24,310 matches
-
Și imediat de-a lungul frontului infanteriei au fulgerat treizeci de puști care au culcat al pământ tot atâția oameni morți și răniți. Un moment, urdia 101 stătu uimită, dar nu dădu îndărăpt. Apoi a doua comandă rostită cu același glas strident: Arma la ochi!... Foc!... Și iarăși văzui culcându-se la pământ zecimi de oameni. De astă dată toți câți mai rămăseseră în picioare au rupt-o de fugă, înspăimântați, iar cavaleria luându-se după dânșii îi strivi sub picioarele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Junimea". Dar, se vede că mi-a fost scris să fiu autor fără voie. Cu multă sfială și după mult îndemn, scosei, în sfârșit, teancul de hârtie din buzunar și îl pusei pe masă. Atunci deodată se auzi în sală glasul lui Pogor: Să ascultăm Sfânta Evanghelie a lui Neculai cetire. Apoi un al doilea glas din fundul sălei răspunse pe nas: Să luăm aminte! Era glasul lui Mihai Cornea. Doamne miluiește, mlește, mlește, mlește! îngână veselul Ianov. Pace vouă, tuturor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
multă sfială și după mult îndemn, scosei, în sfârșit, teancul de hârtie din buzunar și îl pusei pe masă. Atunci deodată se auzi în sală glasul lui Pogor: Să ascultăm Sfânta Evanghelie a lui Neculai cetire. Apoi un al doilea glas din fundul sălei răspunse pe nas: Să luăm aminte! Era glasul lui Mihai Cornea. Doamne miluiește, mlește, mlește, mlește! îngână veselul Ianov. Pace vouă, tuturor! exclamă Leon Negruzzi pe un ton diaconesc. Poate să-și închipuiască oricine în ce hal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
hârtie din buzunar și îl pusei pe masă. Atunci deodată se auzi în sală glasul lui Pogor: Să ascultăm Sfânta Evanghelie a lui Neculai cetire. Apoi un al doilea glas din fundul sălei răspunse pe nas: Să luăm aminte! Era glasul lui Mihai Cornea. Doamne miluiește, mlește, mlește, mlește! îngână veselul Ianov. Pace vouă, tuturor! exclamă Leon Negruzzi pe un ton diaconesc. Poate să-și închipuiască oricine în ce hal eram. Începui să citesc: "Junele Victor, abia ieșit din școli, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
un ton diaconesc. Poate să-și închipuiască oricine în ce hal eram. Începui să citesc: "Junele Victor, abia ieșit din școli, cu capul plin de iluziune și inima plină de dor...". Dar un nod mi se puse în gât și glasul îmi amorți cu desăvârșire, de parcă ieșea dintr-un fund de poloboc 107. Era cu neputință să continui fără a-mi stâlci cu desăvârșire novela. Atunci Maiorescu, care era singurul bun cetitor în "Junimea" pănă la venirea lui Eminescu, îmi luă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dar, o! scump prietin, plin paharul închinăm!... După ce s-a isprăvit de cetit toată materia literară în proză și versuri pregătită pentru acea serbare, am trecut în sala banchetului unde, deodată, deschizându-se perdelele ce acopereau teatrul, s-a auzit glasul prefăcut a lui Missir care era ascuns în dosul micii scene. Hai la păpuși!... Hai la păpuși!... La păpuși! Cum voiți, boieri dv., să vi le joc, de-a dreptul sau pe încunjur? Pe încunjur, răspunse pudicul Naum, spăriat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
unui dejun sănătos, căci la munte ai totdeauna o foame de lup, stam așa alene pe-o bancă, și după ce mă săturasem de privit vârful nalt al Cerbului, unde odinioară se hârjoneau într-adevăr ciutele și cerbii, și de ascultat glasul străbătător în urechi al mahalagioaicelor adunate aice de prin toate fundurile regatului, eram cât pe ce să adorm ca un om care are un dejun mistuit și timp de pierdut. Când, iată că trece pe dinaintea mea un turc get-beget, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
no. 1. Ajunsese un fel de bețiv de no. 1. Apoi era un om vesel, glumeț, stup de anecdote, bun vânător, vorbea totdeauna tare, parcă avea a face numai cu surzi, și când râdea în deal la Trei fagi, cascadele glasului lui se auzeau tocmai în vale la Stânca lui Negri. El era vecinicul iscoditor de petreceri. Nici un vânat, nici un chef, nici o serenadă cu lampioane la cascadă, nici un prânz în pădure cu lăutari, nici o excursiune la Poiana Sărată sau aiurea nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fiindcă de... la bucătărie nu se fierbe nici se frige așa cât ai bate din palme. În sfârșit, după două oare lungi, nesfârșit de lungi, ușa se deschise și baba se înfățoșază cu o tabla. Ah!... strigarăm noi într-un glas răpezindu-ne ca lupii asupra tablalei. Când cole, ce