22,639 matches
-
În particular. În public, după 1945, puțini erau dispuși să admită părțile bune ale Noii Ordini din timpul războiului - ordine ale cărei ineficiență și rea-credință sunt grav subestimate de Kennan. Interesul pentru cooperare economică intraeuropeană era neclintit: Jean Monnet, de pildă, continua să creadă după război, ca și În 1943, că pentru a se bucura de „prosperitate și progres social... statele din Europa trebuie să formeze o «entitate europeană», care le va transforma Într-un monolit”. Iar Mișcarea pentru Unitatea Europeană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
liberală nu puteau concura. Comunismul avea o locație exotică și o grandoare eroică. În 1950, Raymond Aron remarca o „surpriză ilară... stânga europeană Îl confundă pe un constructor de piramide cu Dumnezeu”. Era chiar atât de uimitor? Jean-Paul Sartre, de pildă, era irezistibil atras de comuniști exact când „constructorul de piramide” se lansase În proiectele sale finale, cele mai nebunești. Ideea că Uniunea Sovietică pornise Într-o călătorie decisivă a cărei miză scuza orice neajuns era deosebit de atrăgătoare pentru intelectualii raționaliști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că Împărtășesc, dincolo de fracturile ideologice și chiar de Cortina de Fier, o cultură comună amenințată acum de America. Mai ales francezii au Îmbrățișat această poziție, În concordanță cu eforturile postbelice ale diplomaților de a sustrage hegemoniei americane politica internațională. De pildă, șeful Misiunii Culturale Franceze În Berlinul ocupat, Félix Lusset, se Înțelegea mult mai bine cu omologul său sovietic (Aleksandr DÎmșiț) decât cu reprezentantul britanic sau cel american și visa, la fel ca șefii săi de acasă, să refacă axa culturală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
va turna la sfârșitul deceniului Il Giardino dei Finzi-Contini -, Însă operele lor nu mai aveau răsunetul politic și estetic al marilor filme neorealiste de la sfârșitul anilor ’40, cu care publicul Îl identifica pe de Sica. Mai multă influență avea, de pildă, Michelangelo Antonioni. În L’Avventura (Aventura, 1960), L’Eclisse (Eclipsa, 1962) și Il Deserto rosso (Deșertul roșu, 1964), toate cu Monica Vitti, realismul sever și personajele amare, cinice, raționale anticipează universul pustiu și detașat al artei de la sfârșitul anilor ’60
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
scăpase nevătămat (ca În Praga) sau fusese reconstruit cu grijă după vechile planuri (Varșovia, Leningrad), noile construcții s-au Înălțat la marginea orașului, ca un șir de cămine suburbane ce se Întindeau până la sate. În alte părți - la Bratislava, de pildă -, noile mahalale au fost construite În mijlocul orașului. Cât despre comune și orașele mici, forțate să absoarbă zeci de mii de foști țărani deveniți mineri sau siderurgiști, ele nu aveau nimic de păstrat, așa Încât s-au metamorfozat peste noapte În cazărmi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îi Îndemnau pe locuitori, savanți și politicieni să acționeze Împreună pentru a preveni viitoare distrugeri. Acolo unde era prea târziu pentru salvarea unui cartier sau edificiu, ei au reușit măcar să păstreze ce mai rămăsese - pe Corso Magenta din Milano, de pildă, fațada și curtea interioară a unui orfelinat din secolul al XVII-lea, Palazzo delle Stelline, dărâmat la Începutul anilor ’70. În istoria fizică a orașului european, anii ’50 și ’60 au reprezentat decenii cu adevărat teribile. Răul făcut În acei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Vest (aproape zero În 1970) nu a depășit 8% din forța de muncă, deși cererea de produse finite scăzuse dramatic, e fiindcă majoritatea șomerilor din Germania nu erau germani - și nu intrau În statisticile oficiale. Când Audi și BMW, de pildă, au renunțat la o mare parte dintre angajați În 1974 și 1975, primii concediați au fost „lucrătorii oaspeți”: 4 din 5 muncitori concediați nu erau cetățeni germani. În 1975, RFG și-a Închis definitiv birourile de recrutare a forței de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se organizeze și să protesteze În limitele prestabilite; puteau chiar conta pe simpatia unor critici din interior ai regimului - catolici reformiști și „falangiști” dezamăgiți, printre alții. Dar toate manifestările active de simpatie sau colaborare transversală - cu minerii În grevă, de pildă - erau absolut excluse 11. Regulă valabilă și pentru criticii de vârstă adultă ai regimului. De altfel, toate opiniile propriu-zis politice erau suprimate, iar partidele politice independente, interzise. Până În 1967, țara nu a avut nici măcar o Constituție, iar puținele drepturi și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mare fiind IRI, În Italia 12. În alte părți, interesele statului erau filtrate printr-o Bancă Națională de Investiții și un Fond de Garantare a Industriilor - ca În Olanda - sau echivalentul lor belgian, Société Nationale d’Investissement. Industria oțelului, de pildă, era sprijinită În moduri felurite: În Marea Britanie, datoriile firmelor de stat erau frecvent șterse de la buget; În Franța, guvernul oferea Împrumuturi cu dobândă mică și intervenții politice, favorizând producătorii locali Împotriva competiției externe; În Germania de Vest, producătorii de oțel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
