23,608 matches
-
găsit-o pe tipă acolo. Stătea în bucătărie, cu toate focurile aprinse, să se încălzească, și citea nu știu ce curs. Noi am schimbat cîteva vorbe cu ea, după care Ioana i-a spus că ne retragem în dormitor. Fata ne-a zîmbit cu subînțeles și și-a proptit privirea în foile pe care le avea în față. Se vedea că nu era prima dată cînd era pusă în situația asta. Toate bune, numai că în dormitor era un frig de nedescris. De
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
băița, îi schimbam pampersul, stăteam ore întregi și agitam zdrăngănele în jurul lui sau pocneam din degete ca la dansuri populare. Sau imitam piuitul puilor de găină. Copilul se uita cu interes la mine, mai tîrziu a început chiar să-mi zîmbească, dar niciodată n-am reușit să stabilesc cu el relația aceea specială pe care o avea cu mama lui în timp ce sugea. În paranteză fie spus, mama lui mai avea și proasta inspirație să-mi răsucească cuțitul în rană, vorbindu-mi
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
mă văd copiii și tinerii? Confirmarea că nu mai era chiar tânăr venea și din faptul că doamnele și domnișoarele mai coapte, pe care le invita să urce înaintea lui, ori cărora le ceda locul pe scaun, nu i mai zâmbeau semnificativ și nu-l mai furau cu privirea, așa cum făceau cu mai mulți ani în urmă. Acum,... Acum, cele aproape opt decenii adunate în vistieria vârstei au lăsat urme adânci în întreaga sa ființă. Cutele numeroase ce-i brăzdează obrazul
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
și prăfuite, erau frecate cu nisip și leșie până ce căpătau culoarea șofranului. Pardoseala de pământ era fețuită cât mai aproape de ziua Învierii pentru a-și păstra netezimea și mirosul de curat. Aceluiași tratament erau supuși pereții exteriori și prispele, care zâmbeau soarelui primăvăratic cu strălucirea lor. Nu erau neglijate nici anexele gospodărești și ograda largă. Febra curățeniei pentru întâmpinarea Paștelui îngloba și aria spirituală, pentru toți membrii familiei, indiferent de vârstă. Postul, participarea la slujbele religioase, spovedirea, împărtășirea, frecventarea deniilor din
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
din patru persoane, prestează și lucrări de construcție cu mult rafinament și adevărat meșteșug. La întoarcerea spre marea urbe moldavă, după ce înserarea s-a așezat temeinic, luna, ieșită la plimbare pe cerul limpede, spuzit de stele, ne însoțea și ne zâmbea strălucitor și candid. Luminile farurilor de la mașinile care se deplasau din sens opus și traficul aglomerat nu ne permiteau să conversăm continuu și închegat, fapt ce se concretiza în instalarea tăcerilor, a dialogului fiecăruia cu sine. Surprinzătoarea afirmație a însoțitorului
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
când în când, mă-ntorceam spre părintele meu și-i împărtășeam impresiile. S-ar părea, nu-i așa? că, în timp ce noi ne ducem la Iași, munții, copacii, casele, vitele se întorc la Piatra. Unde au fost oare munții? Tata îmi zâmbea cu blândețe. Și el privea, ca și mine, într-acolo. Și gândul lui trebuie să fi stat sub stăpânirea imaginilor fugare. Dac-aș putea reconstitui zâmbetul lui, cred c-aș citi în el gândul acesta simplu, impregnat de melancolie: "Toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ne ducă la "Hotel Traian" (care de curând construit, era pe atunci, mi se pare, cel mai frumos și cel mai mare hotel din țară), tata, căruia nu-i scăpase emoțiunea ce-o resimțeam, se aplecă puțin, și-mi spuse zâmbind: Un infern... Nu-i așa? Un infern, în adevăr. Pentru mine, cel puțin, care nu văzusem încă un oraș mare. Căci, la epoca aceea, Iașul era încă un oraș mare, prin mișcarea sa, prin frumusețile sale, prin sufletul său. Anii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pot trece cu vederea, de către d. inginer Missir, fiul fostului meu profesor și mai târziu coleg. Dar se mai poate ca el să fi fost scris de d. Cuza. În acest caz, cine știe dacă, mai târziu, în serile când zâmbea sub musteață și sub ochelari la manifestația galeriei de la Sidoli, acesta n-avea în gând articolul din "Era nouă" și strofa care, parodiind pe "Peneș Curcanul", îi servea de încheiere: Ne dase nume de porumbi Un hâtru bun de glume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