să vezi? Pe tabla erau așezate patru felii de pâne subțiri ca hârtia de țigară, de te prevedeai printr-însele, o farfurie cu alune și... atâta tot. Ei, asta ne-a scos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mohoare, cu lanuri de porumb și ovese, cu dumbrăvi pline de vietăți, se deștepta acum din somn și din sânul ei se înălța spre ceri prin ciripitul a mii de păseri, prin țârâitul a milioane de insecte, un concert de glasuri, o tainică simfonie, pentru a sărbători binefăcătoarea lumină ce se revarsă asupra pământului. Soarele, după ce a înveselit alte meleaguri, alte popoare, se ivea acum măreț la orizon într-un noian de raze de care parcă se aprinsese bolta cerului, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
apucase ceva. În zadar cercai să-l liniștesc și cu binele și cu răul, el tot mai tare hârâia și se zbătea. Nu înțelegeam ce are. Deodată perciunatul meu de vezeteu se întoarse înspre mine: Chicoane!... îmi zise el cu glas schimbat, sunt doi oameni răi înaintea curuței. Într-adevăr așa era. În același moment, mă sculai în picioare, îmi înarmai pușca și adresându-mă celor doi oameni care se zăreau ca niște fantome prin întuneric și erau mai, mai să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
adevăr așa era. În același moment, mă sculai în picioare, îmi înarmai pușca și adresându-mă celor doi oameni care se zăreau ca niște fantome prin întuneric și erau mai, mai să puie mâna pe dârlogii calului, le zisei cu glas răstit: Ia ascultați, bădișorilor! Poate ați prăpădit ceva în căruța mea; poftim, mă rog, să căutați!... Ei văzură steclind țevile puștei, auziră sunând cucoașele și imediat au rupt-o de fugă peste câmp, unul spre dreapta, celalalt spre stânga, dispărând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
însă am avut toată noaptea somnul agitat. Parcă vedeam necontenit cele două fantome de oameni răi dinaintea mea; vroiam să fug, dar picioarele nu mă slujeau; vroiam să trag cu pușca, dar pușca nu lua foc; vroiam să strig, dar glasul îmi amorțea în gât. Mă simțeam împresurat, înădușit, strivit de înfricoșatele fantome, aveam sufletul la gură..., când, în sfârșit, iată că vine, vine în fuga mare în ajutorul meu, credinciosul, voinicul Milordachi într-o aureolă de lumină ca o pajură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
boieri dvs.!..., zise el. Eu sunt Barbu Lăutarul Starostele și cobzarul, Ce-am cântat pe la domnii Și la mândre cununii. Cânta Barbu, cânta parcă n-avea capul înzăpădit de ani. Degetele lui scoteau din strune sunete vii care, întovărășite de glasul lui bătrânesc, deșteptau amintiri din alte timpuri; iar noi, însuflețiți, amețiți pot zice de căldura vinului și a cântecului, strigam: Trage!... Barbule!... Trage!... Să sune văile, să tremure codrul, să salte pietrele! Și Barbu trăgea în adevăr, de ne tăia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
deschideam cutia cu coloare și mă așezam dinaintea pânzei. Fiica mea Elena, care era pe atunci mică de tot, alerga cu entuziasm prin toate odăile, dând de știre tuturor fraților și surorilor în limba ei: "tata zugăveti, tata zugăveti!" La glasul ei, imediat se adunau toți în juru-mi și sorbeau din ochi cu pasiune fiecare trăsătură de penel. Tată, ici parcă trebuie ceva mai roș, dincolo ceva mai verde, îmi observa câte unul în naiva lui pricepere, și, zău, că uneori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
proprie. Ce frumoase, ce odihnitoare îmi par aceste odăi astfel împodobite. Nicăiurea nu simt o liniște mai complectă, o mulțămire sufletească mai nețărmurită decât în aceste odăi retrase unde nici un vuiet de afară nu pătrunde, unde au răsunat cele întâi glasuri de veselie ale copiilor mei, unde am îmbătrânit cu condeiul în mână pe vechiul meu jilț ros de lungă ședere, odăi pline de visurile unei vieți întregi. Fiecare colț, fiecare mobilă au fost mărturie la diferite ceasuri bune sau rele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fi în adâncimile ei nepătrunse, în vecinicul ei întuneric? Toate aceste întrebări fără răspunsuri se înfățoșau minții mele speriate care nici prin vis nu visase așa ceva. Stam în fiecare zi ceasuri întregi în fața pustiului de apă, fără nici un gând, ascultând glasul ritmic al valului care se spărgea de mal, privind dus când petele de umbră proiectate de nori, când brazdele de lumină de diferite coloare ce străluceau pe oglinda netedă, imensă, perdută în nețărmuritul orizon; și cu creierul meu nu puteam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Păreții sunt așa de aproape unul de altul și așa de nalți, că abia strabate lumina zilei între dânșii; iar vuietul râului care curge în cascadă și se sfarmă de stânci deșteaptă toate ecourile din întunecata potică și acopere orice glas omenesc. Ai crede că te găsești în Infernul lui Dante. La înălțime de vreo 20 de metri, după cât am putut aprecia cu ochiul, deasupra nivelului râului este construită pe unul dintre păreții de stâncă o galerie de lemn suspendată ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
