KorAP: Find »[drukola/base=ajunge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...9023 9024 9025 ...9093 >

227,325 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

născuți din stejari, se reduc la tradiții locale. În schimb, interesul se concentrează asupra lumii divine, a cărei aranjare este paralelă cu orânduirea universului. Mod de a descrie, reprezenta și poate de a gândi lumea atribuindu-i o formă, zeii ajung la ordonarea lor definitivă prin separări progresive articulate În cel puțin trei generații divine: Titanii, născuți din Uranus și Gheea și peste care stăpânesc Cronosxe "Cronos" și Rheaxe "Rhea"; zeii Olimpului, fiii lui Cronos și ai Rheei, și, În sfârșit

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Zeus și ai Letei, amândoi Înarmați cu arc. Semănător al morții și zeitate oraculară, dar și terapeutică, cu puterea sa vindecătoare Apollo Îl reintegrează În ordine pe omul zdrobit de eventualele Încălcări ale acesteia; dar el este și expresia tânărului ajuns În pragul vârstei adulte și care trebuie să se insereze În societate. Zeiță a lumii exterioare asupra căreia Își exercită puterea, dar și „Stăpână a animalelor”, Artemis acoperă parțial, la feminin, spațiul ocupat de Apollo. Zeus i-a Îngăduit să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pământ și În străfundurile infernului, eroii se mișcă aproape exclusiv pe pământ sau străbat marea cu corăbiile și numai În anumite cazuri coboară În infern. Faptele lor sunt Întotdeauna ieșite din comun și superioare posibilităților umane, trecând dincolo de ele și ajungând chiar la exces, hybris, care este o noțiune prin excelență religioasă, cu neputință de redus la limitele eticii omenești și care fixează limitele atribuite omului de religiozitatea greacă. Astfel, expediția lui Tezeu care coboară În lumea subpământeană Împreună cu Pirithousxe "Pirithous

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Î.Hr., prin care, apelându-se la oracolul din Delfi, li se impunea aliaților ligii delio-atice să dea a zecea parte din produsele lor Demetrei și Corei (Inscriptiones Graecae, I2, 76, ll. 5 sqq., 25 sqq.). Propaganda politică ateniană va ajunge până În punctul În care va travesti cetatea În „erou cultural”, Învestind-o cu misiunea de a răspândi printre oameni folosirea, cultivarea și utilitatea grâului ca „rituri sacre” primite În dar de la Demetraxe "Demetra" În trecutul mitic 2, Într-o evidentă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
prevăzute În calendar, așa cum se Întâmpla la Atenaxe "Atena" În timpul sărbătorilor skirophorii, În luna skirophorion, Între iunie și iulie. Procesiunea, condusă de preoteasa Atenei, de preotul lui Poseidonxe "Poseidon" și de cel al lui Heliosxe "Helios", părăsind acropola pentru a ajunge Într-un loc din afara cetății, „Îndepărta” de aceasta divinitățile instituționale și le lăsa femeilor spațiul urban pentru a se aduna public În el. În același timp Însă, În timp ce lumea feminină putea să Își afirme o independență provizorie față de ordinea patriarhală

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
divinitățile instituționale și le lăsa femeilor spațiul urban pentru a se aduna public În el. În același timp Însă, În timp ce lumea feminină putea să Își afirme o independență provizorie față de ordinea patriarhală, micul templu dedicat Demetrei și Corei la care ajungea procesiunea, primindu-i și pe Atena și Poseidon, unea dimensiunea economico-productivă a pământului, reprezentată de Demetraxe "Demetra", cu cea politică a cetății, reprezentată de Atena. Așadar complexul festiv exprimă un timp și un spațiu puternic ideologizate, cărora le este alocată

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
religiei grecești, și rolul central Îndeplinit de familie În tradiția mitică traduc acum complexul Închis al cetății. Zeii, personali și puternic antropomorfizați, fuseseră și mai erau Încă o modalitate de a reprezenta și gândi lumea. Astfel, când spațiul individului a ajuns să coincidă cu spațiul cetății, În care cetățeanul recunoștea sursa capabilă să Îi satisfacă nevoile și locul privilegiat al propriei existențe, unicitatea panteonului a ajuns să reproducă unicitatea civică, Înfăptuind nevoia de coeziune a societății. În același timp, specializările și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
erau Încă o modalitate de a reprezenta și gândi lumea. Astfel, când spațiul individului a ajuns să coincidă cu spațiul cetății, În care cetățeanul recunoștea sursa capabilă să Îi satisfacă nevoile și locul privilegiat al propriei existențe, unicitatea panteonului a ajuns să reproducă unicitatea civică, Înfăptuind nevoia de coeziune a societății. În același timp, specializările și articulațiile cetății, diviziunile ei funcționale și ierarhiile sale se reflectau În specializarea puterilor lumii divine, sub a cărei protecție se plasa universul uman. Fiecare zeitate

