227,325 matches
-
unei reguli de decizie socială. Dacă am admis aceste proprietăți, vom admite, în consecință, faptul că regula majorității este singura regulă socială dezirabilă.<footnote Dacă trecem peste problema lui Condorcet, anume că nu este întotdeauna tranzitivă. footnote> Dacă s-a ajuns la această concluzie, vom fi, poate, de acord că toate deciziile în societate trebuie luate prin regula majorității. Așadar, atunci când dorim, spre exemplu, să ne alegem partenerul/partenera de viață, preferințele stricte ale majorității indivizilor care nu sunt indiferenți ar
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
relația de preferință strictă și pe cea de indiferență, ceea ce este așa prin definiție. [t.6.1.2.2*]: Există o SDF care îndeplinește UF,P și *L . Demonstrație [t.6.1.2.2*]. Constă în a arăta că putem ajunge la o relație de preferință socială aciclică doar prin intermediul decisivităților paretiene. Să presupunem ca avem doi indivizi, i și j, și trei alternative, 1a , 2a , 3a . Inversând preferințele (pentru a avea profilul invers), obținem, din nou, o relație de preferință
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
Silvia Popovici), Al. Racoviceanu (retrospectivă filmului Tudor), Dorian Costin (un argument pentru comedia cinematografică). Acumulând an de an experiență, profitând și de consolidarea producției cinematografice românești, C. a atins recorduri de popularitate spre sfârșitul deceniului al șaptelea (când tirajul a ajuns la 200 000 de exemplare), pentru că - și din punct de vedere calitativ - sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70 (până în 1974) să reprezinte cea mai fasta perioadă din istoria revistei, condusă din mai 1965 până în decembrie 1989 de Ecaterina Oproiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286232_a_287561]
-
1918, fiind membru al delegației românilor transilvăneni care a prezentat, la București, regelui Ferdinand I actul Marii Uniri. A devenit membru de onoare al Academiei Române în 1919, în același an fiind ales mitropolit primat al României reîntregite, iar în 1925 ajungând primul patriarh al României. Membru al Regenței (1927-1930), va fi, în 1938-1939, prim-ministru. Este înmormântat în Catedrala Patriarhală din București. A colaborat la „Tribuna”, „Transilvania”, „Foaia poporului român”, „Familia”, „Libertatea”, „Drapelul”, „Luceafărul”, „Românul”, „Foaia diecezană” ș.a. A semnat și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286500_a_287829]
-
este zona cea mai importantă. Dar pentru noi ea rămâne o zonă a lucrurilor vagi. Această carte este până la urmă o carte despre lucrurile vagi. Lucrurile vagi sunt lucrurile cele mai importante. Dar pentru că la aceste lucruri nu am putut ajunge decât pornind de la hotarele lumii și ale libertății noastre, am intitulat totuși această carte Despre limită. Cu excepția Anexelor, care reprezintă formele pe rând abandonate ale discursului despre limită (istorică, hermeneutică și exegetică), paginile acestea alcătuiesc o carte fără bibliografie (nici un
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nu fie, apare limita ca o condiție de manifestare a libertății gravitaționale, a libertății care trebuie, ca să se poată manifesta, să depindă, să atârne de ceva. Ființa creează cadrul de referință al libertății, ea este însăși condiția ei gravitațională. Ceva ajunge să fie înseamnă: ceva a ieșit din indeterminarea absolută a nimicului, din nelimitarea lui, și a primit limita ființei. Drumul care deschide către libertatea gravitațională începe astfel cu însuși faptul de a fi. Așa se face că - agent al libertății
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care premerge alegerii noastre, a unui fond care începe cu faptul de a fi și sfârșește cu libertatea însăși care ne-a fost conferită ca un dat natural, ridică din capul locului problema raportului dintre intim și străin. Înainte de a ajunge să mă hotărăsc, să dau deci hotar actelor mele și vieții mele și astfel să mă institui ca eu, altcineva (sau nimeni) a hotărât pentru mine. Mai înainte de a mă hotărî dinlăuntrul meu, am fost hotărât, am primit acele hotare
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
au fost hotărâte „în locul meu“, pentru că din principiu toate acestea nu sunt obiecte posibile ale deciziei mele. Nici o substituție nu a avut loc și eu sunt „în locul meu“ tocmai ca urmare a hotarelor pe care le-am primit înainte de a ajunge să hotărăsc și să mă hotărăsc ca eu. În spațiul umilinței nu intră decât deciziile ulterioare posibilității mele de a alege, care mă privesc, dar pe care sunt împiedicat să le iau, deși puteam să le iau singur. Ești umilit
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
