25,627 matches
-
hm, pe camino pe mulți i-am lăsat în urmă. Hanul acesta nu se poate lăuda cu mobilier nou; dimpotrivă, totul este vechi, scârțâie, iar ușile de la băi sau toalete sunt atât de fragile, de rudimentare încât îmi este puțin frică să intru acolo. Are aspectul unei barăci foarte mari, din lemn, învechită și răblăgită. Are un pitoresc al ei, pe care l-aș asemăna cu cel al unor case vechi ale țiganilor, doar că acelea sunt mai mici. Nu disprețuiesc
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
o lume care și-a ieșit din matcă. Pentru basarabenii sau cernăuțenii refugiați, viața nu le-a mai dat șansa unui “mai apoi” ci un iremediabil “după aceea”... Le-a fost comună tuturor panica determinată de confuzia momentului dar și frica persistentă a aventurării silite în necunoscut. Nesiguranța este și ea în firea lucrurilor justificată nu numai de moment ci mai ales de evoluția și experiențele ulterioare ale vieții în noile spații. Determinat de toate noxele condiției de refugiat, de rănile
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
în condiții de pace, un exercițiu cu alarmele antiaeriene, mi s-a trezit aceeași panică năpraznică, copleșitoare și de nestăpânit, pe care am cunoscut-o atunci, văzând cum oamenii lasă totul și fug ținând doar copiii de mână... Fuga și frica deveniseră emblemele unei stări psihice dar și personaje exponențiale. Cum era și firesc, viața mergea mai departe. În una din pauzele impuse de lungile garnituri de trenuri militare, când mama și bunica au pus de un ceai (alții de mămăligă
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
aproape patru, respectiv șase ani, că era ceva de domeniul panicii ce ne copleșea când suna alarma antiaeriană... Nici până acum nu știu ce a fost acel obiect straniu de frumos, un obiect trucat sau un exploziv, care mi a impregnat o frică... de bătaie lungă. Adultul providențial care poate ne salvase se mistuise, fără nici o explicație (nici nu avea cui s-o facă), în unul din vagoanele din spate ale garniturii. De frică, nu am spus nici eu, nici fratele meu, nimic
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
trucat sau un exploziv, care mi a impregnat o frică... de bătaie lungă. Adultul providențial care poate ne salvase se mistuise, fără nici o explicație (nici nu avea cui s-o facă), în unul din vagoanele din spate ale garniturii. De frică, nu am spus nici eu, nici fratele meu, nimic alor mei care ne așteptau cu ceaiul care, între timp, se răcise... A rămas în urmă stăpână doar frica... Peste doi ani, plecați din Oltenia refugiului, după ce ne-am oploșit de
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
s-o facă), în unul din vagoanele din spate ale garniturii. De frică, nu am spus nici eu, nici fratele meu, nimic alor mei care ne așteptau cu ceaiul care, între timp, se răcise... A rămas în urmă stăpână doar frica... Peste doi ani, plecați din Oltenia refugiului, după ce ne-am oploșit de voie, de nevoie în Dorohoiul apropiat de noua graniță pe care nu o mai puteam trece, mi-a fost dat să găsesc într-o grădină abandonată de la periferia
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
în „gaz” și o rotiță metalică de la mai vechile brichete aruncate, ca mecanism de aprindere. Alții foloseau pentru a aprinde țigările noduroase (tot de aceeași fabricație, cu hârtie de ziar sau pănuși de porumb), milenarul amnar cu iască uscată... Dar frica a rămas. A fost o umbră intrinsecă condiției de refugiat, mulți ani după 1944. După frica mare de a nu fi „repatriat” prin 1945 cu forța de autoritățile sovietice (din fericire tatăl fiind „regățean” din Moldova opusă, peste Prut, Basarabiei
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
foloseau pentru a aprinde țigările noduroase (tot de aceeași fabricație, cu hârtie de ziar sau pănuși de porumb), milenarul amnar cu iască uscată... Dar frica a rămas. A fost o umbră intrinsecă condiției de refugiat, mulți ani după 1944. După frica mare de a nu fi „repatriat” prin 1945 cu forța de autoritățile sovietice (din fericire tatăl fiind „regățean” din Moldova opusă, peste Prut, Basarabiei), nu am avut nici un fel de probleme dar mulți au cunoscut experiența cumplită a dezmembrării familiei
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
