7,043 matches
-
participi la lumea celorlalți”. De aici reiese cu claritate că datoria fundamentală a relației este aceea de a găsi darurile și resursele prezente în fiecare pentru a le pune la dispoziție tuturor în căutarea binelui comun. A fost odată o văduvă săracă care trăia singură cu fiii ei. Nu avea mult de mâncare, ba chiar... de multe ori amânau pe ziua de mâine prânzul deoarece nu aveau nimic ce să poată pune în gură. Într-o zi veni un cerșetor sărac
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
ziua de mâine prânzul deoarece nu aveau nimic ce să poată pune în gură. Într-o zi veni un cerșetor sărac și zdrențăros care îi întrebă dacă aveau să-i dea ceva de mâncare, deoarece el venea de foarte departe. Văduva săracă îi explică faptul că nici ei nu aveau nimic de mâncare. Unicul lucru de care dispuneau în acea zi era o tigaie cu puțină apă și un pumn de sare. „Bine”, spuse cerșetorul, „este suficient pentru început”. Spuse aceasta
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
să pregătească ciorbe magice. Astfel luă tigaia și o puse pe foc cu apa și cu piatra lui magică. Apoi așteptă. După puțin timp, în timp ce apa clocotea, o gustă și zise: „E aproape gata, dar mai lipsește sarea”. Adaugă sarea văduvei (înmărmurită!) și așteptă. Apoi gustă din nou și spuse: „E aproape gata, dar mai lipsește puțin orez, numai puțin”. Femeia fugi la vecina ei și împrumută o mână de orez. Apoi așteptă. Puțin după ce o gustă din nou cerșetorul spuse
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
dormita un binoclu. Pe masă erau într-adevăr lumânări. - Permiteți-ne să ne prezentăm, domnule Floyd... Sîntem, după cum probabil ați fost informat, surorile Stamatescu. În trecut, am purtat, bineînțeles, în urma căsătoriilor, alte câteva 216 DANIEL BĂNULESCU nume. După ce am rămas văduve, am decis să ne reluăm acest nume... Prenumele dânsei este Cocondy, iar eu mă numesc, cu voia dumneavoastră, Patricia. Vă invit să luați loc! Vorbea afectat. Se vedea că poruncise, din răsputeri, toată viața și că acum, din pricina vârstei, era
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o călcătură de bărbat încă tânăr, c-o pălărioară de vânător și-o mustăcioară ce le înnebunea și scotea, uneori, tot bâzdâcul din muierile trecute de 40 de ani, colindase așezările, dinspre Satu-Mare, către Dâmbovița. Se băgase prin case de văduve. Înnoptase prin gări. Se întreținuse cu drojdierii și navetiștii ce creșteau, viguroși și-n ciorchine, din vinilinul fertil al vagoanelor de personal de clasa a II-a. Și acum (însoțit, în dreapta, de duhul Spiridon, materializat într-un rușinos și stânjenit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe care le mai întîlnise în cartier. Dădu bună seara și își ținu calea sa. Prin ușa de la baie, de afară, madam Nicolici îi comunică din remușcările sale referitoare la soțul său, după care se simțea și acum atât de văduvă. Din părerile sale de rău privitoare la Răposat. Cică spectrul Răposatului se abătuse în această după-amiază, pe aici, pe-acasă. Douăzeci de minute se tot învîrtise pe terasă. Și se arătase extrem de nemulțumit: - D'aia m-am rostogolit și m-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
spuse socrul. Lăutarii ciupiră coardele. - Masă bogată! trecu femeia la altul. Nenea Ghiță Bîlcu dă un ceas deșteptător care cântă Valsul dimineții și o sută de lei, că-i meseriaș... - Și are de unde! adăugă o rudă. - Fina Smaranda, că-i văduvă, o sută de lei și o față de masă, nea Cristea, negustor ce se află, dă o sută de lei și un serviciu deporțolan! Grigore sună ceștile cu unghia, ascultă clinchetul lor cristalin, mulțumit. Le așeză apoi pe masă, una lângă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tată-socrule! a rostit negustorul trist. Se adunaseră iar rudele: finul Tache, cuscrul Vasile, Ghiță Bîlcu, fina Smaranda, Cristea, tot neamul. Aduseseră coroane de flori, se închinau și plângeau. În odăile dogarului plutea un miros de tămue și de busuioc stătut. Văduva a chemat un preot, acesta a citit slujba, femeile puseseră gura în batiste, zguduite de mfluiire. - Tătucă, tătucă! Ne lăsași, tată! se căina Lina peste cosciugul lui. Cârciumarului îi dădură lacrimile. Se uita împrejur, casa tot curată, ca la venirea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu capetele plecate. Iar a citit preotul din cărțile lui, s-au închinat. Muierile mușcau din batiste, suspinând. Aveau ochii roșii de plâns. Pe urmă groparii au coborât sicriul de lemn pe frânghii în deschizătura neagră a pământului. 