câteva crăpături adânci, înălțîndu-se către tavan. Și, în mijloc, o suprafață mai puțin decolorată, cu marginile aproape regulate. Numai când se apropie la câțiva pași, își dădu seama că se înșelase. Peretele era tot atât de zdrențuit ca și restul sălii. - Dar de ce Buchenwald? întrebă ea pe neașteptate
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
din ochi, mișcîndu-și încet capetele când spre stânga, când spre dreapta, ca să surprindă toate nuanțele posibile. Erau pete fără forme precise care-și modificau contururile după unghiul din care erau privite. Doar crăpătura care se înălța aproape în diagonală către tavan își păstra direcția și adâncimea, oricum ar fi fost privită. - Decolorate de soare și de igrasie, repetă visător Lorinț. Atunci am înțeles. Asta a vrut să ne spună: aveți aici modelul exemplar al uniunii contrariilor, umezeala și soarele, adică Apa
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu se putea mai bine... Ori nu știe nimic, și atunci, vorba lui, e prost; ori își ascunde atât de bine jocul încît, tot vorba lui, ar putea fi pe jumătate nebun... Tăcu, înălțînd capul, și-și opri privirile în tavan. - Timpul trece, edițiile clandestine apar, e adevărat, la intervale neregulate, și noi am rămas exact acolo de unde am pornit acum trei luni, când am descoperit primul număr apocrif. Năstase își corectă poziția pe scaun, apoi, văzând că tăcerea se prelungește
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dacă am putea fi siguri că există o legătură... - ...Sau că modificările introduse în text, și mai ales greșelile de tipar, alcătuiesc un cod, prin care se transmit mesagii. Ghibercea își întoarse încet fotoliul spre fereastră, continuând să examineze atent tavanul. - Modificări introduse în text, repetă el rar. Cea mai importantă este și cea mai misterioasă: "Visători din toate țările, uniți-vă!" Sau, cum spui, mai ales greșeli de tipar: "providență" în loc de "proveniență", "confuzie" în loc de "difuzie" și altele la fel. Cele mai multe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dumitale condiție, despre care, repet, știm încă foarte puțin... Se întoarse de la fereastră și, după ce străbătu de câteva ori camera, plimbîndu-se, ca pe vremuri, în tinerețe, cu mâinile încrucișate la spate, se întinse în pat. Rămăsese cu ochii deschiși, privind tavanul. - Ți-am adus albumul de familie, îi spuse într-o dimineață. Cel cu fotografiile dumitale din liceu, de la Universitate, din Italia... Nu ești curios să-l vezi? întrebă după o pauză. - Ca să fiu sincer, nu... - Dar de ce?... - Nu-mi dau
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
râșnită și fum de țigări ieftine. Se îndreptă spre sala din fund, unde se adunau pe vremuri. Încăperea era aproape goală; doar la o masă, trei bărbați își terminau halbele de bere. "De aceea n-au aprins decât becul din tavan, cel mai slab, își spuse; fac economie de curent." Se așeză pe canapeaua lipită de perete și rămase cu privirile pierdute în gol. Așteptând chelnerul, nu știa dacă va cere și el o halbă de bere, sau o sticlă de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
întîmplă cu noi toți, cu toți artiștii, îi spusese. Pe de o parte, trădăm, trădăm un ideal, căci orice ideal, în cele din urmă, este inaccesibil. Dar pe de altă parte..." Fata se oprise brusc și ridicase, speriată, privirile spre tavan. - Iertați-mă, Maestre, dar nu mai pot... Mi-e frică! Mi se pare că umblă cineva prin pod... Antim începu să râdă, fără să reușească totuși să-și ascundă turburarea. - Așa se aude întotdeauna, nopțile, mai ales acum, toamna, când
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
are, pentru că de câte ori atinge cineva comutatorul, se face un scurtcircuit. Și acuma, că am ajuns, să nu te miri că n-o să-ți dau voie să privești vitrinele", adăugă. În acea clipă, lumina i se păru orbitoare, căci cădea din tavan și se revărsa și din lămpile mari și înalte așezate în cele patru colțuri. Se trezi în mijlocul unei vaste încăperi, cu pereții acoperiți cu cutii, prin geamul cărora se vedeau cei mai mari, mai frumoși, mai extravagant colorați fluturi, așa cum
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
