24,310 matches
-
ori la zid pentru a se traage în el cu gloanțe oarbe, a fost lovit cu nagaice căzăcești, câini dresați strecurați în celulă au mușcat din carnea lui... și asta în plin secol XX. De ce?! Pentru că a îndrăznit să dea glas mesajului său de dragoste și dor, care este mesajul întregii Basarabii:” Vă iubesc, popor român!”. Ilie Ilașcu fusese arestat de către ostași ai Armatei a 14-a la 2 iunie 1992 și reținut la o bază militară a Federației Ruse, fiind
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Iurie Roșca a fost cel mai vehement împotriva validării votului trimis din celula condamnaților la moarte, de către patriotul român Ilie Ilașcu, pentru a fi prim-ministru Sturza. Acest gest spune mult, foarte mult.) Măicuța Natalia plângea șoptit, nici putere în glas nu mai avea. Ofer între timp măicuței darurile, precum și cei 200.000 de lei, pe care i-am schimbat la vamă în lei moldovenești, ca să poată fi folosiți. Ea îmi spune că nu-i lumină și că foarte rar prinde
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
venea din străfundul zbuciumatei noastre istorii: „HARTA ROMÂNIEI MARI VREAU, CHIAR DE M-OR UCIDE, DAR șTIU, PENTRU DREPTATE, PENTRU DREPTATE !”... Cer iertare că nu am puterea, harul cuvântului scris să pot reda această imensă dorință, gravitatea rostirii acestor cuvinte, glasul ferm, hotărât, ce venea parcă din adâncimea pământului și înălțimea cerului Divin, o voce ce părea că vine din străfundul îndureratei și zbuciumatei noastre istorii, ceva unic mi a fost dat să ascult, să trăiesc și să pot înregistra pe
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
scopul lor. „Noi am venit să vă luăm la Suceava,-zice Doina Boghian--, avem mulți sponsori care vor să vă ajute, care vă așteaptă la noi la redacția „Crai Nou”, cu multe surprize”. „Eu singurică nu mă duc”, spune cu glasul său ferm măicuța Natalia. Intervine fiica Eugenia, care se hotărăște pe loc: „Mai în scurt mamă, merg și eu, tot trecem prin Gherman, trag o fugă acasă, mă îmbrac frumos. Baba se teme singurică, merg și eu.” „Du-te și
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
de la ploaia asta. Dar și așa o aprind ei o oră și zece nu.” „Literatura și Arta” o citiți noaptea?” „O citesc, of, Doamne! cu lumânarea. D-apoi ce am să fac? Vreau să citesc eu, cu gura mea, cu glasul meu, cu urechile mele. Doamna mi-a citit, dar vreau eu să citesc, numai așa se lipește tot în mintea mea. Să vină Doina Boghian la baba Natalia, la mama, cum îmi zice ea. Să vină la mine și să
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Chișinău, nora Nina Ilașcu, cu nepoatele Tania și Olea și sora măicuței, Tamara. Profesorul Carol Stanciu, nu dă nici o speranță. Situația este foarte gravă. Doamna Nina aduce o scrisoare de la Ilie Ilșacu, scrisoare pe care măicuța a citit-o cu glas tare: „Tiraspol, celula nr. 13, 29 august 1999 Bună ziua la toți! Am astăzi o posibilitate de a scoate de aici niște scrisori și vă scriu și la Taxobeni câteva rânduri. La mine totul e pe vechi. Nu am noutăți. Cu
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
ULTIMUL SCHIMB DE CUVINTE La 25 septembrie 1999, plec către Chișinău. Duminică, 26 septembrie, am mers la Stăuceni. Cum ajung, primesc vestea că măicuța se află în comă de câteva zile. Părea că doarme, și sărutându-i mâna, rostesc cu glas șoptit: „Sunt eu, Chirilă de la Iași, măicuță, mă cunoașteți? „Da te cunosc!” încearcă să întoarcă capul. Se luminează puțin la chip, face forțări să deschidă, frumoșii și marii săi ochi, dar nu reușește decât foarte, foarte puțin, ochiul stâng. Cu
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
de la cele două surori, de la rude, de la oamenii satului. Iurie Ilașcu urcă în mașina care se întoarce către Chișinău, iar ceilalți ne continuăm drumul către vama Sculeni. în vama din stânga Prutului coloana de mașini este oprită. șeful vămii întreabă cu glas aspru care este mașina în care se află Ilie Ilașcu și dispune să fie coborâte toate bagajele sale. Ilie Ilașcu, cu soția Nina și cu cele două fiice, Olguța și Tania, aveau două valize mici cu rotile și mâner și
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