108 Strigătele văduvei și ale fie-si nu putură să acopere zgomotul bulgărilor grei de pământ, rostogolindu-se și izbind înfundat în capacul poleit. Lopețile sclipeau în soare și tot cimitirul era împurpurat. Un fum alb de luminări plutea deasupra ierbii. Cerul avea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fi avut un sac . de vânzare, că țăranii erau ca oile: până puca să cumpere unul, că pe urmă curgeau! Când terminau sacul, o ștergeau prin mulțime, după ce le mai umbla Gheorghe prin chimire. Noaptea trăgeau la cîte-o casă de văduvă. Băteau la geam. - Cine-i? -Noi, lele! - Care voi? - Negustorii de la București. - Și ce-oți vrea? - Deschide. Deschidea văduva. - Vrem să dormim la noapte. - Oliu, tocmai la femeie singură? Că mă râde lumea. Se uita caiafa la muiere, râdea, își
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
curgeau! Când terminau sacul, o ștergeau prin mulțime, după ce le mai umbla Gheorghe prin chimire. Noaptea trăgeau la cîte-o casă de văduvă. Băteau la geam. - Cine-i? -Noi, lele! - Care voi? - Negustorii de la București. - Și ce-oți vrea? - Deschide. Deschidea văduva. - Vrem să dormim la noapte. - Oliu, tocmai la femeie singură? Că mă râde lumea. Se uita caiafa la muiere, râdea, își scotea căciula, o scutura, își ștergea picioarele. - Văduvă, văduvă, da ce mai ochi! N-ai dumneata inima aia să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de-atunci, singurică? - Singurică. - Singurică și tinerică! Se lăsa vinu-n genunchi. O îmboldeau și pe ea: - Ia, lele. Bea tuta. Le punea și nuci pe masă. Numai mieji dulci. Ofta Gheorghe de plăcere: - Bine-i, Paraschive! Să-ți bați copiii... Văduva se ducea să le aștearnă. - Tu să te faci c-"adormi, îi șoptea ăl bătrân lui Paraschiv. Și se strecura după femeie. Ea așternea cearșafurile în odaia musafirilor. Scotea din lăzile de zestre plapuma grea de lână, pernele brodate și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
despica bluza cu zale de arnici. - Să știi că strig la vecini! -Strigă! Și-o pupa sub puful urechii, unde-i dulce carnea de muiere. - Barem stinge lampa, că se vede peste drum! Sufla hoțul în lampă. O nădușea. Ofta văduva-n plăceri. - Greu fără bărbat! - Greu, mie-mi spui? -îti plăcu, lele? - Îmi plăcu. Ostenea Gheorghe. Se ducea până afară. Îi dădea un ghiont lui Paraschiv, care se lungea pe unde apuca: - Fugi, puișorule, că se răcește așternutul! Se strecura
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Fugi, puișorule, că se răcește așternutul! Se strecura zulitorul lxngă femeie, subțire ca trestia. Simțea tuta că nu mai este ăl bătrân. - Fugi d-acilea, muceo... O dată o răsturna ucenicul, că era vârlav, și-i mușca țâțele. Mielușică se făcea văduva. Paraschiv dărâma patul cu ea. - Maică Precistă! se închina femeia. În așternutul răposatului! Și-i mai da sfârcurile și-l aprindea. Spre ziuă o lăsa dezvelită, horăind. Îl scula pe Gheorghe. Se apucau să strângă cămășile, cearșafurile, plapuma și rufele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
În așternutul răposatului! Și-i mai da sfârcurile și-l aprindea. Spre ziuă o lăsa dezvelită, horăind. Îl scula pe Gheorghe. Se apucau să strângă cămășile, cearșafurile, plapuma și rufele din lada de zestre. Făceau două baloturi, le înnodau bine - văduva, moartă-n somn, nu-i simțea. Prin geamuri cădea lumina zorilor. Se auzeau cocoșii. 157 I Plecau frumușel, deschideau poarta și de aici erau în șosea cât ai clipi din ochi. La capătul comunei, găseau vreo căruță. Se urcau. Țăranul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
face lehamite de om când îi vezi. Niște scârnăvii de muieri care plâng de zici că li se rupe inima după răposați, da când le cer un bacșiș, le tremură mâna. Da nici eu nu-i las nepedepsiti. Încă vreo văduvă mă roagă: "Fă-l pe Mitică al meu mai frumos, că vreau să-l fotografiez!" Auzi dumneata: vrea să-l fotografieze! Unii își așază mortii-n sicrie de sticlă. Cică să se mai uite la ei, să-i mai vază