nici un fel de probleme dar mulți au cunoscut experiența cumplită a dezmembrării familiei dar și deportarea în Siberia, Donbass sau Kazahstan. Mulți ani după război basarabenii, deși intrați prin ocupațiile lor în ritmul normal al vieții societății, își tăinuiau cu frică obârșiile geografice dar și cele sociale, având în vedere faptul că mulți din ei fuseseră până la refugiu oameni înstăriți. A fi basarabean era un handicap. Mi-aduc aminte cazul unui elev basarabean de la același liceu care a fost amânat la
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
tot în grup, pe drumul de întoarcere. Spre seară, ajunși în alt sat rugau pe oameni să le adăpostească și să le dea ceva de mâncare. După câteva săptămâni au ajuns la Cernăuți. Acolo s-au despărțit. Nu le era frică, erau în “casa“ lor, în Bucovina. Venind acasă cu trenul, într-o stare critică, a fost dusă la Cernăuți și internată în spital, timp de trei luni. În 1942, se căsătorește sora cea mare, Olga, cu ofițerul Apalaghiei Sava, de la
ÎNTRE LIBERTATE ŞI TEROARE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Seniuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1701]
-
care mi-a fost prima nișă ecologică, apoi prin lumea știutorilor de carte de la diferite niveluri de cunoaștere și singur te voi convinge de alterările mediului social odată cu trecerea anilor. M-am născut și-am fost crescut cu dragostea și frica de Dumnezeu și de Părinți. Azi, nici căutându le cu lumânarea nu le mai găsești. Dumnezeu este doar În cărțile bisericești, iar părinții sunt “Mă” și “Tu”. Ziarele, revistele, televiziunile, radiourile nu mai vorbesc decât despre sexualitate. Fetița care abia
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
Ți-a luat foc buzunarul de la palton, Nelule! mi-a spus el cu voce aspră. De asta Își cheltuiește tatăl tău banii? O să-l Întreb eu. Nu pot descrie situația În care m-am văzut. Am trăit toată vacanța cu frica de ce-o să urmeze, căci cunoșteam dragostea și bunătatea lui Tata, dar și severitatea, pentru care nu l-am acuzat decât În cazurile În care era determinată de lipsa țigărilor. În zilele respective nimic nu-i era pe voie și
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
superior, În care am arătat viața satului, de la deșteptare până noaptea târziu incluzând toate aspectele sesizate și nesesizate: cântatul cocoșilor la luminatul de ziuă; strângerea bivolițelor la turma (ciurda) satului, cu strigătul ciurdarului la fiecare poartă: “Dă-n ciurdă! Hăi!”; frica domnișoarelor nou venite de a trece puntea de peste Visa, o punte de lemn de numai 50-60 cm lățime, care prezenta o ușoară instabilitate la unii pași mai apăsați, botezată “puntea lui Rumi”; cântecele lui Goga, interpretate la butucii Sandei Axente
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
mea a Început să se stingă treptat, treptat, după ajungerea În București și respingerea la examenul de admitere de la Facultatea de Medicină. Student la Facultatea de Litere din București Bacalaureat și Îndrăgostit, pe post de fochist Într-o locomotivă, cu “frica În sân” că În orice moment trenul putea fi oprit de ostașii sovietici, pentru control, am luat drumul Capitalei, hotărât să mă fac medic. Îmi asigurau adăpostul, fratele cel mai mic al Mamei, Unchiul Aurel și Tanti Ana. M-au
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
numărătoarea globulelor albe”. M-am așezat la masa de lucru, am solicitat instrumentele necesare și doamna Vasiliu mi-a Înțepat degetul cu acul lui Franke ( Încă nu era scos din uz). Cu mâna tremurândă de emoție și de ce nu, de frică, m-am apropiat cu pipeta Potain de platina microscopului pe care Îmi așezasem camera BűrkerTurk. Totul era bine, dar celulele nu apăreau În câmpul microscopic. La o privire mai atentă am observat că picătura de examinat (sânge și diluant) nu
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
importanța ei În medicina veterinară. Bine, dragă! Dacă așa zici tu; mi-a răspuns, parcă tot nemulțumită de explicațiile mele. “Dar dacă acum ai salar, ar trebui să te așezi și tu, să-ți găsești o fată cuminte și cu frica lui Dumnezeu. Uite, ce-ai zice de Milica lui vecinu’ Mărgineanu, că doar o știi de mică, Îi cunoaștem familia și mie mi-ar place s-o am ca noră”. Bine, Mamă. Să mă mai gândesc. Dar, hotărârea mea era
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
carte tulburătoare, dramatică, "Viață mahmură și neagră", în care "povestești" experiența ta în apropierea "hăului", a bolii amenințătoare. Ce ți-a spus ție Moartea la ureche, cu ce te-a momit Viața ca să depășești acele momente? M-a obișnuit cu frica, iar când te obișnuiești cu ceva, fie chiar și un lucru cumplit, precum e moartea, în cele din urmă îl accepți și intri într-o relație de interdependență, de comunicare. Doamne, câte nu ne-am spus, dar am jurat unul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
