25,627 matches
-
existe undeva; non-locul poate fi imaginat doar pentru îngeri. 3) Noi locuim în timp. Ieșim încetișor din Babel, dar încă n-am ajuns la Rusalii. Hristos a înviat, dar răul n-a fost curmat. Fiecare îl atacă pe celălalt de frică să nu fie atacat de el. Economia mântuirii trebuie să ne facă răbdători și să ne incite și mai mult înspre virtutea speranței. Remarcă anexă: cu energia credinței poți nu numai construi, ci și distruge. E o alegere politică. Or
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
încearcă a fi subtil și gingaș. Așa odinioară un măgar încerca să cânte-o serenadă (și răgea de prăpădea pământul). Și cânele mânâncă din farfurie, dar la piciorul mesei. Merge dârz și cu capul pe sus, ca și cum i-ar fi frică să nu cază, după cum s-ar și cuveni, în patru labe. Calicul, după ce s-a șters pe bot și a băut un cofăel de apă, apoi te întreabă dacă ai stat la masă. Eri l-am văzut în urma unui convoiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
numele autorului, căci s-ar putea să nu știe de cine-s, când ar fi să-și dee părerea. Mata, duduie, ai mamă? N-am, puicuță. Nici tată? Nici tată. Nici copilași? Nici. Atuncea dormi singură? Și nu ți-i frică? Sărbătoare națională într-o reședință de plasă (Bivolari) cu discurs și procesiune în care cântă doi lăutari vioară și cobză și subprefectul primește grav felicitările preotului. Băieți de ovrei teribili și entuziaști. Spectacol ridicol și grimasant, pe când, de pildă, capra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
face mirele, când a tunde cânele. Nu-i păcat de Dumnezeu, Noroc bun la omu rău! Nu-i păcat de Domnu sfânt, Noroc bun la omu hâd. Frunză verde alunică cât îi fata mititică, bate-o maică și-i dă frică, că după ce-a crește mare zvârle furca pe carare și tot strigă-n gura mare: vină, bădiță, mai tare. Să-mi cânți, cuce, când m-oi duce, să te prind frate de cruce; tu-i mere pe sus cântând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pământ. Iubind-o ca un prost ce era Gavriluță a început a o boci; până ce ea a deschis un ochi. Ce este? o întrebă. Eram să mor de spaima ta. Ș-acum ești mai bine? Nu știu; tot mi-i frică; m-ași face bine și ași învia dacă mi-i jura ceva... jur! se leagă Gavriluță. Jură, bărbate, că n-ai văzut nimic. Amin, răspunde Gavriluță, bucuros că muierea lui învie deplin. Au lucrat oameni la fân în zi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nu se găseau deloc cai. Locurile erau pustii, câmpii mari, erau pline însă cu multe animale mici și cornute care se vând pe preț de nimic. * I. François de Pavie face drumul de la Cetatea-Albă la Iași prin locuri pustii cu frica de Cazaci, cari zice el se strâng cete și pradă țara. Trebuiau să facă focuri mari și să stea pe rând de strajă. Focurile le mai ajutau și împotriva frigului foarte mare și a brumei. * I. Un tovarăș al lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nici cu spiritul ori cu talentul acestea nu sunt comunicabile. Cine se declară bogat, cată să fie darnic, altfel e insuportabil. Avarii știu asta, de aceea se tânguie totdeauna de sărăcie. Sunt oameni care nu dau din averea lor decât frica de a o pierde. Sunt oameni care par totdeauna gata să strănute. (Așa sunt mulți care par întotdeauna gata să devie scriitori.) Societatea furnică de oameni de spirit, care n-au talent. Vor fi totdeauna două lumi supuse speculației filosofilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ale cărui resorturi nu trebuie să scârțâie. Mai aproape dinții decât părinții. Inima e totdeauna la ordinile inimii. Amorul care trăiește în furtuni și prosperă în mijlocul perfidiei nu rezistă totdeauna calmului fidelității. Cuvântul e gândirea exterioară și gândirea cuvântul lăuntric. Frica e cea mai grozavă dintre suferinți, pentrucă atacă în primul rând rațiunea și paralizează inima și spiritul. Cea mai mare parte dintre impii nu sunt decât evlavioși revoltați. Iluzia cea mai ciudată a omului este credința că "timpul trece". Timpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dânsul și cellalt vorbea numai de dânsul. Mutato nomine, de te fabula narratur. Montesquieu l'Esprit des lois : ambiție în lenevie, josnicie în orgoliu, dorința de îmbogățire fără muncă, dușmănie pentru adevăr, lingușire, viclenie, uitarea angajamentelor, dispreț al datoriilor cetățenești, frică de virtutea