toată Europa exaltau acum, cel puțin formal, autonomia și guvernarea locală, la Paris orice zvâcnire de separatism regional provoca pe tot spectrul politic un val de dispreț neoiacobin. În plus, provinciile franceze cu cel mai pronunțat caracter distinct - Bretania, de pildă, sau munții depopulați din nordul regiunii Languedoc - erau și cele mai dependente, de zeci de ani, de mărinimia guvernului. Totul, de la cheltuieli de infrastructură pentru liniile ferate de mare viteză până la reduceri ale impozitelor pentru investitorii locali, venea de la Paris
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a evita o ciocnire cu legea, Haider s-a abținut de la orice gest care l-ar fi făcut să pară un nostalgic al nazismului. Cel mai adesea, austriacul Își dezvăluia prejudecățile (ca și Jean-Marie Le Pen) În mod indirect - de pildă, orice lucru supărător În viața publică era ilustrat de oameni ce erau, Întâmplător, evrei. Dar țintele predilecte, pentru el și suporterii lui, erau cele recente, cum ar fi Uniunea Europeană: „Noi, austriecii, nu ar trebui să dăm socoteală Uniunii Europene, nici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acoperi costurile unei comunități tot mai mari de pensionari, care trăiau mai mult decât În trecut, nu plăteau impozite și, pe deasupra, grevau și sistemul medical 9? Un posibil răspuns Îl oferea reducerea pensiilor. Altul era ridicarea pragului pentru beneficii - de pildă, mărirea vârstei de pensionare. O a treia variantă era impozitarea mai severă a celor care Încă lucrau. O a patra, care nu a fost luată În considerare decât În Marea Britanie (și acolo cu inima Îndoită), era adoptarea exemplului american: oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care distorsionau piața. În Franța sau Italia, vânzarea bunurilor din proprietatea statului a fost un simplu expedient contabil pentru reducerea deficitului anual și respectarea parametrilor din zona euro. Chiar și proiectele lui Tony Blair - privatizarea parțială a metroului londonez, de pildă, sau introducerea „concurenței” În serviciile medicale - au fost adoptate ca niște calcule de eficientizare cu efecte secundare avantajoase pentru bugetul național. Argumentul principiului social, acolo unde exista, a fost un supliment tardiv și nu foarte convingător. Iar popularitatea lui Blair
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anticomuniste. Autorul nu se sfiește să pună În evidență indiferența Occidentului față de o asemenea acțiune, reamintindu-ne că nici un președinte occidental nu i-a cerut dictatorului Ceaușescu să „lase România să fie România” - așa cum se Întâmplase În cazul Cehoslovaciei, de pildă. E bine că astfel de lucruri sunt discutate În cadrul mai larg al istoriei europene, pentru că, pe de o parte, ele explică așa-numitul „excepționalism românesc”, iar pe de alta, pun degetul pe rănile unei vinovății colective pe care românii nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
în volumele lor, îl ispitește și pe C.: un personaj-autor pe care îl cheamă Seneca produce harnic scrieri de anticipație, numite Diavolul planetei albastre, Melchior etc. Provenind din cenaclul junimist, ai cărui membri s-au exersat în producții colective (de pildă, compunerea în proză Autobuzul de Însurăței), C. publică în 1991 un roman inedit, scris la patru mâini, împreună cu comilitonul său Nicolae Iliescu, și intitulat Dodecaedru, distins cu Premiul Academiei Române. Ultimul Isus, magnificul (1995) ratează un pariu epic cu miză mare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
odată cu instaurarea cultului lui Dionisos. Legat de ciclul vegetal, precum Demeter, zeița grâului, Dionisos a simbolizat mai întâi viața viei: culegerea, zdrobirea și tescuirea strugurilor. Mai târziu, zeul a început progresiv să reprezinte moartea strugurelui și nașterea vinului, precum în pilda "lucrătorilor viei", unde mustul reprezintă imaginea sângelui mântuitor al lui Iisus Hristos, în timp ce teascul reprezintă Crucea. În cadrul cultului zeului elen, "vinul se substituia sângelui lui Dionisos devenind o băutură a nemuririi"12. Astfel că în ziua de 6 ianuarie, ziua
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
era un pretext de sărbătoare continuă, manifestări zgomotoase și deșuchiate, adevărate Saturnalii. Închinate lui Saturn, zeu popular al semănăturilor și al viței de vie, Saturnaliile se desfășurau între 17 și 24 decembrie. În această perioadă, erau suspendate multe legi, de pildă, cetățenii romani își serveau sclavii și părăseau orașul pentru a petrece câteva zile la țară. Din același motiv, tavernele marilor drumuri, precum și cele administrate de proprietarii de podgorii, ca locuri de desfacere pentru vinul produs de ei, erau pline de
