227,325 matches
-
riturilor! Îi voi conduce pe toți ighighii! În timp ce Enlilxe "Enlil" Își făcea baia de dimineață și lăsase „Tablele Destinelor” pe tron, Împreună cu sceptrul și coroana, maleficul Anzûxe "Anzû" i le fură și zboară În munții la care nu se poate ajunge, provocând tulburare Între zei. Zeul suprem Anuxe "Anu" promite să-i acorde o forță demnă de această Întreprindere zeului care va ști să recupereze „Tablele Destinelor”. Astfel, apare un zeu care se declară pregătit să Îl Înfrunte pe Anzû: este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
texte, supunerea zeilor În fața destinului nu este diferită de cea a oamenilor. În concepția mesopotamiană, destinul este ceva suprem, În sens absolut, chiar supradivin. Această idee devine foarte explicită În perioada suveranilor asirieni numiți sargonizi (721-609 Î.Hr.), când destinul ajunge să fie considerat divinitate propriu-zisă. d) Absența spiritualității. Teologia mesopotamiană nu cunoaște bine nici conceptul modern de spiritualitate divină. Într-adevăr, se vorbește despre zei Într-un mod foarte uman; li se desemnează domenii materiale, e adevărat, misterioase (cerul, atmosfera
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
simțit și ei aceeași nevoie, mai ales din cauza tradiției lor politico-culturale, caracterizată În permanență atât de Înclinația pentru crearea unor unități statale puternice, cât și de tendința care decurge de aici spre o putere centralizată accentuată. Semiții din Mesopotamia au ajuns la o orânduire destul de organică a panteonului lor, lucru de care s-au Îngrijit școlile teologice și preoțești, mai ales cele din Nippur (vechea capitală religioasă sumeriană) și din Babilon. Se cunosc numeroase grupări de divinități din panteon („Listele divine
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
atmosferice care interesează În mod direct omul, astfel Încât Enlilxe "Enlil" este corect considerat ca fiind cel care are putere asupra omului. Din acest motiv, dar și pentru că Anxe "An"/Anuxe "Anu"(m) este cel mai adesea un „zeu ascuns”, Enlil ajunge să fie văzut practic cea mai importantă divinitate cosmică. Nu degeaba a fost numit „Stăpânul destinelor” și i s-a atribuit posesia „Tablelor Destinelor” (cf. subcapitolul 3.6c). Astfel, Enlilxe "Enlil" devine „stăpânul” (sumeriană e n, În akkadiană b¶lum
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Adapaxe "Adapa"; cf. subcapitolul 3.5b). Având În vedere că apa dulce (din apsû) este unul dintre principalele elemente folosite la Îndeplinirea riturilor și În practicile exorciste, considerându-se că este dotată cu puteri catharctice deosebite, Enkixe "Enki"/Ea Însuși ajunge să fie socotit unul dintre patronii riturilor și ai preoților care le exercitau (³șipu etc.). În același timp, din En¿ma eliș reiese că zeul nostru stăpânește peste apsû cu ajutorul unei vrăji puternice. Ca zeu al Înțelepciunii, Ea sfârșește prin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
plănuiește lucruri rele... Tu Îl pui În butuci pe judecătorul nedrept. Utuxe "Utu"/Șamaș avea două mari centre de cult la Larsa și Sippar În regiunea babiloniană: templul său se numește Ebabbar, „Casa/Templul strălucitor”. Soția sa este Aja, care ajunge să fie asimilată lui Iștarxe "Iștar". b) Zeul lunii Nannaxe "Nanna"-Su’en/Sinxe "Sin" Sumerianul Nannaxe "Nanna"-Su’en și corespondentul său akkadian derivat, Sinxe "Sin", este o divinitate masculină din Mesopotamia, unde este considerat fiul perechii divine Enlilxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru care are numărul simbolic 30), fiind și protectorul vegetației. Eclipsele lunare sunt văzute ca semn al mâniei zeului și temute ca atare. Nannaxe "Nanna"-Su’en/Sinxe "Sin" este esențialmente un zeu binevoitor și foarte venerat. Cultul său a ajuns să depășească limitele Mesopotamiei; centrul cultual principal era În orașul sud-babilonian Ur. Era numit și „Stăpân al coroanei”: expresia făcea aluzie la ideea că suveranii Își luau de la el - considerat de multe ori moștenitorul lui Anuxe "Anu"(m) și Enlilxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prostituție sacră feminină și masculină și alte rituri asemănătoare. Tab. VI din epopeea lui Ghilgameș povestește că Iștar se Îndrăgostește de eroul Ghilgameș, care Însă o disprețuiește și o „blestemă”, considerând-o prea dezinvoltă În iubirile ei: Într-adevăr, Întotdeauna ajunge să-și renege iubiții și să se poarte urât cu ei. Când, aproape isterică, zeița merge să se lamenteze tatălui ei Anuxe "Anu"(m) pentru refuzul lui Ghilgameș, i se răspunde că eroul nu a făcut decât să „enumere faptele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sa este miticul mușhușșu, un șarpe sau dragon cu solzi, coarne, limbă bifurcată, ac de scorpion cu labele anterioare de leu, iar cele posterioare de vultur. Astrul lui Marduk este Jupiter. b) Assurxe "Assur" Assurxe "Assur", al cărui nume a ajuns la noi prin intermediul izvoarelor biblice și clasice, este zeul național al asirienilor, care Îi spuneau Așșur. El este cel care a dat numele capitalei regiunii asiriene. Originea și semnificația numelui sunt incerte. Unii consideră că nu este nici semit, nici
