3,592 matches
-
că nu ne băgăm mai milt în sufletul lor. Știu, ai să zici că ești un profitor al lui, un... (știi cum ți-am spus). De ce? Eu nu-ți dau bani! Eu sunt tânără, dorită de toți. Scrupulele tale nu vestesc un doctor mare. Un doctor trebuie să vadă viața cu ochi lipsiți de prejudicăți, și, ca s-o vadă așa, trebuie s-o cunoască. Tu trebuia să faci Literele. Ești un naiv poet." Felix își vîrî capul în plapumă și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu ținuse minte explicațiile aceluia. Weissmann zâmbi cu îndoială. - Accept, zise el, istoria ta, fiindcă n-am un franc în buzunar. Dar să știi că cucoana pentru care arunci zece lei nu merită astfel de sacrificiu. Cât despre bătrân, te vestesc că nu mai face două parale. Are paralizie generală. Și măcar n-o are interesantă. Tot ce poate fi mai tipic, din punct de vedere clinic. Era să mi-l dea înapoi. După plecarea lui Simion, Aglae își schimbă deodată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
toată îngrijirea din partea Marinei. - Vezi, zise ea, în chip surprinzător, Otilia era ea cam distrată, dar cu vorba ducea casa. Nu v-a scris nimic? Într-o zi, apăru în casa lui Costache chiar Aurica. Cu dulcegării și moliciuni îl vesti că Aglae ar dori să-i spuie "ceva", rugîndu-l să treacă dincolo, după-amiază. - Spune! zise bătrânul. - Apoi, eu nu știu, se apără Aurica, mama vrea să-țivorbească. - Să-ți spună ce vrea, și vedem noi! răspunse, clipind dinochi, bătrânul. Aglae începu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fi fost în stare să-l mai facă să trăiască viața din casa părintescă. Toată străduința Aglaei fu de a-i da de pe acum lui Titi tot ce putea să-i dea, schimbând destinația bunurilor. În colocvii numai cu Titi, vestise că avea de gând să-l însoare cum vrea ea, cu o femeie care s-o asculte, să stea împreună cu ea, în care caz ar fi contribuit larg la existența lor, administrîndu-le totodată gospodăria. Titi gustă aceste propuneri, devenind discret
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Georgeta. Chiar dacă Otilia îl uitase, își datora lui însuși un act de purificare. Trebuia să se dovedească în stare de statornicie și devotament, așa încît, trădat de Otilia, să aibă amara satisfacție de a fi mai presus de ea. Stănică vestise, solemn, că, grație protecțiilor, va fi numit spre toamnă în magistratură, deocamdată pe undeva prin provincie. Se plictisise, zicea, de incertitudini și mizerii și voia să scape de familie. În provincie avea să-și facă o mică gospodărie, avea să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de caracter. Părea să fie de Mozart sau de un contemporan al acestuia, o bucată de acelea din caiete pentru amatori. Cântecul avea oboseli și stingeri grațioase, opriri și reluări de fraze. Cântecul muri într-o notă, semn că se vestise prezența lui Felix. Pascalopol apăru, în mână cu flautul ca un sceptru de abanos și îmbrăcat într-un greu chimono de mătase albastră, brodată cu balauri. Era impresionant. Moșierul vorbi de una, de alta și se vedea că voia să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
adusese pe fată în vederea lui Felix. În fundul sufletului disprețuia toată progenitura Aglaei, și o clipă nu i-ar fi trecut prin minte că cineva în acea casă s-ar fi gândit la vreo nouă alianță cu familia lui, prin Lili. Vesti dar pe Aglae că ține ca fata să cunoască pe Felix și că acesta a consimțit să vină. Ca să se înlăture orice neânțelegere, ajutând astfel și la împăcarea dorită cu moș Costache, era bine ca Aurica sau Titi să se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Domnul nostru și mare este tăria Lui, și priceperii Lui nu este număr." - Și este lumea cealaltă? insistă, în chip curios, Costache. -- Dacă ar fi, zise Stănică, reeditând vechea discuție cu bătrânul, ar fi venit până acum unul să ne vestească. - Iartă-l, Doamne, că nu știe ce spune, se rugă părintele,teatral, ridicând mâinile spre tavan. - Ascultă, preasfinte, e adevărat că Dumnezeu e bun? - Tu zici, fiule! confirmă părintele, evitând orice participare la dispută. - Apoi, dacă e așa, cum îți
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
