7,327 matches
-
spiritual], pan] când acesta ajungea s] înțeleag] relația esențial] de iubire și unire dintre el și Dumnezeu. Ținând cont de faptul c] sensul intrinsec al unei acțiuni constituia un aspect semnificativ al comportamentului etic și moral, aceast] tradiție sublinia leg]tură dintre conștiința moral] interioar], experiențial] și expresia exterioar] a acesteia, astfel încât se considera c] o adev]rât] acțiune moral] este aceea care îmbr]țișeaz] și p]trunde întregul vieții. În cadre instituționalizate, organizate, grupurile sufiste susțineau conformismul în fața musulmanilor tradiționaliști
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
sumare și o colecție de „doctrine cheie”. Poemul lui Lucrețiu, Despre natura lucrurilor, ne ofer] o prezentare destul de complet] a principiilor epicureice, deși nu prezint] multe informații cu privire la doctrina etic], iar Cicero ilustreaz], într-un mod foarte competent, tr]s]turile centrale ale sistemului epicureic, ale stoicismului, precum și ale concepției sceptice adoptate de Școală lui Platon din secolele al III-lea și al II-lea î.Hr. În rest, dovezile existenței erei elenistice - care include alte școli minore, cum ar fi cea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o atitudine moderat] în ceea ce privește pl]cerile (în sensul comun al termenului) va cruța persoană respectiv] atât de frustrarea unei dorințe neîmplinite, cât și de consecințele indulgentei exagerate; curajul provenit din raționarea asupra lucrurilor de care ne este team] va înl]tură forma cea mai puternic] a neliniștii mintale. Emfaza asupra interesului propriu poate fi perceput] că o form] de egoism, iar dac] ne-am lua dup] Epicur, aceasta ar constitui definiția corect]. Dar interpretarea, atribuit] de c]tre alți filosofi „interesului
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
mai degrab] că pe o creatur] destinat], prin natura să, s] participe, într-un mod rațional, în viața unei comunit]ți mai mari. Niciunde, probabil, cu excepția stoicismului, nu este mai clar exprimat acest lucru, care urm]rește înf]ptuirea leg]turii noastre cu alți membri ai rasei umane, reprezentând o parte a evoluției noastre, în calitate de ființe raționale, înspre maturitate. Dar dac] acțiunile bune și corecte sunt cele care conteaz] pentru noi, cum putem ajunge s] știm care sunt acestea? Aceast] întrebare
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
filosofiei. O parte a dificult]ții de a evalua filosofia Evului Mediu, și într-o proporție mai mic] pe cea a Renașterii, o constituie faptul c] este ancorat] într-un vocabular teoretic nefamiliar. Aceast lucru este determinat și de leg]tură cu scolastica - tradiția filosofic] dominant] - care a avut o natur] strict tehnic]. O alt] problem] pentru înțelegerea și susținerea argumentului și a concluziilor prezentate de autorii acestor perioade provine din foarte diferitele ipoteze în leg]tur] cu natura universului și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și în cele ale autorilor care i-au succedat, este aceea c], prin utilizarea rațiunii naturale, unii dintre filosofii Antichit]ții au ajuns la concluzii cu privire la modul de viat] potrivit ființelor umane, care coincideau cu p]rți ale înv]ț]turii morale creștine. Aceast] coincident] a ajuns mai tarziu o tem] în ap]rărea filosofiei și a studiului scriitorilor p]gani, pe care scolastica o oferea când era acuzat] c] cercet]rile sale primejduiau credință. Descoperirea din filosofia grec] care îi
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
general, nu s-au manifestat preocup]ri pentru g]sirea unor argumente filosofice care s] vin] în spijinul acestor sugestii. Punctele de interes au fost mai degrab] unele concluzii cu privire la cum trebuie tr]it] o viat] care respect] înv]ț]turile religioase derivate din revelație și, implicit, ce model alternativ de cunoaștere moral] este disponibil. În afar] de a ști cum s] se comporte în urma unei educații publice, un individ ar putea s] își g]seasc] propria cale spre verticalitate moral
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fost în general combinat] cu alte dou] idei, care, luate împreun], susțineau o perspectiv] mult mai teologic] a dreptului natural că ordine metafizic]. Prima dintre aceste noțiuni suplimentare a fost teoria platonician], conform c]reia entit]țile și tr]s]turile individuale sunt instanțe ale formelor ideale (eide) și sunt mai bune sau mai rele în m]sura în care aproximeaz] sau deviaz] de la aceste paradigme perfecte. A doua noțiune deriv] din exegeza patristic] a capitolului I din Genez], care sugera
