227,325 matches
-
iar legitimă, în cazul bovaricului, e limita pe care el tinde să o depășească. Eroarea lor e simetrică: ratatul transformă ilegitimul limitei de depășit în legitim, în vreme ce bovaricul transformă în legitim ilegitimul limitei de atins. Ca și ratatul, bovaricul poate ajunge să se sinucidă. Ratatul are în el sămânța, care la el nu rodește, a destinelor excelente. Așa se face că în sinuciderea ratatului se experimentează un moment din ontologia posibilului: acela în care posibilul se anulează nu în actualizare, ci
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
poate să fie complet străin de fenomenul prostiei ca încremenire în proiect. Dimpotrivă, un om cu un IQ ridicat, cu o inteligență testabil strălucită, poate să fie din plin victima prostiei ca încremenire în proiect. Prostia nocivă, prostia care poate ajunge să catastrofeze mulțimi de oameni, popoare întregi și omenirea toată nu este banala prostie pe care o poți întâlni la colț de stradă, ci prostia ca încremenire în proiect. Prostia aceasta se poate lua, se poate transmite, ea poate fanatiza
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pentru că sunt ale mele, ele sunt din capul locului investite afectiv și acceptate ca atare. Eu nu mă recunosc decât în mine și în tot ce îmi aparține și deci (și cu atât mai mult) în pretențiile mele de a ajunge la adevăr. Rămânerea într-un moment al subiectivității este decretată, printr-un act de supremă iubire, adevărul însuși. Pentru că s-a născut în viscerele mele, pentru că l-am plămădit în ființa mea, orice proiect sub care îmi așez viața devine
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
prin fâșia restrânsă a experienței tale de viață. Aproape orice sistem de educație și orice experiență de viață tind să te fixeze într-un proiect al altora, care cu vremea devine al tău. Majoritatea oamenilor încremenesc în proiecte prefabricate care ajung să fie ale lor în măsura în care ei ajung slujitorii fideli ai acestora. Și de vreme ce majoritatea oamenilor trăiesc în categoriile indistincte ale speciei, prostia ca încremenire în proiect este, statistic vorbind, extrem de răspândită. Cu cât o societate oferă mai puține alternative, cu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
viață. Aproape orice sistem de educație și orice experiență de viață tind să te fixeze într-un proiect al altora, care cu vremea devine al tău. Majoritatea oamenilor încremenesc în proiecte prefabricate care ajung să fie ale lor în măsura în care ei ajung slujitorii fideli ai acestora. Și de vreme ce majoritatea oamenilor trăiesc în categoriile indistincte ale speciei, prostia ca încremenire în proiect este, statistic vorbind, extrem de răspândită. Cu cât o societate oferă mai puține alternative, cu cât proiectele indivizilor decurg din cele câteva
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în regimul distrugerii. În distrugerea apei, a pământului și a cerului eu fac experiența unei izolări esențiale care este totodată condamnarea mea. Câtă vreme acelea există, slăbiciunea dependenței ca temei al puterii mele rămâne ascunsă. Abia distrugându le, acest temei ajunge vizibil. Încetând să ocrotesc, am devenit singur. Dar pentru că temeiul puterii mele este dependența, independența singurătății îmi este refuzată și eu nu pot, asemeni celui puternic în sine, să mă retrag în ea. Singurătatea în care cad din clipa în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în ea. Singurătatea în care cad din clipa în care încetez să ocrotesc nu este putere, ci moartea mea. Pentru că proiectul nu cunoaște măsură, pentru că este avansare imperturbabilă către o cuprindere mai vastă (el începe modest și sfârșește grandios), preluarea ajunge treptat să se facă în exces. Proiectul este prin natura lui expansiv; el tinde să preia și să consume tot ce îi iese în cale. El „aruncă înainte“ propriul său nesaț și nevoia de lucrul numit devine atât de aprigă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
