KorAP: Find »[drukola/base=vârî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...89 90 91 ...142 >

3,550 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377

pentru asta trebuia să fie deja o orgie adevărată, iar acolo selecția se făcea la intrare, În general veneau cupluri. De câte ori n-am văzut femei zgâite, lubrifiate În draci, care se masturbau toată seara; nimeni nu venea să le-o vâre, bătrâne. Nici măcar din milă, nu, nu era posibil; trebuia totuși să ți se scoale, cât de cât. — În concluzie, spuse Bruno gânditor, n-a existat niciodată comunism sexual, doar un sistem de seducție lărgit. — Asta da, fu de acord boșorogul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
scoate cămașa, se lungi de-a curmezișul patului, Își puse o pernă sub fese și Își desfăcu coapsele. Mai Întâi, Bruno Îi linse Îndelung vulva de jur Împrejur, apoi Îi excită clitorisul cu limbi ușoare și rapide. Christiane respira profund. — Vâră-mi un deget..., spuse ea. Bruno se conformă, apoi Își schimbă poziția continuând s-o lingă, mângâindu-i totodată sânii. Simțind că sfârcurile i se Întăresc, Își Înălță capul. — Continuă, te rog..., Îl rugă ea. El Își Îndreptă capul pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
continuă să-i maseze clitorisul din ce În ce mai repede, lingându-i buzele cu limbi afectuoase. Christiane gâfâia tot mai tare, pântecul i se acoperea cu pete roșii. Vulva era umedă și sărată, cu un gust agreabil. Bruno făcu o scurtă pauză, Îi vârî un deget În anus, un altul În vagin, apoi, cu mișcări rapide, Începu iar să-i lingă clitorisul cu vârful limbii. Ea juisă domol, cu tresăriri prelungi. El rămase nemișcat, cu obrazul lipit de vulva umedă, și Își Întinse mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
pe loc că totul e ratat. Fesele Îi atârnau, sugrumate de jartele; sânii nu rezistaseră alăptatului. Ar fi fost nevoie de o liposucțiune, de injecții cu silicon - un șantier Întreg... Anne n-ar fi acceptat niciodată. Închizând ochii, i-am vârât un deget În chiloți, eram absolut bleg. În acel moment, În camera de alături, Victor a Început să plângă furios - cu urlete lungi, stridente, insuportabile. Anne și-a pus un halat de baie și s-a repezit la el. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
nimic; până și liceul fusese modernizat. Am vizitat clădirea internatului, Închis Între timp, transformat În muzeu de istorie local. În sălile acelea, alți băieți mă loviseră, mă umiliseră, le plăcuse să mă scuipe și să urineze pe mine, să-mi vâre capul În closet; nu simțeam totuși nici o emoție, poate o ușoară tristețe - de ordin extrem de general. „Nici Dumnezeu nu poate schimba trecutul”, afirmă undeva un autor catolic; totuși, văzând ce rămânea din copilăria mea la Meaux, nu părea de tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
vienezi din anii 50. Sub masca performanțelor artistice, acționiștii vienezi precum Nitsch, Muehl sau Schwarzkogler s-au dedat la masacrarea În public a unor animale; În fața unui public de cretini, ei au smuls, au sfâșiat organe și viscere, și-au vârât mâinile În carne și sânge, Împingând suferința animalelor la limite extreme - În timp ce un acolit fotografia sau filma carnagiul spre a expune documentele obținute Într-o galerie de artă. Această voință dionisiacă de a da frâu liber bestialității și răului, inițiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
o brunetă Înaltă, cu sânii grei, pe care o lingea un ins de vreo cincizeci de ani care-și păstrase cămașa și cravata. Christiane Îi descheie prohabul și Începu să-l masturbeze, privind În jur. Un bărbat se apropie, Îi vârî o mână sub fustă. Ea Își desfăcu fermoarul, fusta lunecă pe mochetă; nu purta nimic pe dedesubt. Bărbatul se așeză În genunchi și Începu s-o mângâie În timp ce ea Îl masturba pe Bruno. Lângă el, pe pat, bruneta gemea din ce În ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

