227,325 matches
-
și pays réel (trăită la nivel local). Spre deosebire de revenirea surprinzătoare în teoriile despre „tranziție” a unor clișee precum distincția „tradițional”/„modern”, analiza aceasta nu pornește de la imagini simpliste despre comunism („gaură neagră”, „pauză a istorie”, „crearea omului nou”) pentru a ajunge la soluții normative despre postcomunism, bazate pe o antropologie negativă (oamenii nu „știu”, nu „înțeleg”, nu își schimbă „mentalitatea”). Rezultat al unei cercetări de teren ce a avut loc între 1990 și 2001, studiul este bazat pe modalitățile concrete în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
un anumit nivel de omogenitate socială, pe fondul unei societăți prospere, în care sărăcia și excluziunea socială erau inexistente (Zamfir, Zamfir, 1999, p. 21). Astfel, politicile sociale încercau să stabilească un anumit nivel sub care, teoretic, nimeni nu trebuia să ajungă, dar impunea și un plafon superior pe care nimeni nu trebuia să îl depășească. În țările comuniste principalul furnizor de bunăstare era statul, ceilalți agenți implicați în producerea și distribuirea bunăstării sociale fiind aproape inexistenți (Nielsen, 1996; Zamfir, Zamfir, 1999
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
inițial (vezi M. Voicu și B. Voicu, 2003; B. Voicu și M. Voicu, 2003). Relațiile informale erau periculoase din cauza zvonului, în bună parte real, că oricine poate fi informator al poliției secrete, iar orice cuvânt poate fi interpretat astfel încât să ajungi repede la închisoare. Familia rămânea singurul refugiu, chiar dacă, adesea, chiar spațiul intim era controlat de aparatul de represiune (vezi Verdery, 2003). Rețelele sociale ce facilitau corupția erau fragile, nesusținute de încredere și marcate de suspiciuni. Legături mai puternice se realizau
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
actual, sunt create cu sprijinul BM 108 asemenea fonduri în 57 de țări, pentru anul fiscal 2005 fiind mobilizate fonduri în valoare de 3,716 miliarde de dolari, iar dacă se adaugă cofinanțarea furnizată de guvernele țărilor respective, suma totală ajunge la 8,9 miliarde de dolari, iar numărul comunităților beneficiare ale unor astfel de proiecte finanțate prin fonduri sociale se ridică la peste 100 000 (The World Bank and Social Funds http://wbln0018.worldbank.org/HDNet/HDdocs.nsf/0/912775EDFEC3102C85256BBA0065558D
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
creșterea gradului de dependență a comunității locale, iar programele sociale naționale ar putea deveni redundante. Am putea concluziona că politica fondurilor sociale ar putea fi privită ca una de tipul „morcovul și bățul”. Este cert însă faptul că fondurile sociale ajung să acționeze foarte bine abia în momentul când se maturizează, iar pentru aceasta e nevoie uneori de o perioadă mai lungă de timp, în funcție de contextul în care evoluează. Bibliografie Alcázar, Lorena; Wachtenheim, Erik, (f.a.), Determinants of Success of Social Fund
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
and Development/The World Bank. Sandu, Dumitru; Pascal, Despina; Sandi, Ana-Maria; Vladu, Cristina, 1998, Building Social Capital by Social Funds in Transition Societies, lucrare prezentată la Regional Conference on SIFs in Transition Economies, Yerevan, 9-12 noiembrie. Sandu, Dumitru, 2001, „Cum ajungi într-un sat sărac: drumul sociologic”, Sociologie Românească, 1-4, București. Sandu, Dumitru, 2004, „Disparități sociale în dezvoltarea satelor”, Raportul dezvoltării umane, România, UNDP. Sandu, Dumitru, 2005, Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie, Editura Polirom. Iași. Voicu, Bogdan; Dan, Adrian; Voicu, Mălina
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
la conținutul, lungimea și statusul biografiilor organizaționale. Majoritatea liderilor au fost membri ai Partidului Comunist Român și au deținut funcții de conducere în cadrul Uniunii Tineretului Comunist, în timp ce membrii activi au fost doar membri ai UTC, iar cei pasivi nu au ajuns nici măcar în această organizație. Pentru a înțelege impactul apartenenței organizaționale din perioada comunistă asupra disponibilității actuale pentru acțiune comunitară, este necesar să investigăm peisajul organizațional comunist. Așa-zisele organizații voluntare care au funcționat de la începutul anilor ’50 până la sfârșitul anilor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și alte universități din țară acordă câte zece locuri pentru romi. Dacă în primii doi ani (1993-1994) nu au existat prea mulți concurenți pe aceste locuri, începând cu anul universitar (1996-1997) cerințele tinerilor de etnie romă pentru facultate au crescut, ajungându-se la trei-cinci candidați pe un loc. Majoritatea absolvenților din această categorie au în prezent funcții de răspundere în diferite instituții și organizații specializate pe asistența socială a romilor. De asemenea, din anul universitar 2003-2004, Facultatea de Sociologie și Asistență
