227,325 matches
-
un panteon esențialmente hatic, cu câteva excepții: panteonul documentat de așa-zisele liste pseudocanonice 1, prezente În textele sărbătorilor, Începând cu sărbătorile hitite vechi, cum ar fi cea a furtunii (CTH 631)2 și KI.LAM (CTH 627)3, și ajungând la cele din epoca imperială, cum ar fi sărbătoarea AN.TA¾.ȘUMSAR (CTH 625)1 sau sărbătoarea tunetului și a lunii (CTH 630)2. Panteonul din Hattușaș, delimitat astfel, a rămas totuși deschis, cel mai adesea din motive politice, În fața
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În epoca imperială, suveranii de la Hattușaș le-au Înglobat În programul marilor sărbători ale anotimpurilor, care erau celebrate, personal, de rege și de regină și/sau de principe În timpul unei călătorii cultuale (reală și/sau simbolică), În cursul căreia se ajungea În principalele centre anatoliene. Acest respect al tradițiilor locale, bine atestat, de instrucțiunile lui Arnuwanda pentru guvernatorii provinciilor, dar și de inventarele cultelor din timpul lui Tut¿aliya al III/IV-lea, răspundea exigențelor de ordin politic, care priveau menținerea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sale, sau asupra tuturor bunurilor sale. Dincolo de impuritatea care derivă din păcatul comis voluntar, cum ar fi vărsarea de sânge sau furtul din proprietatea zeilor, lucruri pentru care sunt prevăzute și sancțiuni umane, mai există și impuritatea la care se ajunge În mod involuntar; de exemplu, atunci când se ating alimente sau obiecte contaminate (adică impure din punct de vedere ritual, nefiind pregătite conform regulilor sau alterate de prezența unor corpuri străine, cum ar fi fragmentele de unghii sau păr) sau când
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fiul tău (KUB XXI 19 + III 14’-18’). Uneori transpare un puternic sentiment de Încredere În zeul spre care se Îndreaptă rugăciunea, zeu care este „tată și mamă” ai celui care se roagă, protectorul care Îl ajută cu bunăvoință: Pasărea ajunge la cuibul său și trăiește; eu șam ajunsț la zeul furtuniixe "zeul furtunii" pi¿așșașși și el m-a făcut să trăiesc (KUB VI 45 + III 40-42). Omul Își mărturisește zeului păcatele, conștient fiind că vina este ereditară Zeuxe "Zeu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fiecare Își păstra statutul social și economic, fără diferențe create de evaluări de ordin moral. Și morții obișnuiți continuau să ducă o viață asemănătoare celei de pe pământ, fără schimbări, o existență de cele mai multe ori săracă, având perspectiva neliniștitoare de a ajunge la o situație chiar mai proastă În cazul În care urmașii nu s-ar fi dovedit capabili să le ofere hrana și băutura necesare sau În situația În care defunctul nu ar avea urmași sau, mai rău, ofrandele i-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acelieași zeități. Panteonul care poate fi dedus din texte are totuși În vedere o regiune mai amplă decât nucleul urban. Oricum, trebuie să fi existat un nucleu mai restrâns de divinități care se bucurau de un cult preeminent. Pentru a ajunge la evaluări cât mai exacte, este necesară o examinare a documentelor care să nu țină seama de forma exterioară a textelor (așa-numitele genuri literare), ci de funcția lor. De altfel, este clar că trebuie sa ținem cont de rolul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
după distrugerea Eblei, În timp ce În Mesopotamia hegemonia lor se instaurează odată cu sfârșitul imperiului neosumerian al orașului Ur III (provocat, În parte, de ei). Valul amorit ocupă așadar Palestina, Siria de Nord și apoi Mesopotamia de Sus, așa Încât regii multor cetăți ajung să poarte nume amorite, ca, de pildă, la Biblos, În secolele XIX-XVI Î.Hr. Pe lângă aspectele lingvistice, această documentație are o mare importanță istorico-religioasă, cu atât mai mult cu cât odată cu ea intră În scenă divinități ce vor fi protagoniste
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
structură economică și de locații specifice celebrărilor rituale, aceste „confrerii” mesele sacre publice care se distingeau prin consumarea rituală a vinului și prin stările de transă alcoolică ce decurgeau de aici. Este foarte interesant felul În care un text mitico-ritual ajuns până la noi ne descrie un marzi¿u divin, sărbătorit În locuința zeului El, la care iau parte diferite divinități. Tatăl zeilor cade beat, are viziuni halucinante, infernale; textul se Încheie cu o rețetă pentru ameliorarea efectelor excesului de vin. Există
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
i se atribuia ca soție tocmai vechea zeiță ugaritică. S-a vorbit deja despre rolul de prim rang cu care era Învestit Baalxe "Baal" În panteonul ugarit, În care el era deținătorul activ al unei regalități actuale și „executive”. Miturile ajunse până la noi sunt mare parte povestea afirmării suveranității lui Baal, al instaurării ordinii sale În ritmurile vieții și În raporturile dintre sfera divină și sfera umană. Zeul, unicul care nu este fiu al lui El (tatăl său e Daganxe "Dagan