cu ziua. „Cu patruzeci de euro pe zi“, am zis mai mult în glumă, ca să văd ce efect are un preț atât de mic asupra unei persoane care nu mai prididea cu inventarul averilor. „Atât de scump!“, a exclamat cu glasul sugrumat de mirare Carlota. Și susurul izvoarelor din piscină a încetat brusc. Jurnal de spital În orașul F., un spital al cărui director e liberal capătă de la buget mai mulți bani decât al doilea spital. Nu contează din ce partid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
tocătura de măr. Ca să putem discuta de pe poziții egale, am scos din geantă o merdenea. Funcționarele din jur, care mă vedeau a patra oară și se resemnaseră de-acum cu gândul că aveam să mai vin, au exclamat într-un glas: „Oh!“. Poate pentru că merdeneaua mirosea exagerat a brânză de butoi sau poate pentru că așa era protocolul, ca fetele din birou să strige „Oh!“ la merdenele, „Au!“ la plăcinte cu stafide și „Vai!“ la cârnăciori oltenești. De uimire, domnișoara V. m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
eu. „Am trei copii - zice el - și o cumnată în Germania.“ „Să presupunem că te angajezi acum într-un teatru - îl întreb -, ce știi să faci?” „Ce se face în teatru“, răspunde el cu o undă de tăgadă profesională în glas. Din tonul său, înțeleg ce trebuie să înțeleg: că-i bine să rămân la lucrurile care mă privesc și să nu mă bag într-ale lui. Când sunt solicitat să-l ajut pe un om, pun de fiecare dată aceeași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
tanti Sofița. Marinel a plecat în viață cu convingerea că în tot ce era bun și frumos se ascundea o mare provocare, pe care era mai sănătos s-o eviți. „Îți trebuia musai una frumoasă -i-a zis cu tristețe în glas mama când i-a găsit în geantă fotografia colegei de bancă dintr-a zecea, Ilenuța -, că alta cuminte și cinstită nu găseai.“ Pentru mama lui Marinel, frumoasele erau desfrânate, cheltuitoare și arțăgoase, pe când urâțelele, dacă mai erau și sărace lipite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
tavanul lu’ omu’ de deasupra e înclinat!“ Într-o zi, inginerul, excedat oarecum de stăruința cu care verificam unghiurile, mi-a făcut un hatâr: mi-a repartizat o echipă de zidari adventiști. „Cu ăștia, tovarășu’ - a zis inginerul cu un glas conspirativ, de om câștigat târziu, dar definitiv la o cauză înaltă -, n-ai probleme, că-s credincioși.“ Prin urmare, unghiul drept era o chestiune de credință. Dar și de mândrie profesională. Un meșter de pe șantierul blocului vecin mi s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nomenclaturistul nu și-a dat seama că-l lustram. Nu conta. Ce a contat a fost faptul că am avut și eu un punct de vedere asupra situației. Drept pentru care vin și insist: dacă toți românii, deodată, într-un glas sau chiar într-un simplu behăit, lung și amenințător... Eu, care nu eram eu „Dumneata nu ești dumneata!“, mi-a spus vădit dezamăgit un domn a cărui poveste am aflat-o imediat. Vreme de treizeci de ani i s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
s-a rărit brusc, presimțind scandalul. „Te rog, Petrică - îl îngâna soția, care probabil că-i știa năravul -nu te ambala. Nu te da în spectacol.“ Femeia știa ce știa, pentru că bărbatul m-a arătat cu degetul și a ridicat glasul: „Un impostor, oameni buni! Am fost mândru de el, le-am povestit copiilor cum eram noi colegi și cum am mâncat odată amândoi fasolea cu cârnați adusă de-acasă, de la mă-sa de Gyuri. Și acum, uitați-vă la impostor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Cât despre Gyuri, ce interes aș fi avut să neg că-i mâncasem fasolea? O știe întreaga omenire, fasolea de la alții e mai bună. De îndată ce am prins un moment de calm, am șters-o. Iar în urma-mi încă se auzea glasul său revoltat, un glas de om înșelat în ce avea mai bun, în credință. Depărtându-mă cu imputările sale în urechi, m-am întrebat cât adevăr și câtă confuzie conțineau reproșurile necunoscutului. Și dacă omul avea totuși dreptate? Dacă trăisem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