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rochiei pe frunte. Spuma albă umpluse albia. Tot nu-i stătea gura Aglaiei: - Și-așa, fă, cu-al tău! Dărâma patul sub tine! Te melcezea! Da cu Tilică cum e? - Lasă, coană Aglăițo... - Spune, putoare, sânt muiere bătrână. Ca mormîntul! Văduva se codea. - Nu-ș' ce-i cu mine, mi-am pierdut capul, că prea cânta domnu Tilică din mandolină... - Fier al dracului! Ce-ai? Nu-ți dădea Gogu de mîncare? Nu te îmbrăca? Nu se uita la tine ca la soare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aoliu! Meșterul se învolburase, văzînd-o în ușa prăvăliei. Când a auzit ce nenorocire căzuse pe capul ei, s-a ridicat cu mușteriii în picioare și s-au închinat. - Dumnezeu să-l ierte! au rostit. Sticleții cântau înainte în colivii, gureși. Văduva tot se mai văicărea în ușă: - A murit, sărăcuțul! S-a dus omul meu! M-a lăsat! M-aaa lăsaaaat, văduva pământului... - Da ce-a avut, femeia lui Dumnezeu? se mirau zidarii. Că era în putere, nu om să piară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mușteriii în picioare și s-au închinat. - Dumnezeu să-l ierte! au rostit. Sticleții cântau înainte în colivii, gureși. Văduva tot se mai văicărea în ușă: - A murit, sărăcuțul! S-a dus omul meu! M-a lăsat! M-aaa lăsaaaat, văduva pământului... - Da ce-a avut, femeia lui Dumnezeu? se mirau zidarii. Că era în putere, nu om să piară! - A murit, sughiță Florica. Acu, l-am spălat. N-au mai fost zile de la Ăl de-sus! Tilică a ascuțit un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nene Gogule! Ți-a fost dat să te rad eu! Femeile plângeau. 289 Tilică Q săpuni bine pe răposat și după aceea trase de câteva ori cu briciul peste obrazul vânăt și înțepenit. Barba suna ca oțelul și, când termină, văduva fl ajută să-l spele și să-l pudreze. - Ce ți-e și omu, zicea Aglaia, legând degetele lui Gogu cu amici roșu, să nu i se descleșteze mâinile împreunate pe piept, în care u pusese un ban de argint
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
biserică, să cheme dascălul și să-i aducă drapelul. Din capul străzii soseau cetele de copii din groapă. Se alergau, stârnind praful în urma lor. Întunericul căzuse repede. În curte se adunaseră vreo cinci babe, venite să-l privegheze pe răposat. Văduva scosese câteva bănci și le pusese afară, pe lângă perete. Golise o odaie și adusese lămpi, din vecini. Se îmbrăcase într-o rochie neagră și pe cap se înfășurase cu un fișiu negru de mătase. Prin ferestrele deschise ieșea fumul de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
capul mortului ardeau încet, picurând ceara pe cearșaful întins sub trupul înțepenit. Pe la nouă, sosi și părintele, o dată cu lucrătorii tâmplari, chemați de Aglaia, să ia măsuri de coșciug. Popa își pusese odăjdiile și deschisese cartea. După aia se învoi cu văduva când să vină pentru slujba de înmormîntare. În timpul ăsta, meșterii măsurară, scriseră pe o hârtie lungimea și lățimea sicriului și plecară. Florica trimise o vecină la cârciumar să-i aducă țuică și o împărți muierilor. Începuse priveghiul. Se umpluse curtea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
privea din prag mortul, nemișcată, Marghioala a lui Mială își învelise capul cu un bariș negru, lung, care-i atârna puia la poale, și se îndesa spre luminări să nu le lase să se stingă, iar Chirița se dase lângă văduvă și o sfătuia: - Dacă mături, să dai gunoiul spre coada casei, să nu te iei, Doamne ferește, după răposat! - Las', că știe ea! se amestecase Aglaia. E muiere trecută... Baba Mița se mira că nu-l așezaseră pe Gogu cu capul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Aglaia. E muiere trecută... Baba Mița se mira că nu-l așezaseră pe Gogu cu capul la ușă. - Nu e bine, soro, nu e bine, când -lo pune-n tronul lui să nu-l lăsați așa, auzi tu, Florico? 290 Văduva - de care să asculte mai degrabă? Dădea din cap că a înțeles și făcea tot ce știa ea. Pe poartă intrau acum și bătrânii mahalalei. Erau vreo opt, albiți, cu părul rar și cu mustăți groase, aspre. Călcau măsurat, scoțîndu-și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
certat în gura mare. La ziuă, lucrătorii aduseseră o ladă, care mirosea a brad, vopsită proaspăt. O vecină cumpărase un giulgiu și au căptușit pe dinăuntru lemnul coșciugului. I-au pus mortului sub cap o pernă. Tot în ziua aceea, văduva a bătut telegramă la rude, în provincie, să vină la înmormîntare. Era nedormită și năucă de cap. Abia a avut timp un ceas, două să se odihnească. La cimitir -lau pornit a treia zi pe Gogu. Dricul a sosit numaidecât
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]