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cult: Ilibxe "Ilib", teonim care Înseamnă „Zeul tatălui”. Este vorba despre o figură ancestrală de divinitate dinastică, protectoare a regelui și casei acestuia; este Însă prezent cu aceeași funcție În fiecare nucleu familial, bucurându-se de mari onoruri. Narațiunile mitologice ajunse până la noi au În vedere mai degrabă aventurile zeilor, chiar dacă În două dintre texte, cele de la Keretxe "Keret" și Aqhatxe "Aqhat", protagoniștii sunt doi străvechi regi legendari. Miturile zeilor Îl au ca personaj principal pe zeul poliad Baalxe "Baal", În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Un astfel de pretendent periculos, care beneficiază de forța elementului aproape imposibil de domesticit, amenință să distrugă orice altă componentă a cosmosului. Mitul În chestiune ne povestește tocmai cum, prin lupta Împotriva lui Baalxe "Baal" și brusca sa Înfrângere, Yam ajunge să fie redimensionat și inserat În orânduirea finală al lumii ca element indispensabil vieții. După ce acest rival este Învins, Baalxe "Baal" este proclamat rege, iar zeul artizan Kotharxe "Kothar" Îi construiește un palat splendid, În mod cert o proiectare celestă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
transpară o realitate cultuală destul de clară. Mitologia feniciană și punică este destul de puțin cunoscută din cauza lipsei de mărturii directe; se cunosc doar episoade fragmentare sau scurte Însemnări risipite În izvoarele grecești și latinești. Singura excepție este materialul care ne-a ajuns de la Filon din Biblos; acesta a scris În greacă În secolul al II-lea d.Hr. o „Istorie feniciană”, ale cărei fragmente sunt păstrate de Eusebiu din Cezareea (sec. al IV-lea d.Hr.) care le citează polemic pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
alte asocieri divine precum Eshmun-Melqart din Cipru, Eshmun-Astarte, Sidxe "Sid"-Tanitxe "Sid-Tanit", Sid-Melqartxe "Sid-Melqart" la Cartagina etc. Fenomenul se explică printr-o legătură destul de strânsă, la nivel mitologic și cultual, Între două figuri divine percepute deosebit de apropiate În atribuții, care ajung să fie venerate În sanctuare comune. În centrele mediteraneene se observă În panteonurile punice anumite trăsături locale datorate fie devoțiunii speciale a fondatorilor fenicieni, fie contactului cu tradițiile indigene, fie, În sfârșit, dezvoltărilor autonome. În Cipru, de exemplu, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu Iunonaxe "Iunona" (Caelestis sau Regina) a autorilor clasici, care, În schimb, Îl traduc pe Baal Hammon cu Kronosxe "Kronos" sau Saturnxe "Saturn". Această ultimă divinitate se va suprapune peste Baal Hammon În epocă mai târzie, devenind continuatorul acestuia și ajungând zeul cel mai popular din Africa punică romanizată. Un fenomen analog marchează cultul lui Tanit, care Îl continuă pe cel al lui Caelestis. Perechea Baal Hammon-Tanit se află În centrul cultelor celebrate În tofet; aceștia se ocupau pe problemele legate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Teshub". Este vorba despre o figură divină - identificată Într-o epocă mai târzie cu Zeusxe "Zeus" și cu Jupiter - cu caracteristici uraniene, stăpân al atmosferei, dătător de fertilitate și fecunditate, care concentrează progresiv prerogative și funcții până În punctul În care ajunge să pară un zeu aproape omnipotent. Inscripțiile bilingve asiro-aramaice găsite la Tell-Fekherije (În nord-estul Siriei, nu departe de granița cu Turcia), datate În secolul al IX-lea Î.Hr., realizate pe statuia suveranului local dedicată templului zeului său Hadad din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
atestate mai ales la periferie), a căror importanță și răspândire atestă rolul socioistoric al elementului etnic corespunzător. O astfel de divinitate supremă În Palmira În epoca izvoarelor epigrafice pare a fi Bel, un zeu venerat de tribul Bene-Kohennabu, care a ajuns la vârful societății În secolul I Î.Hr. datorită activității preoților săi care au reușit să-l impună ca zeu național. Teonimul Înseamnă, pur și simplu, „Stăpân”, Într-o formă care atestă influența zeului babilonian Bel-Mardukxe "Marduk". Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și Anat la Ugarit și cu Astarte și Tanitxe "Tanit" În lumea feniciano-punică. Între zeițele de origine mesopotamiană se află și Hertaxe "Herta" și Nanaixe "Nanai". Prima este personificarea unui epitet al lui Ishtarxe "Ishtar" („soție”); În epoca târzie, Nanai ajunge să fie identificată cu Tashmetuxe "Tashmetu", soția lui Nebo. Despre cultul de la Palmira, În privința căruia dau mărturie multe documente, scrise sau nu, se cunosc puține detalii. Iese În evidență (și din cauza a ceea ce a ajuns până la noi) rolul unor asociații
