24,310 matches
-
premiant Întâi cu cunună la Matei Ba sarab În toate clasele, doctor În Litere de la București și doctor În Drept de la Paris, era un om sfârșit când și-a terminat glo rioasa lui școlaritate, cu Înfățișarea lui de moșneguț pipernicit, glasul În surdină, privirile obosite de miop, alergând toată ziu lica prin zloată și prin tramvaie spre cele trei-patru licee unde-și avea „orele“ de profesor, blestematele ore peste cele legiuite, ca să-și poată ține familia; iar pe altul dintre cei
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cântărindu-mă dintr-odată cu privirea, izbucni: — Dar ai o voce admirabilă, pe care ai putea să ți-o cultivi, să ajungi un cântăreț de seamă și să câștigi parale! Uimit de Întorsătură, rușinat și mișcat, fiindcă, Într-adevăr, aveam un glas cu lungi și plăcute vibrații metalice, la vorbit, ca și la cântat, Îi răspund Încurcat: — Mi-a spus-o și maestrul de muzică din liceu... Cânt... Am și o bună ureche și memorie muzicală. Rămase pe gânduri, muie condeiul, puse
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
1916, ziua mobilizării, cu un drac de bucovineancă frumoasă care dansa goală, abandonându-se, când și când, brațelor mele, sau cu capul plecat peste umărul meu, până ne-au trezit, aiuriți ca dintr-un coșmar cu lascivități, sunetul goarnelor și glasul ostă șesc al crainicilor citind mulțimii de pe stradă declarația noastră de război, primită cu un entuziasm de câteva ceasuri numai. și mi-au plecat În război cei doi frați ai mei, frumoși și zdra veni băieți amândoi, În afară de cel mai
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Înțelegerea bietului cititor. Dar verva abundentă și necio plită a memorialistului este uneori atenuată de tristețea despărțirii sale prea timpurii de unii colaboratori și prieteni. Cum și de musafirii nocturni, străvezii și spectrali, veniți lângă patul lui ca să protesteze cu glasul lor tăcut. - Noroc de pana lui cu vârful de iridium inuzabil, capabilă să scrie tot binele și tot răul despre morți și despre vii, printre care: Emil Isac sau delirul egocentric al scriitorului; Ramiro Ortiz sau seriosul și ridicolul unui
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
literatura noastră de tălmăciri din clasicii străini și de care rafturile noastre sărăcă cioase ar trebui să se mândrească atât pentru ceea ce reprezintă ca un mare și etern capital omenesc, cât și pentru mândra ei Înfă țișare În straie de glas românesc; dacă formidabila și dezolanta incultură și nepăsare a cititorului român n-ar fi așa cum i le cunoaștem de mult și cum i le-am verificat din nou, deunăzi, când am văzut această Divină Comedie - dată pe românește cu eforturile
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Întâlnit-o deunăzi pe „Mica“, prietena de odinioară a scriitorilor de la Terasa Oteteleșeanu, fată bună, tunsă băiețește și cu aluri băiețești, ajunsă nevasta lui Bogdan-Pitești, iar astăzi „tovarășa Bogdan“, soră la serviciul deparazitări din Spitalul Central, mereu tunsă băiețește, cu glas și alură de bărbățoi. Dimpreună cu Ion Slavici, scriitorul lui Popa Tanda și ami cul lui Eminescu, și cu unul din fiii lui Petre Protopopescu, pri marul popular al Bucureștiului, căruia i se datorește bulevardul de la Universitate și până la bariera
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
spinările Încovoiate și cu un biet manuscris sau o petiție În buzunar. Când mi se oferea bursă pentru studiu și slujbă cu salariu de către un Înalt dre gător care abia atunci mă cunoscuse și-mi bănuise, ce credeți?, frumosul meu glas de bas numai din câteva cuvinte schimbate. Când un inspector școlar, care iarăși abia mă cunoștea din câteva notițe despre inteligența la copii, Îmi oferea o catedră, fără de care astăzi nu m aș putea prevala măcar de mizerul meu statut
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
idol negru“ din Cons tanța de acum treizeci de ani, care ne intimida pe mine, pe prietenii mei poeți și [pe] toată lumea de pe plajă doar numai prin prezența ei prestigioasă, tulburătoare, cum și prin tăcerile ei suverane, rar Întrerupte de glasul ei ca de o harfă cu suavități grave, celeste; basm, mit sau fabulație orientală, cu antice sono rități greco-barbare; mândră eroină evadată din vreo tragedie petrecută În preajma acestei mări cu larmele ei neobosite și cu perfidele ei ape albastre; sau
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
