24,310 matches
-
un burlan de fontă. Am dat atât de tare, fiindcă nu-mi ieșise o afacere, că mi-a zburat ceasul de la mână și a stat la ora 18:32.“ În tăcerea care s-a lăsat deodată, s-a auzit timid glasul lui Adrian C.: „Mă, eu nu săream, nu mugeam și nu am visat niciodată că zbor. În schimb, am cântat la pereți, a adăugat el trist. „Și, încă mai cânt. Am șaizeci de ani în curând și cânt singur. Ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Florinel -, ci gamneziu.“ Întors acasă, sculptorul nu și-a mai găsit nevasta, care-și făcuse geamantanul și plecase la maică-sa, în schimb le-a găsit pe cele trei cumnate plânse și nervoase. „Porcule!“, i-au strigat ele într-un glas. „Sora noastră e o sfântă! După ce a rămas singur, sculptorul Floricel F. Popescu s-a gândit el ce s-a gândit și, noaptea târziu, când Florinel s-a dus la culcare zicând, ca de obicei, „Un somn linștinit, tăticule!“, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
datul în floare. Doar că, în loc să se aleagă cu mirosuri de roze și de cireși de mai, peste ele pogora o bășină mare. „E bine că se pun lucrurile la punct și la noi“, a zis Vasile B. citind cu glas tare articolul. „De ce să urgisim omul luându-l de tâmpit? Unii se nasc antisemiți, alții mor la nouăzeci de ani și nu s-au spălat niciodată pe dinți. Sau, cum frumos și logic se exprima fostul nostru coleg din Huțupani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pe dinți. Sau, cum frumos și logic se exprima fostul nostru coleg din Huțupani, bunicul meu n-a vorbit niciodată la telefon, și tot a murit.“ Bunica zboară prima oară cu avionul „Ce îngust e culoarul ăsta“, se miră cu glas tare bunica. Iar pasagerii din jur observă ce-i de observat: culoarul nu-i îngust, bunica e lată. „Au și vecee?“, întreabă ea. „Că-n tren există.“ „Au, bunico - spune nepotul -, dar vorbește mai încet. „Aha - zice bătrâna -, e ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
este cert: faptul că au editat la Cernăuți, intre 1848-1850, un ziar politic li se poate socoti drept unul dintre cele mai mari merite”. Ziarul a reprezentat toate interesele românilor, a apărat toate drepturile noastre, a ridicat cel mai conștient glas în numele românilor bucovineni, a fost cea mai puternică armă în luptele politice de atunci, a fost cea mai dârză și românească afirmare a conștiinței noastre. Atitudinea „Bucovinei” era tot timpul fermă și corectă. Nu se observă digresiuni, nu se ivesc
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Loredana Puiu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93272]
-
șederii la Cernăuți a colaborat la „Bucovina”, „Gazeta Transilvaniei” fiind sistată de regimul maghiar. În octombrie 1849 se reîntoarce în Transilvania și rămâne în legături foarte bune cu redactorii gazetei cernăuțene și cu Hurmuzăkeștii. În acest timp„Bucovina” ridică un glas tot mai puternic în favoarea fraților din Ardeal. Glasul ei e cu atât mai autoritar cu cât e spus liber, fără îngrădirea cenzurii maghiare, fără teamă de persecuții. Efectele acestei campanii sunt cu atât mai puternice, cu cât, datorită limbii germane
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Loredana Puiu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93272]
-
Transilvaniei” fiind sistată de regimul maghiar. În octombrie 1849 se reîntoarce în Transilvania și rămâne în legături foarte bune cu redactorii gazetei cernăuțene și cu Hurmuzăkeștii. În acest timp„Bucovina” ridică un glas tot mai puternic în favoarea fraților din Ardeal. Glasul ei e cu atât mai autoritar cu cât e spus liber, fără îngrădirea cenzurii maghiare, fără teamă de persecuții. Efectele acestei campanii sunt cu atât mai puternice, cu cât, datorită limbii germane, nedreptățile săvârșite față de ardeleni ajung până în capitala țării
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Loredana Puiu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93272]
-
și a roadelor... Zâmbetul atât de natural și limpede al părintelui Mihai Rotaru; pacea și lumina din ochii părintelui Anton Demeter, deși temnița l-a marcat profund lăsându-l, datorită unei lovitori în coloană, toată viața paralizat și în cărucior; glasul îngeresc al părintelui Gheorghe Dumitraș, supranumit „privighetoarea închisorilor”; vioiciunea, inteligența sclipitoare și glumele părintelui Petru Albert; veselia de copil a părintelui Petru Mârț, dându-și sufletul în confesional; lacrimile de îndrăgostit față de Maica Domnului ale părintelui Gheorghe Patrașcu atunci când vorbea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
