23,608 matches
-
ce nu părea a lui: - Lasă mamă, poate asta va fi o lecție de viață pentru mine. Ce a fost mai rău a trecut. Ea își stăpâni cu greu lacrimile care amenințau să iasă pe la colțurile ochilor plânși. Încerca să zâmbească detașat dar era un efort inutil. Acum nu mai conta nimic. Era aici cu ea. Nu mai era nevoie să se adăpostească prin locuri groaznice. Firul fericirii se înodă, sperând să nu se mai rupă niciodată. Fiecare dintre noi ne
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se poarte în lume, o învățase școala vieții. Acum strângea la piept toată învățătura părinților primită în copilărie și adolescență. Uneori își amintea cum îi spunea: „Când îți vine cineva în casă să-l primești cu toată dragostea, sa-i zâmbești chiar și atunci când sufletul îți plânge, să te uiți într-o oglindă să vezi cum arăți, să-ți aranjezi ținuta, iar casa să-ți fie ca o farmacie, să ai bunul simț și cei șapte ani de acasă.” Își aminti
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu căldură pe musafirul nou venit, bătrâna proprietară îl pofti să intre pe ușa casei, iar Leon intră cu și mai multă plăcere când o văzu pe Carlina. Când îl invită să rămână la ea, el acceptă bucuros. Leon îi zâmbi politicos și se comportă la fel de deschis și prietenos ca prima oară când o văzuse. Ea își mușcă buzele roșii ca petalele unui mac, iar ochii îi trădau stânjeneala provocată de situația delicată în care se afla. Era anotimpul în care
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
acest lucru. - Mă mir că în cele din urmă ai o senzație de rușine și respect. - Știu că inamicul meu este alcoolul și că „sticla plină mă alină, sticla goală mă omoară”, dar acum s-a adeverit exact contrariul, spuse zâmbind amar. - Pot să-ți spun Leon că în ultimii ani ai îmbătrânit foarte mult. Alcoolul nu iartă pe nimeni. E un drog puternic, dăunător. Intenția mea a fost să te ajut să 211 depășești acest viciu oribil. A reușit să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un bar și o sală de casino. Mai existau tinere fete cu haine extravagante, cu părul aranjat, iar sânii mari le atârnau exact ca ugerul unei vaci înainte de muls, iar la altele ca după muls. Toate acestea te făceau să zâmbești ironic și să le privești cu o fascinație copilărească . După aparențe, viața nu părea deloc ușoară, iar cârnații nu stăteau întinși pe garduri. Contemplând, Alin simțea că va avea cale lungă până să atingă apogeul la care visa: să ajungă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pentru acest joc, având o intuiție teribilă asupra adversarilor. În acel moment ar fi vrut să fie invizibil ca vântul, dar numai el știa de ce. De-a lungul culoarului, în hotel, veni un miros de pește proaspăt prăjit pe grătar. Zâmbi ironic și se îndreptă spre camera sa. Într-o altă cameră din hotel se auzi un scandal de proporții, dar liniștea a fost restabilită în următoarele clipe de către oamenii de ordine. Ajuns în cameră se abținea să nu plângă de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o linguriță. Era îmbujorată, mulțumită de sine, cu respirația precipitată iar zâmbetul ei îi mângâia obrajii. Ochii ei verzi erau limpezi ca o apă cristalină. Amândoi erau vrăjiți simțind că le arde sufletul să se cunoască. Ea continuă să-i zâmbească într-un mod direct nevenindu-i a crede ce i se întâmplă. Alin aruncă o privire în jurul lui ca și când ar fi dorit să nu-l vadă nimeni. La un moment dat, Alin se ridică de la masă și se îndreptă cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
va putea acumula. Timpul te schimbă și îndreaptă multe lucruri. Abia atunci va fi o adevărată plăcere și o ocazie prielnică de a avea un prieten ca Alin, iar dacă timpul va decide poate că el îi va fi soț. Zâmbi triumfătoare și adăugă: - Dacă până atunci nu-mi va suci mințile în totalitate, el sau altcineva... Plecară oamenii rând pe rând din restaurant, rămânâd singuri în lumina lumânărelelor de pe mese într-o liniște plină de stânjeneală. Maică-sa o învățase
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
păpușică frumoasă. Dinții îi erau strălucitori și albi, părul răvășit în șuvițe negre, iar buzele își pierduseră din culoarea lor naturală părând mult mai roșii datorită sărutărilor lui Alin. Acesta se simțea eliberat de starea aceea euforică de dinainte. Îi zâmbi lui Nicole și lăsă ochii să vorbească în locul lui. Nici unul, nici altul nu mai spuseră nimic, se mulțumiră doar cu privitul. Într-un târziu, Nicole zise: - Mi-e rușine de tot ceea ce am făcut. M-am lăsat dusă de val
