23,406 matches
-
naivitate, amestecând proza cu poezia, simulând ca într-un dicteu automat stângăcia infantilă, fără a renunța la policromie. Lângă circul alb, un țigan negru bea la o masă cu șervet vărgat, proiectat pe cer violet. Tristeța autumnală se rezolvă în tonuri de iarbă uscată și pete de roșu pe vitele albe. Sanatoriul nu e ales decât pentru efectele de alb și pentru infantilismul bolnavilor: Iarna cu zăpezi de argint are să vie... Eu mă simt atât de obosit, atât de obosit. În
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de pripor. Sună numai căldărușa Și-n tăcerea care crește, Atârnată de oblânc. Adâncit ca-ntr-o visare, Bate Surul din potcoavă Popa când și când șoptește Drum de iarnă, fără spor, Legănîndu-se călare... Interesante și înrudite cu poeziile în ton popular ale lui Eminescu sunt tablourile de viață pastorală, pline de senzația învălmășirii animale și a plăcerilor aspre: S-au ivit pe rând în soare El se pleacă din cărare Jos, la capătul potecii, Și tot leagă și dezleagă, Turma
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Greoaie - fără de catarg, Alunecând ca într-un vis bizar Spre-un port imaginar. G. BĂRGĂUANU G. Bărgăuanu cântă migrația vehiculelor cu roadele pămîntului(care cu grâu, butoaie de vin, putini de scrumbii, stoguri de fîn), și deși materiile sunt prozaice, tonul are solemnitate, învederată în acest cântec al săniilor: Alunecând pe roase tălpi de lemn, Înaintează săniile către-un semn Pe care marginile codrului îl fac Cu cîte-o mână albă de copac. În inima pădurilor adânci Subt albe policandre înghețate, Ca
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ghioage, Pe aici și-or fi păscut cirezile blajine, Cioporul de mioare bălane, herghelia, Pe-aici, pe unde azi gem grelele tractoare. Mai cu seamă el este un poet al ierburilor tari de bărăgan pe care le evoacă în toate tonurile și al vieții aspre cîmpenești: Da: am crescut cu macii și strugurii pe câmp. Da: mai păstrez, ca iarba, și-acum, sub pleoape rouă. Da: m-am scăldat în râul cu cânepi la topit. Da: mi-am julit genunchii în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
gândul că astfel tradiționalismul era corectat printr-o observare mai pozitivă a fondului etnic real. Imaginea lui Nastratin Hogea văzut ca un argonaut slinos pe un caic putred în mijlocul unui Orient mirific și duhnitor e de o originalitate perfectă de tonuri și cuvinte: La dunga unde cerul cu apele îngînă, Aci săltat din cornuri, aci lăsând pe-o rână, Se războia cu valul un prea ciudat caic: Nici vâsle și nici pânze; catargul, mult prea mic; Dar jos, pe lunga sfoară
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
domină vegetalul cu miros delicat (salcîmi, chiparoși, plopi). ESENINIȘTII Esenin a avut o înrîurire apreciabilă mai ales la poeții de mică cultură proletară. G. Lesnea face în acest spirit un abuz de metafore supărător, Virgil Carianopol dă imagismului bombastic un ton de bravadă plebeiană. Doar Vladimir Cavarnali e mai acceptabil în directivitatea unor confesiuni: N-am să-ți recit versurile mele, Nici cele învățate în școală pe dinafară. Păstrez și acum lumina albă de la stele, Iar nevinovăția de la școala primară. POEȚI
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
adevărat, ducând o viață imposibilă, repetă în linii generale atitudini experimentate: hamletisme, evocări de îngeri, ingenuități fabricate. Însă trăind, în stilul lui Edgar Poe, într-o continuă blândă euforie, are nota lui personală. Poezia sa e un delir infatuat în ton sacerdotal și profetic în care tocmai enormitățile sunt grațioase: Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea, Noi n-am avut alt soare decât Umilința. Prerafaelit ca și Edgar Poe, el inventează nume proprii stranii, Asena, Elra, Iwa, Maria-Maria, Eumene
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și autonomie, clamând împotriva despotismului sau denunțând lipsa de patriotism, nu numai a adversarilor politici. Socotind că e un „timp de conștiință”, lansează energice apeluri către compatrioți, somându-i să își facă datoria către țară. În versuri răspicate, pe un ton patetic, el deplânge soarta clăcașului, condamnându-i vehement pe cei ce îl asupresc. S., care scrie de pe la 1845, versifica, se pare, cu multă ușurință, nu în afara înrâuririi unor I. Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac. În 1858 îi apare o Colecțiune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289646_a_290975]
-
aforistica, prezentă în volumele Îndreptar de greșelile altora (1978), subintitulat „afurisisme”, parțial în Cele mai frumoase nerozii (1981), în Școala tăcerii (1991), precum și în Pe scurt - Bref, volum bilingv. Aforismele sunt ghidușe, istețe, deloc marcate de pedanterie, combinând fericit rigorile tonului gnomic cu dexteritatea manipulărilor lexicale, semantice și sintactice, neprevăzute și pilduitor hazlii („A greși e omenesc, a persevera în omenesc e diabolic”, „Peștele de la cap se parfumează”, „Cine sapă groapa altuia riscă să dezgroape pe altcineva”). Dicționarul falitului (1993) și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290461_a_291790]
