2,433 matches
-
iar amintirea Reginéi era foarte puternică. Era generoasă, profesionistă desăvârșită și lucra cu mine așa cum lucrez eu azi cu elevele mele: voia să transmită cât mai mult. Cântam eu tot ce aveam, ieșeam și, la urmă, trebuia să scot un urlet teribil, nu? Îmi sco team ochii. Trebuia să fie un sunet animalic, nu de om, ceva care să-ți înghețe sângele în vine! Acum, dacă m-ai pune, mi-ar ieși perfect, dar atunci nu puteam nici tăiată să-l
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
precipită odată cu spectacolul primelor flăcări. Frecvența verbelor la timpul prezent sau imperfect indică acțiunea în plină desfășurare. Substantivele determinate sunt și ele purtătoarele unui imens sens dinamic: „mulțimea frământată”, „izbucnirea de furie”, „clipire ca un trăsnet”, „furtună năprasnică”, „strigăte desperate”, „urlete pe toate glasurile”, „înjurăturile îmbălate”, „vuiet prelung”. Eludarea predicatului dă comunicării un ritm rapid: „Ce, boierule, vrei să ne omori?”. Termenii figurați, proveniți din limbajul unei arte nonverbale cum este muzica, îndeplinesc un dublu rol: cel de a defini scriitura
„Răscoala”, de Liviu Rebreanu şi „Simfonia nr.5 în do minor op.67”, de Ludwig van Beethoven. Afinităţi posibile. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Carmen Bocăneţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1355]
-
atacului, rămăsese înmărmurit. Tot astfel, țăranii de pe câmp, muncitorii de la fabrica "Apretura" din vecinătatea aerodromului, toți au fost spectatorii și martorii acelei lupte sângeroase, în lumina orbitoare a soarelui de vară, în zgomotul exploziilor, în țăcănitul asurzitor al mitralierelor, în urletul fantastic al motoarelor, în timp ce pretutindeni se înălțau spre cer volutele de fum ale avioanelor doborâte ce ardeau. Apoi, brusc, s-a așternut tăcerea, se auzea doar zgomotul motoarelor încetinind, pe când cerul și pământul încă mai vibrau de dezlănțuirea lor. Această
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
însă mi se păreau întotdeauna nedrepte, ofensatoare și monstruoase. De când îmi aduc aminte, m-am opus părinților, pe care totuși îi iubeam, într-un amestec permanent de sentimentalism și revoltă. Când ridicau mâna sau joarda asupra mea, scoteam țipete și urlete în stare să alarmeze vecinii: asta și voiam, cu asta mă răzbunam. Datorită prezenței mătușii, bătaie n-am mâncat, cum n-am mâncat atunci nici clătitele tăvălite-n praf și impregnate de cioburi de sticlă și porțelan - dar zile întregi
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
cu pumnii și scuipau soldații care nu știuseră să-și facă datoria și care de altfel își continuau impasibili, sub poruncă superioară, drumul. Câte unul totuși mai plângea. În același timp, o mulțime adunată în fața primăriei orașului însoțea cu deznădăjduite urlete de aprobare discursurile celor din balcon, care chemau la luptă. Frământându-mă în această mulțime și urlând și eu în rând cu ceilalți, am zărit sus, printre oratorii care înconjurau pe profesorul Emil Hațieganu, național-țărănistul bine cunoscut („fost și viitor
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
fraternizau cu poporul, dar pe furiș și în șoaptă. Raspail ocupase tribuna și se pregătea să citească petiția cluburilor; un tânăr deputat, d’Adelsward, se ridică și strigă: „Cine i-a dat dreptul cetățeanului Raspail să ia cuvântul?“ Se aud urlete furioase; oameni din popor se reped asupra lui d’Adelsward, dar pot fi opriți și ținuți pe loc. Raspail obține cu mare greutate de la oamenii lui un moment de tăcere și citește petiția sau mai degrabă ordinul cluburilor, care ne
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
am adormit cu toții buștean. Pe la miezul nopții și aproximativ pe la jumătatea distanței de casă, m-am trezit pe jumătate, simțind că ceva nu e în regulă. Scoțând capul de sub plapumă, ce am văzut și auzit mi-a făcut părul măciucă: urletele unei haite de lupi, ce coborau pe panta dealului dintre satele Polițeni (azi Vaduri) și Gura Iezerului, răsunau în toată Valea Tutovei, iar tata, în picioare pe dricul din fața saniei, plesnea în neștire cu coada biciului boii care fugeau înebuniți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
satele Polițeni (azi Vaduri) și Gura Iezerului, răsunau în toată Valea Tutovei, iar tata, în picioare pe dricul din fața saniei, plesnea în neștire cu coada biciului boii care fugeau înebuniți. Nu mai văzusem până atunci boi fugind în galop. În urletele tot mai apropiate ale lupilor, au ținut-o așa într-o întinsoare ce părea că nu se mai termină până la intrarea în satul Gura Iezerului, când ne-am considerat salvați. Ferice de ceilalți copii că dormeau duși, dar au pierdut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
