KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...908 909 910 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

în jurul nostru, privindu-ne. Două sute de ochi care îmi aruncă simultan Privirea Manhattan. Sforțându-mă să nu mă intimidez, caut în mulțime chipurile celor pe care îi cunosc; chipuri care îmi aparțin. Însă, cu excepția lui Michael, nu mai e nici unul. Zâmbesc, dar am un gol în suflet. Unde sunt prietenii mei? Știu că Erin și Christina sunt probabil pe drum, dar unde e Danny? Mi-a promis că vine sigur. — Doamnelor și domnilor, spune Elinor cu grație, bine ați venit. Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nu te urăște. Și îți mulțumesc din suflet. Ai fost de milioane. Sincer, nu știu cum aș fi scos-o la capăt fără tine. — Ei, doar nu era să te las să apari la nuntă ca un cotlet de miel, nu? Suze zâmbește cu gura până la urechi. Chestia ciudată e că, în pozele de la nunta ei, maică-ta arată foarte bine cu ea. Însă în viața reală... Se strâmbă sugestiv. — Exact. Vai, Suze, ce bine îmi pare că ați venit. O îmbrățișez brusc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
planurile tale de nuntă. Și eu m-am măritat tot acolo, în urmă cu cincisprezece ani. Te rog, crede-mă, nimic nu se compară cu momentul când pășești spre mirele tău, într-un loc ca acela. Își împreunează mâinile și zâmbește către soțul ei, care e leit Clark Kent. — Vai, spun. Vă... mulțumesc mult! — A, deci și dumneavoastră sunteți tot din Oxshott? întreabă Suze veselă. Ce coincidență! O, fuck. Poftim? spune Laura Redburn Seymour. — Oxshott! spune Suze. E incredibil. — Ox... shot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
wedding plannerul tău. Ești pe mâini foarte bune! Da, știu! spun amabilă. Mă bucur să aud asta. Dacă îți cauți rochie de mireasă, îmi permiteți să vă invit pe amândouă la boutique-ul meu cu rochii de mireasă, Dream Dress? Îmi zâmbește larg. Vând rochii de mireasă de peste douăzeci de ani și chiar săptămâna asta mi-am deschis un magazin pe Madison Avenue. Avem o gamă foarte largă de ținute create de cei mai în vogă designeri, pantofi și accesorii. Oferim un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
i s-ar fi terminat banda. — Păi... OK. Venim mâine. — Să zicem, pe la unsprezece? sugerează Cynthia, iar eu mă uit la Suze, care aprobă. — Atunci rămâne pentru ora unsprezece. Vă mulțumesc foarte mult! Cynthia Harrison se îndepărtează, iar eu îi zâmbesc lui Suze încântată la maxim. Însă ea se uită țintă spre colțul opus al camerei. — Ce-i cu Luke? zice. — Ce vrei să spui? Mă întorc și mă uit în direcția în care se uită ea. Luke și Michael s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
seara. Și nu te certa cu Luke din cauza asta. E clar că e un subiect sensibil pentru el. Mă strânge de braț. Sunt sigur că lucrurile or să se aranjeze. Nu mă iau de el, îți promit! Mă sforțez să zâmbesc cât pot de vesel. Și mulțumesc pentru că ai venit, Michael. A însemnat foarte mult pentru noi. Pentru amândoi. Îl îmbrățișez cu căldură, el se îndepărtează, însoțit de privirea mea. Când dispare din raza mea vizuală, ies din încăpere. Trebuie neapărat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
spre noi. Ce bine îmi pare să vă văd. Bine ați venit la Dream Dress! Mottoul nostru este... — A, stați așa, că știu! Lăsați-mă să ghicesc! E „Trăiește-ți visul, la Dream Dress, nu?“ — Nu, nu este acesta. Cynthia zâmbește. — Este „Visurile se împlinesc la Dream Dress?“ — Nu. Surâsul Cynthiei se încordează ușor. Este „Noi îți vom găsi rochia la care visezi“. A, drăguț! spune Suze, încuviințând politicoasă. Ale mele erau mai bune, îmi șoptește în ureche. Cynthia ne conduce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
bune, îmi șoptește în ureche. Cynthia ne conduce înăuntru și ne invită să ne așezăm pe o canapea de culoarea untului. — Mă întorc imediat, spune cordială. Între timp, puteți să vă uitați pe niște reviste. Suze și cu mine ne zâmbim încântate una alteia, după care ea se repede și ia Contemporary Bride, iar eu înșfac Martha Stewart Weddings. Dumnezeule, ador Martha Stewart Weddings. În adâncul sufletului, îmi doresc SĂ FIU Martha Stewart Weddings. Să mă strecor ușor în paginile revistei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