2 noiembrie (ziua pomenirii tuturor morților), și în continuare... se vede atâta aglomerație în cimitire cu lumânări aprinse pe morminte, cu șervețele albe așternute pe morminte peste care credincioșii au depus ofrandele lor, cu rugăciuni făcute în șoaptă, sau cu glas tare în comun, cu ceremonialul și cu tămâierile binecuvântării mormintelor... De pe mormântul lui George Enescu am rupt un fir de floare, spre amintire, am pus petalele ei între filele unui carnet de buzunar ca să mai dureze, dar s-au uscat
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
e vorba de a trăi fără inimă, dar e vorba de a o încredința Mariei pentru ca ea să o păstreze curată și frumoasă. A doua zi, mama își vede copilul stând îngenuncheat la picioarele icoanei Maicii Domnului și spunând cu glas tare: „Maica mea cerească, eu am voit să-ți dau trandafirul meu, pasărea frumoasă și chiar hainele mele cele bune, însă mama nu a voit. Tu îmi ceri inima, eu ți-o dau toată, o pun în mâinile tale. Tu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
purtătorul de grijă al Sfintei Familii. Dumnezeu le-a mai dăruit apoi încă patru băieți și trei fete. Când eram mici, mama ne dădea să bem apă dintr-un clopoțel de alamă căci auzise ea că așa copiii vor avea glasul mai frumos, așa ca sunetul de clopoțel; glas frumos am avut noi aproape toți, dar numai al unuia a și strălucit! Părinții, țărani, catolici practicanți și terțiari franciscani din tinerețe (îmi amintesc de scapularul și cingulul ce le purtau pe
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
a mai dăruit apoi încă patru băieți și trei fete. Când eram mici, mama ne dădea să bem apă dintr-un clopoțel de alamă căci auzise ea că așa copiii vor avea glasul mai frumos, așa ca sunetul de clopoțel; glas frumos am avut noi aproape toți, dar numai al unuia a și strălucit! Părinții, țărani, catolici practicanți și terțiari franciscani din tinerețe (îmi amintesc de scapularul și cingulul ce le purtau pe corp), erau plini de credință și evlavie trăindu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
franciscani din tinerețe (îmi amintesc de scapularul și cingulul ce le purtau pe corp), erau plini de credință și evlavie trăindu-și viața între muncă și rugăciune după pilda Sf. Francisc. Fiecare zi începea cu rugăciunea de dimineață rostită cu glas tare de tata în fața icoanei Sfintei Familii și cea a „Îngerului Domnului”, la care mama și copiii, așezați în genunchi dădeau răspunsurile cuvenite. Înainte și după fiecare masă se recitau rugăciunile specifice iar ziua se încheia cu rugăciunea de seară
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
deținuților din Pitești cu sărbătorile de Paști și de Crăciun. An de an, în noaptea de Înviere și în noaptea de Crăciun se repeta cu regularitate aceeași scenă. În liniștea ce se lăsa peste pușcărie, după ora închiderii, deodată răsuna glasul lui Dumitraș. Din celula lui, așezat pe calorifer și cu geamul deschis, Dumitraș cânta pentru toată închisoarea. Cânta fără să-și stăpânească glasul, în așa fel în care fiecare deținut din cea mai îndepărtată celulă să-l poată auzi. Nu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
repeta cu regularitate aceeași scenă. În liniștea ce se lăsa peste pușcărie, după ora închiderii, deodată răsuna glasul lui Dumitraș. Din celula lui, așezat pe calorifer și cu geamul deschis, Dumitraș cânta pentru toată închisoarea. Cânta fără să-și stăpânească glasul, în așa fel în care fiecare deținut din cea mai îndepărtată celulă să-l poată auzi. Nu era Paști în care sa nu ascultăm prohodul și nici Crăciun, în care vocea lui minunată să nu rupă tăcerea nopții și să
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și am fost invitat s-o însoțesc într-o duminică la biserică. Atunci l-am auzit pentru prima oară cântând pe Dumitraș. Am fost atât de impresionat de acel Ave Maria încât am venit și în duminicile următoare să ascult glasul de înger al tânărului preot necunoscut. Într-una din duminici, preotul nu a mai apărut. Am aflat că fusese arestat. Când, după ani de zile, în închisoarea din Pitești am auzit de existența unui preot pe care-l chema Dumitraș
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Când, după ani de zile, în închisoarea din Pitești am auzit de existența unui preot pe care-l chema Dumitraș, numele nu mi-a spus nimic. Numai când l-am auzit cântând în noaptea de Înviere, mi-am amintit de glasul și numele preotului de la Pitar Moș”. Cum s-a îmbolnăvit de plămâni la Pitești îi relatează chiar el surorii mai mici, Ana. Unul din colegii de celulă mai în vârstă, familist, avea patul sus lângă fereastră și se îmbolnăvise grav