lăsat cândva niște pagini edificatoare T.S. Eliot. El a încercat să lămurească de ce se cade adesea în capcana catalogării cu orice preț, încă din timpul vieții lor, a unora drept poeți mari. E un mecanism psihologic la mijloc, acela al fricii că nu avem și noi, în "epoca noastră", un mare poet, că, spre deosebire de epocile trecute, nu avem această forță. Și atunci se pun etichete aberante și se caută fanioane care abia că pâlpâie. Eliot ne îndeamnă să fim circumspecți și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și sper. Evaluarea și integrarea în cultura română a marilor scriitori din diaspora, din perioada comunistă, întârzie sau e neglijată. Am să recurg la o întrebare care se regăsește într-un titlu de carte de-al tău: Cui îi e frică de Emil Cioran? Dar de Mircea Eliade? Dar de ceilalți? Există un complex al autohtonității în fața literaturii române din afara granițelor? Scriitorii din diaspora rămân cumva în afara evaluărilor. Dacă te uiți în Dicționarul publicat în ultimii ani sub egida Academiei constați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ar fi pseudo-necrologul (vesel?) pe care l-ai scrie la dispariția (în "aglomerația" literaturii române, evident!) a generației '80? Generația 80 există cu adevărat, nu este nici o ficțiune. Chestiunea controversatei ei existențe vine dintr-un soi de spaimă asemănătoare cu frica de-a nu lua cumva premiul Nobel unul înaintea altuia, și când aflăm că nu l-a luat, răsuflăm ușurați încă un an. Scriitorii optzeciști sunt la maturitate, sunt în viață, iar cei care au dispărut au lăsat cărți importante
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
nu renunța la scris, știind chiar cât de puțin contăm în marea lume a literaturilor lumii. Scriu ca și cum aș fi scriitor sud-american sau nord-american, italian, francez sau japonez, dar necunoscut prin România sau aiurea, scriu tocmai pentru că nu-mi este frică de ignoranți, de ipocrizie, de uitare, scriu pentru că aceasta este singura mea formă de curaj existențial. Ce înseamnă moralitate în literatură? Greu de spus. Când scrii sau când trăiești? Când scrii trebuie să ții de o anumită coerență etică, până
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
al sufletului omenesc față de continua și crescânda "automatizare" a omului concret. Nu pot spune nici cum arată generic cititorul poeziei mele. Pot, aș putea spune cum arată unul sau altul dintre cititorii mei, care sunt prietenii mei, dar mi-e frică să nu uit pe vreunul și să-l supăr și să nu mă mai citească. Cât de majore sunt culturile/ literaturile minore din Europa mare? Cât ai suferi tu, ca european, dacă ar dispărea culturi precum cea slovacă, bulgară, slovenă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
fi fost direct implicat în răsturnarea dictaturii. Nu cred că turnătorii, poliția politică, nomenclatura au astfel de probleme de conștiință. Poate, în zilele din finalul lui decembrie '89 să fi tremurat, dar nu că aveau mustrări de conștiință, ci de frică, plini de spaime că ar putea fi și ei judecați și condamnați pentru războiul de distrugere fizică și morală dus în contra propriei națiuni. Acum ne sfidează și au tupeul să ne dea tot ei, nouă, lecții. Societatea civilă e în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
am ce să povestesc. Mi se pare că cetățeanul Pitagora s-a încumetat cândva să dea suflet numerelor, fără să anticipeze că peste doar câțiva ani (hai să zicem secole) cineva se va panica într-atât, încât îi va fi frică de acestea, chiar "înnobilate" de vârstă. De șaizeci de ani eu stau mai mult în "banca mea". Și asta chiar dacă am cutreierat lumea (România și Europa) în lung și în "laț"... Gabriel Liiceanu scria undeva cam așa ceva: pentru muritori viața
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Paris? Ce ai câștigat părăsind Bucureștiul? Într-un fel am ajuns la Paris, în septembrie 1987, cu aceeași stare de spirit cu care veneam, în septembrie 1976, la facultate la București. Ca să scriu și să mă afirm. Nu-mi este frică de acest cuvânt, "afirmare". Dintotdeauna am avut această dorință înnăscută, să mă "afirm". Prima dată când am simțit "frisonul" afirmării în mine a fost la grădiniță (grupa mare? grupa mijlocie?), când am făcut din plastilină o căprioară și educatoarea a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]