Samantha ! îl aud pe Guy, jovial. Unde ești ? Toată lumea te așteaptă cu șampanie ca să-ți facă marele anunț că ai fost numită partener ! Partener. Mai am un pic și izbucnesc în plâns. Dar... nu pot. E mult prea grav. Îmi vâr telefonul în buzunar și mă ridic iar în picioare. Încep să merg din ce în ce mai repede, amestecându-mă printre trecători, făcând abstracție de căutăturile ciudate care mi se aruncă. Îmi bubuie capul și habar n-am unde mă duc. Dar pur și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Îi zâmbesc de serviciu. — E o fată de aur ! spune Trish, mușcând lacomă dintr-un sandviș. Și uite și tu ce curat lucrează ! Uite ce impecabilă e bucătăria ! — E meritul școlii de cordon bleu, spun modestă. — Vai ! Trish și-a vârât alt sandviș în gură și pare că mai are un pic și leșină de încântare. Puiul ăsta tailandez e absolut divin ! Pe șest, iau și eu unul din teanc și mușc. Să dea naiba dacă n-are dreptate. E bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
și dictafoane. Ăștia de unde au mai răsărit ? — Domnișoară Sweeting. Angus Watts, Daily Express. Tipul cu ochelari negri își ridică spre mine microfonul. Aveți vreun mesaj pentru tinerele din ziua de azi ? — Chiar vă face plăcere să spălați wc-urile? intervine altcineva, vârându-mi un aparat în față. Ce marcă de soluție de curățat toaleta folosiți ? — Încetați ! le spun, roșie la față. Lăsați-mă în pace ! Împing porțile de fier până se închid, după care mă întorc și fug pe alee, intru în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_952

să renunțe la întrecerea în aruncarea buzduganului, smulgând prețioasa moștenire de la strămoșul său din mâna lui Dănilă, care îl înspăimântă cu sumbra poveste născocită: “-Măi omulezise dracul. Tu cu șmichiriile tale ai tulburat toată drăcimea; da acuși am să te vâr și eu în toate grozăviile morții; hai să ne blastămăm și, care dintre noi amândoi o fi mai meșter, acela să ieie banii.” Ultima probă, a șasea, cifră ce îmbracă aceeași încărcătură simbolică a maleficului, asociat minciunii și răului în

Implicaţii ale categoriilor temporale şi spaţiale în basmul „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ştefan Fînariu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_952]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

superbi de mătase, roz deschis. Mărimea patruzeci. Moment În care am două opțiuni. A : Să-i mărturisesc adevărul : „De fapt, sînt prea mici, eu port mărimea 44 și, apropo, nu am cincizeci și două de kile.“ Sau... B : Să mă vîr cu greu În ei. Adevărul e că n-a fost chiar atît de rău. Urmele pe care mi le-au lăsat pe piele au dispărut destul de repede. Și nu a trebuit decît să tai repede toate etichetele de pe toate hainele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
uimire, ia cartea de vizită a lui Mick, care Încă se mai află În mîna mea. Apoi remarcă reportofonul și Îi cade efectiv fața. — Cred că ar cam fi momentul s-o șterg, murmură Mick, ridicînd sprînceana către Jemima. Își vîră reportofonul Înapoi În buzunar, Își ridică rucsacul și se strecoară afară din cameră. CÎteva momente, nici unul dintre noi nu spune nimic. Nu aud decît sîngele zvîcnindu-mi În cap. Cine era ăsta ? spune Jack În cele din urmă. Un ziarist ? Din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