libertății sale. Recunoașterea puterii, în virtutea căreia ea se poate apoi exersa, este prestigiul. Prestigiul este indicele libertății dovedite prin raportarea la altul. Prestigiul, în virtutea căruia puterea poate funcționa, se bazează pe autoritatea dobândită ca împlinire a libertății. Cel care a ajuns în punctul cel mai înalt al libertății, cel care a ajuns cel mai departe înaintea sa și dincolo de sine, are puterea de a-i conduce pe ceilalți până la punctul în care, la rândul lor, ei vor deveni liberi. Puterea este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este prestigiul. Prestigiul este indicele libertății dovedite prin raportarea la altul. Prestigiul, în virtutea căruia puterea poate funcționa, se bazează pe autoritatea dobândită ca împlinire a libertății. Cel care a ajuns în punctul cel mai înalt al libertății, cel care a ajuns cel mai departe înaintea sa și dincolo de sine, are puterea de a-i conduce pe ceilalți până la punctul în care, la rândul lor, ei vor deveni liberi. Puterea este raportul de comandă-supunere care se instituie în sfera educării libertății. Ea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a uitat că e supunere în vederea eliberării a indus celui puternic uitarea comenzii puse în slujba libertății. Agentul puterii pervertite nu face decât să slujească uitarea căutării. Dar uitarea căutării este vina celui ce rămâne mereu supus. Iar cel care ajunge să slujească, în locul căutării libertății, uitarea căutării ei, deci agentul puterii pervertite, îl disprețuiește pe cel mereu supus. Pentru că este puternic peste cel mereu supus, el și-a pierdut libertatea, și astfel puterea. La rândul lui, cel mereu supus ajunge
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ajunge să slujească, în locul căutării libertății, uitarea căutării ei, deci agentul puterii pervertite, îl disprețuiește pe cel mereu supus. Pentru că este puternic peste cel mereu supus, el și-a pierdut libertatea, și astfel puterea. La rândul lui, cel mereu supus ajunge să-l urască pe cel care perpetuează comanda și să-l socotească vinovat de perpetuarea supunerii sale. Încetarea căutării el o pune pe seama constrângerii, și nu pe seama oboselii, renunțării și uitării sale. El nu poate să admită că cel ce
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
proiect. Iubirea de sine este premisa libertății. Cu toate acestea, iubirea de sine, care îmi dă certitudinea conturului și a identității mele, nu se poate realiza doar ca tautologie a eului. În simpla oglindire care îmi reflectă conturul eu nu ajung să obțin decât un rudiment din mine. Eu vreau să mă cunosc și să mă iubesc drept cel care sunt, dar pentru ca să mă pot avea trebuie să mă privesc în altul și trebuie, la rândul meu, să ofer prilejul oglindirii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
altul și trebuie, la rândul meu, să ofer prilejul oglindirii pentru altul care se dobândește prin mine. Pentru că nu pot deveni eu însumi decât dacă devin altul în mine și eu însumi în altul, la iubirea de sine nu pot ajunge decât prin iubirea de altul. În „iubirea de altul“ diferența dintre două euri dispare, abia prin această dispariție fiecare găsindu-se ca eu propriu. Eu îmi găsesc eul pierzându-l și îl ajut pe celălalt să și-l piardă pentru
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
găsi decât întorcându-se la mine. Pentru că eu l-am ajutat să se caute și să se găsească, în mine el se iubește pe el. În mine și în iubirea lui pentru mine, el își celebrează eul dobândit. El a ajuns să se știe și să se iubească iubindu-mă pe mine. Iubirea de sine a sfârșit ca iubire de altul și de-abia prin iubirea de altul eu m-am găsit și am ajuns să mă iubesc cu adevărat pe
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
își celebrează eul dobândit. El a ajuns să se știe și să se iubească iubindu-mă pe mine. Iubirea de sine a sfârșit ca iubire de altul și de-abia prin iubirea de altul eu m-am găsit și am ajuns să mă iubesc cu adevărat pe mine. Eul meu a ajuns să-mi aparțină din clipa în care nu mi-a mai aparținut. Suprema personalizare nu survine decât prin „depersonalizarea“ pe care o presupune metabolismul iubirii. De aceea cei care
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să se iubească iubindu-mă pe mine. Iubirea de sine a sfârșit ca iubire de altul și de-abia prin iubirea de altul eu m-am găsit și am ajuns să mă iubesc cu adevărat pe mine. Eul meu a ajuns să-mi aparțină din clipa în care nu mi-a mai aparținut. Suprema personalizare nu survine decât prin „depersonalizarea“ pe care o presupune metabolismul iubirii. De aceea cei care nu iubesc și nu sunt iubiți își pierd identitatea. Când nimeni
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
o privință anume la exersarea alegerii și hotărârii lor. Delegarea libertății trebuie să se facă în contul unei instanțe care nu are altă atribuție decât aceea de a depozita restricția libertății ca libertate delegată. Instanța care preia libertatea delegată și ajunge în felul acesta să hotărască în privința noastră este legea. Legea este spațiul neutru obținut în urma renunțărilor libere la un cuantum de libertate în vederea obținerii unei constrângeri (și a unei libertăți) comune. Din clipa în care este votată, legea devine libertatea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