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
izvoarelor biblice și clasice, este zeul național al asirienilor, care Îi spuneau Așșur. El este cel care a dat numele capitalei regiunii asiriene. Originea și semnificația numelui sunt incerte. Unii consideră că nu este nici semit, nici sumerian. Assurxe "Assur" ajunge să fie venerat În toată regiunea asiriană Începând cu etapa Ur III (2112-2003 Î.Hr.). Drept urmare a acestui fapt, are temple În toate orașele asiriene; templul din capitală se numea Eșarra, „Casa/Templul celui atotputernic”. În ciuda afirmării sale repetate În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
toate orașele asiriene; templul din capitală se numea Eșarra, „Casa/Templul celui atotputernic”. În ciuda afirmării sale repetate În Asiria, mai ales În mileniul I Î.Hr., cultul lui Assurxe "Assur" nu a fost niciodată preluat În Babilon. În schimb, Assur ajunge să fie venerat, mai târziu, la aramei, sub numele de Assirxe "Assir". Ascensiunea lui Assurxe "Assur" merge În tandem cu ascensiunea politică a Asiriei. În secolul al XIII-lea Î.Hr., acesta primește deja atributele lui Enlilxe "Enlil" și este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
parvenit, așadar o persoană cu certitudine istorică - a fost divinizat după moarte. Aici Însă avem de-a face cu un caz foarte diferit față de divinizarea eroilor. Mai apoi Însă, chiar În timpul regatului semitic de la Akkad (2334-2154 Î.Hr.), s-a ajuns la divinizarea regelui Încă din timpul vieții, iar numele său Începe să fie precedat În scris, ca În cazul zeilor propriu-ziși, de determinativul divin (d i n g i r, În sumeriană, și ilum, În akkadiană). Primul rege divinizat a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
arallû, numit și „ținutul fără Întoarcere” unde domnesc Erișkigal și Nergalxe "Nergal" (cf. subcapitolul 4.4b). Mesopotamienii Își imaginau că zeii infernului trăiesc Într-un palat de lazurit, așezat În centrul unei cetăți subterane, Încercuite de ziduri. La aceasta se ajunge printr-o poartă străjuită de un temnicer neînduplecat (pe nume Neduxe "Nedu") și de ajutoarele sale. În altă versiune a acestei teme mitologice, se spune că cetatea infernală este apărată de șapte ziduri, șapte porți și mulți paznici. Și zeii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În infern prin pasajul creat de mormânt. Se credea că mai există și alte pasaje, cum ar fi crăpăturile și despicăturile pământului. Din acest motiv, se practica Înhumarea rituală și se credea că morții lăsați la suprafața solului nu puteau ajunge În locuința de „dincolo” care le era destinată. Ajungerea În acest loc presupunea un drum lung și greu: Îndreptându-se spre occident, morții trebuiau să străbată un deșert cumplit, gol, care provoca foame și sete și era locuit de fiare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lung și greu: Îndreptându-se spre occident, morții trebuiau să străbată un deșert cumplit, gol, care provoca foame și sete și era locuit de fiare și demoni agresivi; prin urmare, aveau nevoie de haine, sandale, burdufuri cu apă și merinde; ajungeau apoi la malurile Îngrozitoare ale râului Hubur (cf. En¿ma eliș, I, 133), pe care trebuiau să-l traverseze apelând la un barcagiu (pe nume ¾umut-tabal); soseau Într-un final la hotarul infernului unde erau introduși În infernul propriu-zis. Infernul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îndeplinirii ritualului cultului, Împreună cu alte funcții practice, cum sunt cele administrative, legate de viața concretă a templului. Sumerienii Îl numeau en pe preotul care se afla În vârful ierarhiei personalului unui templu; akkadienii, babilonienii și asirienii au modificat termenul, acesta ajungând enu(m). Dubla funcție sacerdotală, sacră și administrativă, este numită În sumeriană sanga, iar În akkadiană șangû(m). Organizarea personalului sacru devine, odată cu trecerea timpului, din ce În ce mai perfectă și mai bogată. Diferitele categorii de preoți trebuiau să acopere diversele funcții ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru a sublinia transcendența divină și superioritatea cunoașterii divine În comparație cu omul, afirmau că zeii Își păzeau cu gelozie „secretele” - niÌirtu(m) sau, mai ales, piriștu(m) -, care erau, În mod normal, inaccesibile omului. Uneori Însă, zeii Îi Îngăduiau omului să ajungă la secretele lor, Însă doar episodic și parțial, prin divinație sau revelație profetică. a) Divinația Documentația de care dispunem despre divinație În Mesopotamia este una dintre cele mai bogate, aceasta fiind o dovadă a importanței majore care i-a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