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Vieții s-au promovat noi teme de cercetare și învățământ: politici sociale, dezvoltare comunitară, teoria problemelor sociale, strategii antisărăcie și de incluziune socială. În această perioadă, activitatea de cercetare științifică și publicistică în asistența socială s-a diversificat foarte mult, ajungând la maturitate atât calitativ, cât și cantitativ. Au apărut numeroase cărți de autor, volume colective, studii, monografii, rapoarte naționale și internaționale, rezultate ale unor cercetări comparative. Comunitatea academică și asociațiile profesionale au participat pe parcursul anilor, alături de ministerele de resort, la
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Copilului și-a propus ca până la finalul acestuia să concesioneze organizațiilor nonguvernamentale 40-45% din actualele servicii publice pentru protecția copilului și a familiei. Transferul de servicii va facilita, conform ANPDC, „construirea unui sistem de servicii, la nivel național, care sa ajungă până la «ușa clientului». Principalii parteneri implicați în îndeplinirea acestui scop vor fi autoritățile locale și organizațiile nonguvernamentale”. Este, poate, cea mai interesantă intenție după cea a unui important politician care declara în campania electorală a alegerilor din 2000 că Biserica
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
din buget sau PIB. O astfel de investiție în sănătatea populației este amânată de unele state sărace pentru că ea aduce roade pe termen lung, și nu rezultate pe termen scurt, cu impact electoral. Astfel, domenii precum sănătatea sau educația au ajuns să fie considerate în România domenii mai puțin prioritare, cărora li se alocă resurse financiare publice mai reduse decât altor domenii. Alte probleme au contribuit, de asemenea, la deficitul financiar al sistemului sanitar în România, precum promisa independență financiară a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în locuință). În același timp, stresul, starea psihică a individului sărac, de multe ori cu un nivel de educație scăzut, sau dezorganizarea familială a generat situații de abandonare a îngrijirii stării de sănătate ori stiluri de viață nesănătoase (incluzând alcoolismul), ajungându-se treptat la o acumulare de boli insuficient tratate/netratate (vezi și Berevescu, Stănculescu, 2004). Dincolo de problemele strict legate de fenomenul sărăciei există însă probleme legate de educația sanitară deficitară, iar pentru o parte a populației din România probleme de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
crize temporare precum cea a medicamentelor compensate, în mod succesiv. Cunoscând dificultățile financiare ale sistemului și întârzierile de plată către ei, furnizorii de medicamente au introdus prețuri crescute produselor medicamentoase vândute pentru a-și asigura acoperirea pierderilor. Așa s-a ajuns ca în unul dintre cel mai slab finanțate sisteme o populație sărăcită să beneficieze de cele mai crescute prețuri la medicamente dintre țările central-estice. Principiul echității a fost încălcat și prin existența caselor paralele de asigurări de sănătate (a Ministerului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
pentru grupurile sărace, găsirea unor soluții de creștere a accesului la servicii prin alocații suplimentare de ajutor pentru cumpărarea medicamentelor sau, în cazul celor săraci din mediul rural, punerea la dispoziție a unor mijloace de transport gratuit pentru a putea ajunge la ambulatoriu în orașele apropiate. Alocarea resurselor în sistem trebuie regândită, în sensul investirii mai mult în asistența primară rurală, așa cum și-a propus reformarea sistemului la începutului anului 1996, odată cu trecerea la asigurări. De asemenea, trebuie regândite și alte
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
rândul lui, a crescut constant de la 2 996 000 la 4 570 000 de pensionari. Dacă în 1992 doar jumătate dintre pensionari aveau pensii mai mici de 2/3 din salariul mediu net pe economie, în 2003 această pondere a ajuns la peste 90%. Se cuvine amintit faptul că creșterea gradului de concentrare a principalelor venituri ale populației românești spre zona veniturilor mici s-a petrecut paralel cu scăderea valorii reale a acestor surse de venit, asemenea tuturor celorlalte venituri. În
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în primii ani de după 1989 migrația pentru muncă în diverse state din vestul Europei. În 1990, 62 100 români solicitau azil în Europa Occidentală. În 1991 numărul lor se menține aproximativ la același nivel (61 700), pentru ca în 1992 să ajungă la 116 000, iar în 1993 să scadă la 86 100 (Diminescu, 2003, p. 3). Dintre cererile înregistrate în 1993, Germania reclamă cea mai mare parte: 73 700 (SOPEMI, 1998). Statele occidentale reacționează prin schimbarea procedurilor, iar practica solicitării de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
