2,808 matches
-
privirilor și să măture cu privirea toate fețele. - Să se oprească lângă o „trecere de pietoni”, aproape de semafor și să privească toți șoferii care opresc, ca și cum ar aștepta ca cineva să vină și să o caute în acel loc. Exercițiu Terapeutul îi propune Isabellei un exercițiu de susținere a privirii față în față și în tăcere. Durata expunerii este controlată de către pacientă. Impreună cu Isabelle, terapeutul lucrează asupra cognițiilor („Parcă sunt idioată, îngrozită, bizară...”), și mai ales asupra emoțiilor: Terapeutul - Acceptați
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
ca și cum ar aștepta ca cineva să vină și să o caute în acel loc. Exercițiu Terapeutul îi propune Isabellei un exercițiu de susținere a privirii față în față și în tăcere. Durata expunerii este controlată de către pacientă. Impreună cu Isabelle, terapeutul lucrează asupra cognițiilor („Parcă sunt idioată, îngrozită, bizară...”), și mai ales asupra emoțiilor: Terapeutul - Acceptați starea de jenă, este normal, este un exercițiu jenant; scopul lui nu este acela de a vă face insensibilă în față privirilor, ci acela de
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Exercițiu Terapeutul îi propune Isabellei un exercițiu de susținere a privirii față în față și în tăcere. Durata expunerii este controlată de către pacientă. Impreună cu Isabelle, terapeutul lucrează asupra cognițiilor („Parcă sunt idioată, îngrozită, bizară...”), și mai ales asupra emoțiilor: Terapeutul - Acceptați starea de jenă, este normal, este un exercițiu jenant; scopul lui nu este acela de a vă face insensibilă în față privirilor, ci acela de a nu fi destabilizată de către acestea; lăsați emoția să vă facă să plutiți așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
cum se ridică din nou, etc.; dacă nu vă speriați, veți pluti fără probleme. Pacienta efectuează exercițiul timp de o jumătate de oră și resimte o diminuare clară a anxietății subiective. Ea iese afară și se plimbă prin cartier (în timp ce terapeutul îl primește pe pacientul următor) având sarcina de a privi câteva momente în ochi trecătorii. Ea revine apoi la cabinet pentru o scurtă dare de seamă: totul s-a desfășurat în bune condiții. Sarcini de îndeplinit Terapeutul îi cere Isabellei
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
prin cartier (în timp ce terapeutul îl primește pe pacientul următor) având sarcina de a privi câteva momente în ochi trecătorii. Ea revine apoi la cabinet pentru o scurtă dare de seamă: totul s-a desfășurat în bune condiții. Sarcini de îndeplinit Terapeutul îi cere Isabellei să continue să citească. Ea trebuie să repete exercițiul în fiecare zi a săptămânii. Feedback La sfârșitul ședinței, terapeutul pune întrebări și ascultă răspunsuri în legătură cu ceea ce s-a lucrat. Terapia individuală Terapia individuală se realizează pe parcursul a
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
la cabinet pentru o scurtă dare de seamă: totul s-a desfășurat în bune condiții. Sarcini de îndeplinit Terapeutul îi cere Isabellei să continue să citească. Ea trebuie să repete exercițiul în fiecare zi a săptămânii. Feedback La sfârșitul ședinței, terapeutul pune întrebări și ascultă răspunsuri în legătură cu ceea ce s-a lucrat. Terapia individuală Terapia individuală se realizează pe parcursul a șaisprezece ședințe. Principii generale In cadrul terapiei Isabellei, efortul predominant este cel privitor la expunere. Patru ședințe de terapie cognitivă sunt efectuate
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
cognițiilor și reamintirea faptului că acestea nu sunt decât ipoteze; - după: bilanț al pertinenței cognițiilor automate și alternative, flexibilizarea credințelor. Un exemplu de mod de lucru în timpul unei ședințe de expunere Exercițiu In timpul unei ședințe, Isabelle este invitată de către terapeut să se antreneze pentru a putea vorbi despre anxietatea sa socială în diferite circumstanțe și cu diferiți interlocutori. Exercițiul este important deoarece: - Isabelle nu vorbește niciodată despre tulburarea sa și încearcă să o ascundă; - aceste disimulări consumă multă energie și
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
și amplifică nivelul global al anxietății și insecurității; - ele reprezintă un obstacol suplimentar în calea stabilirii de relații sociale normale; - ele validează menținerea credințelor disfuncționale de tipul „dacă ești perceput ca vulnerabil, ceilalți te resping sau profită de această situație”. Terapeutul o invită pe Isabelle să stabilească o listă de trei grupuri de persoane cu care ar putea vorbi despre tulburarea ei, în funcție de gradul de intimitate: - intime, cum ar fi sora sa, mama, două prietene apropiate; - intermediare, cum ar fi unii
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