prințului, nădejde în slăbiciunile lui și însfârșit ridicolul aruncat într-una asupra virtuții alcătuiesc caracterul celor mai mulți curtezani zice Mr. de Marenne înaintea lui Montesquieu. Replica lui Alecu Ruset caracterizând pe boierii moldoveni. [Z.C.] D.I.I. e un profesor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de a face ceiace nu-i oprit de lege. Libertatea materială libertatea morală. Autoritate și libertate. Să apărăm libertatea; autoritatea își are mijloacele ei ca să se apere și nu prea e deprinsă să fie victimă. Dreptul de a face fără frică tot ce-i bun și just. Dsale Domnule Costică Boroianu căprari La târgu ocnii la fabrica de sare La hoț RĂVAȘ Multe serutări Draga costică De când Mata tei dus tare uri tu Ma mănâncă Dragă costică tarare amslăbit că mamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dragostei de multe ori prostul se pricepe mai bine ca deșteptul. Patima e cel mai ascultat sfetnic (decât interesul). Încăpățânarea e lipsă ori de caracter, ori de inteligență. Ades te ții tare din pricina slăbiciunii și ești viteaz ori îndrăzneț din pricina fricii. Colportorii de anecdote în București; negustori de haine vechi; fac afaceri numai cu clienți noi. Am uitat pe acei care m-au lovit mai mult din lenea de a mă răzbuna. Liniștea eroică în primejdie se datorează uneori lipsei de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
relatează Sa’adeddin - ajungând în zori de zi la Chilia, a împresurat cetatea de pe apă și de pe uscat. Zidurile și porțile cetății fiind străpunse ca și inimile crude ale ghiaurilor netrebnici, inima pârcălabului s-a strâns de groază și de frică. Acesta a hotărât s-o predea în grabă, fără condiții «la 15 iulie 1484» într-o zi de miercuri. Astfel, șahul cel puternic a isprăvit cucerirea cetății făcând slujba de vineri în biserica acesteia. „Chilia era lacătul acelui ținut și
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
lupte ne este relatată de Bielski: Ștefan i-a lovit în locuri strâmte și cei care atacau primii erau moldovenii, dar mai înainte ca să încingă ei lupta „dau dosul”, o rupeau la fugă, iar dușmanul, crezând că o fac de frică, îi urmărea, până când se loveau de zidul polonilor, moldovenii repliindu-se pe marginile acestuia, după care reveneau la atac. Fiind greu înarmați, „ai noștri ușor i-au înfrânt, scrie Bielski, iar apoi moldovenii, cum sunt ei iuți, i-au zdrobit
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Codrii Cosminului încât, în 1563, polonii conduși de Albert Laski, care veniseră în ajutorul lui Despot, întorcându-se prin aceiași Codri, „după ce au înaintat în acest chip, scria Antonio Maria Graziani, fără a se fi ivit niciodată dușmanul, a pătruns frica în ei, să nu li se fi pregătit vreo cursă; și grija și bănuiala lor în privința aceasta erau sporite de faptul că retragerea lor se făcea prin acea pădure în care dăinuia vie amintirea părinților lor marea înfrângere suferită de
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
atunci când s-ar organiza o campanie contra turcilor, pentru că „de aici s-ar putea ataca flancurile acestui perfid sultan turcesc și din câte îmi spun mulți oameni vrednici, demni de încredere și negustori care vin de la Constantinopol, turcii au mare frică de acest domn și de creștinii ce și-ar face drum prin această Țară”. După cucerirea Belgradului, în 1521, abia de acum încolo se poate spune că drumul principal pentru oastea otomană, care ducea spre centrul Europei, trecea prin Sofia-Belgrad-Buda
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
reședința infernală pentru scorpie, care absoarbe viața ființelor din apropiere. George cel viteaz caută acest spațiu infernal pentru a-i arde lemnul în pregătirea armelor. „Cum auziră sătenii, începură să-și facă cruce și să-și scuipe în sân de frică”. Numele devenit tabu este marca sacrului stâng aici, tărâm care trebuie cunoscut de neofit și redat universului. Tocmai acolo fata nubilă își va parcurge inițierea, sub formă de pedeapsă: „S-o ducă pă fată în Pădurea Neagră; ș-acolo s-
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
personajele opozante din basme fiind adeseori pedepsite la nivel narativ cu ... apoplexie: „daca se văzu înfruntat până întratât, iazma plesni de necaz, cum de să fie el ocărât atât de mult de o cutră de muiere”, „pe loc plesni de frică așa în cât nu se alesă șteamătă de el” (Vidra de sus - Alba). Mezinul dintre 101 frați („ala o fost năzdrăvan”) știe unde se află 101 surori de măritat: „la mama Mămonului/ în fundu Sodomului”. Mama zmeoaică are aici o