interes aș fi avut să neg că-i mâncasem fasolea? O știe întreaga omenire, fasolea de la alții e mai bună. De îndată ce am prins un moment de calm, am șters-o. Iar în urma-mi încă se auzea glasul său revoltat, un glas de om înșelat în ce avea mai bun, în credință. Depărtându-mă cu imputările sale în urechi, m-am întrebat cât adevăr și câtă confuzie conțineau reproșurile necunoscutului. Și dacă omul avea totuși dreptate? Dacă trăisem treizeci de ani fiind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nu contează. Un actor care joacă o piesă de o sută de ori e un performer. Mintea omenească dezvoltă o seamă de acuități nebănuite prin repetiție. Totuși, după câteva zeci de mii de ziceri ale aceluiași cântec și cu un glas care nu se ameliorează ci, dimpotrivă, se tocește, intră în ruginire, într-un soi de mormăială duhovnicească, e greu de sperat la un salt calitativ. Ai putea să crezi că insul e un resemnat, dar nu e. La prima oră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
000 și a zis vesel, deși nu era încă beat: „Ia să alerge un băiat până la alimentara din colț și să ne-aducă un parizer întreg!“, Gigel a înșfăcat banii și a zburat. În timp ce halea salamul, cu sentimentul că un glas de sus, din tării, îl îndemna: „Nu te lăsa, copile, papă tot!“, Gigel se gândea ce o să le zică părinților și fraților. Că i-l smulsese din mână un țigan sau, și mai bine, un maidanez turbat? Fiindcă era totuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fost categoric: „La noi vin oameni cu cazuri serioase, așteptați-vă rândul“. Popescu a încercat s-o convingă pe secretară că, în următoarele trei zile, dacă nu se luau măsuri, toată grădinița se umplea de râie. „Și dumneavoastră vorbiți cu glas tare de față cu toți despre faptul că aveți râie în familie?“ s-a mirat secretara. În mirarea ei era și o doză mare de reproș, ca și cum râia se lua și prin telefon. „Măi, Lenuțo - i-a zis Popescu nevesti-sii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
domnul Gușatu s-a dus la culcare cu conștiința împăcată. Rezistase. După douăsprezece noaptea, ziua de astăzi nu mai e ziua de ieri, e ziua de mâine. Felinarul Cu puțin înainte de sfârșitul programului, un bețiv sună la primărie și, cu glasul de om care le vrea binele semenilor, dar se așteaptă la ce-i mai rău din partea lor, zice: „Bre, faceți cum vreți, da’ să știți că felinarul pe care l-ați pus ieri în fața cârciumii e într-o parte“. „Du
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
că s-au născut fără noroc? Măcar să se fi bucurat de premiul ăla, că altceva viața nu i-a mai dat.“ „Vă cunosc de undeva?“, a întrebat vaca de Rodica. „Vai, drăguță și amabilă doamnă - a zis Rășcanu cu un glas pe care nu și-l recunoștea -, nu cred c-am avut onoarea. Dar mai știi...“ Allegro, molto vivace, andante furioso Cel puțin într-o privință, domnul Capră a știut ce-l aștepta de la început în căsnicie. La numai o lună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să stau?“, a întrebat Brăduț. Învățătoarea, care și ea avea un nume nu tocmai muncitoresc, deoarece, deși se chema Marin, se mai chema și Ortanza, i-a răspuns că în clasa ei poate să se așeze fiecare unde poftește. În glasul învățătoarei, despre care se zvonea c-ar fi fost cândva profesor universitar, era toată bunăvoința intelectualei atinse de o maladie incurabilă și exilată să-și trăiască ultimele zile într-un lazaret pentru odrasle de exploatatori cu șanse minime de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să-mi zică mie oricine vacă, îl mănânc de viu! Trebuia să-i spui în față: «Bă, nenorocitule, pe cine faci tu bou și vită încălțată, că-ți mut falca din loc!!!»“ „În primul rând - o informează bărbatul cu același glas potolit cu care își adoarme adversarii și colegii la Cameră -, nu mi-a zis deloc vită încălțată, ci doar bou. În al doilea rând, să știi că e de bine. Mă ia în seamă. După ce mă ia în seamă așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
atâtea persoane trăiesc bine și fac averi cu chipul și cu trupul lor? De un profesor venit pe lume cu imensa povară a unei urâțenii complete, și la cap, și la corp, colegii pomeneau cu un soi de tăgadă în glas, ca într-un caz de boală fără remediu. Ciudat e că, atunci când l-am cunoscut, dascălul m-a abordat mai mult decât direct: „Dacă te stânjenește înfățișarea mea - mi-a spus - poți să pleci, că nu mă supăr. Știu că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]