adică, să-i vezi pe toți ăștia trei la aceeași masă de prânz și de seară?... Să-i vezi și să nu-i crezi cum Își dau Între ei bună-diminețile cu ochii cârpiți sau cum Își doresc „somn dulce“ cu glasuri și minte confuze?... Să-i vezi cum Își așteaptă rândul la baie și la closetul comun sau cum Își spală, nu la figurat, ci la propriu, rufăria lor murdară În aceeași albie comună?... și cum participă toți trei Împreună la
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
prea lungă carieră de berbant al unei jumătăți de veac nu prețuiesc cât sentimentul Încercat deunăzi, când tânăra soție a prietenului pianist veni din odaia fetiței lor să ne spună că mititica i-a mărturisit, la culcare, că-i place „glasul domnului Beldie“ când l-aude vorbind. Tinerețea și frumusețea nu-s chiar atât de mare lipsă pentru ca o femeie să adune Încă În jurul ei atenția, afecția și admirația noastră. A venit iarăși la noi În casă, deunăzi, vechea noastră prietenă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
abia stăpânit. Prietenul P.G. era Însurat cu o mlădiță de coconiță din cel mai bun neam moldovenesc, pe care o adoram pentru frumoasele ei virtuți de soție și de mamă, pentru sveltețea trupului ei rasat, pentru blândețea spiritului și dulceața glasului ei cald și prietenos. Dar Într-o seară de vară, când se aflau amândoi În cazinoul de la Eforie, o puse naiba pe coana Zizi să-i arate soțului ei o fetișcană tuciurie, destul de tuciurie, destul de co mună, pierdută În mulțimea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
al paternităților noastre comune. și am fost ceea ce se cheamă directorul conștiinței lor bătute de toate vânturile și terapeutul lor moral. și am fost vindecătorul miraculos ( În chip de legen darul dr. Drasch, de care Îmi povestea tata că dădea glas muților și picioare ologilor) al suferințelor lor din cele mai disperate, sculând-o din morți, ca pe fiica lui Jair din Evanghelie, pe Mă riuca cea bună și frumoasă, ajunsă numai pielea și oasele și mirosind a hoit, ca florile
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pezevenglâcul lor de o viață Întreagă s-au ales la bătrânețe ca proprietare respectate ale blocului elegant din strada Jules Michelet, vecin cu mine și prin fața căruia, ori de câte ori trec zilnic, Îi socotesc În gând cărămizile, care numai că n-au glas să ne spună câte cazne amoroase, câte oftaturi minci noase și câte false Îmbrățișări Închid În huma lor negrăitoare. Îmi povestea cu toată seriozitatea un venetic de armean, pri pășit pe la noi ca director al Întreprinderii publicitare americane Walter Thompson
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mătănii, din care nu se mai oprea. Între timp călugărului de la strană, i s-a alăturat altul ca să-l sprijine, dar cu o voce și mai stridentă, mai răgușită, ca a celui dintâi, lansânduse într-un duet jalnic, pe alt glas, cântând în falset cât îi țineau gura, o noua cantar bisericeasca. În acest timp Dragoș al nostru, continua să bată mătănii, ridicându-se și trântindu-se întruna pe genunchi cu capul până la podea, apoi făcându-și cruci largi, parcă teatrale
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
îngrozitor!... Nea Tomiță nu se dumirește cine suntem și ce vrem la ora asta târzie, de ce facem atâta tărăboi. Intimidat de înfățișarea lui complet diferită de mutrele cel mai adesea banale ale locuitorilor orășelului nostru, Mircea caută să explice cu glas pierdut: Nea Tomiță, sunt io, Mircea, băiatu lu dom Popescu... Aaa, zice nea Tomiță. Și ce doriți la ora asta? Biță, care e mai deștept, aduce lămuriri: Am căzut când ne dădeam cu sania, băiatu ăsta și-a rupt ghetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de kilometri pe drumul alb, acoperit de zăpadă, când sora medicală ce ne însoțește exclamă Doamnă, se stinge copilul, aprindeți-i o lumânare! Mama, care de obicei e foarte reținută în manifestările sale, acum nu se mai abține, strigă cu glas sfâșietor Veniamin, nu pleca, nu pleca dragostea mea, copilul meu și se pornește pe plâns, pe țipat și pe jelit. Ochii mi se închid, iar inima încetează să-mi mai bată: în secunda aceasta se pare că am murit. 6
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cărora nu le dădusem de cap, așa că zic repezit, școlărește: -Aici, în văzduh, noi, sau, mă rog, locuitorii văzduhului se hrănesc precum cei de jos? Și trece timpul peste noi, îmbătrânim și aici? -Ia-o încet, pe rând, spune Lazarus cu glas molcom, surâzând. (Nu pricep de ce zâmbește, poate îl distrează precipitarea mea naivă, omenească.) Întâi: dacă ne hrănim. Da, ne hrănim. În alt fel însă decât erai obișnuit tu pe pământ. Cele câteva ore de somn reprezintă hrana noastră, modalitatea noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