o mesuță împreună cu Coșbuc. Cu Iosif, aveam strânse legături de amiciție. Pe Coșbuc nu-l cunoșteam. Și d-lui e poet... spune Iosif, confratelui său, arătând spre mine, cu bunăvoință, după ce, la invitația lui, am luat loc la mesuță. Coșbuc zâmbi enigmatic. A scris versuri frumoase, urmă delicatul meu prieten pe când, în fața titanului căruia îi vorbea, eu mă simțeam tot mai umilit și mai mic. Coșbuc zâmbea mereu. L-am strâns pe Iosif de mână. S-a uitat la mine. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
spre mine, cu bunăvoință, după ce, la invitația lui, am luat loc la mesuță. Coșbuc zâmbi enigmatic. A scris versuri frumoase, urmă delicatul meu prieten pe când, în fața titanului căruia îi vorbea, eu mă simțeam tot mai umilit și mai mic. Coșbuc zâmbea mereu. L-am strâns pe Iosif de mână. S-a uitat la mine. A înțeles sfiala mea. Și s-a oprit. Nu știu ce senz va fi avut zâmbetul lui Coșbuc. Trebuie să fi fost puțină ironie în el; dar o ironie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
distilată, pură, senină. Figura poetului iradia atâta bunătate!... Dar privindu-l, mi-am amintit de istoria veche, de acuzările lui Neculai Lazu, de emoția noastră, de tăcerea lui enigmatică și mi s-a părut că-l văd, în fața detractorului lui, zâmbind ușurel, cu puțină ironie și cu multă îngăduință. * "Cazul Coșbuc" îmi evocă o seamă de alte cazuri la fel. Să vorbesc de campania sistematică dusă de "Contimporanul" (vechea, celebra revistă socialistă de la Iași) în contra furturilor literare și științifice, atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și că n-am fost fluerat pentru atitudinea mea sau pentru ideile mele ci pentru atitudinea și ideile altora, ale celor în numele cărora vorbeam. (Fusesem delegat, cu sarcina aceasta, de un partid politic). Când mă gândesc acum la lucrurile acestea, zâmbesc cu puțintică înduioșare, ca la o întâmplare veche, glumeață, copilărească, naivă, povestită de un străin. Ce umilit și îndurerat m-am simțit însă atunci, de ostilitatea nedreaptă și absurdă a publicului. La urma toată, fapt e c-am fost fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
artist francez, autor al câtorva frumoase picturi murale ce decorează stabilimentul termal din Vichy). Pag. 26. Vedere generală a orașului Piatra, de peste valea Bistriței. Pag. 28. Biserica Sf. Ioan din Piatra, zidită de Ștefan cel Mare. Pag. 29. "Tata îmi zâmbea cu blândețe..." Pag. 30. Hotel Traian, din Iași. Pag. 31. Vechi case boierești din Piatra. (Vila N. Albu) Pag. 32. Teiul lui Eminescu, din grădina Copou. Așa-i zice lumea: teiul lui Eminescu. De ce? Unii pretind că el s-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cum mă zbăteam mai primeam câte una în plus și chiar și în locurile vizibile. I-am reproșat de multe ori, dar mult mai târziu, că de fiecare dată greșea numărătoarea și îmi aplica mai multe lovituri. Atunci ea îmi zâmbea și spunea că nu îmi strică. M-am pus cu burta pe carte, am început corectarea notelor, reușind ca în timp de o lună să corectez toate notele. Într-o zi am reușit performanța de a lua trei note de
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
picioare mai mult de jumătate de clasă. Atunci i-am spus colegului meu de bancă Otzaseg că dacă mă ridic și eu în picioare diriga îmi va spune să stau jos. Colegul meu care avea ochelari cu dioptrie mare, a zâmbit și mi-a spus: „încearcă!” Zis și făcut. N-am apucat însă să mă ridic bine în picioare că vocea repezită a dirigintei s-a auzit scurt, ca un pumnal care se înfige în mine: „tu, stai jos!” Și m-
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
copii orfani. La dirigintă acasă am fost cu sora mea, dar eu am rămas în stradă și de intrat a intrat doar ea. N-a stat mult dar mie mi sa părut o veșnicie, iar la reapariția ei în stradă, zâmbea triumfătoare. Acest lucru m-a liniștit și culmea d-na dirigintă nici n-a obiectat nimic atunci când a semnat biletul. De acolo ne-am dus la școală. Acolo a fost mult mai simplu, era doar secretara care fără probleme a
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
ce te atrăgeau într-o lume de vis, ce te făceau să pășești pe un tărâm de basm al satului românesc. O mulțime de vizitatori, iubitori de artă și de frumos ce se înghesuiau să observe lucrările rând pe rând, zâmbind la fiecare oprire în fața unei lucrări, care avea de fiecare dată ceva de spus, vorbe de duh, măiestria artistului știind să le dea glas și viață. Pe diferite postamente erau așezate bucăți de lemn de diferite esențe care cândva făcuseră