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de către banchetul de sacrificiu pregătit de Prometeuxe "Prometeu" (Hesiod, Teogonia, 535-558). Aproape să pună capăt unui conflict nu foarte clar Între oameni și zei, Împărțirea cărnurilor făcută de titan dăduse naștere unei ierarhii cosmice În care lumea divină și umană ajunseseră să se situeze pe planuri diferite și care nu aveau o unitate de măsură comună. În același timp, el stabilise și regimurile alimentare care de atunci urmau să caracterizeze comunitatea umană și divină. În acest fel, perisabilitatea viscerelor și a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
romane și italice, arii cu care Etruria s-a aflat În legătură strânsă și a creat raporturi de schimb comercial și cultural, primind de la ele sau exercitând asupra lor influențe semnificative. Trebuie totuși subliniat că, prin intermediul unor evenimente Întâmplătoare, au ajuns până la noi două documente excepționale, fără termen de comparație În lumea clasică, documente ce se dovedesc prețioase pentru cercetătorul religiei etrusce În virtutea conținutului lor care poate fi bine recunoscut, În pofida dificultăților hermeneutice puse de limba etruscă: mă refer la liber

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-Castorxe "Castor", Pultucexe "Pultuce"-Poluxxe "Polux", Atunisxe "Atunis"-Adonisxe "Adonis". Mulțumită acestor interpretări și acestor „Împrumuturi”, integrate cu figurile divine de origine italică amintite mai sus (Selvansxe "Selvans", Satrexe "Satre", Surisxe "Suris", Veivexe "Veive", Anaxe "Ana" și așa mai departe), ajung să se precizeze contururile panteonului etrusc: unele cercetări iconografice sau considerații arheologice au permis atribuirea cu o oarecare verosimilitate a unor funcții și a unei fizionomii celorlalte nume din bogatul panteon etrusc care nu a fost grecizat. Astfel, Culsansxe "Culsans

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cel puțin privilegiaților elitei dominante le era rezervat un tratament favorabil - admiterea În rândul Fericiților ce petrec veșnic În Elizee: aceasta este imaginea, cu atât mai fericită cu cât mai Înspăimântător este drumul, țintei de dincolo de lumea pământească la care ajung stăpânii din Etruria, pe care ei, prin picturile și sarcofagele mormintelor lor, au vrut să o transmită posterității ca mărturie a unei credințe de neclintit, nutrită În propriile Învățături, În propriile rituri și În propriile privilegii. BibliografieTC "Bibliografie" Sunt semnalate

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
nici predicatori, erau doar teologi câteodată; ei nu Îndeplineau nici o misiune kerigmatică și cu atât mai puțin misionară. Nu există martiri romani, iar cei care au murit În antichitatea târzie În vremea persecuției religiei lor din partea creștinilor nu au mai ajuns la slava eroilor 1. e) De altfel numai câteva persoane lasă să se Întrezărească măsura În care viața zilnică, morala, emotivitatea oamenilor era pătrunsă de concepțiile religioase. Despre clasele burgheze și intelectuale se pot spune puține lucruri și cu atât

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a locuirii din perioada submiceniană până În cea geometrică În Italia meridională sau În Sicilia, ca, de exemplu, la Thapsos (Sicilia), sau dacă plasarea sanctuarelor În afara zidurilor și cultele practicate aici ne-ar putea da indicii despre o tradiție miceniană care ajunge până În epoca coloniilor (Pugliese Carratelli, 1990, pp. 137-142; Graf, 1983, pp. 161 sqq.) sau, din nou, - cum este, de pildă, cazul orașului Tarent (Scoglio del Tonno) - o serie de obiecte de proveniență miceniană sigură și imitațiile lor locale, printre care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Își au originea În epoca bronzului (Gjerstad, 1962). Acest fapt ar rămâne valabil chiar dacă prin metoda lingvistică nu s-ar putea demonstra că ele erau culte miceniene din Arcadia practicate În vremea regelui Evandruxe "Evandru". Așadar protoistoria religiei romane a ajuns să capete o nouă profunzime și o nouă limpezime. Acest fapt se constată și În saga și mituri, care au fost primite În mitologia romană Încă din perioada regilor sau a republicii, În legătură sau prin analogie cu tradițiile preexistente

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Walter F. Otto și folosea În special cercetările făcute despre mormintele italice (F. v. Duhn), numele proprii latinești (Wilhelm Schulze) și cuvintele etrusce din latină (Paul Kretzschmer). Reunind rezultatele obținute În domeniul lingvistic și arheologic și cunoștințele filologice și istorice, Altheim ajunsese să propună următoarea teză: la vremea În care au apărut primele instituții privind sărbătorile și lumea zeilor, nu exista o Romă autohtonă, fără influențe din exterior; influența greacă nu a intervenit după o fază etruscă, ci Însăși Etruria răspândise o