dai peste rochia potrivită... o să te lovească aici. Se lovește ușor peste plexul solar. E ca atunci când te îndrăgostești. O să știi. — Pe bune? Mă uit în jur, cuprinsă de încântare. Cum o să știu? Să spunem doar... că o să știi. Îmi zâmbește înțelept. Te-ai gândit deja la ceva anume? — Păi, evident, am niște idei... — Foarte bine! E de mare ajutor dacă ne putem concentra căutarea pe ceva anume. Deci, înainte de a începe, aș dori să-mi răspunzi la niște întrebări. Își

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
te faci dacă se împiedică? Sau dacă începe să țipe ca din gură de șarpe? — Nu m-ar deranja! Și i-am putea face un costumaș absolut superb... — V-aș ruga să revenim la subiect, dacă se poate... Cynthia ne zâmbește și aruncă o privire pe clipboard. Deci, căutăm ceva simplu sau elaborat, cu mâneci sau fară, posibil cu paiete și/sau broderie și cu trenă sau fără. — Exact! Îi urmăresc privirea prin magazin. Dar nu vă faceți probleme, sunt destul de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
a, bună, Robyn! În clipa în care aceasta se apropie, îi trag un zâmbet larg, prietenesc. — Becky! spune Robyn, împreunându-și mâinile. Vai, ce rochie superbă! Arăți de-a dreptul adorabilă cu ea! Ce crezi, asta e? — Nu prea știu. Zâmbesc atât de fix, că mă doare fața. Robyn, de unde Dumnezeu ai știut că am să fiu aici? Cred că stai bine de tot cu telepatia! — Cynthia mi-a spus că treci pe la ea. Suntem prietene vechi. Robyn se întoarce spre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
murmur. Nici nu îndrăznesc să mă uit la Suze. — Minunat! Deci luni ne vedem la Antoine’s, la ora zece dimineața. Când o să guști din torturile alea, îți spun... o să leșini. Acuma trebuie să fug. Își închide agenda și-i zâmbește lui Suze. Mi-a părut bine de cunoștință, Suze. Ne vedem la nuntă! — Ne vedem! spune Suze, pe un ton bătător la ochi de vesel. Categoric. Ușa se închide în urma lui Robyn, iar eu înghit în sec și simt cum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
această nuntă să nu mai aibă loc. — Bine! zic. Bine! Dacă nu te interesează absolut deloc, am să mă ocup numai eu de ea și ne vedem la altar, da? Așa îți convine? Urmează o pauză, și știu că Luke zâmbește cu gura până la urechi. Vrei un răspuns sincer și detaliat la întrebarea aia din Cosmo, „Te iubește bărbatul tău cu adevărat?“ — Da, vreau un răspuns cât se poate de detaliat, zic după o clipă de gândire. — Vreau să fiu implicat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
dacă să mai încerc alt nume, cum ar fi Brown, când aud lângă mine o voce care spune: — Pot să vă ajut cu ceva, domnișoară? Ridic capul și văd un vânzător cu un ecuson pe care scrie „Bud“, care îmi zâmbește foarte amabil. Nu ați reușit să dați de lista pe care o căutați? Simt că ard de jenă. Nu pot în ruptul capului să recunosc că trăgeam cu ochiul la alții. — Ăă... păi... tocmai am găsit-o. Înșfac grăbită lista

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
sărată și îmi reiau visarea. Nu știu cum, am ajuns în mijlocul unei imagini ca dintr-un vis, în care Elinor tocmai spune mulțimii adunate „Becky Bloomwood nu este numai o noră model, ci și o prietenă pe care o prețuiesc“, iar eu zâmbesc modest în clipa în care lumea începe să aplaude, când aud un zgomot răsunător și revin la realitate, vărsând din băutură. Elinor a închis agenda din piele de crocodil, în care a scris. O pune deoparte, dă muzica un pic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
dă muzica un pic mai încet și se uită drept în ochii mei. — Rebecca, zice. — Da? — Te-am rugat să treci pe la mine în seara asta fiindcă vreau să vorbesc ceva cu tine. Îmi umple iar paharul și eu îi zâmbesc. — A, da? După cum știi, Luke e un tânăr foarte bogat. — A. Da, știu, spun, ușor jenată. Da..., așa e. — Am vorbit cu avocații mei... și cu avocații lui Luke... și am căzut cu toții de acord. Așa că vreau doar să-ți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Louis Vuitton, poate... Uau, un tort de nuntă în formă de geamantan Louis Vuitton! Cât de cool ar fi! — Antoine? Vrei te rog să vii o secundă? Robyn scoate capul pe ușa unei încăperi private din dreapta - și, în ciuda faptului că zâmbește, pare destul de tulburată. — Scuzați-mă, domnișoară Bloomwood, spune