23,052 matches
-
anii 1980, când, după omorul deosebit de grav, infracțiunile economice și trădarea au devenit cele mai frecvente infracțiuni capitale pedepsite. Criminalitatea economică a ajuns în centrul atenției datorită crizei economice severe pe care țara o înfrunta și a rezultat în 19 sentințe capitale pentru infracțiuni de acest gen în 1984 și 1985, mediatizate de către propagandă prin intermediul ziarelor centrale, prin asociere cu execuțiile pentru tâlhărie cu omor. Spre deosebire de acestea, cazurile de trădare erau dezbătute în secret la întâlnirile la nivel înalt, de către cuplul
Pedeapsa capitală în România () [Corola-website/Science/321480_a_322809]
-
oamenii care au fost văzuți ținând arme în momentele critice ale revoltei, întrucât conform Legilor de Război, dacă cineva rămâne pasiv în momentul în care poate împiedica o revoltă, este considerat la fel de vinovat ca cei care au organizat-o. În sentința dată la 18 septembrie 1792, patru oameni identificați de Bligh ca fiind nevinovați au fost achitați. Doi au fost găsiți vinovați, dar au fost grațiați; unul dintre aceștia a fost Peter Heywood, care a ajuns el însuși căpitan de vas
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
grațiați; unul dintre aceștia a fost Peter Heywood, care a ajuns el însuși căpitan de vas; al doilea a fost James Morrison care și-a continuat și el cariera navală și a murit pe mare. Altuia i s-a comutat sentința din cauza unei tehnicalități legale, după care a fost și el grațiat. Ceilalți trei au fost condamnați și au fost spânzurați la bordul vasului HMS "Brunswick" la 29 octombrie 1792. În alte procese, atât Bligh cât și Edwards au fost judecați
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
ca instituție, cu ajutorul unor magistrați obedienți ca judecătorul Liviu Giurgiu și procurorul Victor Zeicescu, în cadrul unui proces de tip stalinist, cu ușile închise, în baza legii 25/1976, pentru parazitism social, deși protestatarii erau cu toții salariați în momentul condamnării. Neacceptând sentința condamnării și refuzând să muncească pe șantier, cei cinci întocmesc un alt protest și intră în greva foamei pe data de 23 August 1977, grevă ținută efectiv aproape o săptămână, în detenție în Beldiman, Rahova și la Canal, în condiții
Grupul Canal 1977 () [Corola-website/Science/316376_a_317705]
-
modul în care se exercită constrângerea, din intensitatea forței coercitive că și din alte împrejurări concrete, ar rezulta că orice rezistență a ei ar fi zadarnica sau că, dacă s-ar opune ar fi expusă unui râu mai mare." În Sentința penală 169 din 05.06.2009 a Judecătoriei Zalău, s-a afirmat: "Constrângerea morală presupune o amenințare de o asemenea intensitate încât îi inspiră victimei o temere atât de puternică încât să înfrângă rezistență sau opoziția acesteia. Nu este necesar
Viol () [Corola-website/Science/316400_a_317729]
-
La 5 ianuarie 1895, s-a desfășurat ceremonia de degradare în Curtea Morlan a școlii militare din Paris: în ropotul tobelor, Dreyfus a fost însoțit de patru artileriști care l-au pus în fața unui executor judecătoresc care i-a citit sentința. Un adjutant al Gărzii Republicane i-a smuls însemnele, dungile aurite ale treselor, ornamentele de pe mâneci și de pe veston. Martorii au consemnat demnitatea lui Dreyfus, care a continuat să-și susțină nevinovăția ridicând mâinile: „Nevinovat, nevinovat! Trăiască Franța! Trăiască Armata
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
însoțită de remarci lapidare, adesea injurioase, la adresa lui Dreyfus și a dreyfusarzilor. , între care 53 de deputați, au trimis în total . La 3 septembrie 1898, primul ministru Brisson, l-a provocat pe Mathieu Dreyfus să depună o cerere de revizuire a sentinței curții marțiale din 1894. Guvernul a transferat dosarul Curții de Casație, să analizeze procedurile din precedenții patru ani. Franța era divizată în două, dar nu era posibilă nicio generalizare: comunitatea evreiască era foarte puțin implicată, intelectualii nu erau cu toții dreyfusarzi
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
unele singure toate procedurile împotriva lui Alfred Dreyfus. Dar în paralel, ca urmare a incidentului Beaurepaire, președintele Mazeau a declanșat o anchetă asupra parchetului penal, cu scopul de a-i retrage acesteia dosarul „pentru a nu purta ea singură responsabilitatea sentinței definitive”, ceea ce a privat parchetul de la efectele ce ar fi decurs direct din raportul său. La 28 februarie, s-a exprimat pe fond în fața Senatului și a denunțat „conspirația morală” din sânul guvernului și din stradă. Revizuirea nu mai era
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
