190,155 matches
-
aspect sesizabil mai ales în cazul aniversării scriitorilor clasici) din perspectiva timpului prezent, a sensibilității și complexității vieții intelectuale contemporane. Demonstrația, mereu impecabilă din punct de vedere logic, se încheie întotdeauna cu o concluzie scurtă, clară, menită să lumineze retrospectiv textul, dincolo de care nu prea mai rămîne nimic de spus. Editorialele devin astfel săptămînale exerciții de silogism, de unde și numele acestei cărți, inspirat după arghezianul Manual de morală practică. Citite în succesiunea lor, editorialele lui Nicolae Manolescu se constituie într-un
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
comuniști. În plus, un asemenea demers ar suna aproape ca o jignire pentru milioane de victime ale comunismului. Editorialele lui Nicolae Manolescu au un merit fundamental. Acela că îndeamnă la reflecție. Fiecare dintre ele ar merita o discuție separată. Toate textele acestui volum pun în mișcare mintea cititorului, oferă unghiuri de privire surprinzătoare care schimbă, uneori spectaculos, percepția comună asupra unor persoane, lucruri sau situații despre care se crede îndeobște că se știe totul. Lecția implicită a excelentelor editoriale ale lui
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
după cîte o confruntare interioară, după cîte o răsculare a iraționalului și a provocărilor lui. Pe cine vreau eu să înfrunt, deci? Iov îndură toate cumplitele încercări. Nu se îndoiește și iubește pînă la capăt. Asta e iubirea, nu? Amîndouă textele sună și ca o lecție utilă oamenilor aroganți, vanitoși, fără de credință. Cum ni se întîmplă să fim. Două spectacole susținute de artiști de calibru. Sînt obsedante aproape scenele dintre cei doi Doctor Faust - ca și ideea în sine - Csiky András
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
cine este zeul declanșator al pulsiunilor și preaslăvirilor erotice, cine și ce face corul însoțitor de bachante și de satiri, care este conținutul sărbătorilor dionisiace. Spectacolul recuperează atmosfera unor ritualuri, spectatorul cred că trebuie să refacă mental conținutul, trimiterile, încărcătura textului. Mihai Măniuțiu este extrem de atent la ceea ce am numit mai sus atmosferă. Țipetele, dansurile zgomotoase, delirul orgiastic, transa unor posedate, urmare a pedepsei cu tulburarea minților dată de Dyonisos, sălbăticia gesturilor creionează traseul narațiunii. Cetatea Tebei este aici un loc
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
eliadești de după ’89, este sigur contraproductivă în spațiul literaturii. Miza eseului este, după cum mărturisește autorul, de ordin metodologic. Ștefan Borbely nu mai crede în eficiența interpretărilor „clasicizate și de tip hermeneutic”, în eforturile de decriptare a tuturor simbolurilor întâlnite în texte. Aceste abordări sunt un paliativ care, în esență, aglomereză lectura producând dezordine și confuzie în sistemul labirintic al semnificațiilor. Cifrul cu care se poate pătrunde în universul fantastic eliadesc este furnizat de paradigma gnostică. Există chiar o tradiție în acest
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
pentru a îndepărta de miez, de esență. Acest eșafodaj se bazează pe... nimic, nu duce nicăieri și are rolul de a agrementa o pleură confecționată pentru a seduce atenția și inteligența cititorului la nivelul estetic, opacizând referențialitatea constant metafizică a textului. Narațiunea cu funcție exoterică mai are menirea de a filtra lectura inițiatică, de a o distinge de una oarecare. Celălalt palier narativ este unul ezoteric, al realității necorticabile, al semnificației sacre. Această perspectivă teoretică nu este un import nediferențiat din
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
un rol pragmatic pe care îl joacă și alte expresii, de tipul: și așa mai departe, tot felu de chestii, mă rog, una-alta, aia... Fenomenul nu e recent; putem găsi atestări ale acestei utilizări în culegeri mai vechi de texte dialectale, de povestiri populare (în citatele care vor urma am simplificat și „normalizat” transcrierea fonetică și punctuația, pentru a le face mai ușor de urmărit). Găsim mai multe exemple în Antologia de proză populară epică a lui Ovidiu Bîrlea: „pe
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
CORV = Laurenția Dascălu Jinga, Corpus de română vorbită, 2002, p. 104); „că freonu ăsta tot iese, iese, iese, din instalațiile frigorifice, din spray-uri, nu știu ce, îndepărtează stratul de ozon și pătrunde” (CORV 76-77); „o parte să fie de pragmatică a textului, dialogului, nu știu ce...” (Interacțiunea = Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Interacțiunea verbală în limba română actuală, 2002, p. 43). Adevărul e că în comunicarea curentă enumerările nu sînt niciodată prea lungi: vorbitorul e de obicei convins că interlocutorul înțelege ceea ce el vrea să spună, tendința
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
