2,444 matches
-
omului ortodox că transcendentul coboară, relevându-se din proprie inițiativă, și că omul și spațiul acestei lumi vremelnice pot deveni vas al acelei transcendențe" (Blaga, 1936:106). În sens larg, sofianicul desemnează viziunea unei mișcări de sus în jos a transcendenței. Exemple de viziuni sofianice pe care Blaga le identifică în cultura populară românească sunt: Miorița, Meșterul Manole, legenda pământului transparent, grâul cristoforic, cerul megieș, slujba vântului 35. Perspectiva sofianică se regăsește în orice creație imaginară sau reală care poartă semnificația
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
de bază despre care Schwartz spune că pot fi identificate în toate societățile sunt: autonomie, stimulare, hedonism, autorealizare, putere, securitate, conformitate, tradiție, benevolență, universalism. Acestea sunt structurate pe două dimensiuni: deschidere la schimbare versus conservatorism și concentrare asupra sinelui versus transcendența sinelui (Schwartz, 1994, 2006). Modelul lui Hofstede propune cinci dimesiuni ale culturii: distanța socială, evitarea incertitudinii, individualism versus colectivism, masculinitate versus feminitate și orientarea către viitor (pentru detalii, vezi Hofstede, 2001). Așa cum am anunțat și mai sus, nu ne vom
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
atunci când susține că "fenomenologia este descripție analitică a intenționalității în apriori-ul ei."18 În perspectiva unei atitudini fenomenologice (nu al metodei cu același nume), nimicul (ca element al fenomenului) reprezintă temeiul datului, "ființa" lui, rezerva lui de a fi, transcendența lui imediată, orizontul vecinătății, care îl de-limitează și care îl poate ne-limita. Nimicul reprezintă însă ceea ce este nesemnificativ este o veritabilă non-existență din unghiul cunoașterii sensibile a unui "obiect" (dat), mai bine spus, din perspectiva intuirii lui sensibile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a gândirii care este interesată de adevăr, adică se îndeletnicește cu ceea ce pentru ea este firesc, în acord cu propria natură. Abia în momentul în care logos-ul va fi distribuit fără a fi împărțit, deocamdată tuturor lucrurilor, nu doar transcendenței lor întemeietoare în ordine ontică și epistemică, se va ajunge la o poziție filosofică aflată la același nivel cu problema sofiștilor referitoare la natura obiectului cunoașterii, adică la temeiul determinat (!) al adevărului. În logica lui Aristotel se petrece acest "eveniment
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Topica (așa cum se va arăta mai departe) și, într-o oarecare măsură, cel din Categorii. b) principiile judicative sunt: 1) judecata este forma logică fundamentală; acest fapt implică diferența dintre formă și obiectul acesteia și decizia privind preeminența formei și transcendența originară a obiectului (drept "conținut" al formei); diferența în cauză se anunță prin cele două aspecte ale judecății, formal și alethic, pe care doar reducția judicativului ce va fi operată într-o altă secțiune a acestei lucrări le va putea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a celui de tipul analiticii existențiale. Căci, obișnuiți cu încercarea de prindere a primului principiu (a temeiului tuturor lucrurilor, a cauzei prime, ființei ultime etc.), în ceea ce acesta este ca atare și atâta vreme cât el se păstrează ca sine, în poziția transcendenței, sacrificăm de fiecare dată instanța "încercată" într-un asemenea act (aceea care suportă actul), "subiectul", cel care îndură "greutatea" copleșitoare a "primului principiu". Acum, accentul cade tocmai pe această instanță, pe acest "subiect", mai clar, pe calea pe care o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensului de originar a priori".163 Într-un fel, acesta este temeiul însuși, dar un temei care nu poate fi în poziția "primului principiu" etc. din metafizică, pentru că el nu este deja dat desăvârșit, conservându-și cu grijă caracterul de transcendență. Dimpotrivă, el este ceva ce se constituie pe sine, în sensul că își caută și își proiectează structura proprie, o structură care nu cuprinde însușiri felurite, cât făptuiri ("facte") care păstrează continuu ordinea putinței de a fi a Dasein-ului, structura
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensul de a descrie vecinătatea non-judicativului, iar nu operațiile acestuia asupra "materialului" oferit de instanțele reprezentative ale analiticii existențiale, de la Dasein și ființă, până la timp, nimic și eveniment. Din această perspectivă, discursul ce va urma va fi sub semnul acestei "transcendențe imediate" reprezentate de limitele dictaturii judicativului, adică de unele "imagini" ale orizontului non-judicativ, ce poate fi recunoscut deja, în analitica existențială, prin câteva constituiri fenomenale (obiectuale), dar nu încă ceea ce este esențial într-un sens non-judicativ prin acte specifice de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vorba despre mișcarea timpului către sine, adică despre mișcarea de în-ființare (sau mișcarea timpului întru ființare), introduce, așadar, și ființarea determinată, ființa ei, ființa ca atare (ființa în sine). Raporturile