23,608 matches
-
foaie, pe care o grupă ostășească le aducea dimineața și le ducea la sfârșitul zilei într-o odaie (sub cheie) de la mansarda facultății. La una dintre lecțiile de doctrină militară o tovarășă căpitan venită de la Statul Major m-a surprins zâmbind în vreme ce ea desfășura mari strategii de apărare națională. Nu m-a pălmuit chiar ca pe-un răcan nenorocit (deși pentru câteva clipe am fost convinsă că asta va face), dar a dat de pământ și-a lovit cu piciorul caietul
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
tocmai strecura piepții ăia nefiresc de mari sub fustă. „Mare grijă, Tanțo, să nu-i încurci cu altceva“, râdeau cu toatele și făceau glume deșănțate, de ar fi înghețat și un bărbat dacă le-ar fi auzit. Rodicăi îi era rușine, zâmbea tâmp și își căuta fâstâcită de lucru, ascunzând roșeața din obraji în vreo hârtie de-a ei, pe care o găsea brusc prin buzunare. „Tovarășa asta ingineră e o comoară“, ziceau muncitoarele, „mare păcat că e fată bătrână...“, bârfeau în
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
să se controleze, i-a aruncat gestul acela al lui Agnes, fluturând degetele lin în aer, ca o zbatere de aripi, în semn de recunoaștere. Pe urmă și-a dat seama că nici măcar nu-l cunoștea, însă Gabriel i-a zâmbit; pe urmă, a dansat, a valsat surâzătoare și îmbujorată printre curci, ah, ah, ah, ce nebunie, băiatul cu vioara i-a zâmbit! De-atunci să fie vreo patru luni, acum el stătea în fața ei pe terasă, se uita pierdut în
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
semn de recunoaștere. Pe urmă și-a dat seama că nici măcar nu-l cunoștea, însă Gabriel i-a zâmbit; pe urmă, a dansat, a valsat surâzătoare și îmbujorată printre curci, ah, ah, ah, ce nebunie, băiatul cu vioara i-a zâmbit! De-atunci să fie vreo patru luni, acum el stătea în fața ei pe terasă, se uita pierdut în cerul negru-rozaliu și așteptau să vină halbele cu bere. Gambrinusul nu e un loc oarecare, e chiar gradina de vară din oraș
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
ori cu băiatul acela, Daniel îl chema, de la Matematică. I l-a introdus Emil, vecinul ei, erau colegi de grupă. Daniel era frumos și înalt, avea niște ochi luminoși; când te privea, era imposibil să nu ai o reacție - să zâmbești, să-i zici ceva, să-l împingi, să faci ceva, o nebunie... Nici măcar nu vorbea despre teoreme și ecuații și nici nu ai fi putut ști ce studiază. Ei, Daniel nu era născut pentru lumea asta... Când intra seara în
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
față unei lumi pe care o idealizam și pentru care, credeam atunci, nu eram pregătită. Mi-aduc aminte de prima fotografie pe care mi-a făcut-o cineva după ’90, o rudă de-a noastră din străinătate. Sunt îngrozitor de slabă, zâmbesc chinuit, am o față masculinizată, îmi țin mâinile pe genunchii lipiți, am o privire de animal hăituit. E o fotografie în care viitorul și trecutul, în tot ce au ele mai neliniștitor, se întâlneau. O sperietoare. Paris, 2007. Cobor din
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
a pufnit-o râsul în hohote și dirigu’ s-a întors cu tot corpul, ca un urs. Bobby a apucat să se trântească în bancă, dar îi rămăsese pe față un rânjet larg, înălțător. Când l-a întrebat ăla de ce zâmbește, tâmpitul de Bobby a zis că de bucurie că țara ne îndrumă spre comunism - sau altă barbă de genu’ ăsta - și dirigu’, nefiind chiar prost de felul lui, l-a dat afară. Bobby n-a întins coarda, mai ales că
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
zile, iar amărâții ăștia au și aflat. Dragoș, care tocmai îmi povestește ce-a văzut la video și hăhăie, se oprește brusc; mă opresc și eu și mă mai uit o dată. Acolo, cu o sacoșă de rafie la picioare, ne zâmbește zgribulit tata. Doina RUȘTI M-am născut într-un februarie apocaliptic, al epocii comuniste. Ziua de 21 decembrie 1989 m-a prins în față la Inter. Am făcut un liceu de limbi clasice și facultatea de același profil în Dulcele
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