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ispitit s] acționeze, si nu o c]l]uzire în concordant] cu legea naturii. Cam această a fost complexitatea gândirii perscolastice referitoare la sursă moralei. A existat o gam] variat] de opinii cu privire la obiectele aprecierilor morale, adic], acele tr]s]turi care sunt judecate a fi corecte sau incorecte. Sfanțul Augustin a afirmat c] putem considera a fi merituoase acele acțiuni care se conformeaz] legii morale a lui Dumnezeu și care sunt înf]ptuite pentru motivul potrivit, adic] iubirea de Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Aceast] perspectiv], si doctrina referitoare la ceea ce se cere pentru că o acțiune s] fie corect], au fost implementate și elaborate de Toma din Aquino în secolul al XIII-lea și au r]mas că o parte a întregii înv]ț]turi tomistice. Respectul acordat operei Corpus Dionysiacum în tot Evul Mediu și în Renaștere s-a datorat atât valorii sale că surs] a filosofiei platoniciene, cât și unei erori legate de autor. Scriitorul pretinde s] fi fost martor la unele evenimente
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
înv]ț]torul și protectorul s]u, a spus despre tan]rul Toma, care își câștigase porecla de „bou mut” datorit] caracterului s]u taciturn și ținutei sale viguroase, c] „el va r]cni așa de puternic în înv]ț]tură să încât va r]sună în toat] lumea”. M]car din perspectiva acestui standard, nu poate exista nici un dubiu c] Toma din Aquino este cel mai mare dintre scolastici și, poate, dintre toți filosofii n]scuti între Aristotel și Descartes
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
parte din etică normativ] propus] de iezuitul Francisco Suárez. El a fost poate cel mai distins dintre toți ibericii tomiști, deși, în timp ce era un mare comentator al Sfanțului Toma din Aquino, ambițiile sale treceau dincolo de a relua prezentarea înv]ț]turilor „Doctorului angelic”. Propria să sintez] a filosofiei scolastice provenea din ideile metafizice ale lui Ockham, iar acest fapt l-a determinat s] îmbr]țișeze o perspectiv] în care voința agentului și cea a lui Dumnezeu joac] un rol important în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
natural sunt dificil de relevat. Din același motiv, unele încerc]ri de expunere pot induce în eroare mai ales prin tendința de simplificare excesiv], tendinț] care pleac] de la alegerea unei versiuni a dreptului natural și generalizeaz] pe baza tr]s]turilor particulare, sperând c] rezultatul va fi reprezentativ. Aceast] speranț] se va n]rui probabil și din cauza faptului c] ideea unei etici a dreptului natural a suferit modific]ri de-a lungul timpului. De fapt, o astfel de modificare era inevitabil
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
aceasta, ei sunt și ființe active care își pot ordona acțiunile pe baza înțelegerii raționale. Pentru Aristotel, aceast] tr]s]tur] suplimentar] îi distinge pe oameni de celelalte ființe; definiția omului că ființ] rațional] stabilește raționalitatea ca fiind tr]s]tură uman] cea mai caracteristic]. Astfel, dac] dorim s] determin]m în ce const] natură uman], vom c]uta mai întâi principiul interior care guverneaz] în mod distinctiv viața uman], iar acesta este rațiunea. În acest fel, Aristotel a oferit materia
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în ființele umane, deoarece cosmologia lor plasa ordinea rațional] în centrul tuturor lucrurilor. Rațiunea uman] era astfel o scânteie din focul creator, din logos, care ordona și unifica cosmosul. Prin intermediul acestei conexiuni stoicii au fost capabili s] formuleze tr]s]tură dinstinctiv] a eticii dreptului natural; dreptul natural, dreptul naturii, este dreptul naturii umane reprezentate de rațiune. Rațiunea putea fi ins] manipulat] pentru a servi interese particulare mai degrab] decât propriile ei scopuri: de aceea, formal, a fost îngustat]. Dreptul natural
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fi acceptat] f]r] capcanele metafizicii stoice. Trebuia doar reunoscut c] natură uman] poate oferi elementele esențiale unui astfel de model și c] ele sunt împ]rt]site în mod egal de c]tre toți. Cicero enumer] aceste tr]s]turi dup] cum urmeaz]: un caracter cinstit (necesar pentru o perspectiv] complex] și luminat] asupra lucrurilor), abilit]țile de comunicare, un sentiment natural de compasiune (pentru a sprijini viața social]) și bineînțeles, gândire rațional] (Legile I.vii-xiii). Universalitatea mai mic] sau
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