Vindecător se gândise la primele cuvinte. Mi-a spus tot, tot, tot, deși nemernicii ăia plecați de pe culmea de la Miazănoapte se apropiau de noi văzând cu ochii. Of, of, Moru tot vorbea, iar eu habar n-aveam În ce mă vâra. - Krog să le spună celorlalți Vindecători că Moru din munte, fiul Psarei, nepotul Milei și coborâtor al Tatălui, a spus asta. Și mai zi-le că Moru știe ce va fi, că știe cât de mare e prețul cuvintelor, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
se uite la cer, speriați: - El e Krog. Krog vă aude. Vă aude dar nu vă bagă În seamă. Erau prea multe cuvinte pentru unii ca ei, dar gândurile nu aveau nevoie de toate cuvintele, așa că au Înțeles. S-au vârât unii În alții, speriați. Unul a mormăit spre mine. - Tu? Krog? Fiind mut, cum să răspund cu glas de om? Am continuat În felul meu, În timp ce Încă mă adăpam cu apa dulceagă: - Sunt Krog. Toiagul Tatălui. Apoi am spus cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
spre sat, dar nu reușeam să văd decât lumina vâlvătăilor cum juca În văzduh. Cei doi pândari se uitară la mine, mirați parcă. - A luat foc, zise unul Într-un târziu. Dacă tot o să mor, mi-am zis, măcar să le vâr teama În suflet. - Tatăl Îl iubește pe cel pe care l-a trimis În lume, le-am șuierat. Se cutremurară, amândoi. Oare cuvintele sunt ca semințele? Le sădești ca să dea rod? Pfuuh, uite că sădisem frica În mintea celui dintâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
din cap până În picioare. - Mișcă, Îmi șopti Runa. Enkim mi-a spus că ești mare ucigaș. Hai să te văd. M-am luat după ea, urcând cu chiu cu vai prin stâncăraia de deasupra peșterii. - Încotro? Nu-mi răspunse. Se vârî Într-o crăpătură și, apucându-se de marginile de piatră cu mâinile și cu degetele pășitorilor, prinse a urca, strecurându-se din ce În ce mai sus, de parcă ar fi fost șarpele pe care Îl văzusem când l-am cunoscut pe Enkim. Curând, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
se pitise Într-o tufă deasă și așteptase Întunericul. Mai toate femeile erau duse la apa cea mare, așa că, la căderea nopții, se strecurase, nevăzut și neauzit, În casa Runei. Era plecată și ea. Mâncase din bucatele ei și se vârâse apoi În culcuș, căzând Într-un somn adânc. Nu-l scuturaseră frigurile decât o singură dată, trezindu-l, dar chiar atunci apăruse și Runa. Îi povestise tot. Și ce aflase despre cuvinte, și ce știa despre Tatăl, și ce credea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Moru iute-iute? - Nu mi-a spus, dar cred că nici el nu știe cât o să dureze călătoria asta a lui. - Adică, nu se grăbește. - Nu se grăbește. Dar nici n-o să stea locului. Runa rămăsese iarăși pe gânduri. Apoi se vârâse În culcuș. - E bine că nu se grăbește. E foarte bine, șoptise ea și o podidiră lacrimile. Vino lângă mine, Enkim. Ca prima oară. Vreau mult. Se bucuraseră unul de celălalt, of, of. Apoi, Runa plânsese din nou. - Nici Vinas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
să mai vezi vreodată un ucigaș ca el, măi Runa. Puseseră totul la cale Încă din noaptea aceea. Ea Își luase sulița cea grea, sulița cea mică și pietrele de mână lungi, șlefuite până la luciu. Făcuseră o traistă În care vârâseră blănuri pentru orice fel de vreme, mai ales că iernile erau din ce În ce mai grele de la un timp Încoace. Apoi, Runa luase ierburile de leac pe care orice femeie din sat le cunoștea, și plecaseră În crucea nopții. Se strecuraseră În apropierea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
am lăsat Îndărătul ei, deși nu era nici potecă și nici mersul nu era ușor, dar tot Runa ne-a spus că cel mai ușor e să vezi un om care se plimbă ca prostul pe creastă. Seara, ne-am vârât sub o stâncă și, deși era miezul verii, Începuse să se facă frig, așa că ne-am vârât unul În altul ca să adormim. Bun Înțeles, niciunul n-a deschis vorba despre foc. La ivirea zorilor, ne-am trezit cu țurțuri la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Runa ne-a spus că cel mai ușor e să vezi un om care se plimbă ca prostul pe creastă. Seara, ne-am vârât sub o stâncă și, deși era miezul verii, Începuse să se facă frig, așa că ne-am vârât unul În altul ca să adormim. Bun Înțeles, niciunul n-a deschis vorba despre foc. La ivirea zorilor, ne-am trezit cu țurțuri la nas - un văl subțire de zăpadă ne acoperise și Înghețase peste noi, dar nici că se trezise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
eu că vine ploaia. - Ăla nu era zgomot de ploaie, clătină ea din cap. Am ridicat din umeri și am râs din nou. L-am bătut pe Enkim pe spinare: - Am scăpat, prietene. - Bine. Ce-ar fi atunci să ne vârâm și noi În vreo gaură? ne potoli el veselia. N-am căutat mult. Puțin mai jos, am dat peste doi copaci prăvăliți, acoperiți cu un pământ sfărâmicios din care răsăreau lăstari tineri. De jur Împrejur crescuseră frunze grase de brusture

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
și de tufe verzi care musteau de umezeală. - Eu... ce trebuie să fac eu? am Întrebat. Runa m-a privit lung. - Enkim? am Întrebat din nou. Enkim m-a privit la fel ca ea și atunci am plecat. M-am vârât Îndărătul tufelor de pe malul bălții. Vântul era din ce În ce mai tăios. Am băgat piciorul În apă. Nu era rece. O auzeam din când În când pe Runa cum dădea gemetele acelea, căznindu-se să nu urle. Erau din ce În ce mai grăbite și, la un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
lăsase frigul. - Păi, să pornim atunci! Am luat-o spre Miazăzi. Micuțul Unu adormise la sânul maică-si, Înfășat În blănița moale pe care i-o dăruiseră femeile lui Aban. Nu i se vedea decât năsucul pierdut În fața bucălată. Deodată, vârî degetul În gură și râgâi. - Sănătate, Îi ură Aban. Preț de jumătate de noapte am mers pe pământ drept, apoi drumul a Început să urce ușor, printre niște stânci uriașe, cioplite de Tatăl parcă, așa erau de netede. Aban Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]