227,325 matches
-
vândut regelui Tarquinius cărțile ei, iar apoi cea a acestor zece cărți sibiline care au fost distruse Într-un incendiu de pe Campitoliu În 83 Î.Hr. și au fost reconstruite printr-o amplă activitate de cercetare. Cu acest episod, Varro ajunge până În vremea sa. c) Istoricizarea temei „religiei” se exprimă prin confruntarea „odinioară/acum” sau „cei din vechime/noi astăzi” 1. Varro se simte membru al unui „popor străvechi” (I fr. 12). Folosindu-se de etimologie, el găsește originea terenurilor (cf.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
succeda curând fiul său Kassandros, Îi este Încredințată Macedonia, lui Ptolomeu, Egiptul, lui Lisimah, Tracia, lui Anxe "An"tigonos, Asia Mică, iar lui Seleucos, Babilonia. Cu toate acestea, odată cu asumarea titlului regal de către acești conducători (306-305 Î.Hr.) nu se ajunge la nici o situație stabilă, nici În raporturile internaționale, nici În interiorul fiecărui teritoriu. După moartea diadohilor, În multe cazuri violentă, și după aproximativ patruzeci de ani de lupte fără răgaz care au tulburat profund existența populațiilor din Mediterana orientală, se ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ajunge la nici o situație stabilă, nici În raporturile internaționale, nici În interiorul fiecărui teritoriu. După moartea diadohilor, În multe cazuri violentă, și după aproximativ patruzeci de ani de lupte fără răgaz care au tulburat profund existența populațiilor din Mediterana orientală, se ajunge la o ordine aproape definitivă care va permite - În menținerea esențială a echilibrelor politice și militare - dezvoltarea unei noi civilizații cosmopolite, Într-o convergență rodnică a diferitelor experiențe culturale și religioase. S-au constituit, așadar, cele trei mari regate ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau mai puțin reală autonomie a structurilor tradiționale cetățenești, dar traversează o criză socială și economică profundă ce nu va Întârzia să se reflecte pe plan cultural și religios. Fără să putem reparcurge evenimentele sociopolitice ale acestor ani, este de ajuns să amintim că Grecia, unul dintre primele obiective ale expansionismului roman În Orient, va fi, alături de Macedonia, și cea dintâi care a căzut sub stăpânirea directă a noii puteri internaționale. Anul 146 Î.Hr. este hotărâtor, chiar dacă diferite polisuri grecești
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
CIMRM I-II; Bianchi, 1979). Deși nu a dobândit niciodată dimensiunea oficială de cult public, acestea au coagulat o parte atât de mare din instanțele religioase și etice ale claselor militare și ale Înalților funcționari ai aparatului statal, Încât au ajuns să constituie - În proclamarea de către tetrarhi la Carnutum, În 307 d.Hr. (Vermaseren, CIMRM II, 1698), a lui Sol invictus Mithra ca protector al imperium-ului - cea mai Înaltă expresie a religiei publice Într-un tragic moment de conflicte, prevestire a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cult orgiastic căruia, pentru a-l denigra pe Eschine, Îi subliniază aspectele reprobabile (Despre coroană, 259-260). xe "Marea"Situația se schimbă, fie și treptat, la Începuturile epocii elenistice, când, din fenomen episodic și legat de medii marginale, pătrunderea cultelor străine ajunge să antreneze straturi mai largi de cetățeni și duce, În diferite perioade, la recunoașterea oficială a acestora. Totuși, Într-o anumită măsură, asemenea culte se integrează În țesutul religios grec și, În timp ce suportă o elenizare mai mult sau mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
amploarea răspândirii și profunzimea pătrunderii În ansamblul religios grec, par cei mai utili parametri pentru verificarea aspectelor convergente ale contextului analizat. Este vorba despre cultul frigian al Cybelei, Mareaxe "Marea" Mamăxe "Marea Mamă" anatoliană pe care coloniștii greci din Asia ajunseseră să o cunoască Încă din secolul al VIII-lea Î.Hr, și despre cel egiptean al lui Isisxe "Isis", divinități ce au făcut obiectul unor culte a căror istorie, În dimensiunea elenizată dobândită În urma contactului cu Grecia, străbate Întreaga problematică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
atestat În marile centre din Asia Mică, din insulele Mării Egee, din Grecia continentală și, În Occident, În Sicilia și Italia meridională, unde Herculanum și Pompei au dat ample mărturii pentru el, Isis cunoaște o extraordinară Îmbogățire a atributelor și prerogativelor, ajungând chiar la dimensiunea de zeitate panthea, după definiția lui Apuleius (Metamorfoze, XI, 5), numen unicum venerat sub nume diferite la toate popoarele. Imaginea, profund elenizată, dar și Înrădăcinată În antica tradiție egipteană, a lui Isisxe "Isis" myriònyma („cea cu zece mii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