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
ce sunt acestea. Se speriase săracul văzând atâtea dălți, neștiind la ce îmi sunt necesare. Prezentându-i invitația, arătându-i legitimația de artist pe care o aveam asupra mea, buletinul fiind nevalabil pentru că era expirat, a înțeles pentru ce venisem. Zâmbind bucuros, recunoscând că devenisem suspect la observarea arsenalului de dălți pe care le aveam asupra mea, îmi ură un bun venit, indicându-mi locul unde se afla Centrul Cultural. Astfel, după o primire aș spune „oficială”, m-am îndreptat încet
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
destul de incomodă de a ciopli. Cum era și firesc i-am răspuns că lucrarea o realizez pentru Centrul Cultural din oraș și nu este de vânzare. „Păcat, mi-ar fi plăcut să o cumpăr.” , schițând un gest de regret. Am zâmbit ușor, privind-o, spunându-mi în sinea mea, că nu e sănătoasă, ce crede ea că o dădeam cu câțiva lei, ridicându-mă în același timp că îmi amorțiseră picioarele. Apropiindu-mă de o colegă de breaslă ce expunea în dreapta
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
Colega mea pe care o cunoșteam doar de câteva ceasuri, fiind în apropierea mea, aflasem despre ea doar atât cât scria pe ecuson că o cheamă Ioana Duduță, - măști populare, artizanat, Tulcea, drăguță, și purtătoarea unui zâmbet fermecător, privindu-mă zâmbind mă anunță, că persoana în cauză nu e altcineva decât domnișoara Steluța Pârâu, doctor în științe, director adjunct la Institutul de Cercetări Ecomuzeale Tulcea. În clipa aia i-am mulțumit lui Dumnezeu ca nu am leșinat să pic jos, în
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
dintre ei au opinii divergente (ca să nu mai vorbim de antipatii și umori), când se întâlnesc pe platourile televiziunii pupă cu toții Piața Endependenți. E vorba de lașitate, e vorba de „nu ne spălăm lucrurile în public...“ La televizor, cu toții ne zâmbim chinezește și ne pupăm țocțoc pe ambii obraji. Iar moderatorul ne încurajează să facem asta, ba chiar se arată speriat și schimbă imediat subiectul când se văd în zare norii negri ai unei polemici. Emisiunea culturală nu poate fi altceva
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
el: unul dintre rolurile de bază pe care Sava le juca era de avocat al diavolului. El nuși lăsa invitatul să vorbească prea mult despre sine, cât de bun este și cât de frumoasă e lumea. Îi dădea dreptate, îi zâmbea uneori chiar ancilar, îi spunea că e cel mai mare creator și că opera lui înseamnă începutul și sfârșitul lumii, dar... - și de-aici începea spectacolul. Astăzi, oamenii de televiziune din zona culturală și invitații lor au o atitudine față de
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
de la un cap la altul!), filmările cu încetinitorul sunt înlocuite cu imaginile unor domnișoare care se mișcă lent, deci semnificativ. Camera întârzie pe chipul lor și pe tot felul de detalii anatomice. Curată poezie! Domnișoarele sunt dră guțe și ne zâmbesc inteligent și provocator. (Dacă emisiunile estivale ne arată funduri de domnișoare în chiloței tanga, cele pentru intelectuali au în vedere capetele acestora.) La un mo ment dat, o astfel de muză, după ce sa întors de mai multe ori la noi
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
prima revelație când, la un moment dat, sa întâmplat să ating cu umărul pe cineva care venea din sens opus pe trotuar. Mam întors sămi cer scuze, așteptândumă să văd un om înfuriat. Am văzut, în schimb, un tip caremi zâmbea și care, până să mă dezmeticesc, șia cerut el scuze. Am realizat apoi că episodul respectiv nu fusese deloc o excepție: în lumea aceea, oamenii sunt binevoitori unul cu altul în mod natural. Nu auzi înjurături pe stradă sau în
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
buletinul înăuntru, ca orice alegător, ci întârzie câteva zeci de secunde cu foaia împăturită în dreptul fantei, pentru ca fotografii acreditați să poată imortaliza momentul.) Apoi se lasă asaltat de stolul de mi crofoane, carel întreabă gureșe pentru ce a votat. Politicianul zâmbește și spune că a votat pentru România sau pentru o viață mai bună sau pentru viitor. Și uite-așa, din politician în politician și din îndemnuri în îndemnuri, trece ziua cea mare. Frustrant, nu? E foarte frustrant, pentru că jurnalistul eficace
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]