24,388 matches
-
început în 1875, fiind ales pasul Kicking Horse, în favoarea Pasului Yellowhead, măi la nord, ca și ruta de traversare a Stâncoșilor Canadieni. Zece ani mai tarziu, ultimul cui a fost bătut în Craigellachie, British Columbia. Existând revendicări contradictorii privind descoperirea izvoarelor termale în Banff, Primul Misnistru John A. Macdonald a decis să delimiteze o zonă de 26 kilometrii pătrați în jurul izvoarelor la Cave și Basin, ca și parc public în 1885. Sub prevederile legii Parcului Munților Stâncoși, legiferata pe 23 iunie
Parcul Național Banff () [Corola-website/Science/310334_a_311663]
-
Stâncoșilor Canadieni. Zece ani mai tarziu, ultimul cui a fost bătut în Craigellachie, British Columbia. Existând revendicări contradictorii privind descoperirea izvoarelor termale în Banff, Primul Misnistru John A. Macdonald a decis să delimiteze o zonă de 26 kilometrii pătrați în jurul izvoarelor la Cave și Basin, ca și parc public în 1885. Sub prevederile legii Parcului Munților Stâncoși, legiferata pe 23 iunie, 1887, parcul a fost extins la 674 kilometrii pătrați și numit Rocky Mountains Park. Acesta a fost primul parc național
Parcul Național Banff () [Corola-website/Science/310334_a_311663]
-
bogată, iar o parte din ea va fi prezentată aici. Cu privire la data înființării și la primii locuitori ai unei localități cu numele Ploiești există puține mărturii scrise. Din punct de vedere istoric, apariția actualei așezări nu este atestată în niciun izvor. Istoricii și arheologii au scos la iveală o serie de mărturii semnificative care atestă o locuire neîntreruptă a acestor meleaguri, strâns legate de întreaga arie a civilizațiilor traco-geto-dace. Săpăturile arheologice au pus în evidență unele vestigii mezolitice în zona Ploiești-Vest
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
formă de sul, fie codice, care au fost scrise cu stilul, condeiul și pana pe table de lemn cerat, pe papirus, pe pergament sau pe hârtie. Ca rezultat, paleografia furnizează informații privind materialele pe care s-au scris în timp izvoarele paleografice, instrumentele de scris, precum și evoluția grafemelor (a literelor), oferind și date pe baza cărora se pot identifica originalele și copiile și, în unele cazuri, se pot sesiza falsurile. Paleografia, ca disciplină prealabilă a filologiei, se confruntă cu două categorii
Paleografie () [Corola-website/Science/309003_a_310332]
-
3”"), au fost datate la o vechime de 35.000 de ani, sau 40.500 folosind date calibrate. Încă înainte de anul 2.000 î.Hr. și până în secolul I î.Hr., pe teritoriul României de astăzi, pe atunci Dacia, sunt evidențiate de izvoarele arheologice și istorice diferite uniuni de triburi tracice, daco-getice, mai importante fiind cele de sub conducerea Regelui Charnabon (sfârșitul sec. VI î.Hr. - începutul sec. V î.Hr.), a Regelui Dromichaites (sfârșitul sec.IV î.Hr. - începutul sec. III î.Hr.), precum și a regilor Oroles
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
din Damasc - realizator și al primului pod peste Dunăre, de la Drobeta. Romanii au ocupat Transilvania și Oltenia de azi, teritorii atunci organizate ca provincii romane. Restul teritoriilor dace au rămas stăpânite de „dacii liberi", conduși de regi proprii, consemnați de izvoare până la sfârșitul secolului IV d.Hr. Invaziile succesive ale triburilor germanice și ale dacilor liberi, au determinat administrația romană să se retragă din Transilvania și Oltenia după 165-167 de ani de prezență, în anul 273 d.Hr., considerat drept anul
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