-
lui critic are ecou în presa vremii, între cei care l-au remarcat numărându-se Dan Petrașincu. În poezii, F. vădește un tip de sensibilitate apropiat de acela bacovian, dar versurile înregistrează, paradoxal, influențe argheziene și blagiene. Acordurile inițiale conțin tonuri care se vor dovedi constante peste decenii, când scriitorul, la deplina maturitate artistică, recuperându-și adevărata identitate lirică, le va recunoaște prezența statornică. Câteva poeme de la această primă vârstă sunt simptomatic intitulate În marginea vieții, Marea înfrângere, Rânduri de tristețe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
nevoie unele de altele, chiar dacă Parisul era partenerul dominant și făcea primul pasul în modă, idei, muzică și așa mai departe.10 În același timp, France profonde** era un element la fel de important al identității franceze precum acei parizieni care dădeau tonul în toate domeniile. Ce e remarcabil este că, în ciuda schimbărilor continue de regim din Franța, încă de când a început Revoluția Franceză în 1789, aceste trăsături adânc înrădăcinate au continuat să se manifeste până în anii 1960. A existat o remarcabilă stabilitate
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
autogestionarilor care influențaseră considerabil cele 110 Propositions du Candidat Mitterrand. A sosit timpul să examinăm mai în detaliu care au fost schimbările căutate în prima etapă a reformelor. Legislația 14 Legea inițială din 196815 a pus bazele și a dat tonul avalanșei legislative care a urmat și a reprezentat o ruptură semnificativă de sistemul precedent al legăturilor central-locale din Franța. Această lege conținea trei prevederi cheie. În primul rând, rolul prefectului a fost transformat prin suprimarea exercițiului sistemului de supraveghere a
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de articol-program, el semnând și în al doilea număr poezia Maramureșul și apoi Pătru Opincă. Gh. Dăncuș este autor al unor Contribuții folclorice, iar din literatura italiană se reține un fragment tradus din romanul lui Ignazio Silone, Fontamara. Mai colaborează Toni Tomescu, M. Tăutu, Gh. Mălosu, D. Eliazar. Publicația reapare în 1991, tot la Sighet, director fiind Sabin Vancea și redactor Florentin Năsui. M.Pp.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286472_a_287801]
-
ale limbii contribuie la formarea unei percepții in integrum a geniului eminescian. Ceea ce este esențial în publicistica eminesciană este întregul ei, am putea spune parafrazându-l pe Constantin Noica 159: unele sau altele dintre articole pot constitui o dezamăgire, prin tonul virulent și patosul care excede cadrele unui limbaj obiectiv, dar publicistica eminesciană în ansamblul ei copleșește prin amploarea problematicii abordate și prin varietatea mijloacelor de expresie utilizate. Totul intră în atenția gazetarului, de la evenimentele de politică internă la aspectele politicii
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Curierul de Iași și, în sfârșit, cea de a treia etapă integrând activitatea lui Eminescu la Timpul, între 1877 și 1883. Nu vorbim în cazul acestei etapizări de diferențe de fond, de structură, ale gazetarului Eminescu, ci mai degrabă de tonuri, nuanțe, îngroșări sau estompări ale ideilor sale politice. Tot de trei etape ale activității gazetărești eminesciene, organizată cronologic, vorbește și D. Vatamaniuc. Plecând de la schimbările care intervin în statutul personal al jurnalistului, Vatamaniuc distinge: o primă etapă, cuprinsă între ianuarie
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
1857, prin apariția la București a ziarului Concordia, înlocuit în cursul aceluiași an de Românul. Gazeta liberală, condusă de C.A. Rosetti, cel care va deveni mai târziu unul dintre principalii parteneri de polemică ai lui Eminescu, se distinge prin tonul vehement, prin mărturisirea obiectivelor editoriale, sugerate încă din articolul-program al revistei: La lucru, frați români! Să ne suim cu mintea mai presus de sfera cea strâmtă a patimilor individuale și, ridicând în inima noastră un templu patriei și libertății, să
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cod al șiretlicului gazetăresc, al apucăturilor sofistice a acestei bresle de negustori de vorbe, scris popular pentru înțelegerea fiecărui om ar merita într-adevăr acel nume pe care călugării-l dădeau în evul mediu logicii lui Aristotel: medicamentum mentis"305. Tonul vehement vizează în primul rând imperfecțiunile de formă din articolele colegilor de breaslă, carențe care trădează întotdeauna, potrivit gazetarului, viciul de conținut. De multe ori, eroarea este intenționată, mizând pe capacitatea de manipulare și pe ignoranța publicului cititor. Lipsa de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