conta pe tine? întrebă încă o dată Luchian. Ieronim zâmbi și, luîndu-i mâna, i-o mângâie. - Am făgăduit, Luchian. Poți conta pe mine... - Și acum am să-ți fac o rugăminte. Ultima mea rugăminte... Tăcu multă vreme, cu privirile țintite în tavan. - Ce ți-a spus Generăleasa atunci, înainte să moară, când ați rămas numai voi doi singuri?... Ieronim se dădu un pas înapoi, ca și cum ar fi încercat să-l vadă mai bine. - Luchian! exclamă. Știi ce i-am făgăduit: că voi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ce făcea de-acum înainte era doar un lucru ce trebuia, cu orice preț, dus până la capăt ; o datorie de care n-avea altfel cum să scape. Și ea, simțind fără îndoială asta, cu ochii pironiți în albul tavanului- un tavan pe care îl urmărea în cele mai mici neregularități ale lui -, cu buzele strânse peste dinții albi, mici și ascuțiți, și pe urmă, clipind des și mărunt, lăsând să-i scape printre pleoapele întredeschise sclipiri de răutate ; o privire piezișă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
strânse de cununiile lucitoare. Dormitorul lor, unde n-a mai călcat, pentru că nu suportă mirosul de gaz și de muced care-a intrat în mobile, în haine. Ce ciudată amintirea prăvăliei, atât de imensă pe-atunci, cu rafturile înalte până-n tavan, cu tejgheaua sub care îi plăcea să se joace, urmărind fascinat clătinarea imperceptibilă a balanței. Și seara când îi dăduseră un sac mare cât el, burdușit de bancnote verzi... — Poți să le rupi, poți să faci ce vrei cu ele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pleznise pielea, o cususe, pleznise iar, se-nnegrise ; puseseră peste el un covor, și-acolo, peste covor, stătea madam Ioaniu. Era plină de covoare camera lu madam Ioaniu : covoare pe dormeză și pe pereți, tablouri și o oglindă mare până-n tavan. Oglindă venețiană, cu ramă de lemn negru, și-n ea vârât sidef. S-a-ngălbenit și sidefu, s-a izinit de praf, da mai acu v-o treizeci de ani, uite-așa făcea ape-ape. Și câte și mai câte nu era-n
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
negre. În colțul de sus al peretelui, ca o lintiță, igrasia. Dedesubtul petei verzi-negre, peretele transpiră sau plânge cu boabe mari, curate de apă. Pe colțul de vizavi, în dreptul cămării, un cuib fumuriu : fire lungi de păianjen tremură pe tot tavanul înalt, afumat. — ...Ce voiam să te întreb, madam Delcă ? Oooo, și bătrânețea asta, cu lapsusurile ei... Cum se spune în popor, uiți de la mână până la gură... Ei, lasă că îmi aduc eu aminte, dar, te rog, mănâncă ! După atâtea ore
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
va trebui să-l ajutăm să-și întindă pânzele în fiecare cameră, și pentru etaj, să-l conducă discret cineva pe scară... Cu degetul în sus, Muti arată firele de păianjen care tremură delicat. A și țesut între timp tot tavanul. Muti strivește în scrumieră țigara care răsuflă, uite pe unde răsuflă țigara, uite unde s-a dezlipit hârtia, uite ! Să fie acesta un simptom periculos ? Un semn grav ? Posibil să însemne ceva grav, vreun... doctore ? — ...dacă insistați, vă voi dezvălui
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
n-a mai ajuns să repare, n-a mai ajuns nici Vica... Nu mai ajunge ea nici să ia cuiburile de păianjeni care se adună prin colțuri... Se trezește de dimineață (așa spune) și stă în pat, cu ochii în tavan. Tavanul înalt, de mult înnegrit. Cândva a fost dat cu vernil și suflat cu praf de mătase, poți să-ți mai dai seama din câte o pată, rămasă cine știe cum. Numai că ea ține minte. Ține minte toate, la rând, cum
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a mai ajuns să repare, n-a mai ajuns nici Vica... Nu mai ajunge ea nici să ia cuiburile de păianjeni care se adună prin colțuri... Se trezește de dimineață (așa spune) și stă în pat, cu ochii în tavan. Tavanul înalt, de mult înnegrit. Cândva a fost dat cu vernil și suflat cu praf de mătase, poți să-ți mai dai seama din câte o pată, rămasă cine știe cum. Numai că ea ține minte. Ține minte toate, la rând, cum au
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tot repete că acasă i se spune Portofel, din cauza unui anume obicei. Lasă fraza fără alte indicii, așa că Încep să-mi fac griji pentru propriul meu portofel, aflat În pantalonii de uniformă, În cuier, În timp ce el tace și privește visător tavanul. Am senzația că nu stomacul e problema lui, ci capul. Stăm și fumăm și ne jucăm cu cîinii, pe scările infirmeriei, un pavilion cenușiu ceva mai retras față de restul clădirilor. E dimineață, de dincolo de pîlcul de mesteceni răsună ropotele bocancilor