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mine. Își croi drum prin mulțimea din vamă, iar după câțiva pași întoarse capul căutându-l din priviri, parcă să se asigure că luase o hotărâre bună. El încă mai era pe scările trenului uitându-se cum se îndepărtează. Își zâmbiră amândoi pentru ultima oară și își văzură fiecare de drumul său. Ochii vioi ai lui Nicky văzuseră toată scena dintre cei doi și îi zâmbi prietenește. - Cine era, frate, bunăciunea aceea? - Un suflet, - Avea dreptate în ceea ce afirma? - Ești nebun
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
hotărâre bună. El încă mai era pe scările trenului uitându-se cum se îndepărtează. Își zâmbiră amândoi pentru ultima oară și își văzură fiecare de drumul său. Ochii vioi ai lui Nicky văzuseră toată scena dintre cei doi și îi zâmbi prietenește. - Cine era, frate, bunăciunea aceea? - Un suflet, - Avea dreptate în ceea ce afirma? - Ești nebun! Nici gând de așa ceva. - Pe bune? - Mă cunoști de atâta vreme. Ce naiba insinuezi și tu!? - Nu. A fost o curiozitate de-a mea. E treaba
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Ochii lui aveau ceva ce o impresiona și ardeau ca două stele. Sufletul îi săltă de bucurie și plăcere, se simțea bine în pielea ei alături de el. Vedea lumea într-o altă formă cu alți ochi. Își aminti cum îi zâmbise prima oară, cum o privise lung, cum o sărutase. Își dorea să fie numai cu el oră după oră, zi după zi într-o imagine nealterată și unsă cu mir ceresc. Își dorea să fie numai și numai al ei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
altora, vreau doar să-i ascult părerea și să o păstrez pentru mine”, mai gândi Carlina. Lucrurile se schimbaseră mult, fiecare își țese povestea lui de viață. - Hai povestește-mi! Ce zici că trebuie să știu? Mai întâi, Vasilica îi zâmbi. Acel zâmbet Carlina îl cunoștea destul de bine. - Nici nu știu cu ce să încep! - Nu vrei să o așteptăm și pe Carmen? Nu cred că întârzie mult. Vasilica nu îi răspunse la această întrebare și începu să îi vorbească de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pai și o salată. - E perfect. - Și desert ce vrei mata, mamă? - O înghețată de fructe. - De băut? - Apă plată sau minerală. - Eu vreau desert o prăjitură Tiramisu dacă se poate. - Desigur. Avem. - Sună bine ce ai ales. Ochii lui zâmbiră complice la toate astea, în timp ce ospătarul se mișca uimitor de repede. O privi pe maică-sa cu lumini scânteietoare, zâmbindu-i încrezător și bucuros de prezența ei. La rândul ei, și ea simțea bucuria și plăcerea întâlnirii, învăluind-o într-
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sau minerală. - Eu vreau desert o prăjitură Tiramisu dacă se poate. - Desigur. Avem. - Sună bine ce ai ales. Ochii lui zâmbiră complice la toate astea, în timp ce ospătarul se mișca uimitor de repede. O privi pe maică-sa cu lumini scânteietoare, zâmbindu-i încrezător și bucuros de prezența ei. La rândul ei, și ea simțea bucuria și plăcerea întâlnirii, învăluind-o într-o tainică și plăcută căldură sufletească, iar inima îi surâdea nebunește. - Nici nu știi mamă, cât de mult mi-am
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
copil spunând că a fost bătut destul de Dumnezeu. Maică-sa îl dăduse la orfelinat, iar apoi după ce părinții adoptivi îi muriseră, o căutase și nu a vrut să îl recunoască. Asta l-a dărâmat cel mai tare. Căutam să îi zâmbesc, iar el îmi spunea: numai atât am simțit că am trăit, cât am stat lângă tine. Restul a fost un chin. Nu mă atrăgea nimic la el. Când se apropia de mine mă simțeam biciuită. Îmi propusese să formăm o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
voință de a face, de a-și duce proiectele la bun sfârșit, cu o tenacitate care trecea peste orice. Era convins ca are ceva de spus în cinematograful românesc și avea dreptate, chiar avea. Era altfel : cultivat, manierat și bine-crescut. Zâmbea rar, dar zâmbetul său era cuceritor. Am aflat că îl duruse ce am scris despre finalul de la Marilena de la P7, mediumetrajul său prezentat la Cannes. Sper că a înțeles că reacția mea era pe măsura prețuirii pe care i-o
