22,649 matches
-
din acea vreme făcute de foștii voluntari precum și documentele păstrate, au conturat totuși concluzia că numărul celor care ar fi putut fi aduși în țară pentru a fi încadrați în armată ar fi depășit 50.000, număr aproximativ echivalent cu efectivele a patru divizii de infanterie. În mod ciudat, după intrarea României în război granița de pe Prut cu Imperiul Țarist a fost închisă ermetic de ruși, astfel că voluntarii au pierdut contactul cu Regatul, contact care fusese stabilit în anii de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
eforturile lor individuale. La data de 3/16 martie 1917 a fost anunțată constituirea oficială a primului "Corp al Voluntarilor Români din Rusia" și generalul Coandă a primit acceptul STAVKA de a coordona această activitate, fără a i se preciza efectivele pe care avea dreptul să le recruteze. Pe 5 martie - în prezența generalului Coandă, a colonelului Pietraru și a membrilor Comitetului Executiv, militarii români de la Darnița au semnat următorul angajament : Ca efect al semnării angajamentului, voluntarii au devenit militari români
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
rușii privind definitivarea planului de campanie din 1917, Brătianu a solicitat din nou urgentarea încheierii formalităților pentru aducerea prizonierilor de origine română din armata austro-ungară, pe frontul din Moldova. Aprobarea de a recruta voluntari din toate lagărele de prizonieri până la efectivul de 30.000, a fost obținută de către atașatul militar al României numai după numeroase intervenții la guvernul provizoriu rus, pe 22 august 1917. Statul român a pierdut astfel, timp prețios în perioada aprilie - august pentru a obține acordul autorităților ruse
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
printre altele, misiunea de a păzi și de a menține în zonă ordinea periclitată de trupele Armatei Ruse, aflate în debandadă. La începutul lunii ianuarie 1918, 3 batalioane de voluntari (câte unul din fiecare regiment de voluntari din jurul Hârlăului), alături de efective de grăniceri, constituind, în total, o forță de 4 batalioane, au primit ordin de a pătrunde pe căi pașnice în Basarabia, evitând lupta cu unitățile bolșevice. Motivul ales a fost acela că unitățile sunt dislocate pentru a prelua de la Armata
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
le aduce armamentul și muniția necesare. Cu o zi înainte de incidentul de la Chișinău trupele au pornit organizate pe 3 eșaloane, 2 dintre acestea fiind oprite de trupele ruse la Ghidighici, iar cel de-al treilea - eșalonul de aprovizionare, la Ungheni. Efective ale acestor unități au căzut în prizonierat la ruși, unii dintre voluntari reușind să scape după câteva săptămâni, iar restul s-au retras luptând, spre Prut. După proclamarea independenței Basarabiei, în cadrul Armatei Române, unitățile "Corpului de Voluntari Ardeleni-Bucovineni" au ajutat
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
concentrate la Petropavlovsk - oraș dirijat de către un comandant militar român, pentru organizare și instrucție. În cursul toamnei și iernii 1918, corpul de voluntari și-a desăvârșit organizarea și și-a precizat misiunea: lupta pentru desăvârșirea idealului național român. La început efectivul a fost de aproximativ 2.500 de oameni, organizat în 2 batalioane active: „Horia” și „Mărășești”, 2 trenuri blindate cu același nume, 1 batalion de rezervă, o companie de pionieri, un escadron de lăncieri și o companie de . În compunerea
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
ajutor cehoslovacilor conform convenției semnate cu aceștia. În acest scop a fost detașat temporar colonelul ceh Eduard Kadlec, pentru a suplini carențele de instruire militară și tehnică ale "Corpului". Acesta s-a achitat și de sarcina de de a transporta efectivul acestuia la Irkutsk la sfârșitul anului 1918, pentru a finaliza organizarea și formarea militară a trupelor. În drum spre est, românii s-au dezangajat de frontul Războiului Civil Rus și au avansat spre marea liberă. Sosiți însă în cantonament, voluntarii
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
partizani spre zona căii ferate. Cu ajutorul Batalionului de Asalt Cehoslovac un atac combinat a fost inițiat împotriva acestora, drept care localitatea a fost ocupată. Cu toate acestea, condițiile dificile de teren și climă au continuat să favorizeze menținerea în proximitate a efectivelor de partizani. Dintre acestea, cele conduse de Musakov au fost cele care a cauzat cele mai mari dureroase legiunii, materializate atât prin ocuparea garnizoanei din nord cât și prin dezertarea unor voluntari la inamicii bolșevici. Ca urmare, un detașament specializat