rândul. Stănică fu de părere să nu mai intre nimeni în odaie la bolnav, ca să nu-l facă să bănuiască ceva și apoi să se supere și să facă testament, urmând ca Marina să dea știri despre el și să vestească atunci când ar fi de trebuință. Asta nu-l împiedică pe Stănică să vină mereu la bătrân, sa-l întrebe de sănătate, sa-i povestească întîmplări de bolnavi sculați de pe patul de moarte și alte baliverne de astea. Îl supăra însă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Aurica să se ducă puțin pe la bătrân, să vadă ce face. - Du-te, Aurico, consilie Aglae. - Hai, că merg și eu, se oferi Stănică, să văd cum îimai merge. Găsind pe bătrân mort, Aurica țipă, Stănică se miră, alergă să vestească pe Aglae, care veni cu toată banda, tocmai pe când sosea și Otilia, care se opri, galbenă, în prag. Stănică sări la ea s-o îmbrățișeze și s-o mîngîie: - Otilia, Otilia, verișoara mea scumpă, fii tare, fii laînălțime, era doar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vadă dacă doar închipuire prostească fusese, dar când pe coridoarele școlilor celor înalte, pogoane cu foi albe răsăriră, iar pe două dintre ele, cu caligrafie atent distilată, își descoperi numele de cal breaz, Ulpiu Sargețius Galopenția, tânărul se dumiri și vesti. Vesti, adică scrise acasă, știruind asupra desfășurărilor gingașe pe care le simțise el a se întîmpla la Capitală, lumea de cuviință cum se aținea îmbrăcată, pe unde se dădea promenadă, dacă era sau nu adevărată povestea că oamenii bucureșteni vorbeau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dacă doar închipuire prostească fusese, dar când pe coridoarele școlilor celor înalte, pogoane cu foi albe răsăriră, iar pe două dintre ele, cu caligrafie atent distilată, își descoperi numele de cal breaz, Ulpiu Sargețius Galopenția, tânărul se dumiri și vesti. Vesti, adică scrise acasă, știruind asupra desfășurărilor gingașe pe care le simțise el a se întîmpla la Capitală, lumea de cuviință cum se aținea îmbrăcată, pe unde se dădea promenadă, dacă era sau nu adevărată povestea că oamenii bucureșteni vorbeau mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
școli înalte. Diriginta trebuia să își supravegheze elevii, intra în atribuțiile ei să vadă în ce condiții învață și a fost fericită când a observat încă o familie nezdruncinată de conflicte. De multe ori îi cerea vești despre Tamba cel vestit în mahala, fiindcă imediat i s-a dus faima. Pentru profesoară constituia titlu de glorie atragerea cât mai multor elevi spre materia predată, chimia și spera să îl îmbie cu ea mai ales că era încă nehotărât în opțiuni și
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
un singur individ, țintește să creeze un conflict cu majoritatea 507 și să-l ducă pînă la capăt. Persecuțiile, suferințele îndurate de o astfel de minoritate politică sau religioasă, de către un om singur, artist creator al unei noi arte, savant vestind un nou adevăr, sînt inerente în acest conflict. Ele sînt indispensabile pentru ca aceștia să poată trece peste rezistențele afective de care se izbesc. Faptele vorbesc mai mult decît cuvintele. "Analogia merge și mai departe scrie Freud despre eroii din cultură
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
va avea de suferit. Într-un mozaic (o imagine foarte dragă Sfântului Irineu al Lyonului) esențialul îl reprezintă jocul de proporții cromatice și geometrice în linia de contur a întregului. Tradiția apostolică a decis să recunoască un singur Hristos - Cel vestit în Scripturi de către profeți. Implicațiile acestei afirmații, în plan dogmatic, urmau să fie gândite și formulate pe perioada câtorva secole, înainte și după sinodul ecumenic de la Calcedon (431). Odată canonul scripturistic stabilit, precum și principiul tacit care identifica pe Hristos ca
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
8). Mărturia tradiției, rostită pe un ton măsurat, dar ferm, se întemeiază pe recunoașterea prioritară a adevărului, care a început cu un fiat. Revelația trebuie îmbrățișată, cunoscută și asumată, dar nu transformată într-un vehicul ideologic de obsesii private: „unii vestesc pe Hristos din invidie și duh de ceartă” (Flp. 1,15). Mărturisirea apostolică n-a substituit discursul apologetic cu psihologia integristă și defensivă a celor care, la limită, se tem că Dumnezeu ar putea fi înfrânt. Ancorat în tradiția Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este lipsită de crispare. Autorul scrie și gândește altfel decât un scholar mânat de simple curiozități sau vanități livrești: o tușă existențială marchează fiecare cuvânt sau frază. Sensul cuvintelor este consolidat printr-un discret, dar eficace angajament existențial. Roadele dezamăgirii vestesc din nou începutul dezmărginirii. Fântânile cartezienetc "Fântânile carteziene" Ca un bun partizan al catolicității - în sens larg, neconfesionalizat -, Andrew Louth vede umbra modernității în aurora Reformei. Întărind semnificația voluntarismului etic, contabilizând binele exterior, simplificând liturghia, calvinismul, mai cu seamă, încetează