comunism, cultura nu avea nevoie să se sincronizeze, pentru că ea era prototipul independent al oricărei culturi posibile. Socialismul putea recrea universul fără ajutorul divinității ori oamenilor de altundeva. Comunismul putea exista singur în univers. Cățile scrise în aceste condiții erau urlete de disperare și extraordinare acte de ingenioziate. Principalul refugiu al scriitorilor era istoria literară secolele moarte nu fuseseră încă interzise și probabil acesta este motivul pentru care, studentă fiind, am citit cu atâta încântare acele două cărți pe care un
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
eroului, și în același timp se construiește ca o poveste, fiindcă, așa cum romanul era invadat de lirism la Joyce și Virginia Woolf, poezia migrează spre narațiune. Coerența poemului, viu disputată în critică, e asigurată de tonul peremptoriu, care pornește cu urlete și sfârșește în șoapta ultimelor cuvinte ("pace ce trece dicolo de orice înțelegere"), cât și de revenirea obsesivă a unor locuri, nume și imagini, de la Mary/Marie, la grădini, biserici, ape și, în sfârșit, mare. Imaginile sunt în general sumbre
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
până la capătul celălalt al culoarului, cu speranța că gardianul o să-mi spună ceva. Îmi amintesc că am sfârșit prin a mă culca pe jos și că mi-am folosit chiloții drept pernă. În miez de noapte, m-au trezit niște urlete, căci somnul sfârșise prin a-mi învinge așteptarea. M-am sculat și am bătut îngrijorată la ușa care s-a deschis îndată. „Ce se-ntâmplă?“ am întrebat. Nu mai era același gardian, ci un om mai în vârstă cu un
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
pe jumătate. Gardianul circula pe culoar încălțat cu un fel de papuci, iar pe jos se afla un covor, așa că nu puteam auzi nimic dinăuntrul celulei. Era o tăcere desăvârșită. Rar se putea auzi ceva, dar odată am auzit un urlet de femeie. Erau trei ture de gardieni, unul la fiecare opt ore. Era și unul mai de treabă, care mă lăsa uneori să fac duș. Am aflat mai târziu că mă aflam la Malmaison. După o scurtă perioadă de destindere
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
precum 1990: Urlă alăturea cu lupii ("Trebuie să urmăm voințele, gusturile și datinile oamenilor în mijlocul cărora trăim, deși nu le aprobăm") ori 2019: Cel ce-n lume lup se naște / Tot ca lupul va trăi. Totodată, e de semnalat că urletul și alte "caracteristici" ale LUPULUI nu indică doar lăcomia sau răutatea animalului, ci și o anumită superioritate. Acest fapt se constată în texteme precum 1801: Toată fiara-și are lupul ei (" Fiecare își are stăpânul, mai marele său") sau 1932
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
eram la zece ani de la căderea zidului, aveam... eram în studio cu ambasadorul României în Germania, am început să vorbesc, Bună seara, suntem aici cu ambasadorul..., nu mai știu cine era atunci ambasador, și în momentul ăla s-au auzit urlete din regia germană pentru că ei au uitat să închidă microfonul și țipau unii la alții. M-am blocat, am... mi-am scos casca, eram destul de la început și am reluat textul. A fost destul de jenant așa pentru mine. Germania în
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Science/861_a_1560]
-
reduși la tăcere caută corpul ultimului descendent viu pentru a se manifesta. Nimic nu moare, totul se adună în sângele descendenților. Sufletul este un compozituum de straturi suprapuse. În cele mai vechi straturi zace fiara, făptura păroasă gata să slobozească urletul înspăimântător. Exfolierile succesive îl poate trimite pe orice curios în fața namilei necivilizate. Ca să se înțeleagă, Kazantzakis pornește în interminabile excursii antropologice, din care se întoarce însoțit de un fel de sălbatic a la J.J. Rousseau, numai că sălbaticul descoperit de
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
premierilor. Suedia e locul unde totul se poate cumpăra, mai puțin lumina. Resimte răceala, sobrietatea suedezilor, iar pe vecinii de de-asupra îi resimte ca pe demoni, cum îi și numește. Îmbrâncelile, fugărelile cu cuțitul pe scări, strigătele de ajutor, urletele urmate apoi de sobrietatea bine jucată pe stradă, îi reamintesc butada lui Cioran, poți iubi pe oricine, nu și pe vecini. Cioran răzbate și din scrisorile lui Rene, care se regăsește în luciditatea plină de farmec a francezului român, atunci când
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