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Nijneudinsk "Legiunea iugoslavă" a fost distrusă de Armata Roșie și trupele cehoslovace nu au intervenit, retrăgându-se pe calea ferată. Ajunsă în gara Azei pe 3 februarie 1920, avangarda bolșevică formată din 2 regimente de infanterie (6 batalioane cu un efectiv de 3000 de baionete), 3 escadroane de cavalerie precum și din artilerie, s-a găsit la câțiva kilometri spre vest de câteva trenuri cehoslovace aflate în gara Șeragul, unde se aflau și batalionul românesc „Mărășești” cu trenul său blindat, escadronul de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
cehoslovac a intonat ,Imnul Regal”. Serviciul divin și sfințirea drapelului s-au petrecut în fața catedralei din localitate, ceremonia fiind oficiată în limba română de către un preot militar rus care servise pe frontul din Dobrogea. Odată sosite în portul de îmbarcare, efectivele "Legiunii" cu ajutorul Misiunii Franceze au fost echipate cu haine de vară, cazarea s-a făcută într-o cazarmă cu trei etaje disponibilizată de către generalul Lavergné, iar asistența sanitară a fost asigurată de către „Trenului sanitar” al Crucii Roșii Americane. Între timp
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Române. După 1 lună - prin Ordinul de chemare nr. 167/1919 au fost din nou rechemați pentru a sprijini din cadrul Armatei Române, preluarea teritoriului transilvănean. Pe măsură ce foști prizonieri din Rusia au sosit în țară, aceștia au fost chemați să sporească efectivul lupătorilor transilvăneni. Organizarea noilor unități de voluntari a fost încredințată tot lui Victor Deleu, în calitatea sa de secretar al Resortului Internelor din Consiliul Dirigent, soldații unităților dându-și singuri denumirea de "„Voluntarii lui Deleu”". Militar și el provenit de la
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
le-a fost deasemeni interzis să recurgă la acte de vandalism și să împiedice manifestări cu caracter național ale altor naționalități. În ședința din 2 noiembrie s-au pus bazele primului regiment național sub comanda căpitanului Loichiță, având la origine efectivele românești ale Regimentului 64 Orăștie. Conduși tot de către căpitanul Loichiță, ofițerii români au început o intensă activitate propagandistică prin discursuri în cazărmi, piețe și gări, destinate militarilor români întorși de pe front și staționați temporar în Viena, sprijinită de editarea unei
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
provinciile vecine și lansând bolovăni în aer. Exploziile inițiale au fost atât de puternice încât trei cratere au fost create instantaneu. Orașele Tabacón, Pueblo Nuevo și Sân Luis au fost îngropate, 87 de persoane decedând. Culturile au fost distruse și efectivele de animale au fost ucise. În 1979, a fost creat lacul Arenal ca urmare a construcției unui baraj hidroelectric aparținând Institutului Costarican de Electricitate, compania electrică națională. Orașele vechiș Tabacón și Tonadora sau fost scufundate deși turla bisericii din Tabacón
Provincia Alajuela () [Corola-website/Science/336312_a_337641]
-
comanda generalului Aristide Lecca, li s-a trasat sarcina de a ocupa treptat aliniamentele succesive aprobate de Consiliul Militar Interaliat. Granița a fost trecută la 16/29 noiembrie prin Pasul Prisecani spre Tulgheș, Borsec, Toplița și spre Ditrău de către primele efective ale Diviziei a 7-a. Divizia 1 a trecut Carpații Orientali pe la Palanca și a ocupat Miercurea Ciuc. Ulterior, după ce au ocupat văile Oltului și Mureșului, la 25 noiembrie/8 decembrie Divizia a 7-a ocupat Târgu-Mureș și la 28 noiembrie
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
gărzile naționale maghiare, un consiliu secuiesc aflat la Budapesta a militat pentru creare unei brigăzi secuiești, detașament ale cărui baze au fost puse pe 1 decembrie la Cluj sub conducerea lui Károly Kratochwill. La sfârșitul lunii decembrie - conform lui Apáthy, efectivul acesteia a ajuns la 3.000 de soldați. De asemenea, guvernul ungar a făcut un apel fără efect sașilor, să se opună trecerii armatelor române în Transilvania și a încercat să trateze cu Armata Mackesen în același scop. Forțele existente
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
respecta acordurile încheiate precum și avansul constant pe teren al trupelor române au determinat guvernul ungar să ia în considerare posibilitatea de rezistență armată. Dorind păstrarea cu orice preț a noii linii de demarcație, autoritățile militare și civile ungare au sporit efectivele militare și au înrolat cu forța indiferent de naționalitate, toate persoanele valide. Disperați, românii au început să se refugieze în masă la est de linia de demarcație la Cehu Silvaniei, Băsești, Zalău și Huedin. O nouă armată ungară a început
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