misteriile grecești de tradiție antică, așa cum sunt cultele de la Eleusis și din Samotrace, rămân esențiale și atrag la ele credincioși din cele mai diferite naționalități. Importanți reprezentanți ai Romei republicane, ca Sylla, Cicero și Atticus, iar mai târziu numeroși Împărați ajung la Eleusis pentru a celebra acel cult care, după cunoscuta definiție ciceroniană, i-a Îngăduit omului, smuls din viața sălbatică și purtat către civilizație, „să cunoască principiile fundamentale ale existenței”, după ce a Învățat „nu numai motivele pentru care să trăiască
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu totul conforme În temele și În scopurile urmărite cu operele analoage, destul de numeroase și populare În epoca elenistică, atribuite unor personaje diferite, ca regele Nechepsos sau preotul Petosiris. În manifestarea treptată a unei neîncrederi În capacitățile omului de a ajunge doar cu instrumentele intelectuale la cunoașterea adevărului, toată această producție reflectă nevoia de a apela la revelația divină chiar și În sfera fenomenelor naturale, rezervată deja căutării raționale. În orice caz, În acele texte interesul se Îndreaptă cu totul spre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la discipol, structurându-se ca transmitere a unei Înțelepciuni secrete de la tată la fiu, care va fi adoptată mai târziu pentru formularea unui mesaj religios. Într-adevăr, tensiunea pentru atingerea unei cunoașteri de tip mistic, la care nu se poate ajunge prin mijloacele raționale, ci numai prin har și revelație divină, apare ca fiind centrul propulsor al literaturii ermetice de inspirație „filozofică”, cu siguranță mult mai bogată și variată decât reiese din operele rămase, dintre care unele au ajuns la noi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se poate ajunge prin mijloacele raționale, ci numai prin har și revelație divină, apare ca fiind centrul propulsor al literaturii ermetice de inspirație „filozofică”, cu siguranță mult mai bogată și variată decât reiese din operele rămase, dintre care unele au ajuns la noi În culegerea celor șaptesprezece tratate din Corpus Hermeticum (CH) și alte „extrase” În Florilegiul lui Stobaios, la care se adaugă Asclepius, traducere latinească a unui original Logos tèleios („Cuvântarea desăvârșită”; Nock-Festugière, 1954-1960). Este dificil să propunem o evaluare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
t de diversificate, se distingeau prin implicarea lor În marile teme teologice, cosmologice și antropologice, finalizate toate În cea soteriologică, În conformitate cu exigențele spirituale ale unei epoci În care individul, avid de cunoștințe religioase și dezamăgit de capacitățile rațiunii de a ajunge la ele, aștepta de la un revelator divin harul gnozei și al mântuirii. Dacă un fenomen ca ermetismul, În diferitele lui forme, reprezintă, la nivel de cultură literară, instanța comună pentru obținerea adevărului prin cuvântul ce vine de sus să Îl
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din Tyana, legenda din jurul personajului, al cărei floruit Începe la sfârșitul secolului I d.Hr. (Dzielska, 1986), apare deja consolidată, În timp ce un cult al lui era practicat În diferite orașe din Răsărit. Dio Cassius (LXXVII, 18, 4) relatează că Împăratul Caracala, ajuns la Tyana (217 d.Hr.) a pus să fie ridicat aici un heroon În cinstea lui, sancționând prin autoritatea imperială o tradiție locală. Vechiul obicei al eroizării ilustrului defunct, de acum răspândit și banalizat În extinderea lui la toți morții
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
veche, pentru care Înțeleptul din Tyana este unul dintre cei mai cunoscuți și mai Însemnați exponenți, nu poate fi tăgăduită. Ea Își găsește centrul inspirator În modelul pitagoreic al Înțeleptului care Își canalizează toate energiile spre purificarea interioară, la care ajunge prin intermediul exercițiului intelectual și prin practicile de abstinență, În primul rând prin refuzul „tuturor lucrurilor În care a fost viață”, și, ca urmare, spre atingerea comuniunii cu divinul. În realitate, cele două obiective coincid, dată fiind noțiunea de prezență În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
5. Ultimii greci \: religia neoplatonicienilor, Între logos și mistică" Denumirea convențională de neoplatonism acoperă o lungă și complexă tradiție de gândire, inspirată din Învățătura platonică, tradiție ce pornește de la Plotin (205-270 d.Hr.) și, prin transformări, dintre care unele profunde, ajunge cel puțin până În secolul al VI-lea d.Hr., cu ultimul „diadoh” al școlii din Atenaxe "Atena", Damascius. În aceste secole se realizează un proces decisiv pentru soarta culturii occidentale, mai precis acea schimbare substanțială În perspectiva ideologică și religioasă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și de revelațiile oraculare. În Filozofia dedusă din oracole el propune pentru acestea o exegeză În sens teozofic (Eusebiu, Praeparatio evangelica, IV, 6, 3), căreia, din păcate, nu Îi putem Înțelege valoarea exactă din cauza stării fragmentare În care opera a ajuns la noi (Lewy, 1978). O regândire critică a problemei inspiră Scrisoarea către Anebo, În care autorul subliniază numeroasele aporii ale credințelor