în mod discret, primea paciente și acasă. De data asta era o după-amiază fără culoare, așa cum se întâmplă când începe luna noiembrie. Ginecologul numărul unu din oraș era un om sobru, îmbrăcat cu țoale fine. L-am salutat, i-am zâmbit, i-am întins pachețelul cu țigări și cafea, i-am spus cum mă cheamă și apoi, cât am putut de suav: — Am o hemoragie. Ginecologul s-a ridicat brusc, cu tâmplele umflate și mi-a răspuns, cu toată enervarea ținută
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
prozelor lui“. Nu era el chiar așa, dar eu n-am simț de observație. Scriind odată despre Crohmălniceanu, am vrut să-i fac o plăcere amintindu-i în articol și cîinele, pe multiubitul lui Ronț. „Dragă“, mi-a spus profesorul, zîmbind, cînd ne-am întîlnit apoi prima oară, „ai scris minunat despre Ronț, doar că i-ai greșit rasa, culoarea și sexul !“Ț Ceea ce scriam în continuare despre Cezar era mai important : „Țeste, asemenea lui Flaubert, fascinat de nesfîrșitele teritorii ale
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
toate și stătea să le asculte, numai să se poată juca cu schija. Dănuț, de fapt Abagiu Daniel, cum i se va zice la anu’, cînd va merge la școală, era un copil tare simpatic (toate femeile din sat îi zîmbeau și-l cunoș teau - era doar nepotu lu’ doamna Bădescu, fostă învățătoare) și avea o soră mai mică, de numai doi anișori. Bineînțeles că nu o suporta pe surioară, pentru că era prea răsfățată, părinții îi făceau toate voile și mînca
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Întîmplări din clasa întîi în clasă, ca prin minune, se lăsă deodată liniștea. Copiii, încremeniți, priveau toți către învățătoare, de parcă acum o vedeau pentru prima oară și desco pereau că este de fapt o arătare de pe alt tărîm. Arătarea le zîmbi și repetă ce întrebase. Nu avea nimeni curajul nici măcar să clipească ; o fixau în continuare cu insistență. La un moment dat, se auzi un zgomot puternic și toți își întoarseră privirile într-acolo. Era Cristi, care se ridicase în picioare
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
zgomot puternic și toți își întoarseră privirile într-acolo. Era Cristi, care se ridicase în picioare, trîntind scăunelul mobil de speteaza pupitrului. Băia tul nu stătu pe gînduri și începu să cînte - învăță toarea îl privi cu aprobare și îi zîmbi. Nemaiputînd de ciudă că văru-său i-o luase înainte, Dănuț se ridică și el și prinse de la jumătate prima strofă. Era cîntecul pe care îl cunoaștea foarte bine, acela cu cîrciuma-n rai. și el știa un cîntec, ce ? numai Cristi
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
se duce dracu’“. Cînd ajunseră la „și cei patruzeci de sfinți/ Stau toți cu furtunu-n dinți“, Dănuț se aștepta să se rîdă, pentru că lui i se părea foarte amuzant, dar nu rîse nimeni - copiii stăteau în continuare împietriți, iar învățătoarea zîmbea și se făcea că se uită pe geam. Băieții terminară refrenul, puțin cam descurajați, apoi, pentru că ea privea în continuare pe fereastră, rămaseră în picioare, neștiind ce să mai facă. Învățătoarea se desprinse cu greu și se întoarse către cei
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
zice nimic - unchiu’ Dumi doar nu l-a învățat prostii ! Lui Dănuț îi plăcea foarte mult de învățătoare, de tovarășea, cum o vor alinta copiii peste un timp, cînd se vor obișnui cu școala. Era tînără, drăguță, mai ales cînd zîmbea și-și arăta strungăreața, făcea uneori glume și avea o rochie înflorată, nu ca educa toarea de la gră diniță, care era ea bună, dar venea îmbrăcată în negru, avea mustață și un neg în palmă, care se vedea mai ales
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
era lumea mai dragă ! Atunci Dănuț nu mai suporta, se enerva și spunea că el nu mai joacă într-o astfel de echipă. Ceilalți rîdeau și mai și, cu siguranța celor tari. Cristi, bineînțeles, rîdea cel mai zgomotos, iar învățătoarea zîmbea. Într-o zi, se petrecu un lucru foarte important. Tovarășea intră în clasă cu o figură schimbată și, înainte să înceapă orice altă discuție, le spuse că de astăzi încolo ea nu se va mai numi Duma, ca pînă acum
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
muzeu și mai anost, plin cu planșe de istorie. Auto carul nostru a parcat lîngă un altul, care s-a dovedit a fi cu bulgari. Ne-am dat cu toții jos și, de cum ne-au văzut, bulgarii au început să ne zîmbească și să ne facă semne prietenești cu mîna. Unii chiar au coborît din autocar și au venit la noi. Rîdeau și ne spuneau tot felul de chestii, pe care, desigur, nu le înțelegeam. Noi le zîmbeam și, ca să ne distrăm