Costea” (Interacțiunea 162); „urma să plece pentru aproape o săptămînă, probabil în străinătate, să încheie un contract nu știu ce și... urma să vină astăzi” (Interacțiunea 114). Nu știu ce e deseori folosit în relatarea spuselor altora (cum se întîmplă de altfel și în textele citate mai sus din Antologia lui O. Bîrlea, în care sînt expediate replicile unor personaje din basm), marcînd neimplicarea în poziția și în argumentele citate ironic și profund neconvingător: „cei care sunt împotriva experimentelor pe animale, din tot felul de
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
piele de șters ochelarii, din primul volum sau Tărănoiul, De Paști și Carpeta, din al doilea). Furat de propria viziune, Cătălin Mihuleac exagerează aplicându-și formula fără o minimă selecție vizând compatibilitatea cu potențialul subiectului. Ambele volume sunt pline de texte de umplutură, fără haz, dezamăgitoare sau proaste de-a dreptul. Plus titlurile, în general, neinspirate. Impresia este de inegalitate. Câteva texte subțiri sunt salvate, e-adevărat, de stilul spumos care reușește (nu însă de multe ori) să suplinească banalitatea subiectului
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
Mihuleac exagerează aplicându-și formula fără o minimă selecție vizând compatibilitatea cu potențialul subiectului. Ambele volume sunt pline de texte de umplutură, fără haz, dezamăgitoare sau proaste de-a dreptul. Plus titlurile, în general, neinspirate. Impresia este de inegalitate. Câteva texte subțiri sunt salvate, e-adevărat, de stilul spumos care reușește (nu însă de multe ori) să suplinească banalitatea subiectului. La urma urmei, nu orice se pretează cu efect formulei expuse mai sus, or subiectele sunt de toată mâna. Pentru publicul
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
subiectului. La urma urmei, nu orice se pretează cu efect formulei expuse mai sus, or subiectele sunt de toată mâna. Pentru publicul de o zi al unui ziar, probabil absolut toate povestirile își păstrează savoarea intactă. Semnificațiile rămân la suprafața textului și nimic mai mult. Un kitsch cu morgă suficient sieși. De aici și expresia absurd de consum. Cititorii mai pretențioși vor zâmbi însă, forțat, ca la un banc infantil spus fără intonație. Diferențele de calitate dintre proze se văd imediat
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
data asta s-ar putea ca mecanismul să se defecteze când le va fi lumea mai dragă. Vă amintiți fabula „Petrică și lupul”? Ce garanții au pesedeii că un segment larg din susținători nu va prefera să se identifice cu textele murdare ale celui pe care-și imaginează că-l țin în lesă? Impulsurile sinucigașe nu sunt caracteristice doar indivizilor, ci și popoarelor (vezi Germania lui Hitler). Exasperați de porcăriile puterii, e posibil ca pături întregi de români să încerce și
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
a publicat după ’90 prin revistele literare și de aceea le-a adunat într-un volum, apărut în 2003 la editura „Vremea” sub un titlu nepretențios, Lecturi de vară, lecturi de iarnă. Indiferent de anotimpul în care vor fi citite, textele semnate de Barbu Cioculescu, chiar și selectate într-o carte, au farmec și parfum de trecute vremuri, interbelice, dar și deschidere către modernitate, prin antenele mereu direcționate spre cotidian. Bineînțeles, ele au avut mai multă savoare în context, „la cald
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
fac să fie în felul acesta un admirabil mînuitor al... floretei. Atingerea floretei! Și poate mai e încă ceva: neputința de a arunca el cu piatra, sau mai bine zis, conștiința imoralității acestui gest. De aceea găsim, probabil, într-un text despre notele informative ale lui Caraion următoarea frază: „Cu piatra pe care o am în mînă, mă îndrept spre clanța stricată a propriei mele locuințe”. Nu înseamnă că, dacă are ceva de spus (cum se remarcă chiar în primul citat
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
vor ajunge nume importante ale literaturii române în anii de oarecare liberalizare literară de la mijlocul deceniului șapte) au plătit umilitoare tributuri de creație noilor conducători impuși de tancurile sovietice, dar nimeni nu mai era interesat să reviziteze la modul serios textele respective, să le repună în relație cu climatul politic și social al epocii și cu alte producții literare ale timpului. Cîte o strofă, mustind cel mai adesea de umor involuntar, străbătuse timpul și era citată cu mereu voluptoasă ironie (ca
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
din Budapesta), organizatorii ne-au propus să dezvoltăm proiectul la P&B. Ni s-a alăturat violonistul londonez Alexander Bălănescu, apreciat pentru disponibilitățile sale în domeniul interferențelor dintre arte (a colaborat, în acest sens, cu Peter Greenaway și Michael Nyman). Textele mele, rostite în germană, română, engleză și portugheză, și-au aflat astfel incitante complemente muzicale (inclusiv un Omagiu lui Brâncuși, pe o temă de Erik Satie). Judecând după aplauze și după bis-urile solicitate de numerosul public, s-ar zice
Întâia „Săptămână a Jazz-ului românesc” peste fruntarii by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/13198_a_14523]