originare între acestea, chiar în limitele dictaturii judicativului, sunt de transcendență; dar este vorba despre transcendența ca atare, altfel spus, ca raport originar cu sine al timpului (care implică toate celelalte raporturi cu sine de felul transcendenței: al ființei, al ființării, al fințării conștiente etc.). Transcendența, așadar, nu este exterioritate; este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sine, adică despre mișcarea de în-ființare (sau mișcarea timpului întru ființare), introduce, așadar, și ființarea determinată, ființa ei, ființa ca atare (ființa în sine). Raporturile originare între acestea, chiar în limitele dictaturii judicativului, sunt de transcendență; dar este vorba despre transcendența ca atare, altfel spus, ca raport originar cu sine al timpului (care implică toate celelalte raporturi cu sine de felul transcendenței: al ființei, al ființării, al fințării conștiente etc.). Transcendența, așadar, nu este exterioritate; este, totuși, diferență; și tocmai pentru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființa în sine). Raporturile originare între acestea, chiar în limitele dictaturii judicativului, sunt de transcendență; dar este vorba despre transcendența ca atare, altfel spus, ca raport originar cu sine al timpului (care implică toate celelalte raporturi cu sine de felul transcendenței: al ființei, al ființării, al fințării conștiente etc.). Transcendența, așadar, nu este exterioritate; este, totuși, diferență; și tocmai pentru aceasta, este identitate; nu însă o identitate de tip hegelian oarecum sugerată în cele tocmai spuse -, ci una care este de la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
limitele dictaturii judicativului, sunt de transcendență; dar este vorba despre transcendența ca atare, altfel spus, ca raport originar cu sine al timpului (care implică toate celelalte raporturi cu sine de felul transcendenței: al ființei, al ființării, al fințării conștiente etc.). Transcendența, așadar, nu este exterioritate; este, totuși, diferență; și tocmai pentru aceasta, este identitate; nu însă o identitate de tip hegelian oarecum sugerată în cele tocmai spuse -, ci una care este de la bun început "în carne și oase": aceea a timpului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
oarecum sugerată în cele tocmai spuse -, ci una care este de la bun început "în carne și oase": aceea a timpului și tocmai din acest motiv, a tuturor celorlalte. În aceste raporturi originare nu este deja implicat, totodată cu sensul de transcendență, și sensul de ierarhie, sugerat prin preeminența raportului temporal de transcendență. Deocamdată, altfel spus, ființa nu îi este "superioară ontologic" ființării, nici ființei acesteia. Dar numai la început; apoi, ierarhia va funcționa, pentru că ea corespunde esenței dictaturii judicativului, esență aflată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
bun început "în carne și oase": aceea a timpului și tocmai din acest motiv, a tuturor celorlalte. În aceste raporturi originare nu este deja implicat, totodată cu sensul de transcendență, și sensul de ierarhie, sugerat prin preeminența raportului temporal de transcendență. Deocamdată, altfel spus, ființa nu îi este "superioară ontologic" ființării, nici ființei acesteia. Dar numai la început; apoi, ierarhia va funcționa, pentru că ea corespunde esenței dictaturii judicativului, esență aflată sub semnul unui fenomen despre care încă nu am luat cunoștință
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de diferență ontologică și, pe baza acestuia, o ierarhie a gradelor de constituire judicativă, fiindcă dictatura judicativului ni s-a dezvăluit, până aici, numai în orizontul de constituire a elementelor judecății. În privința problemei ierarhiei, sens cerut, totuși, de sensul de transcendență, trebuie adăugat că dictatura judicativului are drept formă discursivă desăvârșită a sa ideologia, iar aceasta are drept țintă justificarea "superiorităților", a diferențelor de nivel, care, deși sunt expresia propriei ființe a ideologiei (desigur, și a dictaturii judicativului), sunt transferate asupra
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
orice considerație în orizontul judicativului; desigur, tot ea stabilește (cu sine, în regimul timporizării) sensurile ultime despre care a fost vorba mai sus, esențiale pentru întreaga lume a judicativului, constituită din faptele de gândire și rostire, din făptuirea propriu-zisă, anume transcendența și ierarhia. Cu reținerea firească legată de anticiparea unui demers și a unui rezultat legat de acesta, trebuie să spun acum că, potrivit reducției non-judicative a dictaturii judicativului, reflexivitatea temporală a ființării conștiente și deschiderea acesteia către Celălalt constituie, de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conceptelor filosofice nu poate fi nici ea suprimată; dar acestea, deocamdată, nu sunt decât fapte de la marginea judicativului constitutiv, așa încât pericolele semnalate nu pot avea decât un singur sens: a fi la margine (a mărgini) înseamnă a prinde sens de transcendență, în cazul acesta, unul dependent în mod absolut de judicativul constitutiv; totuși, pentru a nu rămâne