3,613 matches
-
se Întreba dacă sunt buni sau falși sau expirați. Fiecare lua În poală cât apuca. Deodată, căruțele Subotinilor luară foc. Se produse o adevărată vălvătaie. Bancnotele aprinse se Înălțau În aer, zburând peste acoperișuri. Pluteau ca niște rîndunele vesele În văzduh, scoțînd sunete ciudate. Intrau În pe ușa grajdurilor, se așezau pe crupele cailor, ale vițeilor, ale caprelor și ale porcilor, se amestecau cu tainul din iesle, după care Își luau din nou zborul, oprindu-se pe cele patru cupole ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
dintre omoplați aluneca pe burtă, conferindu-i un aer extrem de caraghios, astfel că trecerea de la Încrâncenatul Richard la jucăușul Puck se făcea cât ai fi bătut din palme: „Ai ghicit. Eu sunt un duh ce zboară o-ntreagă noapte prin văzduh. Pe Oberon Îl fac să râdă-ades, când ca o mânză tânără nechez, momind pe nărăvașul armăsar...“. Și ajungând aici, bătrâna necheza, scoțându-și capul pe geam, trimițând bezele spre balcoanele vecinilor. „Cântă mai departe“, Îi poruncea bătrânica Mașei, Întinzându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pe podea trupurile a doisprezece șobolănași Înveșmântați În haine de apostol. Sobolănașii se Înghesuiră pe genunchii Mașei, căutând care mai de care să ajungă cât mai aproape de sânii ei. Toată această viziune nu dură decât o clipită, topindu-se-n văzduh odată cu femeia-ou În care zăcuse Mașa. Gazda răsuflă ușurată, privind cu luare-aminte În jurul ei. Evlampia și toate celelalte lucruri reveniră la Înfățișarea lor obișnuită. Cele două rândunici intrau și ieșeau pe ușa grajdului, ciripind vesele În aerul Încărcat de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Își vestise debutul Într-un mod cu totul neașteptat; În zorii zilei de 21 martie 1971, puternice rafale de vânt Însoțite de lapoviță și ninsoare, ținuse Încordată atenția locuitorilor milenarei capitale Elene vreme de două ceasuri. Apoi, În mod nefiresc, văzduhul se liniștise iar „Astrul Ceresc”, cu un zâmbet ștrengăresc Își arătase bunăvoința În mod promițător. Aparentă acalmie: soarele se refugie uimitor de repede printre nori, În vreme ce forțele deslănțuite ale naturii se desfășurase În toată măreția lor. O furtună violentă urmată
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
rămas fără seva iubirii Lacrimi fierbinți sătui cu botul ce răspândește duhoare de păr ars prin degetele cu miros de unghii-cenușă și colții înfloriți din hălcile de soare vârcolacii aruncă limbi de jeratic în goliciunea seninului din gropi săpate-n văzduh cu fața pârjolită ulcioarele neîncepute își cască gurile prin care își plâng secunda rădăcinile însetate pe obrajii dogoriți de muncă lacrimi fierbinți lunecă în țărâna care sfârâie de durerea neputinței n-o să mai fie nimic nimic nici hrană pentru ochi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de suflete. Dincolo de ziduri se aude Mahler. Îngerii au uitat cu ce se hrănește liniștea Zburând haotic printre grădinile inodore Însângerându-și aripile în gândurile Pământenilor ce lăcrimează mereu Când vine ploaia peste trupuri și case. Doar pescărușii adorm în văzduh Când cireșii înfloresc și se scutură-n iarnă. La porți bat neîncetat negustorii de suflete. Dincolo de ziduri se aude Wagner. Îngerii aud tremurând și se zbat lăcrimând Peste noaptea în care rugăciunea e vie. Clopotele își scutură praful și rugina
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Premiul 1 la Concursul de poezie ”Prin colbul vremii” editia a 2 a, decembrie 2012 </biography> Peregrinaj în alb departe de tine zăpezi alpine mi-au nins sufletul sărman peregrin fulgi albi și blajini precum mâinile bunicii (înălțate cândva în văzduhul rezemat de Retezat într-o zi de joia mare) mai dezmiardă obrajii aprinși ai copilăriei împletesc în busuiocul sfințit sub icoane râsetele nestăvilite și năzbâtiile cu mătănii și cântece vechi pe care le știu și acum în orașul umil și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
sare un ocnaș osândit pentru o veșnicie de eternități din pocale de timp neantul prelins peste margini mi-a atins buzele șuierătoare de psalmi răzvrătiți mi-am clădit temple în lumină dar nimeni n-a îngenuncheat în ele bolți de văzduh policandre de stele icoane de păsări altare de ape s-au prăbușit sub buldozere de indiferență la porți mulțimea râdea demonic urla în limba șerpilor noi avem alte temple mai albe zeul tău a căzut în desuetudine prea bine mi-
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