Moldovei, au existat formațiunile prestatale ale Bolohoveniilor (probabil româno-slave) și ale brodnicilor. Temporar s-au evidențiat Uzii, Ceangăii și Iașii. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, regii Ungariei au colonizat în Transilvania secui și germani, evocați în izvoare sub denumirea de "hospites", aceștia din urmă cunoscuți și ca "sași". Tot atunci sunt menționate mai multe cnezate în Moldova (Onut, Strășineț, Baia, Bârlad, Costea și Olaha), Țara Românească (Farcaș, Litovoi, Ioan, Mișelav, Bărbat și Seneslau) și Dobrogea (Tatos, Sațas
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
-se în sud spre Podișul Getic. Vânturile specifice sunt Austrul și fenomenele de Foehn. Cu excepția fluviului Dunărea, care îl limitează la vest și râul Motru care îl mărginește la est, podișul este străbătut de râuri mici, neînsemnate, de regulă cu izvoarele în munții învecinați: Topolnița și Bahna care se varsă în Dunăre și Coșuștea, afluent dreapt al Motrului. Prezintă și văi seci. În ceea ce privește lacurile, dintre cele naturale există lacuri carstice temporare (Zatonul), iar dintre lacurile antropice se remarcă Porțile de Fier
Podișul Mehedinți () [Corola-website/Science/309108_a_310437]
-
și despre folclor; în Antichitate, subiectul a fost tratat aproape exclusiv de autori străini, iar din Evul Mediu timpuriu (mergând până în preajma anului 1000) Cercetătorii sunt de părere că „horele” din cultura Cucuteni (cca. 3700-2500 î.Hr.) sunt cele mai vechi izvoare nescrise care indică practicarea unei muzici însoțitoare în ritualul dansului. Atestarea unor practici muzicale în societatea antică a traco-dacilor ne-a parvenit mai ales prin însemnări grecești sau latinești (în vremea Daciei romane). De aceea, genurile muzicale și instrumentele de
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
pe un afluent vestic și, la 11° latitudine sudică, depășind un interfluviu puțin înalt, intră în bazinul fluviului Congo, continundu-și drumul până pe țărmul Oceanului Atlantic la Luanda (31 mai 1854). După un scurt popas navighează la amonte pe râul Congo până la izvoarele sale, trece în bazinul lui Zambezi și coborând pe marele fluviu, descoperă cascada Victoria (1855), atingând țărmul Oceanului Indian la Quelimane și încheind astfel traversarea continentului african la 20 mai 1856. Călătoria sa a dovedit că Africa Centrală tropicală la sud
David Livingstone () [Corola-website/Science/309131_a_310460]
-
căruia îi întocmește prima hartă exactă (1861). După moartea soției sale pe fluviul Zambezi în ianuarie 1862, își continuă călătoria explorând în continuare Lacul Nyasa. După ce pleacă la Londra, revine în Africa orientală în 1866. Urcând pe râul Ruwuma până la izvoare, traversând munții care îi poartă numele, ocolește lacul Nyassa pe la sud și vest și pătrunde în regiunea puțin explorată a lacului Mweru. Deși bolnav, explorează regiunea din vestul și sud-vestul Lacului Tanganyika (1868), descoperind Lacul Bangweulu și râul Lualaba, care
David Livingstone () [Corola-website/Science/309131_a_310460]
-
pe foștii satrapi iranieni. La sfârșitul anilor 20 sec. III î.e.n. Artabazan, suveranul Atropatenei, conducător remarcabil de oști și om de stat, a fost obligat să recunoască puterea superioară a lui Antioh II, urmașului lui Seleucos. Totuși, așa după cum atestă izvoarele scrise, deja în anii 60 sec II î.e.n., se poate chiar și mai devreme, Atropatena ducea din nou o politica independentă. Spre mijlocul sec. al II-lea î.e.n., în partea de răsărit apare o nouă forță agresivă, parțienii, care înainte de
Atropatena () [Corola-website/Science/309140_a_310469]
-