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să ne lămurim un pic... Eu unde dorm? Întrebi. Îți indică șovăielnic, fără curaj și foarte lezată, o saltea gonflabilă, făcută sul Între paturi. O umflăm. Nu o umflăm, o umflu eu, nu asta e problema... unde o pun, pe tavan? Te uiți În jur o clipă, să vezi dacă nu cumva Îți scapă totuși ceva. Gestul ei se repetă, e vag, iar ceea ce vrea să spună e că salteaua se Întinde Între paturi. Să zicem că salteaua Încape acolo (să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mine. Instrucția s-a Încheiat și acum coborîm iar spre platoul unde se face adunarea, pentru apelul de seară, apoi, spre cantină, pentru cină. Pe urmă se face brusc noapte, așa că stau Întins În patul meu, În dormitorul ostășesc, privind tavanul Întunecos pe care băltește lumina șirului de becuri chioare și ascult zumzetul familiar. Mă uit În jur și poate chiar reușesc să fac conversație, pe teme neutre, factuale, legate de găurile din ciorapi și de bătăturile provocate de bocancii noi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
e mai mare decît pasiunea pentru fotbal, intru fără regrete, lăsîndu-l pe micuțul atacant Ciurea să dezlănțuie atacurile Universității asupra lui Dinamo. Sala de duș nu face excepție de la dimensiunile cazărmii, cu care deja am Început să mă obișnuiesc. Pe tavanul igrasios se află un păienjeniș de țevi și În jur de 50 de capete de duș din care țîșnește apa peste podeaua de ciment acoperită de un grilaj de lemn putred. O duhoare rîncedă În care se pot depista urme
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vede foarte departe e doar vînt vînăt și cer. Și un punct negru tremurînd nedeslușit - probabil un măgar rumegînd nisip. CÎmpia Bărăganului, În miez de toamnă. După-amiezile descărcăm ramele de fier ale paturilor și le montăm În Încăperile mici, cu tavanul foarte jos, ale dormitoarelor În care ne vom instala după jurămînt. Ar fi bine ca aceia care vor nimeri În paturile de sus să aibă un somn liniștit, dacă vor să nu se trezească peste noapte cu cucuie, nasul spart
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
tace. Nu știu dacă aud cu urechile cuvintele sau dacă aud pe cineva gîndind, dar, undeva, cineva țipă: Ce slănină de om! SÎntem Îndrumați spre cele două dormitoare mari. În capătul fiecăruia se află cîte un televizor, așezat undeva sub tavan, pe un fișet metalic. PÎnă acum nu pot spune că l-am observat. Mai degrabă o piesă de mobilier decît un obiect cu vreo uti litate. Pentru că În anul de grație 1989 Televiziunea Română emite un program de doar două ore
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și la instrucție, niciodată nu am făcut legătura, asta poate și pentru că are un aer umil, anonim. Afară, ceața nu s-a risipit de tot și prin ferestre pătrunde lumina unui soare molîu, ineficient În fața Întunericului cenușiu din interior. Pe tavan pîlpîie o lumină albastră. E flacăra mistuitoare a televizorului și În mai puțin de o jumătate de oră cele o sută de spinări verzi, nemișcate, arată precum cadavrele carbonizate de la Hiroshima. În mai puțin de o jumătate de oră, cele
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lume): sinuciderea trădătorului Milea. Două știri care pocnesc, nu fac altceva decît să sporească tensiunea și absurdul. Culoarul e pustiu, realmente pustiu. Singura prezență e muzica populară. Șerpuiește pe sub uși, zbîrnîie În stîlpii și În pereții albi, se scurge din tavan. E pretutindeni, e ca un duh malefic care parcă vine din chiar structura clădirii, din fibra acestei realități, care are aspectul unui experiment psihologic condus de un doctor dement. După ore bune de tortură muzicală ajung să-mi imaginez că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să-mi aducă mîncare, să vorbească cu Emil să mă mai țină În spital, iar eu mă port cum mă port cu ea, cam asta lăsa de Înțeles, nici măcar cu cuvinte, ci cu priviri prăbușite spre podele sau ridicate spre tavan, cu oftaturi discrete, cu zîmbete de o bunăvoință un pic forțată și, În cele din urmă, cu felul În care și-a luat la revedere și a pășit pe ușă. De ce trebuie să fie de fiecare dată la fel? De ce
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]