și peste pădurea gălbie de trestii. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros de tălăngi. În sat, scârțâiau cumpene de fântâni, se auzeau lătrături întrerupte de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în văzduh, răsuna pe vale și murea în întinderea câmpiilor. Călărețul cobora coasta în săltăturile roibului. Poarta țarinei era deschisă: intră pe ea. Un câne se năpusti hămăind de lângă coliba jitarului; în urmă, ieși și românul, își repezi căciula pe ceafă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
grădinile adormite și căsuțele pitite în livezi. Dealurile se înălțau negre dincolo de apă și iazul sta neclintit, ca o oglindă uriașă, cu luna în fund și c-o dâră de lumină albă din fund până la mal. O pace întinsă stăpânea văzduhul: de departe, dintr-un colț al iazului, venea vâjâitul înăbușit al unui opust. Când se despărțiră, popa zise cu limba grea: —Poate-l chema Vasile, poate-l chema Dumitru... cine știe!... chiar-chiar de bună-samă... numai Dumnezeu știe! Da! întări primarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
repezea câțiva pași, înălța iar cârja și se certa supărat: De bună-samă, du-te și te culcă, bețivule! păcat de rantie și de potcap... châm! du-te și te culcă! Și era o lună plină și o lumină dulce în văzduh, în sat, pe iaz, pe dealuri, și liniștea stăpânea toate făpturile, iar în hanul mohorât și întunecos mortul străin se odihnea cu fața alinată, sub mângâierile tremurătoare ale unei făclii. Singura ferestruică luminată a rateșului veghea în umbra streșinei, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o gărăfioară de țuică și plăteam două pacuri de tutun, și ne coboram spre pânza stufăriilor. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile și mă făcea să tresar. Cu ochii deschiși mari, cercetam văzduhul la linia pămătufurilor roșcate, spre asfințitul înflăcărat, ori cărările lungi în trestii, ori bolțile întunecoase ale sălciilor, în care se cerneau stelele, florile de lumină, și inima-mi bătea grăbit când un fir de papură sau de mlajă se clătina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
paserei de apă. Deosebeam acum cu urechea și zborurile ca izbiri de vânt ale rațelor, de fâlfâirile moi, abia auzite, ale stârcilor, ori de sfârâiturile de aripi ale cristeilor de papură; deosebeam bine și strigătul vulturilor care se roteau în văzduh, după pradă, de răcnetul de trâmbiță al bâtlanilor, de gâgâirile aspre, scurte, ale gâștelor vinete. Și toată vremea cât stam în luntre, cu pușca în mână, eram cu ochii mari la pândă, cu inima gata să zvâcnească înfierbântată, fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încet în papură, apoi pe cărarea din trestii. Astăzi am cam întârziat. Soarele asfințește într-o îngrămădire mare de nouri albaștri posomorâți. Printre trestii, pe dungi de apă, tremură luciri roșcate. Un zbor iute de rațe taie cu un șuier văzduhul, deasupra noastră. —Astăzi n-o să întârziem, neică Marine? —De ce? n-o să întârziem! Și trecem încet-încet, tot mai în adâncul Iezerului. Un freamăt lung, mii de glasuri deșteptate ale locuitorilor bălții, înfioră stufăriile până departe, ca înaintea vremii rele. Și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lungul câmpiilor. Răsunetele lui încă nu se stânseseră, și altul izbucni în altă parte, mai apropiat, și parcă-l simții adiind, trecând în cursul apei. În liniștea amurgului, de pretutindeni, de pe dealuri, începură a crește chiotele și a tremura prin văzduh; se încrucișau peste vale, parcă se depărtau, și ecourile deșteptate clocoteau prelung. Vin flăcăii și fetele de la cules... murmură, nemișcat, moșneagul. O vreme valea se deșteptase în tremur; apoi chemările se răriră, slăbiră, se stânseră. În tăcerea care se întinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bei desară un pahar de rachiu cu undelemn... Are să-ți facă bine... Se întoarse cu fața-i tristă la carul lui; băiatul se alătură nepăsător de boi. Doctorul zise scurt: —Mână!... Și pornirăm iar pe drumul lung, fără sfârșit, pe sub văzduhul plin de vârtejuri de foc. După noi, venea băiatul zbârlit. Lângă el, pășea pe gânduri moșneagul. Amândoi, eu și doctorul, ne gândeam la același lucru, dar nu ziceam nimic. Dispăruseră curțile și lanurile cu umbrele care se aplecau și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