1918. Invocând această linie, guvernul revoluționar ungar a continuat să încerce să împiedice prin orice mijloace integrarea teritoriilor în discuție și a acționat prin organele sale administrative și militare în acest sens, autorizându-le să ia măsurile cele mai drastice. Efectivele reduse militare ale unităților militare desemnate să preia noul aliniament au predispus unitățile militare maghiare cantonate în Zalău, la o atitudine belicoasă. O ambuscadă pregătită de trupele ungare pentru capturarea trenului care a transportat trupele române spre Jibou și Baia Mare
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
7-a a dispus arestarea și judecarea profesorului Apáthy. Un monument ridicat și inaugurat în 1920 amintește de victimele atacului. La 24-25 ianuarie, posturile române de pe valea Crișului Alb de la Sebiș au fost atacate de de forțe inamice cu un efectiv de 1.000-1.200 de soldați, susținuți de artilerie și două trenuri blindate. Reacția energică a trupelor române a fost temperată de opunerea Aliaților, permițându-se numai ocuparea localității Zam, unde se afla un mare depozit, pe care trupele ungare
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
localității Zam, unde se afla un mare depozit, pe care trupele ungare ar fi dorit să îl ridice. În zorii zilei de 23 februarie 1919, în sectorul Brigăzii 13 Infanterie trupe ungare venite dinspre Aghireș și Crișeni au surprins cu efective numeroase trupele române, care s-au retras temporar spre Ortelec. Dat fiind că parlamentarii români trimiși la Zalău, nu au reușit retragerea detașamentului invadator, în urma unui atac susținut de artilerie trupele române au reocupat orașul pe 25 februarie. În timpul incidentului
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
zona de nord, iar Divizia a 12-a de infanterie asigura apărarea în zona de sud.Lui Köchling i se promisese reîntoarcerea pe poziții a Diviziei a 116-a Panzer și Diviziei a 3-a Panzergrenadier după reînarmarea și completarea efectivelor (adică aproximativ 24.000 de oameni). Pe 7 octombrie, apărarea orașului a fost suplimentată cu elemente ale Diviziei I Panzer SS „Leibstandarte SS Adolf Hitler”. În ciuda unui aflux constant de întăriri, Corpul LXXXI a suferit pierderi care i-a slăbit
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
a 12-a de infanterie a pierdut jumătate din numărul total de soldați în perioada 16-23 septembrie, iar Diviziile de infanterie a 49-a și a 275-a au trebuit să fie retrase de pe linia frontului pentru refacere și completarea efectivelor. Dacă la începutul războiului, o divizie de infanterie germană avea efective de 15.000-17.000 de soldați, aceste cifre au scăzut treptat până la cifra oficială de 12.500 de militari. În noiembrie 1944, efectivul real al unei asemenea divizii era
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
de soldați în perioada 16-23 septembrie, iar Diviziile de infanterie a 49-a și a 275-a au trebuit să fie retrase de pe linia frontului pentru refacere și completarea efectivelor. Dacă la începutul războiului, o divizie de infanterie germană avea efective de 15.000-17.000 de soldați, aceste cifre au scăzut treptat până la cifra oficială de 12.500 de militari. În noiembrie 1944, efectivul real al unei asemenea divizii era de 8.761 de oameni. Într-o încercare de rezolvare a
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
linia frontului pentru refacere și completarea efectivelor. Dacă la începutul războiului, o divizie de infanterie germană avea efective de 15.000-17.000 de soldați, aceste cifre au scăzut treptat până la cifra oficială de 12.500 de militari. În noiembrie 1944, efectivul real al unei asemenea divizii era de 8.761 de oameni. Într-o încercare de rezolvare a lipsei de soldați care afecta capacitatea de luptă a "[[Wehrmachtului", au fost create în 1944 diviziile de [[Volksgrenadier]]i. Efectivele medii ale acestora
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
În noiembrie 1944, efectivul real al unei asemenea divizii era de 8.761 de oameni. Într-o încercare de rezolvare a lipsei de soldați care afecta capacitatea de luptă a "[[Wehrmachtului", au fost create în 1944 diviziile de [[Volksgrenadier]]i. Efectivele medii ale acestora se ridicau la aproximativ 10.000 de oameni. În ciuda faptului că diviziile de Volksgrenadieri au fost încadrate în proporție de aproximativ 25% cu soldați experimentați, cel puțin jumătate dintre cei recrutați erau total lipsiți de experiența de
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
arme ușoare de infanterie, ele sufereau la capitolul dotării cu piese de artilerie și mijloace de transport, ceea ce limita grav capacitate de luptă. În cazul Corpului LXXXI, Divizia a 183-a Volksgrenadier, deși fusese întărită cu 643 de soldați peste efectivul standard, a devenit funcțională doar în septembrie. Aceasta a însemnat că soldații diviziei nu au avut timpul necesar să se antreneze și să funcționeze unitar. Divizia a 246-a Volksgrenadier era într-o situație asemănătoare. O bună parte dintre soldații
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]