cu parțienii, a cucerit de la romani trofee mari, printre care, drapelul unui legat din regiune al lui Antonius. În ultimii ani ai sec. I î.e.n. în timpul acestuia are loc procesul de îndepărtare de la politica tradițională proparțiană. Conform datelor conținute de izvoarele scrise, cauza acestei îndepărtări a constituit-o neînțelegerea dintre parțieni și atropateni cu ocazia împărțirii bunurilor capturate de la romani. Se pare, totuși, că rolul principal l-au jucat aici motivele politice. Probabil, Artabazd, pe de o parte, văzând desele insuccese
Atropatena () [Corola-website/Science/309140_a_310469]
-
să nu corupă tinerele fete și femei. Fetele umblau fără acoperământ, ascunzându-se numai de străini. Dar pe câmpul de luptă femeile nu rămâneau în urma bărbaților în ceea ce privește vitejia și curajul. La oguzi, dreptul mamei era egal cu dreptul divin. În izvoarele istorico-literare este prezentată călătoria lui Dede Korkut pentru a-l vizita pe profetul Mahomet, cum a trecut munții Caucaz împreună cu oastea musulmană și cum a căzut martir în lupta împotriva păgânilor din Daghestan și a fost înmormântat, împreună cu câțiva sfinți
Kitabi Dede Qorqud () [Corola-website/Science/309180_a_310509]
-
ocupa cu creșterea animalelor. În regiunile din jurul bazinului Urmiei un rol important l-a avut creșterea cailor. Aici au fost construite canale de unde era irigate câmpiile întinse, s-a dezvoltat cu succes producția meșteșugărească și s-a format cultura specifică. Izvoarele asire și urarte de la începutul mileniului I î.e.n. amintesc despre o mulțime de așezări, orașe, „orașe regești”, capitale cu fortărețe puternice, ziduri de apărare, citadele, palate, etc. Societățile Zamua, Allabri, Ghilzana, judecând după letopisețele împăraților asiri si după materialele arheologice
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
î.e.n. pe foștii satrapi iranieni. La sfârșitul anilor 20 sec. III î.e.n. Artabazan, împăratul Atropatenei, conducător remarcabil de oști și om de stat, a fost obligat să recunoască puterea superioară a lui Antioh II, împăratul seleucizilor. Totuși, așa după cum atestă izvoarele scrise, deja în anii 60 sec II î.e.n., se poate chiar și mai devreme, Atropatena ducea din nou o politica independentă. Spre mijlocul sec. al II-lea î.e.n., în partea de răsărit apare o nouă forță agresivă, parțienii, care înainte de
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
Un oarecare rol în etnogeneza triburilor albaneze l-au avut, în mod vădit, helii, lehii, silvii (cilbii), lupenii (lpinii), didurii (lidoii) și alte triburi care pot fi considerate ca făcând parte din grupurile etnice albane. Datele arheologiei și, parțial ale izvoarelor scrise, arată că uniunea tribală albaneză exista deja în a doua jumătate a mileniului I î.e.n. Pe teritoriul Albaniei au locuit și triburi care nu erau de origine albană, statornicite aici în diferite timpuri. Printre acestea erau și grupuri iraniene
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
a populației din Albania în a doua jumătate a mileniului I î.,e.n. și primele secole ale e.n. Cel mai ridicat nivel de dezvoltare în Albania acelor vremi l-au cunoscut pomicultura, legumicultura, viticultura și vinificația, precum și culturile tehnice. În izvoarele scrise s-au păstrat date despre dezvoltarea în antichitate, la triburile de pe țărmul Caspicei, a creșterii a cailor și a pescuitului. Un loc important în economia populației din Albania îl ocupa creșterea păsărilor. Raioanele cu munți înalți din Albania au
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
caracterizează prin întărirea statelor caucaziene. Regatul Alban a fost, cu mici exceptii de-a lungul istoriei sale, principalul aliat al Regatului Armeniei Mari, cu ai carui conducatori se închegau adesea relații matrimoniale tradiționale. Romanii, așa cum se arată într-unul din izvoare, au avut cu „armenii, albanii și iberii cele mai bune relații de prietenie... Hadrian îi copleșea din toată inima cu daruri pe regi, însă aceștia nu onorau invitațiile lui de a veni la el”. Referitor la istoria Albaniei începând cu