Antoine pe un ton de scuză. Davina. Dă-i, te rog, domnișoarei Bloomwood să guste puțin tort. O asistentă zâmbitoare dispare pe niște uși batante - și se întoarce cu un pahar de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Oops! zic, oprindu-mă la țanc. Sorry. Nu mi-am dat seama. E foarte specială, așa-i? — Mi-a luat trei ore s-o fac, spune, luându-mi-o blând din mână. E OK, totuși, n-a pățit nimic. Îmi zâmbește, dar îi observ broboanele de transpirație de pe frunte. Hmm. Poate ar trebui să mă mulțumesc cu șampania deocamdată. Iau încă o înghițitură și mă uit în jur după sticlă, când răzbat până la mine niște glasuri care vociferează, venind dinspre camera

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mea - și înapoi la inel. E ca și cum Privirea Manhattan ar fi multiplicată în zeci de oglinzi. — Te măriți? spune în cele din urmă. Cu Luke? — Da. Îmi arunc în treacăt privirea la diamantul de pe mâna mea stângă, după care îi zâmbesc nevinovat. Hai că încep să mă relaxez. Începe să-mi placă chestia asta. (Evident, i-am aruncat și eu Aliciei Privirea Manhattan. Iar inelul meu e un pic mai mare ca al ei. Nu că aș face vreo comparație sau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Și e adevărat că o să ai violoniști aduși de la Orchestra Simfonică din Viena? — Filarmonica din New York are turneu chiar atunci, spune Robyn cu regret. Dar se pare nici vienezii ăștia nu sunt răi... Sunt sigură că o să fie nemaipomeniți, zic și îi zâmbesc lui Robyn, care îmi surâde ca unui vechi aliat. — Domnișoara Bloomwood. Antoine apare de nicăieri, îmi ia mâna și și-o lipește de buze. Acum sunt completamente la dispoziția dumneavoastra. Îmi cer scuze pentru întârziere. Știți cum e, se mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Plus că, dacă vorbesc urât despre ea, s-ar putea să înceapă și ei să vorbească urât despre mine. — Așa! spune Robyn. Să trecem la lucruri mai plăcute. Antoine, ai văzut detaliile despre nunta lui Becky. Într-adevar, spune Antoine, zâmbindu-mi larg. Va fi un eveniment foarte frumos. — Știu, mă trezesc spunând. Abia aștept! Deci... discutăm despre tort... trebuie să-ți arăt niște poze... între timp, poate încă puțină șampanie? — Da, vă rog, spun și-mi întind paharul. Nu vă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
conving să se ducă mai des la sală. Și să înceapă să mai mănânce și el chestii dintr-alea care se ung pe pâine și care-ți reduc colesterolul. Doar așa, ca măsură de prevedere. După o vreme, femeia îmi zâmbește și pleacă, dar eu rămân pe loc. Vreau să-i las pe Luke și pe Michael mai mult timp singuri. Lângă fereastră, doi pacienți în scaune cu rotile și cu perfuzii stau de vorbă, iar o femeie în vârstă care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
s-a luminat întreaga față și, brusc, pare că a întinerit cu zece ani - și, spre groaza mea, mă trezesc să-mi trag nasul din nou. Pe scaunele din apropiere stau două fete în blugi, și una dintre ele îmi zâmbește cu simpatie. — Sunt foarte drăguți, spune. — Nu credeți că, dacă oamenii ar avea lângă ei familiile, s-ar face bine de o mie de ori mai repede? zic cu ardoare. Spitalele ar trebui să aibă camere de oaspeți la fiecare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
fiecare etaj. Cred că, în felul ăsta, oamenii s-ar duce acasă de două ori mai repede! — E un punct de vedere foarte interesant, aud un glas plăcut din spatele meu. Mă întorc mirată și văd o doctoriță brunetă, foarte frumoasă, zâmbindu-mi. Un studiu recent făcut la Chicago a demonstrat exact același lucru. — Pe bune? Mă înroșesc instantaneu de mândrie. Ce să zic?... Mulțumesc! N-am făcut decât să comentez ce am văzut... — Dar asta e exact genul de atitudine pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
chef să-mi pun întrebarea. Cred că n-ar fi o idee rea să o iau încet spre ieșire, în timp ce ea vorbește. Dar e prea târziu, doctorița se oprește și se uită direct la mine. — Care era întrebarea ta? Îmi zâmbește cu căldură. — Nu, zic iute, nu mai contează. — Nu, te rog. Întreabă-mă orice dorești. Toți ochii se fixează asupra mea. — Păi, spun, cu obrajii în flăcări. Tocmai voiam să vă întreb... aveți voie să vă vopsiți halatele altă culoare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]