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
sfârșitul: „Ioan s-o ascuns sub pod. Când zmău sî treacî podu, calu o-nceput sî sforăi. Zâci: - Hii cal cari tu m-ai purtat pi tăti coclaurili șî pi tăț munțâi șî pi tăti văili (...) Mie nu mi-i frică-n lumi di nimic, numa di Ion Voinicu”. În Sâla - Samodiva I( 10), Bogdan Damian/DăleaDămean merge în întâmpinarea bestiei prin intruziunea în spațiul propriu ei. Provocarea implicită este similară urcării flăcăului pe munte după leu sau cerb, în colinde
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
la dobândirea fetei sălbatice, va fi una de gradul zero: „Unde să ducea?/ În târg, în Sibiu/ Își lua paloș demischiu;/ ’Napoi să-ntorcea,/ ’N munte l-încerca,/ Paloș să frângea./ ’Ndărăt săntorcea,/ La maistori tomnea,/ Paloș repara,/ ’Nainte mergea,/ Frică că n-avea!/ ’N munte l-încerca,/ Paloș reteza,/ Muntele-l tăia./ La șarpe-ajungea,/ La gaură sta,/ Iel că mi-l pândea./ Șarpele-l simța”. Dovezi vii ale luptei sacre cu balaurul pot fi văzute, conform credințelor populare, în aparența
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
la nivel ritual. Conștientizarea feciorului asupra forțelor aflate la dispoziția sa provoacă evoluția spirituală, urmărită îndeaproape, sprijinul moral fiind o altă prerogativă a maestrului: „Pe drum, calul îi zise să-și ia inima în dinți și să nu-i fie frică de nimic, orice-ar vedea și orice-ar întâlni, că fără dendrăzneală nu este vitejie”, „- Calule, căluțul meu/ spune: ce să mă fac eu?”. Uneori însă, sfaturile calului nu sunt urmate: „- Stăpâne, să nu cumva să te-agăț’ dă pădurea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
tot te sculai, așa cântau de frumos" (p.46), taraful lui Balica, fiind cel mai vestit din zona Fălticenilor. Un alt episod este cel cu protopopul Gheorghe Zaharian "neam de țigan și nici n-are obraz, nici rușine și nici frică de Dumnezeu" (p.55). Un episod interesant aproape necunoscut este cel cu picherul Neculai Vlahuță, fratele lui Alexandru Vlahuță, care s-a călugărit cu numele Nectarie la Mănăstirea Neamț. Animozitățile nu lipsesc nici ele. O familie cunoscută în zona Baia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
pe înserate. Tata a prins iapa noastră și m-a trimes acasă să aduc căpăstru. Eu m-am suit pe un pat în șură să iau căpăstru din cui și mi s-a părut că a strigat tata și de frică am sărit pe la celălalt capăt al patului într-un ceaun mare cu apă clocotită, până la genunchi. Și am vrut să mă duc la pârău dar nu m-am putut duce decât până în mijlocul ogrăzii și am căzut jos. Trei nopți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
protopopul Gh. Zarian. I-am spus preotului Grigore Zăhănescu ce am pățit cu protopopul Gh. Zarian și el mi-a spus că protopopul era de la Roman și era neam de țigan și n-are nici obraz, nici rușine și nici frică de Dumnezeu. În iarna când stam la Zaharian, a venit un flăcău din Dorna și c-o fată. Frumos era flăcăul, dar fata era și mai frumoasă. Și când a venit protopopu în cancelarie, flăcăul i-a spus lui: "Părinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
un anume statut în interiorul bisericii. Soția are un transplant de ficat și pentru a nu risca ca organismul să refuze ficatul implantat ia imunosupresoare ceea ce o face să aibă o imunitate foarte scăzută. îmi spune că totuși nu-i este frică de acest camino și de riscurile pe care le presupune dormitul mereu în alt loc sau folosirea băilor și toaletelor în comun cu atâtea persoane. în tăcere admir curajul și credința ei. Mult mai mare însă mi-a fost surpriza
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
s-a întors de la o plimbare foarte agreabilă. Nu are nici o leziune la picioare și nici o - umflătură. Rămân uimit, neînțelegând cum poate să se mențină atât de proaspătă după un drum atât de lung. Face acest pelerinaj singură fără nici o frică, în spirit de credință dar și din motive culturale. Vorbește cu atâta naturalețe și simplitate despre toate aceste lucruri fără să încerce a se lăuda, ba chiar cu o oarecare reținere. Acasă, în Olanda, este secretară la un avocat și
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]