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
face portrete femeilor de care se despărțea), se duce la fereastră și-l vede plecând la braț cu o alta (în cinci secunde ajunsese deja la parter, semn că liftul se reparase pe bune), ea se întoarce spre spectator și zâmbește ambiguu : Dacă vă-ntrebați cum zâmbește spectatorul după ce scapă de tortura acestui film, o să vă spun : ca-n desenele animate, când bietul Tom primește o bâtă în cap, dacă tot vreți să știți ! Atunci când am văzut eu filmul, nu eram
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
despărțea), se duce la fereastră și-l vede plecând la braț cu o alta (în cinci secunde ajunsese deja la parter, semn că liftul se reparase pe bune), ea se întoarce spre spectator și zâmbește ambiguu : Dacă vă-ntrebați cum zâmbește spectatorul după ce scapă de tortura acestui film, o să vă spun : ca-n desenele animate, când bietul Tom primește o bâtă în cap, dacă tot vreți să știți ! Atunci când am văzut eu filmul, nu eram, oricum, decât cinci bucăți groggy în
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
curtea școlii care până adineauri părea uriașă și acum este, dintr-o dată , neâncăpătoare. Nu sunt singuri, au venit și părinții și bunicii bobocilor să asculte cuvântul de bun venit și să retrăiască emoția din copilărie. Printre ei, dascălii, privindu-i zâmbind. Elevii lor sunt mai mari, iar ei, dascălii, se simt mai tineri. Toate florile verii sunt în curtea școlii. E cea mai colorată, parfumata și ciripitoare zi din anul școlar. Sunt și eu acolo , printre dascălii care își așteaptă elevii
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
acută singurătate. Peisajul și portretul create confirmă ceea ce vede cu ochiul interior, fiindcă autorul se mișcă-ntr-un cadru tonifiant (într-o cromatică armonioasă, pastelata) ori terifiant (clar obscur, sumbru, contorsionat de fenomene externe) iar figurile create comunica cu artistul (zâmbesc, îl mustra, vin în întâmpinare ori întorc spatele, sunt figuri triste, obosite, inerte, senine etc.). Putem s-o numim oximoronic „realitate imaginara”. Sunt două lumi aflate într-o tangenta extrem de fragilă. Prin structura să psihică, Viorel Huși n a observat
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
și-l găsesc stînd de vorbă cu doamna Teona, pe alee, în fața secției. Don Șef, numai cu femei frumoase stați de vorbă, îi spun eu în glumă cînd rămînem singuri. Șeful, căruia toți îi spun Don Șef, m-a privit zîmbind, s-a uitat după doamna Teona, care intra în pavilionul administrativ, a pufnit într-un surîs trist, apoi mi-a zis: Tov Vlădeanu (niciodată nu zice subalternilor "măi", sau direct pe nume), un bătrîn ca mine are și-acasă... Lăsați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ai spus "cei de la combinat"? mă întreabă Fulvia surîzînd. Cum rămîne cu cafeaua? o întreb. O bem, vecine, îmi răspunde, sigur c-o bem; viața e-așa de lungă... Numai că... știi..., se oprește ea și se întoarce spre mine zîmbind, uneori, cînd amîn prea mult cafeaua se duce caimacul, se evaporă apa și constat că am rămas doar cu zațul... Tăcem amîndoi o clipă, surîzînd un surîs trist, care ne înflorește pe buze -, apoi Fulvia face un semn de prietenie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
doar amintirile. Peste cîțiva ani cursa aceasta, în care merg acum spre oraș, va ieși din circulație, șoferul va fi ieșit la pensie, eu voi fi cărunt de-a binelea, iar din drumul meu de-acum vor rămîne doar amintirile... Zîmbesc cu îngăduință ori de cîte ori îmi amintesc acum de fericirea primului meu drum spre oraș, dar cît de reală și sinceră era fericirea mea atunci!... Peste ani, voi zîmbi desigur și la amintirea zilei de azi în fond ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
iar din drumul meu de-acum vor rămîne doar amintirile... Zîmbesc cu îngăduință ori de cîte ori îmi amintesc acum de fericirea primului meu drum spre oraș, dar cît de reală și sinceră era fericirea mea atunci!... Peste ani, voi zîmbi desigur și la amintirea zilei de azi în fond ce lucru deosebit e să primești o garsonieră cu baia și bucătăria fără aerisire, la un blocturn?! -, dar pentru mine e un moment deosebit. Oare ce-ar fi s-o invit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]