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
-ți ca în noul an să începi să le fii numai spre mângâiere. Cere apoi necontenit de la Părintele ceresc ca să te țină totdeauna pe calea cea bună. De ești tânăr sau tânără ascultă ce-ți repetă clipele de față prin glasul iubitului nostru Mântuitor: “Fericiți cei curați cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Ne găsim atât de stânjeniți în acest surgun pământesc! Atâtea primejdii ne pândesc la orice clipă din zi și noapte! Ne dăm bine seama că pe
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
plâng toate durerile noastre, În zariștea sumbră, când cumpăna lumii se frânge-n epave, Doar tu mai reverși o lumină-n atâta noian de dezastre... Din tainice-altare, icoana ta blândă, ca-n biblice vremuri, Când sfinți Patriarhi tăinuiau „Legământul” în glas de chimvale, Sporește credința în inimi, inspiră virtuți de eremuri, Răsfrânge cucernic divinul în tristă a plângerii vale... Și-n graiul tău rostul adânc al bucoavnei scripturilor sfinte, Aprinde în beznele vremii irize de vii curcubeie, Și-aievea și pacea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
deznădejde... Abia într-un târziu am reușit să adorm. Somn greu, cu vise complicate... Azi-dimineață, odată cu trezirea, îmi reveni și sentimentul de gelozie. E un sentiment straniu, lipsit de imagini concrete, dar cu atât mai sfâșietor. Îmi pare că aud glasul tău mărturisind: — Așa este și nu poate fi altfel. Așa trebuie să fie! Era tristețe în el, dar totodată - o fermitate care ținea de absolut. 6 martie 1953 Stalin a murit oficial ieri la orele nouă seara... Oamenii sunt liberați
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de Doamne ajută din nici un punct de vedere. În afară de unul - deosebit în toate privințele - tinerețe, farmec, talent. Un student la scenografie... „Chipul tău mă durea. Se răsfrângea în mii de ape în mintea mea. Îmi chinuia nopțile și zilele... și glasul tău mă durea...“ Lui i-a dăruit Mihai pasiunea sa cea din urmă, cea mai adâncă și cea mai frumoasă. și tot de la el a avut parte de chinul cel mai neiertător din câte există în lumea aceasta a iluziilor
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
să nu apară nici cuvântul „ciulin“, nici cuvântul „lapte“, zicându-i: „Stachelrippe“ școastă-ghimpoasăț sau „Nadelhals“ șgâtlejul-aculuiț. În înșelăciunea tuturor falselor nume comisă pe seama adevăratei plante se căsca dintr-o dată lacuna prin care lunecam în gol. Rușinea de a vorbi cu glas tare cu mine însămi, și nu cu planta. Cele patru trenuri circulau cu ferestrele larg deschise, călători în mâneci scurte stăteau în dreptul lor, iar eu le făceam semne cu mâna. Mă apropiam cât mai mult de șine să văd măcar
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
-le apoi pe capacul sicriului. Iar eu îmi făceam inele, lănțișoare și cercei. Astăzi, umbrișul de rindea și literele acelea m-ar speria. Pe-atunci însă văzusem tare mulți morți pe care-i cunoscusem bine în viață, îi cunoșteam după glas și după mers. Ani de-a rândul știusem cum se îmbracă și ce mănâncă, cum sapă pământul și cum dansează. Pentru ca într-o bună zi să-i văd culcați în sicriu: erau aceiași, atât doar că stăteau nemișcați, dornici să
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
masă, dar frica rămânea atât de personală în fiecare cap, exact cum o aduseserăm cu noi când ne-am întâlnit. Râdeam mult ca s-o ascundem de ceilalți. Dar frica își pierde urma. Când îți stăpânești obrazul, se strecoară în glas. Când reușești să-ți ții în frig obrazul și glasul, ca pe ceva fără viață, frica îți părăsește până și degetele. Se așază undeva în afara pielii. Zace liberă în jurul tău, o poți zări pe lucrurile din preajmă. Vedeam a cui
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
exact cum o aduseserăm cu noi când ne-am întâlnit. Râdeam mult ca s-o ascundem de ceilalți. Dar frica își pierde urma. Când îți stăpânești obrazul, se strecoară în glas. Când reușești să-ți ții în frig obrazul și glasul, ca pe ceva fără viață, frica îți părăsește până și degetele. Se așază undeva în afara pielii. Zace liberă în jurul tău, o poți zări pe lucrurile din preajmă. Vedeam a cui frică se afla în cutare loc, pentru că ne cunoșteam deja
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]