noi, încât fiecare pas pe care trebuie să-l facem în viață să ne pară un calvar. Alegerea poate să capete un asemenea prestigiu în ochii noștri, încât să evităm constant să ne expunem riscului ei. Povara deciziei poate să ajungă atât de mare, încât să nu fim capabili să hotărâm nici măcar în privința noastră. Răspunderea în fața fiecărui gest poate să ni se pară atât de covârșitoare, încât să nu mai ajungem niciodată să întreprindem nimic. Oboseala și lehamitea pot fi atât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
constant să ne expunem riscului ei. Povara deciziei poate să ajungă atât de mare, încât să nu fim capabili să hotărâm nici măcar în privința noastră. Răspunderea în fața fiecărui gest poate să ni se pară atât de covârșitoare, încât să nu mai ajungem niciodată să întreprindem nimic. Oboseala și lehamitea pot fi atât de mari, încât toate proiectele să ni se pară lipsite de sens. Intuiția posibilului poate să îmi lipsească în asemenea măsură, încât să-mi fie imposibil să-mi evaluez posibilitățile
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
decât cetățeanul „celei mai libere“ lumi. Tocmai pentru că libertatea este inegal distribuită și inegal educată, frica de destin se poate întâlni cu excesul de libertate și în felul acesta altcineva, în absența legii bune sau a bunei ei aplicări, poate ajunge să hotărască în privința multora și a tuturor. Când altul ia locul legii și hotărăște pentru toți, el ia răspunderea libertății tuturor și toți poartă răspunderea abdicării de la libertatea lor. În acest caz, delegarea hotărârii nu se mai face în vederea obținerii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
omoare, și va muri, dacă acesta i-o cere. Destinul colectiv rezultă aici din voluptatea asumării colective a hotarului primit și doar în acest caz, al consimțirii, răspunderea și vina devin colective. În schimb, când un popor este cucerit și ajunge să primească un destin prin „alegeri nelibere“, însăși calitatea de victimă colectivă îi conferă un destin colectiv. În acest caz, când un popor își pierde libertatea împotriva voinței sale, răspunderea și vina nu sunt colective și ele revin doar celor
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
revin doar celor care l-au obligat să intre într-un proiect devastator. Eu nu răspund și nu sunt vinovat acum pentru faptul că încep prin a spune ceea ce nu vreau să spun și pentru că termin prin a gândi așa cum ajung să gândesc. Pentru că între mine și cel care mi-a luat libertatea nu există o complicitate, eu îl numesc pe acesta „conducător“ doar în chip silnic și urăsc în el chipul pierdut al libertății mele. Și eu nu sunt vinovat
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
o instanță neclară, care apare când și când, de cele mai multe ori în chip neașteptat și la răstimpuri nebănuite. Aria libertății asupra căreia sunt interogat e în schimb cu mult mai vastă - ea se întinde asupra întregii vieți pe care am ajuns să o parcurg - și aria răspunderii și a riscului la fel. Dar toate, lărgindu-și cuprinderea, se estompează, sunt greu focalizabile, pentru că libertatea, răspunderea și riscul își pierd contururile în amalgamul de alegeri care alcătuiesc parcursul unei vieți. La fel
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de om și în oamenii toți. Pentru că există iubire de libertate, eu pot să mă mut în moarte, în iubire și în libertate. Pentru că există iubirea de libertate, eu pot să las în urmă toate determinările fondului intim-străin și să ajung la indeterminarea „om“ și, în cele din urmă, la suprema limită care este purul „a fi“. Pentru că există iubire de libertate, eu pot să mă transpun în ceva care nu are chip, în sursa libertății mele, în răspunderea maximă și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și care îmi rostește sentința. Totul aici e precis: judecătorul, vina, sentința. Răspunderea mea este de asemenea precisă, dar e mică, iar consecințele nu sunt ultime. Și totuși teama mea e teribilă și fac tot ce pot pentru a nu ajunge în fața omulețului în togă. - Stăm față în față cu viața noastră sau cu cel care ne-a făcut concesia libertății. Totul aici e vag: judecătorul, vina, sentința. Dar răspunderea aici este maximă, iar consecințele sunt strivitoare. Și totuși aici teama
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]