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
perioadă în treburile regatelor din regiunea caucaziană. Teritoriul Albaniei Caucaziene se întindea de la Caucazul Mic și cursul inferior al râului Kura până la ramificațiile nord-estice ale lanțului muntos al Caucazului Superior. Albanii, după cum scrie Strabon, trăiau „"între iberi și Marea Caspică"”. Izvoarele scrise atestă diferențierea pe clase, în funcție de avere, existența în Albania epocii elenistice a populației libere, a pauperilor și aristocrației, a sclavilor bisericii si preoților păgâni. Albanii aveau monedă și monetărie proprie, armată și rege. În sec. I-II î.e.n. regii
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
este un termen care se referă la așezările omenești, indiferent de mărime sau întindere. Localitățile sunt de obicei amintite în diferite izvoare istorice, din care se poate stabili aproximativ vechimea așezării. În cadrul localităților sunt stabilite anumite reguli specifice, ca de exemplu: limitarea de viteză în traficul auto, regulile de curățenie și salubritate, taxele pentru aprovizionarea cu apă, curent electric, radio etc., orele
Localitate () [Corola-website/Science/309193_a_310522]
-
orașul sub autoritatea mamelucilor egipteni. Mai ales după invaziile selgiucide, mongole și timuride la Aleppo locuiau o mulțime de triburi turcice, orașul fiind un mare centru comercial între Orient și Europa. Aici se întâlneau caravane comerciale din India și Șirvan. Izvoarele istorice ne mărturisesc că în sfârșitul sec. XIV din matasea importată din Șirvan în orașele siriene se pregăteau țesături frumoase și negustorii occidentali aduceau matasea din Șirvan în Europa, tocmai prin Siria. Așadar, fără îndoială în acest centru mare și
Nasimi () [Corola-website/Science/309216_a_310545]
-
salvarea lui Nasimi, el a declarat că poeziile îi aparțin fiind condamnat la moarte. Această veste a ajuns la Nasimi care, s-a grăbit la locul execuției și a mărturisit că ideile sunt ale lui. Poetul moare astfel torturat. În izvorul arab ""Kunuz-uz-zahab"", despre execuția lui Nasimi în orașul Aleppo din anul 1417, se spune: ""Ereticul Ali Nasimi a fost executat în timpul lui Iașbek. În vremurile acestea la "Dar-ul-adle"" ("Palatul justiții") "cu prezența șeicului nostru Ibn Hatib an-Nasiri, naibul" (reprezentantul) "cadiului
Nasimi () [Corola-website/Science/309216_a_310545]
-
interbelică, "Editura Fundațiilor Regale Carol al II lea", cartea reprezintă cea mai completă a universului eminescian, de la cel liric, la teatru, proză sau publicistica literară sau politică. Primul volum conține o descriere exhaustivă a operei, cel de-a doilea conține izvoarele filosofice și culturale în capitolul "Eminescu în timp și spațiu", un al treilea capitol intitulat " Filosofia teoretică" trece în revistă apoi următoarele se ocupă de filosofia practică, de o trecere în revistă a temelor romantice, și de cadrul psihic și
Opera lui George Călinescu () [Corola-website/Science/309249_a_310578]
-
Băneasa este o comună în județul Giurgiu, Muntenia, România, formată din satele Băneasa (reședința), Frasinu, Pietrele și Sfântu Gheorghe. Comuna se află în sudul județului, pe o terasă înaltă a Dunării, la izvoarele râului Gurbanu. Este străbătută de șoseaua națională DN41, care leagă Giurgiu de Oltenița. Între Băneasa și Pietrele, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ413, care duce spre nord la Mihai Bravu. Prin comună trece și calea ferată București-Giurgiu, pe
Comuna Băneasa, Giurgiu () [Corola-website/Science/310492_a_311821]