specificul publicului cititor, jurnalistul recurge în plasticizarea ideilor prin formulări paremiologice de extracție populară: "Ungurii știu proverbul nostru: "românul nu uită niciodată" și ne-aducem aminte ca prin vis că un ziar unguresc se găsise să comenteze acest proverb în ton melancolic, știind că socotelile ce le are de răfuit cu noi nu sunt tocmai curate"308. Nu sunt neglijate însă nici resursele pe care i le pun la îndemână cultura și limba altor popoare: "Leben und lehen lassen este un
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
al oamenilor politici ai vremii. Formă a comunicării oblice, ironia favorizează desfășurarea vocației artistice a jurnalistului, contribuind în același timp la discreditarea adversarilor de polemică. În acest sens, titlul articolului "Cum se jertfește un redactor", din 9 iulie 1876, anunță tonul ironic al jurnalistului la adresa unui redactor de la Curierul intereselor generale: "Redactorul Curierului intereselor generale, numai spre a fi consecuent, se jertfește cu mare abnegațiune pe altarul logicei. La reflectarea noastră, pe care d-lui o numește rectificare (când noi n-
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ș.a."450. Prezența proverbelor, a expresiilor populare, a locuțiunilor și zicătorilor contribuie la plasticizarea ideilor prezentate și la familiarizarea cititorului cu problematica articolelor. Valorificând resursele stilistice ale limbii populare, jurnalistul reușește să construiască un cadru de familiaritate, imprimând articolelor acel "ton sfătos" de care vorbea G. Călinescu în legătură cu publicistica eminesciană. Gama expresiilor populare, extrem de diversă, servește intențiile demonstrative ale gazetarului: a avea sfadă, a nu-și cunoaște lungul nasului, a-și face mendrele, a-și scoate sufletul din palmă, a (nu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
atenția). Tehnica discursului adresat imprimă textelor atmosfera oralității: articolele poetului par scrise pentru a fi citite în fața unui public. "Autorul lor are o audiție lexicală bogată, un simț acut al ritmului și își mulează scrisul pe tiparele colocvialității curente"462. Tonul jurnalistului se pliază potrivit subiectului și așteptărilor cititorului ideal pe care îl configurează textul articolelor: "Ceea ce li se pare curios patrioților e ca Adunarea să fie dizolvată după atâtea fapte meritorii pe cari le-a comis. Iată ceea ce foaia oficioasă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
nici nu vor aceste drepturi, căci nu țin deloc la onoarea de a fi concetățenii d-lor Costinescu, Pătărlăgeanu, Mărgăritescu, Pundescu ș.a."478. Nu lipsesc din textul articolelor nici justificările gazetarului, care se teme că va fi condamnat pentru asprimea tonului și virulența judecăților de valoare: " Daca tonul foii noastre e uneori de-o estraordinară asprime, cititorii desigur că nu vor fi uitând ce cumplită e starea de lucruri în care se află țara și că pana lui Tacit și limba
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
țin deloc la onoarea de a fi concetățenii d-lor Costinescu, Pătărlăgeanu, Mărgăritescu, Pundescu ș.a."478. Nu lipsesc din textul articolelor nici justificările gazetarului, care se teme că va fi condamnat pentru asprimea tonului și virulența judecăților de valoare: " Daca tonul foii noastre e uneori de-o estraordinară asprime, cititorii desigur că nu vor fi uitând ce cumplită e starea de lucruri în care se află țara și că pana lui Tacit și limba Duhului Sfânt abia ar ajunge ca să zugrăvească
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
apare la București ziarul Concordia, organul de presă al partidului liberal, care este înlocuit în cursul aceluiași an de Românul, condus de C.A. Rosetti. Românul deschide seria jurnalelor cu un puternic discurs politic, militând pentru formarea statului național român. Tonul vehement este sugerat încă din articolul program, semnat de C.A. Rosetti: La lucru, frați români! Să ne suim cu mintea mai presus de sfera cea strâmtă a patimilor individuale și, ridicând în inima noastră un templu patriei și libertății
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
lucrurile învăluite în mister: „Sunt olarul,/ Roată în cuvânt născută./ Pe uliți strig/ Ca darul să se-mpartă./ Cine-mi cere prețul?/ Eu leg cărări...”. Se remarcă totodată o îndulcire a rostirii lirice, preferința pentru pastelurile anotimpurilor, dar se păstrează tonul confesiv tare, expresionist („Dați-mi cuvinte/ Să nu mă pot ucide/ Niciodată în ele!”), care, paradoxal, tinde să evite autobiograficul și să scoată din registrul sentimental ceea ce este specific feminității. Poate că o insuficientă exersare a formulelor prozodice tradiționale subminează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289610_a_290939]