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la existență publică. Chemați să recunoască divinitatea împăraților romani, creștinii se grăbeau să le reamintească autorităților seculare că există un singur Dumnezeu și că doar Lui se cuvinte întreaga cinste, laudă și slavă. În locul zeiței Iustitia, consacrată de Augustus, Pavel vestește dreptatea lui Dumnezeu, adusă lumii de Iisus Hristos, adevăratul Rege al lumii. În locul seducătoarei pax romana, câștigată totuși prin bătălii militare sângeroase, Biserica creștină invocă Domnul păcii și darurile Duhului 2. Vestea bună adusă de Iisus este, de fapt, o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
filială („din pântecele maicii mele Dumnezeul meu ești Tu”), se prelungește printr-un denunț al răutății („m-au înconjurat câini mulți, adunarea celor vicleni m-a împresurat”) și sfârșește, profetic, printr-o promisiune („seminția mea va sluji Lui, se va vesti Domnului neamul ce va să vină”). Pentru că învierea înseamnă, în primul rând, ridicare (gr., anastasis), Crucea este primul semn al îndreptării și biruinței asupra morții. Christus victor nu așteaptă compensator resurecția sa corporală pentru a marca triumful asupra puterilor întunericului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ca un toiag pînă ce nimerește bolovanul din care un izvor de alte excursiuni izbucnește. Sunt bolovani aici și acolo, să nu-ți Înfunzi capul În pernele lor, să treci iarăși de barierele orașului cu dulăul care se va speria vestindu-ți goana printre ultimele garduri căzute. Peste noapte sau peste zi șovăirea ta ca o umbră se comunică tuturor Înfățișărilor. Pe cine l-ai lăsat În urmă sau cine Îți va ieși dinainte cu pîine și cu sare ca niște
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cea sfințită În preajmă a stropi. Pribeag vei fi În lume, fără lăcaș, culcare, Și cin’te va atinge se va simți turbat: Nici viermii În mormîntu-ți nu vor afla mîncare, Că vor muri d-otravă din trupu-ți veninat” El vestește descărcările apocaliptice din blestemele argheziene. Poezia este, aici, mai convingătoare pentru că imaginația este mai inventivă, mai dezlegată de clișee. În negație, imaginarul heliadesc este mai bine legat de viața materiei. Partea „infernală”, „fatală” a existenței este stimulatoare pentru poezia lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În care curajul este să păstrezi tăcere asupra lucrurilor delicate. Conachi nu-și mai ascunde impaciența: „Aleargă, suflet’, aleargă, La soțîia ta cea dragă, Căci te-așteaptă cu dor mare, Ca să-i duci a mea suflare. GÎndule, mergi și-i vestește Că iubitul ei sosăște, Spune-i să se descernească Și să nu mă mai bocească. Du ochilor drept vestire A plînsului contenire, Du guriței bucurie De sărutări cu trufie. SÎnul, peptul dezvălește, ȚÎțișoare rumenește, Rădică di pi picioare Orice feli
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spre tăcerea, Obrajii În veștejire, MÎinile În neclintire, Pieptul Întru nemișcare, Sufletul În nesuflare, Spun că pentru despărțire Moare omul cu simțire.” N. Dimanchi, amicul lui Conachi, vede și el „semne Încumplite” În te miri ce. Trecerea unui fluture Îi vestește moartea. Pierzîndu-și amorul, nu-și află fericirea decît În chinurile morții: „Și o am o fericire A muri În chinuire.” Un autor care semnează C.G., inclus În Spitalul Amorului, devine afazic, paralizează la vederea femeii iubite: „CÎnd sînt lîngă tine
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mâinile, dar și așa marginile îi scârțâiră pe pietriș. Ușa casei se deschise cu un clinchet voios, de la clopoțelul rămas deasupra intrării. După război, bunică-sa începuse să facă păpuși, să aibă cu ce-și crește odraslele orfane, iar clopoțelul vestind vreun mușteriu umplea casa de bucurie. Maică-sa fusese frumoasă, se mai vedea câte ceva în profilul cu linii moi și în arcuirea coapselor, prea puțin îngroșate de trecerea anilor. Dar acum femeii nu-i păsa de frumusețea ei. Într-un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și porni înainte. Dar îi păru rău și se întoarse. Alese câteva flori legate cu ață, în schimbul a ceva mărunțiș, apoi puse buchețelul în buzunarul de la piept. Nu mai întâlni pe nimeni până când mirosul de ulei ars și aburii îl vestiră că ajunsese în zona industrială. Era un alt fel de zid, mai înalt de un stat de om, vopsit într-o culoare nedefinită peste prefabricatele care nu aveau nimic din demnitatea pietrei, dar mai lung, atât de lung, încât capătul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]