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
soție”); În epoca târzie, Nanai ajunge să fie identificată cu Tashmetuxe "Tashmetu", soția lui Nebo. Despre cultul de la Palmira, În privința căruia dau mărturie multe documente, scrise sau nu, se cunosc puține detalii. Iese În evidență (și din cauza a ceea ce a ajuns până la noi) rolul unor asociații religioase sau confrerii, continuatoare ale tradiției semitice a marzi¿u/marz¶a¡. Se organizau ceremonii, procesiuni, dar mai ales banchete comunitare cu caracter mai mult sau mai puțin sacru, pentru felurite ocazii ritualice pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
caravanier, la intersecția drumurilor comerciale. Istoria amonită se intersectează cu aceea a poporului iudaic, după cum este atestat În Biblie, pentru stăpânirea sau lărgirea teritoriului, deși relațiile dintre aceștia au fost și pașnice. După cucerirea romană (63 Î.Hr.), Amman-Philadelphia a ajuns să facă parte din Decapolis, fiind În sfârșit integrată În timpul lui Traian În provincia romană Arabia. Din punct de vedere al culturii materiale, există puține elemente care să Îi distingă pe amoniți de evreii din Samaria și Ierusalim, de moabiți
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pună pe fugă pe asediatori. După victorie, Mesha stabilește capitala proprie la Dibon și se pare că urmașii săi au lărgit mai apoi hotarele regatului, care devine din ce În ce mai prosper. Deveniți ulterior vasali ai Asiriei, căreia Îi plăteau tribut, moabiții au ajuns apoi să facă parte din Imperiul Neobabilonian și apoi din cel Persan. Celxe "Cel" mai important document direct despre moabiți este stela regelui Mesha, o inscripție votivă, probabil legată de locul sacru amintit aici (rândul 3) și construit ca mulțumire
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
face legătura, În ultimă instanță, cu tradițiile biblice legate de Esau. 4. Filisteniitc "4. Filistenii" Filistenii sunt un popor de origine egeo-anatoliană care făcea parte dintre „popoarele mării” care s-au revărsat În jurul anului 1200 Î.Hr. pe coasta siro-palestiniană, ajungând până În Egipt, unde au fost Însă respinși de faraonul Ramses al III-lea (cca. 1175 Î.Hr.). Aceștia s-au așezat pe coasta palestiniană a Ghazei, la gura râului Yarqon, și au dat numele lor regiunii (denumirea va fi extinsă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
reproduse Într-o compoziție plastică din teracotă de la Palaikastro. a) Peșteri, munți și palate Odată admis faptul că labirintul era o grotă artificială destinată ceremoniilor religioase, poate o cavernă situată Într-un munte al insulei Creta, așa cum transmite o tradiție ajunsă până la Etymologicum Magnum, prezența unui număr relevant de ofrande votive și de resturi de sacrificii a permis identificarea ca locuri de cult a numeroase peșteri ale insulei. Această utilizare a lor poate fi, În unele cazuri, Împinsă până În neolitic. Grota
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a unei posidaejaxe "posidaeja", evidente dubluri feminine ale personajelor masculine corespondente, cu care Însă nu au nici o legătură; și acest lucru În timp ce Heraxe "Hera" este deja prezentă. Mai mult, distanța ce separă lumea miceniană de civilizația greacă ulterioară este de ajuns, singură, să justifice unele absențe și diferențe, și să facă suspecte identificările prea facile. Este, oricum, probabil ca lumea miceniană să fi Început să elaboreze un panteon construit conform unei scheme de generare, așa cum va fi mai târziu În Grecia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
istorică efectele unei evidente reinterpretări. Leagăn al unui străvechi cult funerar, În epoca lui Herodot (IV, 33-35) acestea erau Într-adevăr venerate de către locuitorii insulei ca „mormintele fecioarelor Hiperboreenexe "Hiperboreene"”, Hiperochexe "Hiperoche" și Laodicexe "Laodice", Augexe "Auge" și Opixe "Opi", ajunse din Îndepărtatul și misteriosul ținut al hiperboreenilor ca să aducă daruri la Delos, unde au murit și au fost Îngropate. Cu toate acestea, continuitatea cultelor miceniene sau vreo formă de readaptare, ca În cazul Delosului, nu sunt mereu ușor de recunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
marea, sunt Haosul, vidul, și Gheeaxe "Gheea", pământul. Numai când Gheea se unește cu Uranusxe "Uranus" poate Începe lucrarea de populare a cosmosului, care se va continua prin Împerecheri succesive. Este o sistematizare a lumii, descrisă prin etape, care va ajunge la ordinea cosmică În care va trebui să se desfășoare existența zeilor și a oamenilor. Însă nu există urmele unei antropogonii. Oamenii „sunt” pur și simplu. Eventualele origini ale neamului omenesc din „copaci”, ca arcadienii născuți din stejari, se reduc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]