al lumii, să vreau să-mi pierd orice rădăcină. Însă acest mod de a considera setul de limite primit - contestarea unei forme anume în care ești fixat sau contestarea a tot ce te fixează - este opera tardivă a libertății, care ajunge să funcționeze revizionist sau insurecțional, înlăuntrul unui model cultural bine determinat (umanismul, romantismul). Divorțul față de ceea ce a devenit al tău printr-o conferire străină, precum și insatisfacția care îl însoțește nu dau regula felului în care eu îmi consider hotarele primite
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fel, zeii mei se cuvine să devină ai tuturor, forma minții, ba chiar și a capului cu care gândesc tind să devină exclusive. La calitatea de om, care nu are de partea ei decât forța plăpândă a abstracției, trebuie să ajung, după ce parcurg - mijlocit și rațional - calea dificilă a transferului și analogiei, pe când în hotarul primit, care are de partea lui vigoarea concretului, mă aflu instalat din capul locului fără nici un efort. Orice mare conflict are la bază dificultatea de a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
religie și pe alt nume, pe care de astă dată eu le-am ales. Recentrarea este o ajustare a elementelor fondului intim străin. OBSERVAȚIE. Sursa fanatismului este centrarea care nu a fost confruntată cu alte zări ale lumii, care nu ajunge la comparație, care nu se poate relativiza, pe scurt centrarea căreia descentrarea îi este refuzată. Eu nu pot ajunge astfel la gândul generos că în cântarul mare al lumii toate concretizările elementelor fondului intim-străin atârnă la fel și că, de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
elementelor fondului intim străin. OBSERVAȚIE. Sursa fanatismului este centrarea care nu a fost confruntată cu alte zări ale lumii, care nu ajunge la comparație, care nu se poate relativiza, pe scurt centrarea căreia descentrarea îi este refuzată. Eu nu pot ajunge astfel la gândul generos că în cântarul mare al lumii toate concretizările elementelor fondului intim-străin atârnă la fel și că, de aceea, ele sunt egal îndreptățite. Descentrarea nu înseamnă pierderea centrării, ci reașezarea în sistemul de limite primite cu un
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
aliat: faptul de a fi. De aceea faptului de a fi trebuie să i se opună un grad sporit de ființă pentru a înfrânge frica. Libertatea este gradul sporit de ființă care face cu putință înfrângerea fricii. Cel care poate ajunge la condiționarea libertății ca formă supremă de necondiționare este eroul. Pentru că șantajul faptului de a fi nu mai funcționează în cazul lui și pentru că frica își pierde astfel temeiul, forța ei se destramă și ea poate fi acum învinsă. Eroul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
forță neașteptată voința și libertatea celui curajos și provoacă la rândul ei, în calitatea ei de frică învinsă, frica: frica celuilalt. Pentru că „celălalt“ este nu numai cel care îmi provoacă frica, ci și acela care îmi prilejuiește înfrângerea ei, el ajunge, la rândul lui, să cunoască frica. Frica pe care eu am învins-o devine acum frica lui. „Celălalt“, cel care a provocat frica, este acum, prin replica violentă a celui care a învins-o, înfricoșat. Libertatea care se afirmă prin
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nu se opun unele altora; puse cap la cap, ele țin împreună ca izvorâte din același eu, din aceeași voință, din aceeași certitudine; laolaltă, ele alcătuiesc ansamblul unei vieți. Până atunci altceva și alții au hotărât pentru mine. Până să ajung să mă hotărăsc și astfel să fiu eu, nu sunt decât conturul trasat din afara mea, sunt ceea ce s-a făcut din mine, desenul unei alte mâini, al unei alte voințe, care a hotărât fără să mă întrebe. În schimb, hotărârea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
existențială nu e de aceea o nehotărâre psihologică, carență comportamentală izvorâtă dintr-un caracter indecis. Ea este mai degrabă o criză provocată de starea lumii. Este nevoie ca mai întâi ceva să se strice în ordinea lucrurilor, ca acestea să ajungă prost întocmite, încâlcite, de necuprins cu mintea: este nevoie ca lucrurile însele, în esența lor, să ajungă „nehotărâte“, să-și piardă sau să-și ascundă hotarul, să se degradeze în ferma lor delimitare, pentru ca adevărata nehotărâre să poată lua naștere
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mai degrabă o criză provocată de starea lumii. Este nevoie ca mai întâi ceva să se strice în ordinea lucrurilor, ca acestea să ajungă prost întocmite, încâlcite, de necuprins cu mintea: este nevoie ca lucrurile însele, în esența lor, să ajungă „nehotărâte“, să-și piardă sau să-și ascundă hotarul, să se degradeze în ferma lor delimitare, pentru ca adevărata nehotărâre să poată lua naștere. Nehotărârea mea răspunde nehotărârii lor. Și tocmai pentru că lucrurile însele își pierd sau își ascund hotarul, pentru că