Și în arenă intră djighiții. Năvală de cai nebuni cu glezne de oțel și gură tare, cu gît lung și crupă nervoasă, cu harnașament sumar, solid, dar strălucitor. Hei! Strigătul iese deodată din șapte piepturi. Neașteptat, strident, deznădăjduit ca un urlet în deșert. Caii întețesc goana mai mult, mai mult, mai mult, într-un fel de dezlănțuire care nu mai are nimic comun cu firea, cu vreo urmă a instinctului de conservare, spărgînd circumferința strîmtă a arenei, dînd senzația unei desfășurări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
din oraș, prăvăliile închise, ici-acolo se mai vedea câte un om, câte o femeie trecând strada de la o poartă la alta. Se așternuse peste toate ca o tăcere de țintirim, noaptea când și când se mai auzea câte un urlet stins de câine flămând sau muget de animal murind. Câte zile voi fi stat în casă nu știu. Însă toate au fost ca un coșmar. În aer, pe lucruri și pe oameni plutea tristețea zădărniciei. Veneau la noi oameni cunoscuți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
străine... Tăcerea englezeasca a Laurei, atât de normală, îi deranja pe unii vecini din compartiment, care ar fi dorit să palavragească, pentru a călători mai usor către destinație. Lăură nu părea deloc relaxată, tăcerea ei era o tăcere că un urlet, pentru că îi amintea de propriul trecut și de familia sa cu care urma să se revadă. Analizase mult posibilitatea de a se expune, de a fi recunoscută de cineva, dar îi era dor mai cu seamă de bunici și de
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
metodic Și În timp, se desfasoara „Ospiciul groparilor”: „Au fost chemați groparii de gips la părăstas/ Cei ce mai sunt sechela pustiului imund/ Dar că o fiara franța În hâite s-au retras/ Să caute prin hăuri strigoiul muribund./ Cu urlete macabre cei ce-au adus din Est/ Ororile dementei În fum și-apocalips/ În cimitirul nopții sărbătoresc funest/ Ședința de adio În hainele de gips.” La Străulești ori În palate se Întâmplă În plin veac douăzeci fapte care zguduie omenirea
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
cronica liviană, dramaturgul român apro fundează uneori prezentarea personajelor și în altă direcție decât cea sugerată de autorul antic. Astfel, Tullia, care și-a îndemnat odinioară soțul să-i ucidă tatăl, năvălește pe scenă cu înfățișare de nebună, chinuită de urlete doar de ea auzite și de viziunea unei femei uriașe, îmbrăcate în negru, cu părul atârnând ca niște șerpi, cu o mătură în mână (I, p. 35-37). Tulburarea consoartei lui Tarquinius amintește întrucâtva de halucinațiile percepute de lady Macbeth (Macbeth
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
vezi Doamne, pe tine! Pe tine, care ești trimis să culegi fasolea și să plivești roșiile. În loc să te preocupe soarta mea, pregătește-te, vine curând sezonul recoltei!" Nu-și dă seama că a pălmuit-o decât atunci când fata scoate un urlet, iar soacră-sa, tot încercând să-și vâre mâna pe mâneca rochiei de casă, lansează pe un ton ascuțit: Ce mai casă de nebuni!" Manuscrisul se oprește aici. După câte își aduce aminte, telefonul avea să se lase așteptat mult
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
aplecat asupra cărții, ochii tulburi abia de mai puteau rămâne deschiși, în timp ce tic-tacul ceasului din apropiere număra nonșalant clipele de trecere. Un lătrat leneș de câine se auzea la intervale exacte, spărgând cu sunetele lui, prelungite într-un început de urlet, tăcerea apăsătoare. Ultima șansă ar fi... dar își aduse aminte că un japonez genial, pe nume Hokusai, spusese cândva: "La optzeci de ani voi mai face unele progrese, iar la nouăzeci voi pătrunde taina lucrurilor. La o sută de ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
prins de bătăuși și lovit cu bastoanele în cap. Intrând și în camera redacțiunii, banda a devastat tot, a intrat și în camera întunecoasă unde mă aflam, însă nu ne-a putut descoperi. Peste câteva minute banda a dispărut în urlete. Când am ieșit din ascunzătoare, n-am mai recunoscut localul. În amândouă Camerele era o jale. Mesele răsturnate, hârtii și registre rupte și împrăștiate, toate lămpile sparte, scaune sfărâmate etc. Geamurile de la ferestre erau țânduri. Camera administrației avea ferestre mari
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
albe trăgeau cu poftă din țigările ajunse aproape de filtrul roșu îmbâcsit de ruj. Nu erau nici urâte și nici frumoase femeile, nu îmi mai amintesc bine acele corpuri diforme ori informe, multiforme, care sporovăiau ceva imperceptibil auzului meu, bruiat de urletul vântului de afară. Vântul suflă cu putere, cerul continuă să plângă la vederea morbidului peisaj. În fața ușii ,,din stânga'' exagerat de înaltă, un tip solid, la prima vedere simpatic, fuma și el dintr-un Kent, admirând melancolica ploaie ce cădea fără
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]