3). Dintre cererile înregistrate în 1993, Germania reclamă cea mai mare parte: 73 700 (SOPEMI, 1998). Statele occidentale reacționează prin schimbarea procedurilor, iar practica solicitării de azil este încet abandonată (în 1994, totalul cererilor romanilor de azil înregistrate în Europa ajunge la 21 000) (Diminescu, 2003, p. 3). Situația Germaniei ilustrează, probabil, cel mai elocvent trendul. Confruntată cu un număr mare de cereri, Germania își schimbă procedura de obținere a azilului. În 1994, de la cele peste 73 000 de cereri în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Diminescu, 2003, p. 3). Situația Germaniei ilustrează, probabil, cel mai elocvent trendul. Confruntată cu un număr mare de cereri, Germania își schimbă procedura de obținere a azilului. În 1994, de la cele peste 73 000 de cereri în anul anterior, se ajunge la 9 600. Cel puțin pentru migrația în Germania, stategia nu mai părea profitabilă. Numărul de cereri de azil din partea cetățenilor români se diminuează constant, iar în 1997 nu se mai înregistrează în Germania decât sub 800 de cereri (SOPEMI
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
aplicare migrația pentru muncă în alte state europene. Italia și Spania devin la începutul mileniului destinațiile cele mai active pentru migrația de acest tip. Important rămâne faptul că acesta este contexul în care se dezvoltă treptat tipul de migrație ce ajunge dominant probabil către mijlocul anilor ’90 și capătă vizibilitate în România spre sfârșitul acelorași ani. O migrație pentru muncă, alternând secvențe de clandestinitate și legalitate, orientată spre specularea oportunităților și investiția în strategii confirmate de succes. Migrația definitivă către state
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
omfm.ro). Activitatea OMFM a cunoscut o creștere accentuată încă de la începutul înființării. În anul 2002 22 305 cetățeni români beneficiau de un contract de muncă în străinătate prin medierea Oficiului, pentru ca în 2003 numărul lor să se dubleaze aproape, ajungând la 40 197 de persoane (Sandu et al., 2004). Deși numărul țărilor pentru care OMFM mediază contracte de muncă este mare, practic se poate vorbi de doi parteneri importanți: Germania și Spania. plecările mediate de firme de intermediere care asigură
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de muncă ar trebui, teoretic, să exercite o presiune asupra creșterii salariilor, care, la rândul lor, ar trebui să stimuleze mai degrabă rămânerea în spațiul de referință decât migrația. Este, fundamental, perspectiva economiei neoclasice, care susține că nu se poate ajunge la situații de deficit de forță de muncă. Discuția noastră despre cazul concret al României trebuie să aibă în vedere tocmai particularitățile migrației românești. Dacă ne reîntoarcem la tipurile de migrație care contribuie la scăderea forței de muncă, prima observație
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
pe termen lung. Dacă migrația externă a contribuit, pe termen scurt, la reducerea șomajului, a făcut-o în special prin îmbătrânirea forței de muncă și, în lipsa unei politici de dezvoltare coerente, pe care migrația nu o poate substitui, se poate ajunge la situații de deficit pe aceeași piață, în special pentru anumite sectoare economice. În mod similar, dacă, în absolut, banii ce intră în țară în urma plecărilor în străinătate au înregistrat o creștere constantă și semnificativă, efectele pe care le au
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de autorii citați au arătat că pozițiile sociale de destinație ale indivizilor la nivel agregat diferă într-o măsură semnificativă chiar în condițiile în care nivelul de școlaritate este menținut constant. Cu alte cuvinte, indivizi cu origini sociale diferite vor ajunge în poziții sociale diferite chiar dacă au același nivel de școlaritate. Astfel, în lucrarea sa Les causes de l’inegalité de chances scolaires, principala concluzie pe care Boudon o trage în urma analizelor sale empirice este aceea că, în timp ce inegalitatea oportunităților educaționale
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dezvoltat, întărirea valorilor echității și coeziunii sociale și necesitatea implicării „mâinii vizibile” a statului și a partenerilor săi (UNRISD, 2000). „Agenda Lisabona”, promovată în cadrul Uniunii Europene, poate fi considerată ca o strategie de dezvoltare socială prin obiectivul global propus: să ajungă cea mai competitivă și mai dinamică economie din lume, bazată pe cunoaștere, capabilă de o creștere economică sustenabilă, cu locuri de muncă mai multe și mai bune și cu o coeziune socială mai ridicată. Ca sintagme cu un înțeles apropiat
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
că problema nu este simplă. „Poți cuprinde problematica dezvoltării într-un set de indicatori sau, încă mai mult, într-o singur număr?”, rezumă într-o frază controversa Paul Streten, unul dintre autorii Indicelui Dezvoltării Umane. Într-adevăr, specialiștii nu au ajuns la un consens în ce privește nevoia ca indicatorii sociali să poată fi reuniți într-un index ADDIN EN.CITE <EndNote><Cite><Author>Hagerty</Author><Year>2001</Year><RecNum>13</RecNum><record><rec-number>13</rec-number><ref-type name="Journal Article">17</ref-type><contributors
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]