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
reținut pe acesta la bufet etc. Un joc interesant teoretic între determinism și întâmplare. Din alt unghi, autorul se arată ca un virtuoz al analizei psihologice, ce pare aproape abuzivă, atunci când ajunge la procedee oarecum artificioase, ineficiente în raport cu intenția: de pildă, un experiment este ruperea cuvintelor pentru a sugera discontinuitatea și scurtcircuitele gândirii. Mai elocvente sunt paginile în care comentariul autorului se îmbină cu monologul interior și cu intruziunile venite dinspre mediul exterior. Nu lipsesc nici fragmentele pur teoretice. Această îmbinare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288301_a_289630]
-
ca un factor de propulsie spre viitor („a visa trecutul e totuna cu a pregăti viitorul”). Ceea ce urmărește el, ca filosof al culturii, în pasionata-i aventură intelectuală, nu sunt, anume, formele și nici chiar stilurile (deși se ocupă, de pildă, de înrâurirea stilului bizantin asupra creației autohtone, de stilul brâncovenesc, în care distinge „preocuparea frumuseții pentru frumusețe”, și de cel caracteristic epocii lui Ștefan cel Mare), ci mai cu seamă „ideea-formă”, „spiritul” din care s-au înfiripat. Sub privirea lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
întregul timp efectiv lucrat, în care se include și timpul lucrat suplimentar. În practica întreprinderilor, în cadrul timpului efectiv se înregistrează, în afară de timpul util consumat pentru obținerea produselor bune, și o serie de alte elemente de timp consumat nerațional, ca de pildă, timpul consumat pentru produsele rebutate. Pentru caracterizarea reală a gradului de utilizare a timpului de lucru, este necesar ca din timpul efectiv să se elimine toate categoriile de timp folosite în mod nerațional. Durata medie a zilei de lucru caracterizează
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
sfârșitul secolului al XIX-lea. Cel mai nimerit este să nu se considere drept literatură decât operele în care funcția estetică este dominantă, ceea ce nu ne va împiedica "să recunoaștem existență" unor elemente estetice, de stil și de compoziție, de pildă, în opere care au un scop complet diferit, străin de estetică, cum ar fi tratatele științifice, disertațiile filozofice, pamfletele politice, predicile. (b) Dar natura literaturii iese la iveală în modul cel mai clar dacă analizăm lumea la care se referă
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
scriitorul sugerează un contur schematic sau o singură trăsătură fizică - practica frecventă a lui Tolstoi sau Thomas Mann. Faptul că multe ilustrații nu ne mulțumesc, deși sunt executate de artiști buni și, în unele cazuri, chiar de autorul operei (de pildă, ilustrațiile lui Thackeray), demonstrează 52 că scriitorii ne prezintă doar un contur schematic care nu e menit să fie completat în detaliu. Dacă ar trebui să ne reprezentăm vizual fiecare metaforă întâlnită în poezie, am sfârși prin a fi complet
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
ridică pretenții la exprimarea "adevărului" prin concepția despre viață (Weltanschauung) prezentă în orice operă închegată din punct de vedere artistic. Firește că filozofii sau criticii au să considere că unele dintre aceste "concepții" sunt mai adevărate decât altele (Eliot, de pildă, consideră concepția despre viață a lui Dante mai adevărată decât cea a lui Shelley sau chiar decât cea a lui Shakespeare) ; căci orice filozofie matură a vieții conține o măsură de adevăr - sau, în orice caz, pretinde că-l conține
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
provin dinspre Secession sau alte școli și grupări artistice, cum este cea mai mult sau mai puțin formală din jurul lui Joséphin Péladan, ale cărui saloane fac cunoscută o întreagă serie de pictori simboliști/decadenți. Printre acești "alții" se află, de pildă, Paul Gauguin sau Edvard Munch, primul marcând în mod evident pictura Ceciliei Cuțescu-Storck. În cazul "precursorilor", nu avem propriu-zis o critică de întâmpinare, pentru că membrii "Tinerimii artistice", care își comunică în scris opiniile, cum este Ștefan Popescu, cât și criticii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
elemente specifice tradiției, de la tradiția în pictură a decorativismului bizantin, la elemente de folclor, conferindu-le însă un caracter modern, adică simbolist, care le înstrăinează în diferite grade de contextul specific, mergând până la esențialismul sculpturii brâncușiene, așa cum se reflectă, de pildă, în Pasărea măiastră. Un astfel de dialog între tradiția picturii bizantine, care include și o viziune ortodoxistă și tema favorită decadentismului, cea a lui diminutio capitis, o regăsim în pictura Ceciliei Cuțescu- Storck, așa cum Paciurea valorifică în sculptură tema himerei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]