desfășură grădina mea veselă cu multă verdeață, cu multă umbră, cu brazi frumoși de munte răsădiți de mâna mea acum treizeci de ani, prin luminișurile cărora zăresc colo în vale așternându-se întreg orașul Iași, de unde îmi vine întocmai ca glasul ritmic al mărei, freamătul mișcării, vuietul vieței acestui furnicar omenesc. Dincolo de oraș, pe al doilea plan, se rădică capricioase dealurile înconjurătoare, acoperite cu vii și livezi, presurate cu monastiri vechi: Galata, Cetățuia, Hlincea, Măgura, care răsar din bogăția frunzișului, albe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de al o vreme nu mai semana nici cu doina din fluier a păstoriței, nici cu aria Margaretei din Faust, ci să schimbase într-un alt cântec care îmi venea de la munți, de al văi, de la păduri, de la păraie; era glasul naturei aievea pe care totdeauna așa îl auzisem, însă niciodată nu m-a pătruns, nu m-a zguduit ca atunci. Mi-a deșteptat parcă un șaselea simț, mi-a dat intuițiunea nemărginirei, mi-a întredeschis un colț de lumină asupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
din societate, dar și constrâns, chiar prin tortură, la a ceda produsul muncii lui, tot În favoarea preotului și soldatului. Cât despre Biblie, ea Îi rezervă lui Adam, după stadiul de culegător, o agricultură trudnică, ca pedeapsă: “Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, și ai mâncat din pomul despre care Îți poruncisem: «Să nu mănânci deloc din el», blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ți scoți hrana din el În toate zilele vieții tale;” (Geneza, 34.17
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
lumii pedagogice din prima jumătate a secolului XX? Prin pasiunea cu care s-a angajat în numele umanismului să atragă atenția contemporanilor săi asupra copilului, asupra drepturilor sale și a necesității de a i se crea condiții pe măsura vîrstei lui, glasul ei era o continuare a glasului îndepărtat a lui J.-J. Rousseau; pasiunea sa amintea de căutările zbuciumatului Froebel; îndemnul ei a fost auzit însă pentru că trăia într-o altă epocă, care îngăduia unei categorii mai largi de oameni să
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
secolului XX? Prin pasiunea cu care s-a angajat în numele umanismului să atragă atenția contemporanilor săi asupra copilului, asupra drepturilor sale și a necesității de a i se crea condiții pe măsura vîrstei lui, glasul ei era o continuare a glasului îndepărtat a lui J.-J. Rousseau; pasiunea sa amintea de căutările zbuciumatului Froebel; îndemnul ei a fost auzit însă pentru că trăia într-o altă epocă, care îngăduia unei categorii mai largi de oameni să se aplece cu grijă asupra primilor
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
îi face pe oameni liberi, deși sunt destule personaje ale sale care aleg această cale, ci faptul că, pentru câștigarea libertății și a demnității umane, trebuie să lupți și chiar să plătești cu prețul vieții. . Conștiința morală Conștința morală este glasul lui Dumnezeu în sufletul omului care îl îndeamnă la împlinirea legii morale. Acest glas îl cunoaște fiecare om, deoarece, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur „când Dumnezeu l-a făcut pe om, a sădit în fiecare judecata nemincinoasă a
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]
-
cale, ci faptul că, pentru câștigarea libertății și a demnității umane, trebuie să lupți și chiar să plătești cu prețul vieții. . Conștiința morală Conștința morală este glasul lui Dumnezeu în sufletul omului care îl îndeamnă la împlinirea legii morale. Acest glas îl cunoaște fiecare om, deoarece, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur „când Dumnezeu l-a făcut pe om, a sădit în fiecare judecata nemincinoasă a binelui și a răului, adică regula conștiinței” . Dacă am ascultat glasul ei, conștiința ne
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]