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
se hotărăște și-l asumă din plin. Asumându-l, el cunoaște o stare de beție. El plutește și se lasă purtat de febra hotărârii sale. Pentru că hotărârea este luată în „spaimă și cutremur“, pentru că miza ei este un destin care ajunge să fie dobândit chiar și cu prețul vieții, trecerea ireversibilă a pragului care desparte tot ce a fost de tot ce va fi altfel ca până acum este însoțită de febra pe care o presupune orice intrare voită în noaptea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
răspunsul paradoxal la întâlnirea iminentă cu limita de nedepășit a morții. Ca soluție a libertății, destinul este o încercare de a înfrânge democrația morții, deci gândul că în fața confruntării cu aceeași limită absolută toate viețile devin egale. Datorită destinului oamenii ajung inegali în fața morții, căci LIBERTATEA CA PRELUARE ÎN PROIECT/75 posibilitatea administrării felurite a lotului finitudinii dă o șansă de originalitate fiecărei vieți în parte. Destinul reprezintă exersarea maximei libertăți în cadrul finitudinii ca nelibertate supremă. * Disfuncțiile libertății în raport cu realizarea destinului
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
instalare definitivă la adăpostul ei. El renunță la atingerea oricărui scop din chiar clipa în care și l-a propus. Dar pentru că lenea este jubilația permanentă resimțită în fața imobilismului propriu și, de aceea, perpetuare nesfârșită a lui, leneșul nici nu ajunge să-și propună vreun scop în afara acestui imobilism. Și tocmai pentru că din economia lenei orice „dincolo“ este absent, leneșul nu ratează niciodată. Fiind separat de orice scop care ar anula menținerea în repaosul infinit, leneșul nu are ce rata. Prin
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pentru că din economia lenei orice „dincolo“ este absent, leneșul nu ratează niciodată. Fiind separat de orice scop care ar anula menținerea în repaosul infinit, leneșul nu are ce rata. Prin cea mai măruntă trădare a esenței sale imobile, leneșul ar ajunge să reitereze ratarea în forme degradate. Lenea apare cu adevărat abia când voluptatea repaosului devine necondiționată, când ea nu poate fi negociată în numele unui scop a cărui atingere ar presupune recursul la mișcare. În felul acesta, leneșul își înfrânge limita
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a celorlalți. A celorlalți: căci promisiunea (care va rămâne neîmplinită) a fost făcută pe scenă și așteptarea împlinirii ei a devenit la rândul ei publică. Și poate că tocmai proclamarea solemnă a unei depășiri ce ar urma să se producă ajunge să împiedice realizarea ei. Ratatul rămâne sub limita lui, pentru că ceilalți așteaptă ca el s-o depășească. „Ceilalți“, cu așteptarea lor, devin cauza ratării și teroarea ratatului. Prins între dezamăgirea celorlalți și insatisfacția proprie, lotul lui devine mila, indiferența sau
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lui, pentru că ceilalți așteaptă ca el s-o depășească. „Ceilalți“, cu așteptarea lor, devin cauza ratării și teroarea ratatului. Prins între dezamăgirea celorlalți și insatisfacția proprie, lotul lui devine mila, indiferența sau uitarea. Și totuși ratatul se poate salva. Când ajunge să spună: nu voi face nimic din ce am promis și din ce se așteaptă de la mine să fac, el transformă ratarea într-un act de pudoare tardiv și își dobândește față de ceilalți libertatea, ca libertate sfidătoare, care contrariază. În
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
câștigat dreptul să facă din limita lui o limită de depășit. Spațiul care se întinde între limita de depășit și limita de atins generează fie comedia pretențiilor, fie o dramă a neputinței. Dacă ratatul își supra conștientizează o limită falsă, ajungând să creadă că ea e limita lui, bovaricul își ignoră limita adevărată, ajungând să creadă că ea nu-i aparține. Legitimă, în cazul ratatului, e limita pe care el ar fi trebuit să o atingă, iar legitimă, în cazul bovaricului
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
se întinde între limita de depășit și limita de atins generează fie comedia pretențiilor, fie o dramă a neputinței. Dacă ratatul își supra conștientizează o limită falsă, ajungând să creadă că ea e limita lui, bovaricul își ignoră limita adevărată, ajungând să creadă că ea nu-i aparține. Legitimă, în cazul ratatului, e limita pe care el ar fi trebuit să o atingă, iar legitimă, în cazul bovaricului, e limita pe care el tinde să o depășească. Eroarea lor e simetrică
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]