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
au început să ne zîmbească și să ne facă semne prietenești cu mîna. Unii chiar au coborît din autocar și au venit la noi. Rîdeau și ne spuneau tot felul de chestii, pe care, desigur, nu le înțelegeam. Noi le zîmbeam și, ca să ne distrăm, le ziceam, cu voce mieroasă, „ești prost“, „ești tîmpit“ și altele de felul acesta. Bulgarii dădeau din cap că „da“ și mureau de plăcere ! Ca să arate cît îi sîntem de dragi, un bulgar a scos un
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
un șut unuia după ce tocmai îl salvase de la bătaie). Cam așa era cu pauzele. Asta pînă cînd, într-o zi, Dănuț îi văzu chipul ei blînd, pus ca icoană la Panoul de Onoare. „Cinste lor !“, scria deasupra fotografiilor, care îți zîmbeau cald. Chipurile erau învăluite într-un nor de lumină. De fiecare dată cînd trecea pe lîngă Panou, Dănuț se întreba cum de făcuseră ăia din poze să le stea lumina așa în jurul capetelor - și nu ajungea la nici un răspuns. Dar
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
care-i urmărea încîntat cu privirea, rămase fără grai. * „Ai văzut-o pe fata aceea ?“ - îl întrebă Dănuț la sfîrșitul pauzei. Ea se făcuse nevăzută imediat după incident. „Care fată ? Aia pe care am bușit-o eu ?“ și văru-său îi zîmbi într-un fel anume. „Ai văzut cum era ?“ „Am văzut.“ Se priviră. Simțiră cum un val de devotament și curaj îi ia și îi poartă spre înălțimi. Cînd ajunseră cel mai sus, sclipi scurt o spadă : „Trebuie s-o căutăm
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
începu să se uite insistent, ca la un afiș. Din cînd în cînd, se întorcea către Dănuț și-i făcea semn să vină și el. Era tare mîndru. „Hai, mă, fraiere, vino și tu !“ - părea să-i zică în timp ce-i zîmbea cu importanță. Lui Dănuț îi venea să intre în pămînt de rușine, mai ales că și ea își dăduse seama cui îi făcea Cristi semn cu mîna. Hai, mă, fraiere ! Dănuț nu se mișca din loc. Ea stătea în continuare
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
era însă un tip cu voință. Cînd se trezi în fața ei, după tot efortul de pînă atunci, nu mai știu ce să facă. Se opri și începu să aștepte. Ea fu cea care îl salvă. Se uită la el, îi zîmbi și începu să-i vorbească : „știi ? Tatăl meu mi-a spus aseară că uzina a primit o nouă comandă de mașini pentru hidrocentrala de la Stîlpeni“. Tatăl ei lucra la turnătorie și era și inventator : îmbunătățise sistemul de aprindere. Ea vorbea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Hopaaa ! Ia uite cine era acolo : Aurora și Pitița, sora ei mai mică. Se jucau în pămînt cu lopățelele. Dănuț se bucură numai decît - în plus, îi și plăcea puțin de Aurora. „Ce faceți voi aici ?“ - le întrebă. Aurora îi zîmbi într-un fel anume, cum numai ea știa s-o facă, și-i răspunse simplu, dar fermecător : „Ne jucăm“. „și de-a ce vă jucați ?“ „De-a mama și de-a tata.“ „Hai mai bine să facem o cazemată, lăsați
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
iar Aurora din ce în ce mai iute de mînă și mai zîmbitoare. Nu fără merit deci, inelul îi reveni ei la sfîrșit, cînd trebui să meargă acasă. Decorarea a avut loc în cadrul unei festivități, în care solemnitatea a făcut-o pe Aurora să zîmbească și mai fermecător și să lase să-i picure o lacrimă de recunoș tință. Dănuț era în al nouălea cer. Se simțea puternic, se simțea bun, drept, bărbat, se simțea general. Acasă însă, cînd povesti că a găsit un inel
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
și Ioana cu o față plouată și îmi zice : „S-a întîmplat o nenorocire“. „Cum, chiar ai rămas gravidă ?“ - sar eu. „Care-i chestia cu «gravidă» ?“ „Păi, dacă ai rămas gravidă, sîntem terminați amîndoi !“ Tipa se repliază imediat și începe, zîmbind condescendent, să marșeze : „și dacă am rămas gravidă, ce ?“. „Cum ? Așa, de prima dată ? Mamă, ce ghinion !“ ...și m-a ținut așa cîtva timp, după care mi-a zis că nu mă credea așa de laș. Lovitură de grație. Eu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]