-
actori! Ștefan Mihăilescu-Brăila, Jean Constantin, Cosma Brașoveanu, Toma Caragiu, Horia Șerbănescu, Radu Zaharescu, Nicu Constantin, Coca Andronescu, Florin Piersic, Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Rodica Popescu-Bitănescu, Draga Olteanu-Matei etc. etc. etc. Ay, Doamne, ce zei ai umorului! Și-acum... ? Lipsa de texte în mariaj excelent cu lipsa de har, ambele suplinite perfect de glumițe idioate și de vulgarițăți scabroase, revărsau spre telespectatori un soi de umor la care nu se putea râde nici cu gâdilituri... “Vacanța Mare” s-a chinuit jalnic, acompaniată
“Sărmane Yorik!” by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13227_a_14552]
-
paralele, din 1986, considerat de Valeriu Cristea, la apariție, „o carte matură a prozei noastre contemporane”, „un roman dens” (v. în Fereastra criticului, 1987). Dar amândouă versiunile avuseseră de suportat agresiunea cenzurii, autorul văzându-se constrâns să elimine părți din textul originar și să facă și alte schimbări. În sfârșit, a treia versiune, Țarcul, reprezintă forma restaurată a acestui roman a cărui scriere și rescriere s-a întins pe durata a trei decenii. Bine ar fi fost ca autorul (sau editura
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
e cea a feliilor de limbaj stîlcit. Oamenii lui Monciu-Sudinski vorbesc cînd stricat, cînd șablonard, amestecă stilurile și registrele cu aplombul personajelor lui Caragiale și îmbină stereotipiile și agramatismele cu inconștiența discursurilor lui Nicolae Ceaușescu. Rezultă un comic desăvîrșit al textului, care, printr-o suspect de coerentă expresivitate a absurdului, poate face din nou cititorul și critica literară să pună sub semnul întrebării veridicitatea “reală” a interviurilor și neimixtiunea autorului în presupusa “bandă de magnetofon”. Problema “realității” Biografiilor comune se poate
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
încă o dată, să descurajeze orice inițiativă taxonomică și orice diagnostic critic tranșant. Combinația permanentă de primitivism (al exprimării individuale -specifice “vocii” publice) și rafinament (al efectului de rezonanță -specific, pentru a cita sintagma întrebuințată de Mircea Nedelciu, “ecoului controlat” al textului) relativizează deopotrivă teoria neutralității “înregistrării” (directe, “autentice”, neprelucrate) și pe cea a intervenționismului auctorial (prin trafic de informație reală, bricolaj semi-ficțional sau invenție ficțională totală). Dacă, în Caractere, uvrierii siderurgiști răspund întrebărilor reporterului cînd oficial, cînd ca la anchetă, întotdeauna
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
s-a implicat direct, biografic, în tensiunile de idei ale literaturii sub Ceaușescu. Deși nu avem un partizanat anume, în favoarea unei persoane sau a unui grup de interese, înțelegem totuși să ne rostim răspicat opinia ce-a rezultat din consultarea textelor tipărite, din compararea diverselor argumente aruncate în caruselul ideologiei literare. Crezul nostru explicit este că orice neutralitate într-o cercetare științifică este deja semnul unui partizanat”. Credem, la rîndul nostru, că se cuvine apreciată o asemenea implicare post-festum a unei
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
mai exact, occidentale, împrumutate de generația pașoptistă, comportîndu-se ca un autarhist reacționar și antiliberal, pe care extrema dreaptă interbelică, în cap cu Nae Ionescu, l-ar fi putut revendica. Pentru o asemenea enormă susținere nu există absolut nici un temei în textele lui Maiorescu. Spre a-l putea învinui de antioccidentalism ar trebui să-l surprindem refuzînd principiile burghezo-liberale ale secolului său, în numele unui statu-quo care să îngăduie perpetuarea în Principate a mentalităților și cutumelor orientale. Dimpotrivă, în concepția lui Maiorescu, civilizația
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
ne bucura de binefacerea stării civilizate”. Se putea mai limpede (și mai subtil) spus? De ce totuși împrumutarea formelor occidentale nu a creat de la sine civilizația? În ce sens au rămas goale aceste forme? Întrebare legitimă, care merită un răspuns potrivit cu textele maioresciene, nu cu prejudecățile noastre. Din chiar discriminarea din finalul pasajului citat, se poate deduce acest răspuns: nu principiile democratice sînt neplăcute de Maiorescu, ci felul în care ele s-au întrupat în instituțiile românești de după divanurile ad-hoc. Acestea (școala
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
necesara distincție între literatura cu conotații erotice și pornografie, care, cum bine spunea domnia-sa, “nu ține de cultură, ci de subcultură, dacă nu cumva de sub-uman”, ar fi fost util să aflăm care ar fi criteriile după care un text este plasat de o parte sau de cealaltă a barierei. După părerea mea, distincția nu are în nici un caz legătură cu subiectul. Nu cred că există subiecte interzise sau măcar imorale. Despre orice se poate scrie bine și, în același
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]