lui Dreyfus. Procurorul Manau l-a informat în acest sens pe președintele completului. Avocatul Mornard care o reprezenta pe Lucie Dreyfus a pledat fără dificultăți și fără opoziția parchetului. La 3 iunie 1899, camerele reunite ale instanței supreme au casat sentința din 1894 într-o ședință solemnă. Cazul a fost retrimis curții marțiale din Rennes. Consecințele au fost imediate: Zola, exilat în Anglia, s-a întors în țară, Picquart a fost eliberat, Mercier a fost acuzat de comunicare ilegală a probelor
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
fratele său, achitarea trădătorului, mărturisirea și sinuciderea lui Henry, toate acestea lecturând dosarul anchetelor Curții de Casație, care i-a parvenit la două luni după publicare. La 5 iunie 1899, Alfred Dreyfus a fost anunțat de hotărârea de casare a sentinței din 1894. La 9 iunie, el a părăsit Insula Diavolului, cu destinația Franța, închis într-o cabină ca un deținut, deși nu mai avea acest statut. El a debarcat la 30 iunie la , în , în cel mai mare secret, „într-
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
și Picquart urmau să fie exonerați. În ciuda marilor proteste, legea a fost adoptată. Singurul compromis obținut de ei a fost ca Dreyfus însuși (deja grațiat) să fie scutit explicit de lege de la amnistiere, pentru a putea obține o revizuire a sentinței care să-l declare ferm nevinovat; ceilalți însă au rămas nejudecați. În Franța, reacțiile au fost puternice, cu declarații de „stupoare și tristețe” în tabăra revizionistă. Totuși, și alte reacții au tins să arate că „verdictul împăciuitor” dat de judecători
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
care reclama casarea fără rejudecare și mustra armata. El a declanșat o reformare a justiției militare care avea să se încheie abia în 1982. Abia la 12 iulie 1906, Curtea de Casație, cu toate instanțele reunite, a anulat fără rejudecare sentința dată la Rennes în 1899 și a pronunțat „”. Antidreyfusarzii au protestat față de această reabilitare pe care o considerau grăbită și făcută pe ascuns. Dar scopul era evident unul politic: era vorba de încheierea chestiunii și întoarcerea definitivă a paginii. Nimic
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
scopul era evident unul politic: era vorba de încheierea chestiunii și întoarcerea definitivă a paginii. Nimic nu putea schimba convingerea adversarilor lui Dreyfus. Această formă a fost deci cea mai directă și cea mai definitivă. Nu a fost anulată doar sentința de la Rennes, ci întreg lanțul de fapte anterioare, începând cu ordinul de trimitere în judecată emis de generalul în 1894. Curtea s-a concentrat numai pe aspectele juridice și a constatat că Dreyfus nu trebuie retrimis în fața unei curți marțiale
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
și la Arhivele Militare ale Cetății Vincennes. O literatură contemporană afacerii a fost publicată și în perioada 1894&-1906, începând cu broșura lui Bernard Lazare, primul intelectual dreyfusard: în ciuda unor erori factuale, ea rămâne o mărturie a etapelor către revizuirea sentinței. Lucrarea lui , "Istoria afacerii Dreyfus" în șapte volume, care și-a început apariția în 1901 și s-a terminat cu indexul în 1911, a fost lucrarea de referință înainte de publicarea operelor istorice științifice apărute începând cu anii 1960. Ea conține
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
celui de-al doilea mandat. Agnew a fost unicul vicepreședinte din istoria Statelor Unite demisionat din cauza unei inculpări penale. La zece ani după demisia sa, în ianuarie 1983, Agnew a plătit statului Maryland aproape 270.000 de dolari, în baza unei sentințe definitive pronunțat într-un litigiu civil, întrucât statul Maryland îl acționase în judecată pe Agnew pentru primire de foloase necuvenite. Provenit dintr-o familie de imigranți greci, Agnew a studiat, după terminarea liceului, la Johns Hopkins University, inițial chimia, ulterior
Spiro Agnew () [Corola-website/Science/322346_a_323675]
-
ofițer muntenegrean în Armata Populară Iugoslavă (JNA) care a participat la Asediul Vukovarului. Ulterior, el a fost acuzat de crime de război de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, fiind condamnat la închisoare pentru rolul său în Masacrul de la Vukovar. Sentința sa a fost schimbată de două ori, prima dată de la 5 la 17 ani, iar a doua dată de la 17 la 10 ani. Šljivančanin s-a născut în Palež, lângă Žabljak, Republica Populară Muntenegru, pe atunci în Republica Socialistă Federativă
Veselin Šljivančanin () [Corola-website/Science/322359_a_323688]
-
achitat pentru acuzația de crime împotriva umanității, deoarece Curtea a considerat că Forțele de Apărare a Teritoriului și paramilitarii sârbi locali au comis asasinatele. Cu toate acestea, Šljivančanin, ca ofițer JNA, nu a împiedicat molestarea prizonierilor de către forțele sârbe locale. Sentința a stârnit revolta publicului și presei din Croația, liderii politici croați protestând cu vehemență împotriva verdictului. BBC World Service a intervievat unul din administratorii spitalului din Vukovar, care a comparat procesul de la Haga cu unul ținut într-o curte civilă