strecoareel. Nu pot să vă spun acuma, cucoane... Atuncea vină la curte... Vin numaidecât, cucoane Petrache! Îl văd că întoarce capul și privește în deal. Ridic și eu ochii mirat. Între cele două mori, care stăteau cu spetezele neclintite în văzduh, era întinsă o frânghiuță pe care atârnau rufe colorate. La una din ferestruici cineva stătea și privea; nu se vedea cine, dar se ghiceau acolo doi ochi iscoditori. Neculai Dragoș făcu un pas înapoi, cu capu-n piept: parcă voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el ceva... —Bine, ia-l și du-l... rosti cu jumătate de glas stăpânul. Chihaia își rezemă la o parte pușca și baltagul și începu să descarce repede carul azvârlind lobdele la marginea drumului. De deasupra ploua încet, mocnit, și văzduhul plumburiu apăsa parcă asupra lumii o mâhnire sfâșietoare. Ile Covataru gemea încet, în noroi, lângă car, sprijinit într-un cot. După ce isprăvi, Gavril apucă pe român de subsuori și-l aburcă încet în car. Apoi îndemnă scurt boii: Hai! Boii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vânt cald cu mirosuri de pe bălțile stătute de la răscruci sufla în răstimpuri; noaptea era fără lună, și stelele erau așa de multe, ca boabe nenumărate de aur și ca o nesfârșită pleavă a boabelor, risipită în toată întinderea albastră a văzduhului. Lumini ardeau în casele scunde, dar glasurile erau ogoiate pretutindeni. Fata cerca să înțeleagă jocul umbrelor prin ferestrele aburite; zărea un profil de bătrână cu nasul coroiat, ori un moșneag neclintit cu barba răscolită în jurul buzelor. Deodată tresări. Cineva se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de peste drum... IVtc "IV" Sara, după o zi înăbușitoare, începu a bate un vânt răsunător, șuierând prin podurile goale ale caselor, bubuind în tablele acoperișurilor: parcă umbla cineva cu cizme grele pe deasupra lor. Haia lui Sanis, de cum căzuse amurgul și văzduhul prinsese a suna, sta toropită într-un ungher, grămădită în perinele de puf. Parcă nu vedea pe nimeni; ochii îi încremeniseră ațintiți, cu dunga de umbră săpată între ei; din vreme în vreme un fior îi alerga prin trup și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
văd toate... grăi Niță zâmbind. Fata nu răspunse; rămase gânditoare. După-amiaza de toamnă era foarte blândă și o liniște nesfârșită întrista întinderile. Toate zgomotele conteniseră. În pârloagele apropiate luceau fire lungi de funigei; un vânt abia simțit purta și prin văzduh firele acestea rătăcitoare de matasă argintie. Flăcăul și fata stăteau singuri pe prispa bordeiului. Nu-și mai vorbeau, dar se simțeau chemați unul spre altul de ceva tainic. Dintr-un tufiș de boz, la marginea unei grămezi de gunoaie putrezite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
purtările și vorbele vătafului boieresc. Pe urmă își îndreptă gândul spre fata lui moș Nastase, și i se păru că-i departe, peste niște ape, îngropată în negurile toamnei și-n vijeliile iernii apropiate. Înainte de a adormi, auzi afară prin văzduh chemări jalnice de paseri străine, rătăcite... După o săptămână se domoliră ploile, dar vremea rămăsese tot umedă. Pâcle alburii stăpâneau întinderile; soarele nu se mai arăta, parcă trecuse în alte zodii, să lumineze alte lumi. Prin jurul curții, bordeienii umblau călări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
depărtându-se. Întăi îi veni gândul să se repeadă până în deal la bordeiul humelnicului, să mai vadă pe Marghiolița și să mai schimbe două vorbe cu ea; dar pe urmă apucă spre șopron. Era ceva neobișnuit pe pământ și-n văzduh; vântul avea în el mii de ace de ghiață și omătul mărunt își căuta cu îndărătnicie loc în toate ungherele îmbrăcămintei; iar pe sus se simțea că lunecă un fel de șuvoi nemărginit și iute. Până la șopron, Lepădatu simți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a iscat în juru-i un freamăt neobișnuit. „Vântu-i peste samă de tare...“ se gândi el. Acuma nu mai erau răgazuri și clipe domoale; acuma parcă ceva supraomenesc voia să ia înainte și să smulgă clădirea din locul ei. Și-n văzduh și-n depărtări gemea ceva prelung, - ca o chemare spăimântată a liniștii. „Se scutură văzduhul pe crângul lui...“ șopti flăcăul c-o înfiorare. Și vitele începură a se frământa și a se grămădi unele în altele. Sărmanu mormăi, ca și cum simțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Acuma nu mai erau răgazuri și clipe domoale; acuma parcă ceva supraomenesc voia să ia înainte și să smulgă clădirea din locul ei. Și-n văzduh și-n depărtări gemea ceva prelung, - ca o chemare spăimântată a liniștii. „Se scutură văzduhul pe crângul lui...“ șopti flăcăul c-o înfiorare. Și vitele începură a se frământa și a se grămădi unele în altele. Sărmanu mormăi, ca și cum simțise pe cineva venind. Fii cuminte, nu-i nimeni, măi Sărmanule! îi zise Niță. Se sculă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]