227,325 matches
-
moștenirea imperială. Resursele țării erau epuizate, iar costurile menținerii, fie și numai a imperiului indian, nu mai erau compensate de vreun avantaj economic sau strategic: exporturile către subcontinentul indian, care În 1913 formau aproape o optime din totalul exporturilor britanice, ajunseseră după al doilea război mondial la doar 8,3% și erau În scădere. În orice caz, toată lumea Înțelegea că tendința spre independență era de nestăvilit. Commonwealthul fusese creat prin Statutul de la Westminster din 1931 pentru a elimina mișcările bruște spre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
maritimă strategică, britanicii au reocupat zona Canalului. Doi ani mai târziu, Gamal Abdul Nasser, unul dintre ofițerii revoluționari, devenit Între timp șef al guvernului, a Început să exercite presiuni pentru retragerea soldaților britanici de pe teritoriul egiptean. Englezii erau dispuși să ajungă la un compromis, Întrucât aveau nevoie de cooperarea egipteană. Regatul Unit se baza tot mai mult pe petrolul ieftin importat prin Canalul Suez și plătit În lire sterline. Dacă această sursă ar fi fost Întreruptă sau dacă arabii ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
obligațiile internaționale ale Marii Britanii. și astfel, chiar dacă Eisenhower Însuși le spusese că Își făceau prea multe griji cu privire la Nasser și amenințarea pe care acesta o reprezenta, liderii britanici erau convinși că SUA i-ar fi sprijinit fără ezitare dacă se ajungea la un conflict. Acesta era contextul În care prim-ministrul britanic Anthony Eden (care luase cu un an Înainte locul lui Churchill) a purces la reglarea conturilor cu enervantul egiptean. Indiferent ce declarau În public, britanicii și francezii Își pierduseră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
restricție asupra comerțului și libertății de mișcare israeliene pe care Ierusalimul era hotărât s-o Înlăture. Israelul voia Înlăturarea lui Nasser pentru a-și atinge obiectivele teritoriale și de securitate În Sinai și În zona limitrofă. Conspiratorii de la Sèvres au ajuns la un acord. Israelul urma să atace armata egipteană În Sinai și să ocupe Întreaga peninsulă, inclusiv Canalul Suez, de pe latura ei vestică. Franța și Marea Britanie urmau să dea un ultimatum ambelor părți combatante cerându-le să se retragă și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
17 colonii britanice au organizat ceremonii de independență, iar demnitarii britanici au cutreierat lumea În lung și-n lat pentru a da jos steagul Regatului Unit și a instaura noi guverne. Commonwealthul, care În 1950 avea doar opt membri, a ajuns În 1965 la 21, cărora li se vor adăuga În timp alții. În comparație cu trauma Algeriei sau cu consecințele catastrofale ale retragerii Belgiei din Congo În 1960, destrămarea Imperiului Britanic a fost relativ pașnică. Dar au existat și excepții. În estul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reinstaura ordinea În Polonia. Pentru a face și mai clare aceste intenții, Hrușciov a ordonat deplasarea unei brigăzi de tancuri sovietice spre Varșovia. Dar, În urma unor discuții aprinse cu Însuși Gomu³ka, purtate În parte chiar pe pista aeroportului, Hrușciov a ajuns la concluzia că interesele sovietice În Polonia erau mai avantajate de acceptarea noii situații din Partidul Polonez decât de crearea unei crize ce ar fi provocat cu siguranță confruntări violente. Gomu³ka, În schimb, i-a asigurat pe ruși că era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tulburările din acel an, „Statele Unite nu sunt pregătite să poarte un război pentru a elimina dominația sovietică asupra sateliților săi” (NSC5608/ 1 „Politica SUA față de sateliții sovietici din Europa de Est”). Încă de la Înăbușirea revoltei din Berlin În 1953, Departamentul de Stat ajunsese la concluzia că Uniunea Sovietică va păstra În viitorul apropiat un control de nezdruncinat asupra „zonei” sale. Singura strategie a Occidentului În Europa de Est era „neintervenția”. Dar rebelii unguri nu aveau de unde să știe. Mulți dintre ei sperau sincer În ajutorul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ușurat că ordinea comunistă fusese restabilită, Însă modul În care se realizase acest lucru a creat un precedent periculos și a lăsat un gust amar. În alte părți, răspunsul a fost mai puțin ambiguu. Odată ce cuvântarea secretă a lui Hrușciov ajunsese să fie cunoscută În Vest, ea a marcat sfârșitul unui anumit tip de credință comunistă, Însă a creat totodată posibilitatea reformei și reînnoirii poststaliniste: sacrificându-l pe Stalin pentru a conserva iluzia purității revoluționare leniniste, Hrușciov le oferise membrilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eliberării, după evenimentele din Ungaria sentimentul dominant era unul de resemnare cinică. Această situație a avut și părțile ei bune. Întrucât popoarele din Europa de Est comunistă erau acum cumințite, iar ordinea lucrurilor fusese restabilită, conducerea sovietică din epoca lui Hrușciov a ajuns cu timpul să permită un grad limitat de liberalizare locală - mai ales, ca o ironie a sorții, În Ungaria. Acolo, după Încheierea represaliilor Împotriva insurgenților din 1956 și a simpatizanților lor, Kádár a creat statul comunist „post-politic” model. În schimbul acceptării