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
o comunitate bahică cu o zonă funerară proprie 1. Plăcuța de aur din Hipponion (Vibo Valentia; către 400 Î.Hr.) demonstrează că exista o anumită răspândire și o anumită continuitate a ideilor, riturilor și comunităților bahice. Nu știm când a ajuns această tradiție la Roma. Câteva indicii ne pot oferi „cărțile lui Numa” și bacanalele romane (secolul al II-lea Î.Hr.); mărturia ultimă este constituită de mormântul Caeciliei Secundina pe via Ostiensis (Roma), unde a fost găsită cea mai recentă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
să iasă prima cale a mântuirii 2. Din punctul de vedere al științei religiilor, În ceea ce privește religia practicată În epoca arhaică, elenistă sau imperială, este mai puțin important să știm cât de slab a fost firul continuității istorice prin care se ajunge la perioada miceniană a Italiei sau dacă tradiția a fost fixată numai În faza colonizării grecești În Italia: În cea de-a treia generație ea este deja „veche”, mare, mitică. Așadar pentru italici și romani, Îndepărtata Troie era cu adevărat

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Cultul neleizilor, uciși de Herakles la Metapont, servește drept dovadă istorică pentru faptul că cetatea a fost Întemeiată de Nestorxe "Nestor" din Pilos, fiul lui Neleuxe "Neleu" (Strabon, 6, 1, 5). Căutând-o pe Pentesileeaxe "Pentesileea", Cletexe "Clete", doica ei, ajunge la Caulonia (Lykophron, 993 sqq.). La Elba (portus Argous) și la gura de vărsare a Selei (Heraion) se găsesc urme ale lui Iasonxe "Iason" și ale argonauților (Strabon, 5, 2, 6). Drumul pe care Își mână Herakles boii duce la

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vărsare a Selei (Heraion) se găsesc urme ale lui Iasonxe "Iason" și ale argonauților (Strabon, 5, 2, 6). Drumul pe care Își mână Herakles boii duce la Roma, unde Herculexe "Hercule" Îl ucide pe Cacusxe "Cacus", și, trecând prin Poseidonia, ajunge la Crotona, unde eroul este venerat ca „Întemeietor” (oikistàs) (Strabon, 5, 3, 3; Vergilius, Eneida, 8, 213-279; Ovidiu, Metamorfoze, 15, 12 sqq.). Prima operă epică romană, pe care o cunoaștem fragmentar, a fost scrisă de un grec din Tarent. Nu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și a unor distrugeri provocate de samniți și lucani, de puni și, nu În ultimul rând, de represiunea romană (cf. suprimarea bacanalelor, În 186 Î.Hr.) a slăbit ulterior legătura și schimbul cu Roma. În vremea lui Augustus, călătorii care ajungeau În multe centre antice au putut găsi numai „urme” al modului de viață grec. Strabon a descris Napoli ca pe un muzeu: acolo există Încă gimnazii 5, fratrii, efebi și nume grecești, deși locuitorii sunt romani 6. Aici se refugiază

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Nu știm În ce măsură colonia spaniolă, Încercând să umple acest cadru, s-a inspirat din extraordinarele calendare de piatră (fasti, ferialia) care tocmai atunci se răspândeau În cetățile italice. Finanțarea cultului provine din banii Încasați din amenzi (pecunia poenae nomine), care ajung În casieria publică prin delicte fiscale, și din banii strânși ca ofertă (pecuniae stipis nomine), pe a căror destinație se insistă În mod special (capitolul 72). Jocurile publice, teatrul și spectacolele cu gladiatori pregătite În cinstea lui Jupiter, a Iunonei

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
secolul al II-lea formulau cu următoarele cuvinte scopurile pe care țăranul lui Cato voia să le atingă prin intermediul acestui ritual: satisfacere et placare/volens et propitius: „a satisface și a Îmblânzi/a face binevoitor și favorabil”; În concluzie: a ajunge la o situație ordonată și pacifică (pax). Într-o comedie a lui Plaut, Înainte de a merge la casa lui Venusxe "Venus" ca să jertfească un animal, tinerele se Întreabă: Sunt haec omnia quae ad deum pacem opportet adesse?/„Sunt aici toate

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
martie Canna intrat trestia intră 22 martie Arbor intrat copacul intră 24 martie Dies sanguinis ziua sângelui 25 martie Hilaria sărbătoarea bucuriei 26 martie Requetio zi de odihnă 27 martie Lavatio abluțiune În „ziua sângelui”, mitul reprezentat și ritul practicat ajung să coincidă În autocastrarea unor credincioși. În calitate de „Galli”, ei aparțin acum grupului restrâns al personalului consacrat cultului zeiței Mater Magnaxe "Mater Magna". Mult mai labil era raportul Între cult și ludi circensis, În ziua sărbătorii principale a zeiței (10 aprilie

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de pe Campitoliu, după a cărei terminare cultul lui Jupiter Summanus a fost aproape uitat. Se vorbește apoi despre instituirea funcțiilor sacerdotale și despre alte construcții. Acest compendiu, care amintește În treacăt de așa-zisul scandal al bacanalelor (186 Î.Hr.), ajunge până În vremea lui Varro, când plebeii din Roma au Încercat să instaleze un cult egiptean chiar pe Campitoliu (I fr. 41). În cartea a IV-a, „Despre quindecemviri” se povestește istoria celor zece Sibylle, care sunt prezentate În ordine cronologică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]