cu gustul amar al nevederii clare a unor "locuri" ce se anunță, reiau un enunț al lui Maurice Merleau-Ponty: Dar singurul Logos care preexistă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dar tocmai slăbiciunea timpului îl aruncă pe acesta către sine; cum sinele său "slab" fiind nu poate fi decât altceva decât sine, desigur el este ființa (termenul alternativ, pentru că numai acesta mai reprezintă ceva); de aceea, acceptând schița sensului de transcendență introdusă mai devreme, dar și pe aceea doar anunțată a sensului de ierarhie, ne-ar fi îngăduit să vorbim despre ființa ca ființă (ființa în sine etc.), dar nu și despre timpul ca timp sau timpul în sine: deși tocmai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceea doar anunțată a sensului de ierarhie, ne-ar fi îngăduit să vorbim despre ființa ca ființă (ființa în sine etc.), dar nu și despre timpul ca timp sau timpul în sine: deși tocmai timpul deschide cele două sensuri (de transcendență și de ierarhie, prezente aici); aceasta înseamnă că timpul are propriile sale limite constitutive, că judecata nu este totul în "lume", că non-judicativul își poate juca un rost. Dar tot din această slăbiciune a timpului urmează și considerarea lui, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gând acreditat, posibil prin enunțarea identității cu sine a ființei, aceasta din urmă reprezentând potrivit autorizărilor judicative însăși identitatea absolută. Nu se află însă și "timpul ca timp" în aceeași postură; expresia aceasta nu poate căpăta un sens deplin, fiindcă transcendența și ierarhia țin, constitutiv, de ființă; ceea ce înseamnă, mai departe, că ea nu este autorizată pentru a reprezenta "ceva", că timpul este numai în măsura în care este alt-ceva decât ființa: și poate fi ființarea conștientă și deschisă (Dasein-ul !). Dar această imposibilitate constitutiv-judicativă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
element al aspectului alethic al judecății (și judicativului), comută în mod firesc de la sine, către ființarea determinată, sensul de transcendent, dat fiind faptul că sensul în cauză aparține chiar aspectului alethic, după cum a scos la iveală deja reducția. De aceea transcendența pare a domina orice relație, de la aceea cu sine se pretinde o dedublare a celui care relaționează cu sine, așa cum se întâmplă prin survenirea viitorului în sens de moarte a mea -, până la relația cu un lucru (ființare-simplu-prezentă, constituită obiectual). Totuși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
urma seamănă, într-o oarecare măsură, din punct de vedere tehnic, cu "reducția erotică" a lui J.-L. Marion, sau "reducția etică" a lui Emm. Levinas, "metodă" prin care ființa își pierde întâietatea, "iubirea" fără ființă, sau relația "eului" cu transcendența absolută a Celuilalt, fiind sensul primar. Desigur, pentru aceasta, va trebui să regândim în modul cel mai simplu cu putință cele trei sensuri, logicul, ontologicul și pragmaticul (veritabile etaje structural-judicative). Cred că cei mai potriviți termeni, care să corespundă exigenței
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Alexandru, Logică clasică și logică matematică, Editura Științifică, București, 1971. Surdu, Alexandru, "Studiu introductiv" la Imm. Kant, Logica generală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985. Surdu, Alexandru, Teoria formelor prejudicative, Editura Academiei Române, București, 2005 (Prima ediție, 1989). Surdu, Alexandru, Problema transcendenței (Filosofia pentadică I), Editura Academiei Române, București, 2007. Surdu, Alexandru, Teoria formelor logico-clasice, Editura Tehnică, București, 2008. Surdu, Alexandru, Teoria subsistenței, (Filosofia pentadică II), Editura Academiei Române, București, și Editura Ardealul, Târgu Mureș, 2012. Vattimo, Gianni, "Dialectică, diferență, gândire slabă", în vol
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ipostază reprezintă "obiect vid fără concept", iar cea de-a doua, "concept vid fără obiect". Cf. Kant, CRP, II, p. 271. 170 "Timpul face perceptibilă unei ființe finite "opoziția" obiectivității, opoziție care aparține finitudinii acelui act de orientare prin care transcendența are loc." Kant and the Problem of Metaphysics, p. 113. 171 Despre esența temeiului, p. 159. 172 PFF, pp. 330-331. Partea întâi, Capitolul patru: "Teza logicii: fiiecare ființare poate fi abordată prin este, indiferent de ceea ce constituie de fiecare dată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o lume dezaxată spiritual. Vibrațiile eului ultragiat consemnează cu acuitate apropierea „îngerului adâncului”, textele constituindu-se în adevărate „cărți ale infernului personal”. Efortul de izbăvire existențială, culturală și spirituală al poetului convertește glasul Apocalipsei în cântec. D. captează liric mesajul transcendenței, devenind un adevărat exponent al poeților religioși, de esență tradiționalist-mistică. Câteva din volumele sale fac parte dintr-un amplu proiect de transpunere în versuri a textelor sacre: Psalmii în versuri (1993; Premiul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor), Ecclesiastul în versuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286834_a_288163]