necesar pentru o perspectiv] complex] și luminat] asupra lucrurilor), abilit]țile de comunicare, un sentiment natural de compasiune (pentru a sprijini viața social]) și bineînțeles, gândire rațional] (Legile I.vii-xiii). Universalitatea mai mic] sau mai mare a acestor tr]s]turi, precum și posesia lor egal] de c]tre ființele umane arăt] m]sura în care, pentru Cicero și moștenitorii s]i intelectuali, dreptul natural era înțeles ca fiind natural. Dac] ad]ug]m și m]sura în care pentru ei dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dreptului natural este de a traduce întreb]ri abstracte cu privire la existența unor soluții naturale și raționale pentru reglementarea comportamentului uman în reguli sau maxime specifice și practice. Sporirea flexibilit]ții teoriei dreptului natural exacerbeaz] aceast] problem] și sl]bește leg]tură dintre principiile generale și maximele practice reale. Se împiedic] astfel formularea unui r]spuns direct la întrebarea: ce implic] dreptul natural în practic]? Problema nu este atat de grav], dac] nu uit]m de punctul de plecare al teoriilor dreptului
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
prudent] în folosirea principiului și nu la abandonarea lui complet]. Întrebarea r]mane ins]: de ce s] nu îmi încalc obligațiile atunci când este avantajos s] fac acest lucru și știu c] nu voi fi pedepsit? În concluzie, cele dou] tr]s]turi distinctive ale teoriei moderne a dreptului natural propuse de Grotius, adic] secularismul și teoria individualist] a drepturilor, sunt vulnerabile în același punct; problemă obligației devine astfel una dintre cele mai importante preocup]ri ale filosofului moral contemporan. Dreptul natural și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ci doar c] nu poate fi stabilit] doar prin enunțarea unor principii generale ale moralei și ale rațiunii practice. Totuși, teoria dreptului natural este cel mai adesea înțeleas] că deontologie (vezi capitolul 17, „Deontologie contemporan]”). Un atac asupra tr]s]turii amintite purtat în maniera acestui eseu poate p]rea neplauzibil, iar cerințele lui Finnis pentru rațiunea practic], în ciuda exager]rii, poate p]rea r]ul cel mai mic. Acestor acuzații le putem r]spunde în felul urm]tor. S-a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ce înseamn] această din urm], atunci el nu este suficient. În acest caz, nu exist] un fundament fiabil pentru multe dintre afirmațiile standard ale ap]r]torilor dreptului natural. Iat] un singur exemplu: nu se poate susține existența unei leg]turi profunde între cerințele naturii și respectarea normelor de comportament. Concluzie Dreptul natural este o viziune moral] foarte general] care își propune, în primul rând, s] înving] scepticismul moral. Premisa să de bâz] este c] toate credințele morale au un fundament
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
autonom - s] nu fie considerat] un aspect al lumii naturale. Cauzalitatea și libertatea intervin în domenii distincte; cunoașterea ține de primă, iar libertatea de cea de-a doua. Soluția dat] de Kant problemei libert]ții și determinismului este tr]s]tură fundamental] cea mai controversat] a filosofiei sale morale și care face diferența între concepția să și majoritatea scrierilor etice ale secolului XX, inclusiv acelea clasificate că „etic] kantian]”. Întrebarea fundamental] în jurul c]reia își plaseaz] Kant discuția despre etic] este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cu claritate faptul c] el nu reintroduce elementele teologice că fundament al moralei, ci c] mai degrab] își folosește propria teorie moral] pentru a interpreta Scriptură. Dac] filosoful nu s-a întors la respingerea inițial] a fundamentului teologic, înțelegerea leg]turii pe care el o vede între natur] și moral] este problematic]. Un mod de a o înțelege s-ar baza pe ideea prezent] în Întemeierea... c] natură și libertatea nu fac parte din lumi sau realit]ți metafizice separate, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cauzal va r]mane de nep]truns pentru noi. Este deci imposibil s] înl]tur]m libertatea. Acest lucru poate fi suficient pentru scopuri practice; în cazul lor nu trebuie s] dovedim libertatea. Totuși, trebuie s] încerc]m conceptualizarea leg]turii dintre ordinea natural] și libertatea uman], acceptând versiuni ale „postulatelor” și „speranțelor” care fac leg]tură dintre cele dou]. În cele din urm], angajamentul de a acționa moral depinde de a nu consideră (prin postulat sau speranț]) ordinea natural] ca
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
libertatea. Acest lucru poate fi suficient pentru scopuri practice; în cazul lor nu trebuie s] dovedim libertatea. Totuși, trebuie s] încerc]m conceptualizarea leg]turii dintre ordinea natural] și libertatea uman], acceptând versiuni ale „postulatelor” și „speranțelor” care fac leg]tură dintre cele dou]. În cele din urm], angajamentul de a acționa moral depinde de a nu consideră (prin postulat sau speranț]) ordinea natural] ca fiind incompatibil] cu intențiile morale. „Etică lui Kant” Numeroase critici ale operei kantiene s-au cristalizat
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]