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
câștig În ceea ce privește eficiența care să fie obținut printr-o tranziție rapidă de la această Înapoiere explică performanța relativ slabă a Marii Britanii În acești ani, cu rate de creștere consecvent mai mici decât cele din Franța sau Italia (sau România, dacă am ajuns aici). Din același motiv, Olanda a surclasat-o În aceste decenii pe vecina ei industrializată Belgia, beneficiind de transferul surplusului de forță de muncă rurală În sectoarele până acum subdezvoltate ale industriei și serviciilor. Rolul guvernului și al planificării În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale țării, cifrele nu erau frapante. La recensământul din 1951, 15.000 de persoane din Indiile de Vest (majoritatea din Barbados) erau rezidente În Marea Britanie, dintre care 4.000 la Londra. În 1959, imigrația din Indiile de Vest către Marea Britanie ajunsese la aproximativ 16.000 de persoane pe an. Imigrația din alte părți ale Commonwealthului era chiar mai redusă - În 1959, doar 3.000 de oameni soseau În fiecare an din India și Pakistan. Numărul va crește În anii următori - mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
coasta mediteraneană a Spaniei, unde turiștii puteau alege Între locurile de tip demipensiune (bed-and-breakfast), pensiunile și hotelurile modeste de pe malul mării rezervate În bloc de o nouă specie de operatori de turism profilați pe pachete. La toate acestea se putea ajunge acum cu mașina. Îmbrăcate În haine de vară lejere (un produs nou În sine și o dovadă a noii prosperități), milioane de familii se Înghesuiau În mașinile lor Fiat, Renault, Volkswagen sau Morris - adesea În aceeași zi, Întrucât concediile se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
plătite acasă, În loc să le caute În străinătate. Decât să migreze către economiile În dezvoltare din nord, ei le slujeau acum de pe propriul teritoriu. Călătoriile În străinătate nu lărgeau neapărat orizontul turiștilor: cu cât devenea mai populară, cu atât destinația străină ajungea să semene - cu excepția climei, În toate privințele esențiale - cu zona de origine a turistului. Într-adevăr, turismul În masă din anii ’60 și din anii următori era cu atât mai profitabil cu cât Îi făcea pe britanici, germani, olandezi, francezi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se simtă cât mai bine cu putință, Înconjurați confortabil de concetățenii lor și la adăpost de exotic, necunoscut și neprevăzut. Dar simplul fapt de a merge undeva departe În mod regulat (anual) și noile mijloace de transport folosite pentru a ajunge acolo - mașina personală, zborul charter - ofereau milioanelor de bărbați și femei până atunci izolați (și mai ales copiilor lor) o fereastră către o lume mult mai mare. Până În anii ’60, sursa principală de informare, opinie și distracție pentru europeni a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
venit mai ales din partea guvernului Statelor Unite. În 1956, investițiile private americane În Europa se cifrau la doar 4,15 miliarde de dolari. După aceea au Început să crească vertiginos, luând avânt În perioada anilor ’60 (mai ales În Marea Britanie) și ajungând la 24,52 miliarde de dolari În 1970 - provocând În acel moment o rafală de avertismente din partea unor publicații Îngrijorate de ascendentul economic al Statelor Unite, În special eseul din 1967 al lui Jean-Jacques Servan-Schreiber Le Défi américain. Prezența economică americană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mare parte a muzicii pop moderne era un hibrid de genuri locale și importate. Muzica „americană” din Marea Britanie era ușor diferită de muzica „americană” din Franța sau Germania. Preferințele francezilor au fost cu deosebire influențate de interpreții negri care au ajuns la Paris pentru a scăpa de persecuțiile de acasă - motiv pentru care imaginea Americii În cultura franceză a fost constant infuzată cu ideea de rasism. În anii ’50, impactul exemplului american asupra audienței europene se resimțea preponderent prin intermediul filmului. Publicul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de crezut că managerii ar fi mușcat momeala. În anii ’30, viitorul prim-ministru laburist Clement Attlee identificase cu precizie maladia economică a Marii Britanii drept o problemă de subinvestiții, lipsă de inovație, imobilitate a muncii și mediocritate managerială. Dar, odată ajuns În funcție, el și succesorii lui au părut incapabili să facă ceva pentru a opri