Veselin Šljivančanin () [Corola-website/Science/322359_a_323688]
-
a prizonierilor de război către nimeni fără să se asigure mai întâi că nu li se va face niciun rău. Ordinul primit de la domnul Mrkšić de a retrage trupele JNA nu-l eliberează de îndatoririle sale de ofițer al JNA.” Sentința i-a fost redusă la 10 ani de închisoare în decembrie 2010, pe baza mărturiei lui Miodrag Panić, un ofițer JNA care a declarat că Šljivančanin nu fusese informat de Mrkšić că soldații Armatei Populare Iugoslave vor fi retrași din
Veselin Šljivančanin () [Corola-website/Science/322359_a_323688]
-
sugari. Dezvoltarea tomografiei computerizate și a rezonanței magnetice au îmubătățit mult posibilitățile de diagnosticare a sindromului. În iulie 2005, Curtea de Apel a Regatului Unit a înregistrat patru procese pe bază de SBS: la un caz s-a renunțat, o sentință a fost redusă iar pentru două, s-au pronunțat condamnări. Instanța a constatat că triada clasică de hemoragii retiniene, hematom subdural, encefalopatie acută nu reprezintă un diagnostic sigur de SBS și că istoria clinică este, de asemenea, importantă în stabilirea
Sindromul copilului scuturat () [Corola-website/Science/322392_a_323721]
-
a fost redusă iar pentru două, s-au pronunțat condamnări. Instanța a constatat că triada clasică de hemoragii retiniene, hematom subdural, encefalopatie acută nu reprezintă un diagnostic sigur de SBS și că istoria clinică este, de asemenea, importantă în stabilirea sentinței. Curtea a confirmat conceptul clinic de SBS, dar a respins un caz și a schimbat o sentință de la crimă, la omor prin imprudență. Termenii "traumatism ne-accidental" cu prescurtarea englezească "NAI" (de la "non-accidental injury") și "traumatism cranian abuziv" au fost
Sindromul copilului scuturat () [Corola-website/Science/322392_a_323721]
-
hemoragii retiniene, hematom subdural, encefalopatie acută nu reprezintă un diagnostic sigur de SBS și că istoria clinică este, de asemenea, importantă în stabilirea sentinței. Curtea a confirmat conceptul clinic de SBS, dar a respins un caz și a schimbat o sentință de la crimă, la omor prin imprudență. Termenii "traumatism ne-accidental" cu prescurtarea englezească "NAI" (de la "non-accidental injury") și "traumatism cranian abuziv" au fost sugerate în loc de "SBS". Unii autori au sugerat că anumite cazuri suspecte de sindromul copilului scuturat pot rezulta
Sindromul copilului scuturat () [Corola-website/Science/322392_a_323721]
-
fost reinstaurat în drepturile cetățenești. Dar în 1980, a fost condamnat la moarte pe baza unor acuzații de sedițiune și conspirație de către noul președinte Chun Doo-hwan și datorită revoltei populare din Gwangju, bastionul sau de suport politic. La intervenția Statelor Unite ale Americii, sentința a fost comutata la închisoare pe viață și apoi la 20 de ani închisoare, dar în 1982 i s-a permis să plece în exil în SUA, unde a stat până în 1985, când a decis să se întoarcă în Coreea de Sud
Kim Dae-jung () [Corola-website/Science/316872_a_318201]
-
omorât, iar bănuiala cade pe Dmitri care l-a amenințat și care, surprinzător, exact după moartea tatălui își procură cele 3000 de ruble de care avea nevoie. Astfel Dmitri este osândit la muncă silnică în Siberia. La început el acceptă sentința, considerând-o ca fiind modul ideal de a se căi pentru ura pe care a purtat-o tatălui său. El va fi însă convins de planul de evadare propus de Ivan. Alexei și Ivan reușesc să-l deconspire pe făptașul
Frații Karamazov () [Corola-website/Science/316883_a_318212]
-
folosite inclusiv gaze lacrimogene, câini și mașini blindate. Deși nu există date că cineva ar fi fost ucis, circa 300 de protestatari au fost arestați. Totuși, deoarece regimul ceaușist a ales să trateze protestele ca pe „cazuri izolate de huliganism”, sentințele nu au depășit trei ani de închisoare fără privare de libertate, o sentință relativ moderată în codul penal comunist. Instanța a cerut însă executarea pedepselor la locul de muncă și deportarea din oraș a celor condamnați. După 1990 au putut
Revolta de la Brașov () [Corola-website/Science/316961_a_318290]
-
cineva ar fi fost ucis, circa 300 de protestatari au fost arestați. Totuși, deoarece regimul ceaușist a ales să trateze protestele ca pe „cazuri izolate de huliganism”, sentințele nu au depășit trei ani de închisoare fără privare de libertate, o sentință relativ moderată în codul penal comunist. Instanța a cerut însă executarea pedepselor la locul de muncă și deportarea din oraș a celor condamnați. După 1990 au putut fi documentate de către cercetători circa 100 de sentințe în Brașov, în timp ce alți manifestanți
Revolta de la Brașov () [Corola-website/Science/316961_a_318290]