fi sora sa, mama, două prietene apropiate; - intermediare, cum ar fi unii prieteni ai cuplului (aproximativ zece persoane); - puțin intime, cum ar fi persoanele întâlnite la locul de muncă, părinții unor elevi, etc. In legătură cu fiecare dintre aceste relații, terapeutul împreună cu ea își imaginează în ce împrejurări ar putea Isabelle fie să abordeze problema, fie să dea explicații în legătură cu aceasta: - dacă este vorba despre persoanele cu care are relații intime, aceasta ar însemna să deschidă ea discuția; - dacă este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
cu care are relații mai puțin apropiate, intervenția ei s-ar putea face cu ocazia unui moment anume; - dacă este vorba despre persoanele cu care nu are relații intime, momentul intervenției ar putea corespunde unei ocazii precise. Jocuri de rol Terapeutul și Isabelle efectuează împreună jocuri de rol care corespund fiecărei situații, care permit să se verifice dificultatea pe care o are Isabelle în a-și controla comportamentul coming out, atunci când vorbește simplu despre trac sau timiditate cu persoanele cu care
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
trac sau timiditate cu persoanele cu care are relații superficiale, despre lipsa de încredere față de ceilalți cu cei cu care are relații mai apropiate, și despre fobie socială cu cei cu care are relații intime. In timpul jocurilor de rol, terapeutul efectuează în mod regulat sondaje cognitive: „Ce sunteți pe punctul de a vă spune? Pornind de la ce elemente? Ați putea să vă gândiți la altceva?”. După mai multe jocuri de rol, Isabelle se simte mult mai confortabil din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
absolut necesare sau semnificative pentru viața cotidiană a pacientului (exercițiile reprezintă o surescitare, un antrenament cotidian: pacientul n-are nevoie de ele, dar știe că îi fac bine); - dacă este posibil, ele sunt practicate, testate și puse la punct împreună cu terapeutul înainte de a fi prescrise. Aceste exerciții nu trebuie să fie confundate cu modificările stilului de viață pe care terapeutul le încurajează, pe de altă parte. La sfârșitul terapiei individuale, starea Isabellei este în mod clar ameliorată atât clinic cât și
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
nevoie de ele, dar știe că îi fac bine); - dacă este posibil, ele sunt practicate, testate și puse la punct împreună cu terapeutul înainte de a fi prescrise. Aceste exerciții nu trebuie să fie confundate cu modificările stilului de viață pe care terapeutul le încurajează, pe de altă parte. La sfârșitul terapiei individuale, starea Isabellei este în mod clar ameliorată atât clinic cât și conform chestionarelor. Ea poate ieși din casă nemachiată, poate privi și se lasă privită manifestând o stare de disconfort
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
ea continuă să se simtă fragilă și îi este frică să nu roșească, chiar dacă observă că aceste manifestări apar mai rar: „Nu mă simt cu adevărat în siguranță”. Ii este frică că totul poate reîncepe. Acesta este momentul în care terapeutul îi completează tratamentul cu prescrierea unor ședințe de grup. Grupul de expunere Descrierea generală a grupurilor de expunere Grupurile corespund formatului stabilit de echipa lui Heimberg, adică centrate pe expunere, întărite cu ajutorul tehnicilor cognitive simplificate dar sistematice (sondaje cognitive, gânduri
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de 10 puncte. Cognițiile Isabellei se învârtesc în jurul înfățișării sale („Arăt probabil ca o proastă”) și a riscului de a roși („Simt că nu mai durează mult și roșesc, și nu pot să nu mă gândesc la exercițiul care urmează”). Terapeutul propune apoi, cu acordul său, să treacă la cea de a doua secvență (observațiile asupra înroșirii). Isabelle începe să roșească într-adevăr, iar valorile pe scara SUDs cresc la nivelul de 8-9 puncte timp de mai multe minute. Terapeutul îi
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
urmează”). Terapeutul propune apoi, cu acordul său, să treacă la cea de a doua secvență (observațiile asupra înroșirii). Isabelle începe să roșească într-adevăr, iar valorile pe scara SUDs cresc la nivelul de 8-9 puncte timp de mai multe minute. Terapeutul îi cere să accepte disconfortul („OK, roșesc, asta este, este normal în această situație, nu încerc să lupt, să blochez, să ascund, învăț să accept această neplăcere și, mai ales, reușesc să suport această situație, să privesc pe ceilalți, să
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
ori exercițiul, în patru vagoane diferite. In timpul ultimei expuneri, ei îi face plăcere să înfrunte situația și constată că poate resimți un disconfort interior suportabil și unul exterior fără consecințe dăunătoare. Activitățile de menținere După ce activitatea grupului ia sfârșit, terapeutul împreună cu Isabelle rezervă trei ședințe pentru a planifica întreruperea tratamentului și ceea ce urmează în continuare. Discursul terapeutului se prezintă astfel: „Vă felicit, ați învățat să faceți față fragilității dumneavoastră emoționale în situațiile sociale. Este suficient acum să continuați să practicați