declinul. În timp ce industria germană moștenise toate avantajele schimbărilor aduse de nazism și de război, industriile tradiționale și necompetitive ale Marii Britanii moșteniseră stagnarea și o profundă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că statele socialiste din blocul sovietic sufereau de represiune politică și disfuncții economice severe. Dar acest moment nu sosise Încă. La apogeul statului asistențial european, când aparatul administrativ se bucura Încă de o autoritate vastă și o credibilitate indiscutabilă, se ajunsese la un consens remarcabil. Opinia generală era că statul era de preferat, sub toate aspectele, pieței libere: nu numai pentru a Împărți dreptatea, a apăra teritoriul sau a distribui bunuri și servicii, ci și În elaborarea și aplicarea de strategii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
consacrat asigurărilor sociale a crescut cu 250% În Danemarca și Suedia Între 1950 și 1973. În Norvegia s-a triplat. Numai În Elveția, partea din PNB cheltuită de stat după război a rămas comparativ scăzută (abia În anii ’80 a ajuns la 30%), dar chiar și acolo contrasta puternic cu cifra din 1938: doar 6,8%. Pretutindeni, succesul capitalismului În Europa postbelică era sinonim cu rolul amplificat al sectorului public. Dar natura implicării statului varia considerabil. În Europa continentală, statul a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atunci, multe dintre partidele de centru și centru-dreapta) urmărea cu precădere dreptatea. Atât reformele lui Beveridge, cât și votul masiv dat laburiștilor În 1945 s-au născut din sentimentul frapant că viața e nedreaptă, din injustețea perioadei interbelice. Conservatorii au ajuns la putere În 1951 și au rămas acolo multă vreme, fiindcă promiteau să liberalizeze economia fără a renunța la un sistem just de servicii și recompense. Impozitul progresiv și asigurarea medicală universală au fost aplaudate de britanici nu pentru că erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anii ’70, stânjeniți mai puțin de lege sau precedent cât de ezitările partenerilor de coaliție - mai ales liber-democrații, liberali În probleme economice, dar conservatori În cele sociale. În Franța, pedeapsa capitală a fost abolită abia când socialiștii lui Mitterrand au ajuns la putere În 1981, Însă legile cu privire la Întreruperea sarcinii și divorț au fost modificate de la Începutul anilor ’70 - ca și În Italia. În general, cu excepția Marii Britanii și Scandinaviei, „șaizecismul” eliberator a sosit În Europa abia În anii ’70. Dar de Îndată ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
music-hall-urilor, teatrul a fost frecventat cu predilecție de un segment de mijloc, chiar și atunci când subiectul era ostentativ proletar. Dramaturgii puteau scrie mult și bine despre viața clasei muncitoare - publicul lor era perfect burghez. Așa cum Beckett și piesele lui au ajuns rapid În Marea Britanie, nici teatrul britanic cu vedetele sale nu au fost greu de exportat: după ce s-a afirmat cu spectacole din Shakespeare la Londra (cel mai celebru fiind Visul unei nopți de vară), Peter Brook s-a stabilit definitiv
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
am văzut, importanța crescândă a statului-administrator atenuase vechile animozități politice. Tot mai mulți oameni erau direct interesați de politica și cheltuielile statului, dar nu se mai luau la bătaie pentru reușita unui partid anume. Mai curând decât se anticipase, occidentalii ajunseseră pe „câmpiile largi și Însorite” (Churchill) ale păcii și prosperității: politica cedase locul guvernării, iar guvernarea se limita la administrație. și totuși: consecința previzibilă a „statului-doică”, fie el postideologic, era că, pentru toți cei care nu apucaseră alte vremuri, era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la 566.000; la fel și capitala țării, Belgrad, care a crescut de la 368.000 la 746.000. Bucureștiul a crescut de la 886.000 la 1.475.000 de locuitori Între 1950 și 1970. La Sofia, numărul de locuitori a ajuns de la 435.000 la 877.000. În URSS, unde populația urbană a depășit-o pe cea rurală În 1961, capitala Republicii Bieloruse, Minsk, avea 509.000 de locuitori În 1959 și 907.000 doisprezece ani mai târziu. Rezultatul, În toate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Lukács a fost comisar pentru cultură În timpul scurtei dictaturi comuniste a lui Béla Kun la Budapesta, din martie până În august 1919); toți au protestat la un moment dat Împotriva practicilor leniniste (În cazul Rosei Luxemburg, chiar Înainte ca bolșevicii să ajungă la putere) și toți trei, ca mulți alții, au căzut În uitare, obnubilați de practica și teoria comunistă oficială. „Exhumarea” scrierilor lui Luxemburg, Lukács, Gramsci și alți marxiști uitați de la Începutul secolului 11 a fost Însoțită de redescoperirea lui Marx
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]