adică numărul doi. Gârmoci, slab de înger cum era, a început să tremure, îi clănțăneau dinții de frică. Bă, ce frig e aici, a mârâit el față de subaltern, voind să-și ascundă adevăratul motiv al dârdâielii. Imediat a ordonat cu glas răstit și mormăit în același timp: Bă, convoacă-l imediat la mine pe tovarășul Fanache. Să trăiți, am înțeles, a strigat subalternul, era un milițian, a bătut din călcâie și a făcut stânga-mprejur. Alertat, Fanache a apărut și el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și a fost frapat de fața ei albă, cu trăsături perfect conturate și cu ochi aurii strălucitori. Rapid, ca și când și-ar fi reprimat un sentiment indecent care o clipă îi încolțise în inimă, a plecat privirea și a rostit cu glas stins: -Da, sunt brigadier în comuna Steagul Roșu. Acum sunt brigadier... Dar de ce? Doctorița, în loc să continue dialogul, a chicotit cristalin. În locul ei, a adus explicații asistenta medicală: -Doamna doctor se miră, fiindcă nu arătați a brigadier, de-aia!... Tata a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
aceea Victor chiar n-a dormit: simțea cum se transformă în bărbat - se și îndrăgostise, se și hotărâse să nu mai stea cu mâinile în sân, să lupte, să devină partizan. Ziua următoare, Victor i-a comunicat lui Stelian cu glas răspicat, privindu-l în ochi, că dorește să se înscrie în organizație. Studentul l-a îmbrățișat și a zâmbit: -Să fie într-un ceas bun! a exclamat el. Monica și Stan i-au strâns mâna cu căldură. Stelian era exuberant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-Aș vrea să ne întâlnim după ore, am ceva important să-ți comunic, i-a șoptit Victor camaradului său, când coborau scările din clasă spre curte, în recreația aceea... Stan nu s-a arătat mirat: -Bine, a zis el cu glas stăpânit, te aștept în colț, lângă chioșcul de ziare. La șapte seara, când s-au terminat cursurile, cei doi au pornit împreună spre casă, deși locuiau în direcții diferite. Au pretextat că au o treabă oarecare și trebuie să meargă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să nu facă zgomot. Nici țipenie. O liniște ca la început de lume stăpânea poiana, o liniște pe care a făcut-o țăndări o pasăre speriată, ce s-a ridicat în zbor dând repede din aripi și țipând cu un glas aproape omenesc. Când s-au convins că sunt singuri acolo, Stan și Victor s-au apropiat tiptil de colibă și au deschis ușa cu infinită precauție: Stan pășea în față cu pistolul în mână gata încărcat, fratele meu venea după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
prezentă era și umbra sa, jumătatea sa într-ale puterii locale, vicleanul și temutul Fanache. -Alo, să trăiți, a rostit Gârmoci, aproape făcând pe el, fiindcă bănuia cine sună. Așa cum se așteptase el, la capătul celălalt al firului a răsunat glasul bubuitor ca un tunet pedepsitor coborât din cer al tovarășului Cameniță. Tovarășul Cameniță ajunsese repede, strălucit, merituos, numărul unu pe regiune: îl mâncase cu fulgi cu tot pe fostul număr unu, pe tovarășul Boromir. Iar acum tovarășul Cameniță se arăta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sau alta dintre stările de lucruri din țară, manifesta demnitate și verticalitate, culegea ropote de aplauze, trecea drept un fel de disident și îi cucerea pe cei mai mulți dintre colegii săi scriitori. Iar în acele momente, când fratele meu Vlad ridica glasul împotriva situației din țară, el era autentic, se imagina ca fiind un soi de profet, de martir, nu lega deloc această ipostază a sa, curajoasă, cu cealaltă, când scria caligrafic, ca un elev cuminte, pe foile albe declarațiile cerute de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
din Livenii Dorohoiului. Creatorul acelor pagini muzicale încărcate de har a murit cu durerea în suflet fiindcă generația vremurilor sale nu i-a înțeles generosul mesaj artistic, dar a intuit - surprinzător - înainte de a închide ochii, fenomenul reîntoarcerii la izvoare când glasul capodoperelor va fi înțeles la adevăratul mesaj al autorului. Iată de ce, societatea noastră contemporană are datoria să promoveze moștenirea enesciană - expresie spirituală majoră a unui popor de o muzicalitate particulară - atât pe plan național, cât mai ales în marile culturi
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]