și practicilor divinatorii, și, În parte, chiar tratatul Despre Întoarcerea sufletului. Pentru aceste puncte de interes ale sale, autorul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aporii ale credințelor și practicilor divinatorii, și, În parte, chiar tratatul Despre Întoarcerea sufletului. Pentru aceste puncte de interes ale sale, autorul din Tir ocupă o poziție-cheie pe linia evolutivă a neoplatonismului care, de la pozițiile substanțial raționaliste ale lui Plotin, ajunge la transcenderea (dar nu negarea) acestora În autori care, așa cum fac Iamblichos și Proclus, așază dincolo de instrumentele și finalitățile logosului exigența unei revelații divine directe și recurgerea la o practică operativă, identificate În Oracolele caldeene, respectiv În riturile teurgice. După ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
urmele lui Plotin -, ca drum unic de străbătut pentru atingerea adevărului și a unirii/contemplării divinului, purificarea etică și Înstrăinarea de orice realitate materială și corporală, În baza cunoașterii intelectuale a principiilor ființei (cf. Despre abstinență și Scrisoarea către Marcella). Ajuns la tema „Întoarcerii sufletului” la izvorul originar, realitatea divină suprasensibilă, Porphyrios afirmă din nou necesitatea inderogabilă a acestui proces etico-intelectual, dar, În același timp, le recunoaște practicilor teurgice calitatea de a purifica sufletul inferior, irațional, și, prin urmare, capacitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
contact direct cu realitatea divină ca Încununare și realizare supremă a idealului platonic de „asimilarea Zeului”. O definiție a „artei divine” ce se Întemeiază pe faimoasele Oracole caldeene ale lui Iulian Teurgul, care a trăit sub Marcus Aurelius, este de ajuns să exprime semnificația religioasă a unei practici pe care Iamblichos și toți autorii care au Înțeles să i se asocieze o disting net de magia vulgară și o consideră ca pe suprema afirmare a tensiunii spre divin: ...Îndeplinirea acțiunilor inexprimabile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
profund religios și fidel cu scrupulozitate practicilor tradiționale de cult, așa cum reiese din biografia redactată de ucenicul Marinus, identifică În arta hieratică forța supremă de realizare a unirii mistice cu divinul. Autor al unui tratat Despre arta hieratică, care a ajuns la noi numai În fragmente, și al unui viguros Comentariu la Oracolele caldeene, pierdut și el În mare parte, schițat pe baza Teologiei caldeene a lui Iamblichos, maestrul școlii ateniene se distinge prin strânsa simbioză dintre exercițiul dialectic al gândirii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În unele zone mai orientale Încă dintr-o epocă străveche, anterioară primelor mărturii asupra populațiilor propriu-zis iraniene este verosimilă. Populațiilor cu un astfel de substrat arian și indo-iranian li s-a dat denumirea de protoindoarieni (Burrow, 1973). Acestea nu au ajuns probabil doar În India, ci și la vest, după cum o demonstrează urmele lingvistice evidente, foarte relevante și pentru istoria religiei, lăsate În Orientul Apropiat: În texte rituale hitite care menționează un zeu al focului cu nume vedic, Agnixe "Agni"; În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Desparte” (cf. mai jos, subcapitolul 2.8): aceasta se referă, așadar, la funcția naturală a timpului (avesticul Zrvanxe "Zrvan") În escatologia individuală, ca final al vieții pe pământ. În ceea ce privește mărturia lui Eudemos, aceasta dovedește doar că În epoca ahemenidă se ajunsese deja la afirmarea unui dualism diferit de cel din G³th³, a cărui tendință sau orientare este mai degrabă de natură speculativă și teologică. În zurvanism, la studierea căruia au contribuit enorm H.S. Nyberg (1929-1931) și R.C. Zaehner (1955; 1961, pp.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
animale (Boyce, 1966; 1975a, pp. 153 sqq.). Aceste ofrande, tipice pentru un ritual domestic zilnic, sunt prevăzute și În yasna „jertfă, cult” (yajña În India), În cadrul căruia era practicată jertfa animală ca act În virtutea căruia spiritele animalelor domestice și benefice ajungeau să fie absorbite de entitatea divină. Chiar și plantele aveau un rol important: iranienii numeau baresman un snop de ierburi sau de ramuri pe care preotul le strângea În mâna stângă. Se Întrevede clar aici fondul indo-iranian al ritualului și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
original (Gonda, 1962, pp. 57, nota 1, și 95 sqq.) al unui titlu onorific atribuit În mod special, probabil (cf. mai sus, subcapitolul 1.1) unui zeu antic suprem prin excelență, Ahuraxe "Ahura" și unor divinități pe care zoroastrismul a ajuns să le absoarbă În propriul „panteon”, cum ar fi Mithraxe "Mithra" și Apam Nap³t, ambele fiind cu certitudine indo-iraniene (despre ahura și da¶va În general, cf. Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 189 sqq.; Boyce, 1975a, pp. 23 sqq.; Kuiper, 1985). Informația
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]