poate fi pusă la Îndoială, dau mărturie despre diferite intervenții ale unor divinități (Adadxe "Adad", Daganxe "Dagan" etc.) asupra unor persoane aflate În serviciul templului sau chiar asupra unor oameni obișnuiți, pentru a le Încredința mesaje speciale; acestea trebuiau să ajungă, prin intermediarul respectiv, la ultimul suveran din Mari, Zimri-Limxe "Lim" (1782-1759 Î.Hr.) sau la alte autorități de la curte. Conținutul profețiilor de la Mari era În principal unul politic, lucru ușor de Înțeles având În vedere faptul că destinatarul era Zimri-Lin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Mari și zeului Daganxe "Dagan", care devenise un fel de zeu național, dar care fusese inițial un zeu protector al pământului și cerealelor. Centrele sale de cult erau Mari și Terqa, În regiunea de pe cursul mijlociu al Eufratului. Cultul său ajunge să fie practicat constant și de babilonieni, și de asirieni, care, după cum se știe, erau de origine amorită. BibliografieTC "Bibliografie" AA.VV. (1967), Storia Universale Feltrinelli, voll. I-V, Milano. Bottéro, J. și Kramer, S.N. (1992), Uomini e dèi délla
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mitologic. Gradul de cunoaștere al acestor limbi și cantitatea de mărturii nu sunt uniforme. Analiza celor două limbi de origine anatoliană indo-europeană, palaica și luviana, a dat rezultate majore, În ciuda precarității atestării; În ceea ce privește palaica (Carruba 1970) este Încă dificil de ajuns la o Înțelegere reală a textelor transmise În această limbă, vorbită probabil În regiunea nord-occidentală a Anatxe "Anat"oliei, care corespunde Blaenei clasice. În stadiul actual al cunoașterii nu putem atribui populației palaice nici evenimente istorice, nici formațiuni statale autonome
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de origine hatico-hitită (Lelwanixe "Lelwani", de exemplu). Odată cu lărgirea teritorială a statului Hattixe "Hatti" În urma campaniilor militare ale lui Șuppiluliuma I și ale fiilor săi, mai ales ale viceregelui din Karkamiș, Șarri-Kușuhxe "Kușuh"Î și ale succesorului său Murșilli II, ajung să facă parte din panteonul oficial divinități ale regiunilor cucerite din Anatolia occidentală și orientală, din Kizzuwatna și din Siria de Nord. Atenția acordată acestor divinități este proporțională cu exigențele politice, fiind uneori posibil ca divinități locale să prevaleze asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al III/IV-lea. Întâietatea divinităților din mediul luvian și hurrit În concepția religioasă a familiei regale, apărută În momentul stabilirii centrului politic al statului În sudul anatolian, va fi redimensionată În mod programatic atunci când ¾attușili al II/III-lea ajunge, printr-o lovitură de stat, În locul fiului lui Muwatalli, Murșili al III-lea, și se prezintă ca protejat al zeiței DIȘTAR din Șamu¿a (afirmând că a fost consacrat Încă din copilărie sacerdoțiului acestei zeițe de către tatăl său Murșili prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cortegiului feminin Îi urmează efigia lui Tut¿aliya, iar În spatele celui masculin se află un grup de doisprezece zei. În apropiere de intrarea În Încăpere, pe latura din stânga este sculptată o scenă de banchet. Camera secundară (B), la care se ajunge printr-un coridor strâmt păzit de doi monștri compoziți, are pe peretele dinspre vest un basorelief cu doisprezece zei, replică a celui din camera A, care se continuă cu două nișe săpate În piatră. Pe peretele din față este reprezentat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi aflat statuia În mărime naturală a suveranului. Datorită inscripțiilor cu caractere hieroglifice anatoliene, pe care multe figuri le poartă În palmă, am reușit să identificăm numele unora dintre divinitățile din camera principală, pe baza cărora, E. Laroche (1952) a ajuns la concluzia că avem de-a face cu reprezentări ale unui panteon hurrit (vezi și Masson, 1981; Güterbock, 1982). Într-adevăr, pare sigură identificarea celor două cortegii cu așa-numitele kaluti („cercuri”), diferențiate pe gen și ierarhie, legate de principalele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Hattușaș, Arinnaxe "Arinna" și Zippalanda (Forlanini, 1984). Odată cu ¾attușili I, când Hattușaș se impune ca un centru politic dominant din punct de vedere religios, de-a lungul unui proces de amestec și reelaborare teologică a divinităților venerate În diferite localități ajung să se afirme mai ales zeitățile din grupul cetăților meridionale. Într-adevăr, după cucerirea hitită, Zalpa Își pierde rapid importanța, iar izvoarele Încep să ne ofere puține atestări; Li¿zina Își menține o prezență limitată aproape exclusiv la textele mitologice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]