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
socială neașteptată, pe care o poate controla concentrându-se asupra situației, și apoi expunându-se din nou, metodic, în zilele următoare), fie într-o formă care va dura mai mult sau va fi mai intensă, ceea ce va justifica reîntâlnirea cu terapeutul pentru câteva ședințe de reactualizare. Terapeutul îi explică faptul că aceste reveniri ale sentimentului de teamă sunt normale și că fac parte din boală; explicațiile permit aceptarea fără exagerare a acestora și considerarea lor ca fiind o problemă ce trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
controla concentrându-se asupra situației, și apoi expunându-se din nou, metodic, în zilele următoare), fie într-o formă care va dura mai mult sau va fi mai intensă, ceea ce va justifica reîntâlnirea cu terapeutul pentru câteva ședințe de reactualizare. Terapeutul îi explică faptul că aceste reveniri ale sentimentului de teamă sunt normale și că fac parte din boală; explicațiile permit aceptarea fără exagerare a acestora și considerarea lor ca fiind o problemă ce trebuie rezolvată, nu ca o dovadă a
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
un schimb scurt de priviri cu alte persoane; în aceste condiții este necesar ca exercițiile să fie repetate la un interval de timp scurt (în aceeași ședință); - anxietatea socială nu poate fi activată deoarece pacientul se simte în siguranță împreună cu terapeutul său sau împreună cu grupul; în această situație, și doar în aceasta, poate fi indicat să se propună, cu acordul pacientului, exerciții mai dificile decât experiența pe care o trăiește acesta în mod obișnuit (să se facă remarcat pe stradă datorită
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
citească o carte cu titlu stânjenitor (referitor la psihologie sau la sexualitate) în mijloacele de transport în comun sau în spații publice fără a acoperi coperta; - să răspundă unor întrebări persoanale cu suficiente detalii și informații despre sine; - să privească terapeutul în față, durata expunerii fiind controlată de către pacient (terapeutul își apleacă ochii la cererea sa); - să telefoneze unei persoane apropiate și să-i vorbească despre probleme personale în timp ce terapeutul ascultă. Pentru pacienții care lucrează în grup, se poate propune participanților
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
sau la sexualitate) în mijloacele de transport în comun sau în spații publice fără a acoperi coperta; - să răspundă unor întrebări persoanale cu suficiente detalii și informații despre sine; - să privească terapeutul în față, durata expunerii fiind controlată de către pacient (terapeutul își apleacă ochii la cererea sa); - să telefoneze unei persoane apropiate și să-i vorbească despre probleme personale în timp ce terapeutul ascultă. Pentru pacienții care lucrează în grup, se poate propune participanților: - să cânte dintr-un instrument în fața celorlalți, sau să
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
întrebări persoanale cu suficiente detalii și informații despre sine; - să privească terapeutul în față, durata expunerii fiind controlată de către pacient (terapeutul își apleacă ochii la cererea sa); - să telefoneze unei persoane apropiate și să-i vorbească despre probleme personale în timp ce terapeutul ascultă. Pentru pacienții care lucrează în grup, se poate propune participanților: - să cânte dintr-un instrument în fața celorlalți, sau să danseze; - să scrie, să mănânce, să bea în fața celorlalți; să iasă din încăpere, să revină în încăpere în timp ce toată lumea observă
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
află toaletele, precizând că nu se simt bine, în cazul pacienților cărora le este teamă să nu vomite, etc. Si afirmarea de sine? Tehnicile afirmării de sine nu mai sunt recomandate ca tratamente singulare în cazul pacienților cu fobie socială. Terapeutul le poate recomada, după ce s-a realizat expunerea și restructurarea cognitivă, însă numai pacienților care prezintă în mod evident un deficit de competențe sociale, și nu doar un deficit de performanță asociat inhibiției anxioase. Se întâmplă frecvent ca unele exerciții
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
unei reconfigurări emoționale globale. Asocierea unor elemente de tehnici meditative, de tip mindfullness, poate prezenta un interes care așteaptă să fie confirmat. Spre o nouă modelare a tulburărilor anxioase? Luând în considerare informațiile actuale din domeniul psihologiei științifice și evoluționiste, terapeutul poate propune pacientului o modelare a tulburării sale pe care o prezintă ca pe o amplificare a fenomenelor psihologice normale. Anxietatea socială benignă este normală și utilă, cu rol de amortizor social (a fi puțin rezervat, a ține cont de
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]